3,237 cititori

Viata continua (partea materială).

Continuarea articolului de ieri.

Ai lăsat plânsul în grija celor din jur. Pentru tine, de a doua zi, incepe “balul”. Alergătura dupa hartoage. Suntem in Romania, deci va puteti imagina ce înseamnă asta. Tot ceea ce scriu mai jos este menit sa-i ajute pe cei care se trezesc loviti de un eveniment asemănător.

Desi teoretic circumstantele nu mi-ar permite, voi folosi totusi expresia “am avut si noroc”. De ce zic asta? Pentru ca toata vara, al meu tată a avut ca principal obiectiv, sa-si termine locul de veci (să nu mă întrebați de ce. Asa a simțit el ca trebuie făcut. Şi eu mă întreb dacă nu cumva a știut că urmează să plece). Deshumari, înhumari, aprobări si para-aprobări. De tot ce înseamnă mormânt, se ocupase el. Nu stiu dacă realizati ce înseamnă asta si de ce pot afirma ca a fost si noroc. Cum ar fi fost sa am de alergat si dupa toate hârtiile astea?

Apoi te duci la medicul de familie. Care iti eliberează o adeverință pe baza careia trebuie sa obtii certificatul de deces. Pe care il “scoti” de la Evidenta Populatiei. Mda, pare simplu. Doar că nu este. Cozile arată că cele de la carne, pe vremuri.

Frumos este după ce ai stat la coadă (cât să se usuce hainele de pe tine si sa citești toată presa, peste umărul celui din faţa ta) iar tanti de la ghiseu iti spune că trebuie sa te întorci la medicul de familie. De ce? Pentru că, zice ea (si ce spune ea are valoare de hotărâre guvernamentala) nu s-a completat corect Adeverința. Treci peste instinctul de a o pocni tare, intre ochi. Si te duci unde te-a trimis.

Medicul de familie face ochii mari. Câmpul rămas necompletat este “boala in urma careia a survenit decesul”. Care boală, nu există. Pentru ca, pe aceeasi Adeverință, la rubrica “motivul decesului”, scrie clar: “asfixie mecanica, bol alimentar”. Deci de unde sa scrii boala? Credeti ca intereseaza pe cineva? Nici pomeneală. E rubrică? E. Atunci trebuie completă. Ceea ce si facem. Printre cruci cu ambele mâini si înjurături.

Te întorci la Evidenta Populatiei. De data asta ai hârtiile în regulă. Tanti se strâmbă a dezgust. Parca m-ar mai trimite pe undeva. Dar nu mai are unde. “Veniti peste  doua ore jumatate, ca durează”. Caaaat? Noroc ca e Vâlcea si mercurialul la șpagă e altul. Ii strecori 10 lei. Ei, da. Timpul scade la patruscinci de minute. Maxim o oră. “Ca mai repede nu permite programu’ informatic”.

La fix cat sa te duci sa comanzi coroanele. Sau asa crezi. Nici prin gand nu-ti trece ca trei sferturi dintre florariile vâlcene, lucrează cu flori artificiale. Iar pe celelalte nu prea le găsesti.

Pana la urmă iti urmezi instinctele si te duci in piata centrala a orasului. Daca nici acolo nu sunt flori… Sunt. Rezolvi si coroanele.

Te întorci dupa Certificatul de Deces. E gata si ala. Scuipi a deochi si te întrebi cand te vei împotmolit din nou. Nu durează mult si afli.

Dai o fuga la Casa Nationala de Pensii. Pentru ca iti dau oamenii ăia niste bani. Nu-s multi, dar ii iei, nu-i dai. Aici ai doua optiuni: sa stai la cozile alea imense, sa completezi formulare, sa depui chitante pentru ce ai cumparat si sa astepti vreo două săptămâni sa iei banii. Sau sa mergi cu cineva care il cunoaste pe director, sa nu stai la nicio coadă, sa nu completezi decat o hartie si sa iei banii pe loc. Am preferat-o pe a doua.

Dupa, te repezi până la capela unde ti-ai depus părintele. Pentrucadece? Cică nu are voie să stea singur. Varianta pe propria-ti piele a lui “râdem, glumim, dar nu părăsim incinta”. Altfel nu-mi explic. Tata nu cred că mai pleca pe undeva.

Vine un preot sa tina slujbă. Una scurta. Da’ nu poate, pentru ca “nu se tine cu capacul la sicriu deschis pe partea aia”. Va rog sa nu întrebati nimic. Nu am inteles nici eu. Stiu doar ca a trebuit sa car un cosciug (nenea ala care murise avea macar 150 de kile) ca sa facem permutarile necesare. Si sa se deschida capacul pe cealalta parte.

Va jur ca ma uitam la fata lui taica-meu si parca râdea ironic. Nici el nu le avea pe astea cu popii si cu mortii.

De altfel, am refuzat sa ma implic în tot ceea ce înseamnă traditii stupide. Pur si simplu nu cred că taica-meu mai avea nevoie de, fiti atenti: pieptene, oglinda si batista. Plus nu stiu ce pânză care se punea nu stiu cum. Ca sa nu va mai zic de găina neagra despre care tot auzeam. Ba esti nebun? Găină neagră???!!! Cred ca râdea taica-meu două săptămâni.

Nu cred in ele si nu am vrut sa ma implic. Dacă murea in Japonia si trebuia sa-l inmormantam acolo, cum făceam cu toate traditiile astea? Mda.

Am stat cu el seara, dupa ce terminam cu alergătura. Si nu parea deloc supărat că peste zi nu prea aveam timp sa-l veghez. Dimpotriva!

Din momentul in care va vedeti cu toate hârtiile rezolvate si coroanele depuse începeți sa va linistiti. Aiurea. Da’ restaurantul pentru pomană? Si menu-ul? Dar pachetele pentru gropari? Vinul, tuica, sucurile si apa plata? Astea cine le rezolva? Da, da. Tot voi.

Nici nu îndrăznesc sa mă gândesc cum ar fi fost ca toată treaba asta sa se fi petrecut in Bucuresti. In Vâlcea m-a ajutat mama unui bun prieten. Tipa e foarte tare. M-a dus peste tot “punct ochit, punct lovit”. Macar ca nu stiam pe unde sunt toate institutiile astea si tot as fi pierdut enorm de mult timp.

Nu stiu dacă mi-a scăpat sau am uitat ceva. Poate doar sa vă amintesc ca totul s-a petrecut pe frig, ploaie si, mai apoi, ger. Astfel încât, la înmormântare, abia ma mai puteam tine pe picioare din cauza racelii.

Am o singură concluzie: pe mine vreau sa ma incinereze!

image

Sursa foto

37 de păreri la “Viata continua (partea materială).

  1. Tata s-a prapadit la Bucuresti; cred ca realizezi ce “usor” ne-a fost sa facem urmatorul circuit cu mortul dupa noi: Spitalul Floreasca – Institutul Medico Legal Mina Minovici ( ca ar fi fost o moarte dubioasa…) – Rm Valcea (popas de o noapte si o zi, ca sa vina tot orasul sa-l vada) – Slatioara ( ca si-a amintit mama ca ar fi dorit el ca atunci cand o sa fie ceasul, sa fie inmormantat in satul natal, langa mama lui) . Sincer, cred ca mai usor transporti droguri…
    Si, ajungand la tara, am cumparat pentru dat de pomana masa cu scaun, tacamuri, farfurii, si i-am facut la un vecin trei zile la rand mancare in ele, dupa care si le-a luat acasa…
    Drept e ca nu le-am facut pe toate “cum se face”, adica am cusut bani in coltul batistelor ( o noapte intreaga) si, din ignoranta, am pus ata neagra in loc de ata rosie…dezastru !
    Dar asta a fost picatura care m-a facut sa-mi pierd cumpatul si sa scot toate babele binevoitoare si “atotstiutoare” din casa; ceva de genul: TOATA LUMEA AFARA, ACUM !
    Dar macar a fost liniste dupa aceea. Nu mult, ca a urmat pomana si a venit tot satul si vreo 50 de persoane de la Valcea ( cu autocarul! ), in total spre 300 de persoane. Si a fost ca la nunta, cu 4 preoti, cu pulpe de pui, vinisor, alea alea…ca doar o data moare “fiul satului”….
    Iar partea post… ( succesiuni, schimbari de contracte…) a ramas in grija mea, ca mama era pe alta lume, iar fratele meu avea bilet la mare… 🙁

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • @carmina, ma ia capul cand citesc. Nu eram in stare sa duc asa ceva. Sa inteleg ca si tu o sa sfarsesti intr-o urnă?

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  2. In ceea ce priveste incineratul nu cred ca ai vreo sansa in Bucuresti . Crematoriul Cenusa s-a inchis ! (pentru public). Pai Biserica din ce sa castige ? ( am scris cu majuscula nu din respect, ci ca sa subliniez ca este o institutie…). Eu am gasit o solutie: mi-am cumparat anul trecut “bucata mea de rai”, intr-o zona de deal-munte; in capatul livezii, sus pe deal, cu “vedere” la munti, o sa fie cel mai potrivit loc de odihna…Eventual dupa ce ia foc ( accidental ) magazia de lemne… 😉 🙂

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @carmina, gasesc eu o solutie. Ma retrag la tine acolo, spre magazia cu lemne.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • Pai atunci s-o fac de doua persoane…:)

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @carmina, Doru nu servește? 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • Crematoriul Cenusa este inchis. Se foloseste doar ca si columbar (loc depunere urne). Exista insa crematorul Vitan Barzesti care functioneaza: http://www.accu.ro/vitan. Cred ca in tara mai exista 2 orase (in afara de Bucuresti) in care se pot face incinerari. Sunt incineratoare umane deschise de persoane care au investit in asa ceva. Se poate incinera o persoana din alta localitate la Bucuresti avand transportul funerar asigurat.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Memo, da, e bine de stiut. Sa ma pregătesc din timp. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  3. Foarte bine zis @carmina

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  4. Mai ce sa spun, Doru nu e așa “relaxat” când e vorba de subiectul discutat mai sus. Singurul lucru care l-am stabilit este ca acela care se duce primul, trimite ceva informații de dincolo…Eu le-am spus: fără prosoape, oua fierte, mese întinse….ca dacă nu, așa va bântui !!! 😉

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  5. Pai da ! 😉 🙂

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  6. Stai, ca urmeaza pomenile : de 6 saptamani, de 1/2 ani, de un an,….pana la 7 ani ! Pachete, coliva, pachete…Tot multiplu de 22 :))) . Chiar ca e multa matematica in “treaba” asta ! Daca mai pui la socoteala ca trebuie sa faci si succesiunea… Credeai ca s-a terminat ? Hmmm…

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @carmina, da am tot auzit si eu. 🙁 Trebuie sa citesc care e treaba cu 22 ăsta.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • Sa-mi spui si mie dacă descoperi! Eu am rămas nedumerita in problema cu acoperitul Oglinzilor si oprirea ceasurilor. Ai habar ?

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @carmina, cu opritul ceasurilor nu o stiam. A propos, si cu telefoanele cum se proceda?
      In schimb am cautat-o pe ăsta cu oglinzile. Cică se acoperă atâta vreme cât cel decedat este in casă. Dacă nu, cel care se va oglindi primul o sa-l urmeze. Asta era o explicatie. Si mai era ceva cu sufletul. Oricum toate sunt pe genul asta: sa-i speriem, sa-i indobitocim, sa-i amenintam. Nimic optimist si de bine. Pe stil biserica ortodoxă asa.

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

  7. Chiar sunt cei mai tari popii astia ! Ei nu sunt niciodata in criza ! Pacat ca nu m-am putut face …popa ( poapa ) 🙂

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  8. Tare asta cu oglinzile! Am văzut un film in care era ceva de genul acesta: oglinda era o poarta, un mediu de separare între doua lumi, respectiv doua nivele energetice diferite….si nu era foarte greu de trecut…

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  9. Am luat-o prin pruni 😉 dar chiar unele SF-uri au ceva….

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  10. Condoleanete pentru pierderea tatalui dumneavoastra! Uneori toata alergatura aceasta, in cazul unui deces, se poate rezolva si altfel. Zic uneori pentru ca, din cauza necunoasterii, a unei temeri sau dorinta de a rezolva personal anumite probleme se uita ca sunt persoane specializate pentru asa ceva. Cum ar fi fost ca pentru a avea certificatul de deces doar se pregatesc actele necesare si altcineva alerga pentru ele? Sau doar va hotarati unde sa se livreze coroanele si modelul dorit si nu mai stateati prin piete ci langa tatal dumneavoastra. Da, poate plateati cu 100 sau 200 de lei in plu dar toata agitatia asta se transforma in ultimele cateva ore de stat cu tatal dumneavoastra. Legat de incinerare sunt la fel de multe acte deoarece aceasta este birocratia de la noi. Doar obiceiurile ce tin de traditii funerare pot fi ocolite.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  11. Oare nu exista vreun serviciu care sa se ocupe de toate chestiile astea materiale?

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  12. Inteleg perfect ceea ce ai simtit,am trecut prin aceeiasi poveste,doar ca tatal meu a avut “inspiratia” sa moara in noaptea de revelion…dupa umblatura de rigoare, pe la institutii,brutarii s.a.m.d nu ajungea dascalul la inmormantare,ma duc dupa el cu masina in speranta sa il aduc de par sau cel putin in suturi…la intrebarea de ce nu ai venit? Omul raspunde sec: pe mine nu mo invitat nime….

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  13. Pingback: mihai vasilescu blog | Doliul, o cutuma pe care o detest

  14. Bunica-mea a murit fix ieri cu trei ani în urmă; peste durerea cu care te lupți, vin și toate cele scrise de tine mai sus, cu diferența că ea locuia la sat și acolo cutumele sunt la mare rang. Dacă nu se execută, e grav, “ce va zice lumea, te râde satu`”.

    Încă nu mi-a ieșit din oase senzația de frig și din când în când mă scutură fiori pe șira spinării gândind că se poate repetă ceremonialul asta.
    Aici, în schimb, am asistat (și zic “asistat”, pentru că era totul nou,diferit și îl urmăream că un spectacol) la un priveghi și implicit, înmormântare. Nici măcar familia l-au vegheat peste noapte, procesul incinerării scurt și rigid, fără caracteristicul smuls de păr de pe cap (au avut timp ulterior în intimitatea caselor lor să și-l smulgă).

    Că atare, deși locul de veci al familiei mele este sub un tei, și-mi plătesc o asigurare de expatriere, pe zi ce trece sunt convinsă că și eu vreau incinerarea.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @lectorarumana, eu am decis deja: voi fi incinerat.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

Sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.