4,452 cititori

Șobolanii au cerut drept la replică

Mult stimate domnule blogger,

Cu uimire am citit articolul dumneavoastră în care scrieți despre noi, șobolanii, înfățișându-ne ca pe niște oportuniști de teapa lui Ponta ori Andronescu. Nu știm ce am făcut atât de grav în istorie pentru a ne eticheta astfel, însă dorim să ne exprimăm indignarea de a fi asociați cu asemenea specimene umane, pe care voi, oamenii, ar trebui să vi le asumați, nu să le pasați pe blana noastră. Voi scrie câteva rânduri în care sper să regăsiți poziția noastră cinstit-întunecată, fără de care omenirea nu ar mai fi ce a fost! (cu ciumă cu tot!).

Ne-a întristat faptul că ne credeți lipsiți de moralitate, căci istoria vă spune că noi am dus până la capăt îndatoririle noastre din regnul animal. Încă de la Noe încoace ne știm locul și rostul și ne surprinde alăturarea noastră cu specimene umane greu de înțeles.

Multe metafore nepotrivite s-au făcut de-a lungul timpului (și aici am vorbit și cu Societatea Șerpilor Fără Frontiere, Năpârcile Cinstite, Hiene cu Suflet, Vulturi Așa-cum-Sunt) și am observat o oarecare ușurință de a agăța de blana/pielea/penajul nostru niște etichete care sunt doar omenești. Vă rugăm să vă luați nereușitele specimene înapoi, să vi le asumați și – eventual – să le comparați cu chestii neînsuflețite, precum rahații în mii de culori și forme care se regăsesc pe ulițele patriei voastre, cu scuipați, flegme și pungi de gunoi menajer lăsate la voia întâmplării. Acelea vor fi fericite să fie asociate cu numele menționate, dar noi ne exprimăm profunda îngrijorare pentru deteriorarea imaginii noastre prin asocieri ca acelea făcute prin scrierea dumneavoastră.

În speranța că veți lua atitudine, (și veți schimba poza, care surprindea doi tineri însurăței – Șobo și Șobby – la cununia civilă, fotografie pe care ați folosit-o fără drept la o scriere despre doi idioți ai regnului dumneavoastră), vă asigurăm de toată stima noastră, și, la o adică, de sprijin în ceea ce privește o chestie măreață în țară, demnă de televiziunile de pretutindeni! În numele lui Steinbeck, al întregii literaturi cu și despre șobolani, al întregului Zodiac Chinezesc, vă solicităm o spălare a imaginii noastre șobolănești, dezicerea oricărei asemănări cu Victor Viorel Ponta ori  Ecaterina Andronescu! Putem să ne cățărăm, dar numai în spiritul regnului nostru, putem face multe, dar nu ne pătați onoarea de șobolani!

Vă mulțumim pentru scrierile dumneavoastră, vă urmărim cu interes din hrubele gândirii noastre, vă rugăm să continuați a combate dar fără a vă lega de necuvântătoare, oricât la îndemână ar fi! Vă asigurăm de tot sprijinul nostru, la nevoie!

Cu stimă și mustăți îndatorate,

Societatea Șobolanilor de Pretutindeni

118 de păreri la “Șobolanii au cerut drept la replică

  1. Au dreptate, nu-i corect.
    Mickey Mouse e șoarece…

    Comentariu beton! Thumb up 18 Thumb down 0

    • @catalin, corect. Nu mi-am dat seama.

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 0

  2. Pe un blog de tehnologie al unui proaspat confrate trotinar ca herr Vasilescu von Valcea, un comentariu:

    ” x_ I _ x(nu suntem porci sa dam nickul omului) 17/08/2018 la 6:37 AM
    Ieri la stop duba albastra de-a jandarmeriei. Nu am facut gesturi obscene, nu am scuipat pe ei. M-am uitat cu dispret direct in ochii lor, m-am asigurat ca au vazut si am trecut mai departe.

    Toti sunt la fel, dar nu trebuie sa fim si noi la fel de gunoaie ca ei.”

    Raspuns:

    ” edelweiss 17/08/2018 la 7:02 AM
    Sunt convins că au tras pe dreapta si au plâns îmbrățișati ore întregi.”

    Nu continui sunt ocupat sa imi vomit in gura.

    Comentariu beton! Thumb up 32 Thumb down 9

    • @edelweiss, și io zic. Mai ales după ce-am văzut conferintă de presă a domnului comandant Cucoș, m-am lămurit că jăndarii sunt sensibili și delicați.

      Comentariu beton! Thumb up 18 Thumb down 1

    • Eroul meu este nea motociclistu care a aplicat o cravată exemplara unui jandar care alerga si el ca bugetaru să rupa o tanti in bătaie.
      Iar sexi jandarmerita pe care o plânge juma de tara infectata cu bacilul teleormaneus ar fi caftit cu zâmbetul pe buze pe orice baba,copil,mânz,viezure care îi apăreau in cale.Noi avem tradiție istorica sa fraternizam a.nal cu dușmanu’ nu putem să ne pisam pe trecutul nostru glorios.

      Comentariu beton! Thumb up 39 Thumb down 2

    • Edeleweiss, dacă acel comentator era genul care înainte de aceste evenimente la vederea unui cadru militar ar fi luat poziția ”drepți”, urmat de ”să trăiți!” sau ”cu respect!”, uitatul ăsta cu dispreț mie nu mie se pare chiar așa mic lucru.
      E drept că dacă aș fi fost în locul femeii alergate de jandarm să mă rupă în bătaie, aș fi vrut să fie domnul acela care zici că e eroul tău prin preajmă, sau chiar tu (cred că ai fi procedat la fel, slavă Domnului pentru asta și mi se pare și mie foarte eroic în contextul respectiv).
      Mă enervează și pe mine spiritul umil al multor români (a nu se confunda cu smerenia, care pentru mine este cu totul altceva și este o calitate pe care o respect) și atitudinea de ”capul plecat sabia nu-l taie”, dar nu consider că dacă voi continua să salut normal, fără pupincureală și fără măcar să mă încrunt (ca și până acum, de altfel) un jandarm (într-un context banal, de zi cu zi) asta înseamnă că fraternizez a.nal cu el.

      Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 1

    • #Amrâshomeric.

      Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 2

    • Confundați niște bătăuși ordinari cu o pregătire precară și o uniformă pe ei cu ceea ce ar trebui sa fie din punct de vedere tehnic un jandarm.

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

    • @edelweiss nu sunt deloc de acord cu tine. Nu toata lumea are bataia si scandalul in sange. Asa ca nu-mi ramane decat sa-mi arat ura si mai ales DEZGUSTUL fata de ei. Dar vai, ca ei nu au oprit masina si nu au plans…chiar nu ma intereseaza. Atat pot eu si asa lupt eu. Erau vremuri cand intra un soldat sau un jandarm intr-o incapere si lumea le facea loc sa nu stea la coada. Si asta era un respect pe care l-au pierdut. Si cand o sa se loveasca zilnic de dezgust si lipsa de respect o sa realizeze ca ceva totusi nu e in regula. Ce ai vrea sa fac? Sa deschid geamul si sa le arat semne? Sau ti-ar trece greata daca fac pe smardoiul in fata lor?

      Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 0

    • @Marius M,tu esti postacul pesedist de la nwradu si nu numai de la el ?
      Radu:respectul fata de uniforma a murit pentru mine in 89 la Timisoara.

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 1

    • Io-s!
      Cine-i nwradu ala și cum ai tras concluzia că dacă am spus că jandarmii care au bătut tot ce au prins sunt niste bătăuși ordinari fără pregătire ,sunt postac psd-ist?Sau tie modul ăla haotic în care acționau,fără a păstra formația,fugeau după protestatari ca niște ulii după găini și-l mai aveau și pe ăla în civil care le spunea:spray acolo,grenada dincolo si-i lua de mânuța să-i traga în rănd ți s-a părut a fi executate de niște oameni care se pregatesc de asta toata ziulica.Mie nu.

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 1

    • Edelweiss, cum e râsul homeric? Cu sau fără orgasm mental? Cu sau fără orientarea colțurilor gurii către urechi? 🙄

      Marius M, cui se adresează mai exact comentariul tău inițial (Edelweiss, Mihai și cu mine ne-am exprimat)? Căci dacă sunt inclusă și eu printre vizați, nu văd legătura între ce am zis eu și ce spui tu…

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 1

    • ” Marius M 17/08/2018 la 11:32 AM
      Cred ca te-ai uitat la alt protest, jandarmii au dat cu gaze dupa ce asupra lor era ploaie de sticle si pietre. Liderii vostrii sustin ca nu se mai poate pajnic ca pana acum pajnic a fost si nu s-a materializat nimic. Asazisul organizator al protestului din 10 august este sub control judiciar pentru instigare la violenta.”

      Marius M 17/08/2018 la 2:58 PM
      Si de unde stii ca doar aia a fost de la alt protest? Eu am vazut ca cea cu jandarmul ce lovea cu piciorul avea o uniforma diferita, insa despre celelalte am aflat de la antena3. Au avut emisiune de 3 ore in care au demascat fake news pe banda rulanta. Interesant ca aflu acum de la voi ca propadanda anti pds e facuta foi de psd ca are cumva efect de bumerang. Mai am o singura curiozitate, de ce nu sunteti suparati pe huliganii care au pornit violentele, ci doar pe jamdarmi?”

      “Marius M 17/08/2018 la 12:14 PM
      Ia da un link sa vedem si noi ca esti admin aici. Eu am propagandisti pe facebook cu hashtag si nu am vazut vre-un filmulet cu ce zici tu, in schimb au dat poze de la proteste din strainatate la greu si le dadeau ca fiind de la noi. La A3 am aflat ca dadeau fiecare poza ce deja o stiam si eu, urmat se articolul original. Ce sa-i facem daca googlr te lasa acum ca sa cauti si dupa imagine…

      “Marius M 17/08/2018 la 11:08 AM
      Cand nu se pot spune lucruri concrete trebuie sa se fabuleze. In orice tara civilizata protestatarii care nu plecau din jurul celor agresivi ajungeau victime colaterale, jandarmii nu au cum sa stea si sa incaseze fara raspuns. Ne dorim o tara ca afara insa cand trebuie sa ne comportam ca afara brusc ne place in Romania. S-a anuntat protesc cu violente, ceea ce s-a si intamplat, iar multi s-aubduc cu copiii dupa ei, pentru ca mai apoi sa se vaite ca au fost gazati copii lor.”

      “Marius M 17/08/2018 la 12:35 PM
      Si vrei ca sa te credem e cuvant? Dintre toti aia care stateau pe jos in fata jandarmilor cu telefoanele in mana si isi luau bastoane, nu a filmat nici unul nimic? Probabil jandarmeria a sesizat ca li s-au descarcat bateriile la toti si au profitat de moment, asa se explica si de ce propaganda a trebuit sa se foloseasca de poze de la alte proteste.”

      Nu mai dau copy paste.Su.gi melu bos.

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 1

    • :)))te credeam mai isteț.Logic ar fi sa-ți răspund la fel cu un cordial: ba me.lu îl sugi tu.Nu știu de unde ai luat tu alea dar eu azi fiind liber am intrat pe net cred ca odata pe la 8 dimineata și apoi după ora 14.Adica mai am si treaba.
      Pajnic,s-aubduc,au fost gazati copii lor?
      Eu zic sa vezi de melu ăla,n-oi fi eu ruda cu Pruteanu dar de scris asa nu reușesc nici daca beau.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 7 Thumb down 6

    • Si ca să închei:in 24 de ani cât a fost fsn/pdsr/psd la guvernare a omorât tara asta.Acum.apogeul,a adus un guvern de c.urve analfabete care au ca singur merit numarul de limbi pe glandul mustaciosului penal.Asa ca mwie psd,mwie la ăia care îi apară si mwie veceu 3.
      A,si îmi cer scuze lui.Radu din sibiu,este o finete de băiat fata de individu postac.

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 1

    • Prin ce minune a tehnicii a dispărut comentariul meu?Ups,corecție,a aparut,credeam că deja am ban că-s postac psd-ist:)))
      P.S.Dă-mi și mie adresa aia de unde ai luat discuția,am căutat dupa nwradu ăla de care zici și am găsit doar pe unul cu tehnologia.

      Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

    • N-a dispărut.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • L-ai moderat nițel..ți-a fost teama că mă apuc să urlu pe aici că Veorica e ză best și încep sa-mi dau la mumu cu edelweiss:))).Nu-s bre eu ăla,n-am nici o legătura,acum l-am găsit la ăla cu tehnologia,încă se agita pe acolo.

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

    • @M&M,
      Nu, măi, nu-i moderare. Mi se întâmplă și mie (și altora) să dispară câte o postare în neant, aiurea – ca azi, postarea cu 2 link-uri. Dar o găsește rapid Mihai și-o aduce aici.

      P.S. mai bine-ți schimbi nickname-ul, ca să eviți confuziile 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 1

    • Edelweiss, mare minune să nu avem mâine un drept la replică al c.urvelor. 🙂

      #jesuiscurva, căci am întreținut relații sexuale înainte de cununia religioasă (de la dex citire), îmi asum, dar chiar așa asociere înfiorătoare cu jegurile din guvern parcă nu-mi vine să cred că merit…

      Comentariu beton! Thumb up 19 Thumb down 1

    • @Anduța,
      Hai, măi, și tu acum, dai din casă :)))
      Poți fi oricât/oricând cu.rvă, dacă nu apari în guvern sau la tv, ți se iartă toate păcatele 🙂

      Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 1

    • Laura, departe de mine gândul de apărea în guvern sau la tv, dar tot sper ca păcatele să NU mi se ierte și să ajung în lanțuri la Judecata de Apoi. Cu puţin noroc, sper să am propria variantă de “Conversații cu Dumnezeu” 😉

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 1

    • Laura,pai de ce sa-l schimb,sa-l schimbe ala.:))

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

  3. De vină sunt fabuliștii! Ei le-au pus în cârcă săracelor animale – pe principiul ”Altcineva e de vină”! – toate neajunsurile noastre: ”Ești gras ca porcu`!„, ”Ești slab ca un țâr!” …. Unii pe-aici scriu/vorbesc precum gaițele…Și tot așa. Eu de exemplu râd ca broasca la inundații sau ca oaia la nutreț la unele comentarii!
    Off-topic: mă omoară cu zile banda cu cookie-uri-le. Am dat ”Am înțeles” de 1234567890 ori și nimic. Ce nu ține minte serverul ăla? IP-ul? Adresa MAC? Maestre, fă-te harnic ca o albină și drege situația, dacă tot ne-ai prins în plasa ta de păianjen! 😀

    Comentariu beton! Thumb up 31 Thumb down 0

    • @VictorR, sper să fi rezolvat acum.

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

  4. Au spus că ne asigură sprijinul la nevoie.
    Deci:
    1. Unde a învățat liderul lor? Cel care a scris dreptul la replică. Îmi pare foarte instruit.
    2. Cum a devenit o ființă instruită, lider? Ce formă de democrație guvernează această societate șobolănească?
    Cu mulțumiri.

    Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 1

    • 1. La Șorbona

      Comentariu beton! Thumb up 53 Thumb down 0

    • Ahahaaa, catalin fdd, ești belea 😁😁😁

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

    • @Cătălin, chițăi-te-aș! Liberte, egalite, fraternite!!

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  5. Bai e primul text din care nu am inteles nimic de cand m-am pripasit pe aici. Ata ete… castig premiul de idiotul zilei si pana mea… trecem peste!

    Comentariu beton! Thumb up 18 Thumb down 0

    • @Alin, cum, mă? Șobolanii se consideră jigniți că le-am asociat imaginea cu V.V. Ponta și Androneasca.

      Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 0

    • @Misu si erau mai multumiti daca erau asociati cu Dragnea, Tudorel Toader, Firea, Dancila si restul de pesedei?
      Oamenii nu inteleg un lucru ca degeaba iti da daca apoi iti ia inzecit. Dar unde nu este cultura si gandire proprie… Nu sunt in stare sa faca nimic pentru ei dar se roaga … DA DOAMNE sa vina PSD ca asta face pentru noi.
      Cunosc pensionar in familie care cat era Ponta premier asta era cel mai tare, cel mai mare, cel mai cel mai. Dupa ce a fost dat jos… ghici ce Ponta este cel mai nenorocit om de pe fata pamantului. Omul si romanul in special este ca o papadie… se inclina in stanga apoi in dreapta dupa cum bate vantul.
      Hai sa aveti o zi placuta! Ma duc la sapa!

      Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 0

  6. Desi ma inspaimanta gandul ca as putea sa dau nas in nas cu vreun sobolan in viata reala, cu siguranta intalnirea cu un membru marcant de la psdeu m-ar scarbi mai tare.
    Unde mai pui ca pesedeii sigur sunt plini si de bts-uri, Olguta & Firuta stie.
    Ba nene, nu era vb aia la romani ca daca ai prea multa rautate in tine crapi repede? Astia o duc bine merci; suntem un popor de mincinosi.

    Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 1

  7. In afara de pandemia (spaniola) din 1918, soldata cu victime de la 50.000.000 in sus, nu ne-ati pricinuit cu mai nimic.

    Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

    • Faiantare, pă puțin 50000000…Da cică responsabil era unu, Mycoplasma pneumoniae…Șobolanii erau doar sensibilii purtători de cuvânt, alături de altele – muște și țânțari -din Alaska până-n China. Ce să facă și ei, să zică nu? Misiunea-i misiune, mai ales în vreme de război!

      Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

    • Și asta e la 1-2 zile după găsire, acum 2 săptămâni. Era atât de mic de nu știa cel mare ce să facă și cum să facă să se joace cu el fără să-l facă terci.
      https://imgur.com/a/f4AtjQy

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

  8. Frumos, elegant, cât de cât… direct de la Karni Mata provenind, iar poza … he he, un șobo Albulescu chițăind pă irlandeză(are și roșcat în pleată), grav și suav totodată 😋
    În altă ordine de idei mă doare-n ..capacu’ la delcou😉. De ieri am mărit șeptelul cu Tigrișor. Abia a făcut ochi și are un mieunat, minunat, ce alungă orice rozătoare 😉
    Vasilescomieunici 😏 un ghid dă ajutat pui de mâță abandonați aveți și dumneavoastră ? Așa… ceva prezidențial… pas cu pas 😏☺.

    Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 0

    • @HabaRnaM, încă n-avem, dar se poatr face.

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 1

    • HabaRnaM, Namaste!! Shubhakaamana!!

      Ghid de ajutat pui de mâță? Păi poate te ajută șobolanii ăia, cred că se pricep cât de cât la mâțe! Nu prezidențial, dar de nevoie…

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • @HabaRnam, daca mieunătorul e foarte mic, gen abia a făcut ochi (să sperăm) și stai bine cu finanțele, există lapte pt pui de mâță la pet-shop, cabinete veterinare, etc.
      Dacă nu te ești chiar nabab, puțină smântână, eventual dată pe deget ca să imite suptul. Puțin și des, la 2-3 ore.
      Dacă e mai mărișor un pic, 4-5 săptămâni, poți să treci direct la conserve/pateuri pt pisici. Tot des, de 4-5 ori pe zi. Sunt și junior, pt pui. La orice pet-shop și supermarket.
      Treaba cea mai deli(că)cată, ca să citez o fostă colegă, este că va trebui să-l ajuți să-și formeze reflexul de excreție. Masaj pe burtică, pe lung (nu-l frămânți ca pe cozonac) și masaj la popou cu un șervețel/bețișor de urechi înmuiat în apă călduță. Eventual, dacă mai ai mieunătoare în bătătură poți încerca să-l încredințezi celei mai blânde dintre ele.
      Am cules cu maică-mea acum 2 săptămâni un mieunător mic (4 săptămâni, circa aproximativ), iar mâtanul deja la conducere (2 ani și 7 kile în viu) s-a ocupat de bunăvoie și instinctiv de toaleta piticului ca o mamă-mâță (recunosc că am fost surprinsă de aspect). Și ca un tată-mâț face după-aia lupte greco-romane cu el, de zbiară ăla mic ca din fălci de tigru.
      Ps. O vizită la veterinar e recomandabilă, măcar să-l scape de purici. Sigur are cât să umple un oraș mediu.

      Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 0

    • Mulțumesc de sfaturi. Azi noapte m-am dus la clinica ce o știam non-stop, doar că… nu mai era așa. Am sfârșit la farmacia umană să iau colostrum și lapte de bebei. Acu ma duc la veterinar. Cât despre purici… i-am descoperit azi noapte 😋.

      Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 0

    • @HabaRnam, să-ți trăiască. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

  9. Adevărul e că șobolanii măcar își asumă responsabilitatea ceea ce nu putem spune despre cei menționați de tine și acoliții lor.

    Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 0

  10. Da’ și io fraieră… la prima frază chiar am crezut că ți-au scris unii din PSD 🙂

    Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 1

    • Să fie oare Laura așa de credulă ? Neaaahh nu cred

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

    • @HabaR,
      Înainte de cafea sunt așa zombi încât aș putea crede că pământul e plat, dacă mi-o spui apăsat 🙂

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 1

  11. te-au rugat frumos sa scoti poza aia si nimic. Poate pornesc astia mici o revolta :))

    Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

    • @Anamaria, nu pornim nica! Noi suntem ființe raționale, nu împrăștiem mizerii aiurea ca jandarmu în piață!

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

  12. Bă, eu cred că nu sunt sănătoasă la cap, că am văzut multe în viața mea, dar așa ceva nu credeam. :)))))))

    Deci șobolanii ți-au dat replica în scris după ce au citit textul de ieri?

    Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 1

    • @Elena P, de alaltăieri. Da, frate, m-au surprins și pe mine.

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

    • Ieri..alaltăieri..ce mai contează?!
      M-a șocat replica!

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

    • Pe mine m-a surprins limbajul elevat al șobolanilor. Niciun chițăit, nimic.

      Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 1

    • @Laura G., avem și noi faliții noștri, da nu-i punem în funcții de conducere. Când e vorba de vorbit în public, avem și noi mândria noastră…

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

  13. Când a fost faza cu Șerban Nicolae zicându-i Cosettei Chichirău în Parlament că are poze cu ea făcând sex a.nal am scris ceva pe FB, la care răspunde un prieten că numitul mai sus e un porc. L-am atenționat instant că este o ofensă adusă porcilor această asociere, omul și-a recunoscut greșeala și și-a cerut scuze suinelor.
    După meetingul PSD, când Liviu Dragnea s-a exprimat ceva de genul ”vom stârpi șobolanii din țară”, m-am simțit vizată și m-am postat cu o foto în care mă preumblam pe-o funie și textul ”#jesuisșobolăniță, pe-o frânghie-n poieniță”
    Mihai, articolul tău de astăzi mi-a mers la suflet, am vrut să-ți zic ceva și atunci legat de ofensa adusă șobolanilor, dar mi-a fost teamă că n-o să mă fac înțeleasă cum trebuie…

    Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 1

  14. Citesc statusul pe facebook și-mi zic, stai că se confirmă ce am auzit de la prieteni inrolati in psd. Că au primit dezlegare să-l albeasca pe Ponta și să se desprindă de aripa tradițională, că el era bun, că a fost dat jos de astia hapsani care strică partidul nostru în care credem😝 și altele asemenea.
    Doar ca nu! Am muscat-o!😁

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 1

  15. Hmmmm… @Vasilescule ești bine? 😱
    Mă gândesc că ai avut ceva șoc când ai citit replica rozătoarelor… da’, totuși, să te pierzi cu firea așa lejer și să nu fii în stare să le dai peste mustați nu mă așteptam.

    Na, că te ajut și de data asta, îs în toane bune azi, că a plouat binișor și nu mai e caniculă. Trimite-le un fax la șobolanii ăștia de te-au contactat și spune-le că nu ești tu de vină, Orwell a-nceput. Dacă nu s-au revoltat atunci, acum degeaba mai chițăie, s-o gătat treaba. Să depună un proiect dă lege la șparlament dacă vor să schimbe mersul vorbelor.

    Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 1

    • @didina, știi cum e cu proiectele astea de legi, nu trec așa de lesne.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • Ei, aia e, @Mihăiță, la tăți ni-i greu. Las’ că au experiență de când erau călare pe ciolan.
      Bine te-ai întors la balamuc, sper că ți-a fost dor de noi 😛

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

    • @Didina, suntem, suntem și la șparlament, în hrubele paralele, da lucrăm cinstit! Și am vorbit și cu Orwell, aveam o delegație plecată prea devreme în Univers pe motiv de otravă mișelească…și el zice că l-a făcut pe Winston prea temător de toate alea!
      Ce să mai, toate-s vechi și nouă toate! Big Brother te salută!!

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @Rattus
      Aww… ce drăguț din partea frățiorului mai mare să mă salute taman pe mine. Te rog transmite-i din partea mea un cordial middle finger up. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

  16. Eu mă aşteptam, să ştii. Şi la replică şi la remuşcări.
    Când am citit textul de alaltăieri am avut un sentiment nedesluşit de nedreptate, iar când am dat cu ochii de poză am ştiut… Milioane de ochişorii din ăia mici şi negri ca nişte măsline Niçoise s-au deschis a mirare precum nişte felinare de întuneric în lumină.
    În plus, am auzit zarvă mare ieri la bloc. O pisică îi spunea alteia că şobolanii au primit răspuns favorabil de la Templul lor din India şi se apucaseră deja de scris. Ţi-ar fi expediat misiva mai curând, dar se pare că Rattus de la IT a ros de nervi cablurile şi au rămas fără net pentru o vreme.
    De aici, de pe teren, îţi pot spune că blănoşii au băgat caşcavalul la loc în teacă imediat ce şi-au văzut textul publicat. Probabil va urma un schimb de suveniruri în culise. Tu o eşarfă magenta, ei un degetar ţesut din păr de şobolan pe post de totem; să îl porţi pe deget când tastele tind să devină ascuţite.

    Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 0

    • @Solandi…”milioane de ochișori…”! Ne-am emoționat, să știi! Îți mulțumim pe această cale și în semn de respect ne-am retras din subsolul blocului unde locuiești. Tiiii…”milioane de ochișori…până la lacrimi!

      PS: @Mihai, eșarfa magenta e lucru mare, dar nu mă prinde culoarea. Dacă vrei, totuși, mi-ar plăcea mașina aia de scris de e în poză…

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

  17. Dacă șobolanii roșii ar avea atata caracter, inteligența cât semenii lor cenușii, ai ce bine.ar fi! Da ” roșii ” au moștenit alte chestii : șiretenie, nesimtire, instinct de supravietuire in orice condiții ( inclusiv halind propriile progenituri ) , obiceiul de a fura de la semeni, etc. Șobolanii.s scârbosi, dar omul – șobolan de de mii de ori mai scârbos !

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  18. Deci, ca şi cum, gen.. pentru că, din cauză de textele matale nu mai gătea Ratatouille !!!

    Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • Mihaela M, și mai era cum mai era cu Ratatouille! Dar dacă intră într-o grevă d-asta prelungită, de nu mai avem parte de maglavaisuri, cosmeticale, medicamente și alte d-alea chestii de…”laboratoire”! Bine că s-a rezolvat!

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  19. Mă speriasem. Am crezut că te-au cumpărat și pe tine ca pe colegu’ bricoler.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • Mno, mă scuzi Ioane dragă, dar te rog argumentează și detaliază ! O faci ori o iei pe urmele lui Sorin ?

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 1

    • Cine-i bricoleru’?

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 1

    • @Laura G., zoso.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @Ionuț, l-au cumpărat, gata?

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • Aham. Cât au dat pe el? 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 1

    • @Laura G iti cumperi si tu unul ? sau ii faci o oferta lui nea Misu ?

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @Habarnam, simplu. Bricolerul face mai nou mișto despre absolut toate chestiile, adevărate sau false, pe care le debitează “exponenții” protestatarilor sau chiar simpli protestatari, în schimb păstrează o tăcere discretă când este vorba de “muisme” abracadabrante ale celor de la psd.
      Adică, eu înțeleg că e greu de crezut un Bot sau Cartianu sau Guran, e greu să crezi conspirațiile prezentate, deși n-au trecut decât 28 de ani de la ultimele reprezentații în care unii au picat de fraieri, alții au fost spectatori, iar alții au apăsat butoane. Și da, e greu să dai în Jandarmerie și înalte instituții, după ce ți-a făcut SIE training. E mai simplu să te iei de fake-urile și de obiceiurile celor care protestează, să le critici share-urile. Deși oamenii nu înțeleg că și știrile fake din tabăra noastră, ca să zic așa, au rolul lor. De ăștia nu scăpăm decât dacă îi batem cu propriile arme. Și atunci ce fac unii apărători ai dreptății, printre care și persoana despre care vorbim?Pun câte o piedică discretă celor anti în numele onoarei, dreptății și a conceptului greșit de ” noi să nu facem ca ei”. Aruncă un ochi pe articolele lui din ultima săptămână și zi-mi cam ce impresie îți lasă: de contestatar al actualului regim? Sau de contestatar al celor care îl contestă?
      Bineînțeles, omul poate scrie despre ce vrea și cum vrea, mai ales că locuiește într-un oraș unde ultima răzmeriță împotriva vreunui guvern a avut loc în ’87. De atunci e doar atracție turistică. Dar, atât timp cât blog-ul lui e public, pot să-mi dau cu părerea.

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 1

    • @sorin aurolacul,
      Io n-am bani să cumpăr chestii ieftine.
      Iar Mișu e prea scump ca să se vândă. Pe el doar îl citesc 🙂

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 1

    • @Ionuţ, sau poate că Zoso nu vrea să fie un fel de Bot. Serios ??? ştirile fake din tabăra noastră sunt OK, să-i învingem cu propriile arme, să-i băgăm în puşcărie cu probe false pentru că aşa merită fmm. Nu eşti cu noi ? gata, eşti cu ei, clar.
      Băi, prin atitudini d’astea nu câştigă nimeni electoratul ăla indecis care este apolitic şi nu prea votează sau care votează doar dacă rezonează cumva cu o persoană cu carismă.
      P.S. Am înţeles că eşti înscris în platforma 100 a lui Cioloş. OK, bagă mare şi încearcă să mă convingi că vreţi să faceţi mai bine pentru România dar nu cu rahaturi d’astea cu #muiepsd sau #rezist.

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 1

    • @Shoric, îmi vine imposibil să cred că trebuie să mai conving pe cineva de aici că actuala clasă politică (mai puțin, poate, o parte din USR) nu mai are ce căuta la conducerea țării.
      Despre haștagurile alea cred că ai văzut demult cam ce părere am.
      Cât despre fake news, aici e o discuție lungă și complicată pe care nu am chef s-o țin. Mi-a ajuns zilele trecute, nu țin să devin inamicul tuturor pe aici.
      Evident, aceste fake news sunt mai mult pentru impresie artistică, nu pentru condamnarea nevinovaților sau ce mai zici tu. Sunt știri, nu probe. Ar fi ideal să fie evitate? Da. Sunt folositoare? Da.
      Ca să dau un exemplu: dacă proasta de Norica Nicolai zice că filmările și pozele sunt “făcute pe calculator”, oamenii inteligenți și care trăiesc în secolul 21, nu în secolul unde lanterna telefonului consumă impulsuri, vor ști că e o tâmpenie. Dar ce te faci cu ceilalți? Te ajută dacă “înflorești” puțin faptele și zici “450 de răniți GRAV” în loc de 100 (sau 30, sau câți au fost), în așa fel încât să să-i bagi un sentiment de îndoială omului în cap și să nu fie convins că vaca zice adevărul? Te ajută.
      Alt exemplu: ziceai de Bot (nu suport individul, dar e util acolo). Dacă apare ca victimă “vânată” de jandarmi, cu mâna în ghips, impresionează. Nimeni nu știe dacă e pe bune sau nu, dar unii vor crede. Vital este să creadă cei care trebuie😉. Oamenii rezonează altfel la povești bine spuse și imagini șocante. Hai, băi, ce dracu’, scopul scuză mijloacele. Iar dacă scopul e nobil (îmi pare rău dar, după ultimii 2 ani, eu fix așa îl văd), cu atât mai bine.
      Am o gândire de jigodie? Da, probabil. N-am susținut niciodată contrariul.
      Dar țara asta nu cred că va fi scoasă din groapa în care se afundă (dacă va fi scoasă vreodată) doar de oameni de o înaltă ținută morală, cu principii ferme și onoarea nepătată cum își închipuie unii. Că ne dă clica mafiotă cu principiile în cap, fix cum i-au gazat jandarmii p-ăia care veneau cu flori la ei.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 1

    • @Ionuţ, îmi pare rău dar eu nu pot să fiu de acord cu cineva care mă ia de prost cu fake-uri chiar dacă sunt pentru o cauză “nobilă”

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 2

  20. Sa va zic una maxima: “Iohannis a comandat jamdarmii sa de cu gaze in oamenii iesiti din case la poteste” auzita din gura unei pensionare.

    Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

  21. Câteodată am sentimentul că singura varianta pe care o avem ca să scăpăm de psd și membrii săi este să ne înscriem toți în acest partid și să-l distrugem din interior.

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 7 Thumb down 4

    • Tovarășa Elena Pensata … ăăaa Pensionata … când e marea înscriere? Ținuta obligatorie ?
      Pe Vera ai înscris-o deja ? E la tabăra de tineret la Neptun? 😋

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 1

    • @Elena P, fraza asta s-a vehiculat la comentarii, pe internetzii patriei, in ultimele zile, de m-am saturat sa o tot vad preluata, sorry, ideea mea este sa nu incerci sa ti-o inregistrezi la osim.
      Altfel, chiar credeam ca esti originala cand ma faceai sa rad, se vede treaba ca si tu mai bagi goange, fara sa pui ghilimele.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 3

    • @luminita,

      Ghilimele pentru ce? Ideea aia e un fel de marcă înregistrată cumva? Ţi se pare atât de sofisticată încât doar un singur măreţ creier ar fi putut-o gândi? Să fim serioşi.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 2

    • Solandi, ma asteptam la mai mult de la tine, decat sa nu intelegi o interpelare simpla si clar formulata. Comentariul meu insa nu te privea pe tine, de ce ai tinut sa sari?
      Elena stie sigur unde a citit-o si i-a placut atat de tare incat a retinut-o. Iar eu cu atat mai mult.
      Faptul ca ea a adus-o aici fara sa dea impresia ca nu ii apartine, m-a dezamagit.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 3

    • @luminita, din punctul meu de vedere nu ai de ce să pui ghilimele la un comentariu de pe um blog. Chiar dacă ideea e preluată de la alții.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 1 Thumb down 4

    • Mihai Vasilescu, ok, am inteles. Se pare ca am gresit blogul. Nu o sa se mai intample.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 2

    • @luminita, asta e fix treaba ta. Sunt cel mai mare fan al amenințărilor de genul „nu te mai citesc”. Așa și? Nu poți să nu mă mai citești fără să anunți asta? Sau care e scopul? Crezi c-o să plâng și-o să te implor să nu pleci?
      În plus, să știi că faptul că nu poți să accepți o altă opinie, nu e dovadă de prea mare inteligență.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 3

    • @luminita,
      Te asigur că nu am sărit, am stat liniștită pe scaun când am scris.
      Nu știu unde ai citit tu și unde bănuiești că a citit ELena, eu am spus doar că ideea aia nu mi se pare ceva extraordinar, unic și nemaiauzit. Și îmi exprimam părerea că probabil multi au gândit asemănător la un moment dat. Mie personal nu îmi place, imi amintește de partidul unic. Și ar merge doar in teorie . Sună frumos doar.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 2 Thumb down 3

    • Eu nu sunt de acord cu o opinie, sau voi cu ceea ce am scris concret Elenei?!
      E ora cam tarzie in Romania, inteleg. Scuzati-mi deranjul. Credeam ca e un blog deschis, nu o casta de net.

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • @luminita, boss, eu doar mi-am spus părerea. Nu cred că sunt necesare ghilimelele la un banal comentariu pe un blog. Chestie care te-a jignit nespus și-ai sărit cu nutemaicitescul. Plm. Ai mai pus și virgula aia înainte de “sau” și mă zgîrie pe retină…

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 6

    • @Luminița, nu m-ai “urmărit” suficient de mult încât să-ți dai seama că mie îmi place sa bag bățul prin gard și să scot la suprafața tot ce este mai bun în oameni. Să-și spună ei parerea și să-și elibereze frustrările. Ca să fie pace pe pământ.

      În asta constă originalitatea mea.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 4

    • @Elena P, stai liniștită, Luminița nu mai e pe aici.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 1 Thumb down 4

  22. @ionut mah ioane….din °rdica-te ioane ridica-te gheorghe¨¨….eu nu te mai inteleg..nici treaz…nici dupa tuica si nici dupa lacul din punga…….mai acum o saptamana spuneai ca cetatenii din meleagurile zen ale tarii se uita cu indiferenta la filmul parodiei ieftine desfasurate in capitala si au dreptate….apoi revii si ii faci pe aia ¨¨niste tarani cu WC in fundul curtii¨¨….care habar nu au….si k sa fie capac acu sarim la gatul ¨¨blog-erilor° ca nu au infierat jandarmii cei groaznici….ca la 1933 cand au tras in ¨¨muncitori¨¨….eu sunt betiv dar beau,scriu si simt la fel…..@vera scrie si simte alb/negru……dar tu esti o specie noua hibrida de sobolan cameleon

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 2

  23. si @ionut blogurile sunt in spatiu public la fel ca si canalele TV…dar si aici ai optiunea sa schimbi canalul cand doresti

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 2

  24. O să vă povestesc cândva cum 30 de inși au primit un text format din vreo 7 propoziții simple. Apoi fiecare dintre cei 30 au trebuit să răspundă la niște întrebări cu „Adevărat” sau „Fals”, întrebări desrul de ambigue referitoare la chestiile comunicate în text.
    Majoritatea au răspuns total greșit fiindcă, în loc să se bazeze fix pe ce se comunica în textul respectiv, au interpretat lucrurile acelea din perspectiva lor anticipând sau imaginându-și anumite lucruri care, credeau ei, se întâmplaseră sau urmau să se întâmple.
    Cam așa e și cu postările mele de azi. Plecăm de la un bloger care, cred eu, critică doar fake news care apar dintr-o singură tabără, ajungem la discuție despre fake news și rolul lor în general (din punctul meu de vedere). Și iată ce concluzie trage deșteptul de mai sus. Unde dracu’, am zis eu de ăia cu wc în fundul curții, unde am sărit eu la gâtul blogerilor că nu înfierează jandarmii? Aaa, sau asta am făcut eu azi, „am sărit la gât că…”? În mintea lui așa o fi.
    Și, băi muie, cred că te crezi tare viteaz când faci pe cineva „șobolan” și alte alea pe net. Fix ca cei care ne conduc. Mă întreb dacă față-n față ai avea același tupeu. Bănuiesc că nu. Apropos, numele meu este Ionuț. „Ioane” zi-i lu’ mă-ta.

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 3 Thumb down 2

    • Mno ce să zic … chiar mă gândeam să te felicit pentru argumentația de la faza cu zoso. Chiar dacă mă încadrez la categoria băi muie😋 tot te felicit. Am citit la zoso și e o observație destul de pertinentă. În mod cert nu este adevărul absolut. Pe telefonul meu homepage e google și MVblog. Zoso, Cabral, cetin, nwradu, blondele și alții sunt la favorite.
      M-am mirat că Floare de Colț a făcut confuzia voită sau nevoită cu Marius M, ținând cont de avatar și stil … și tot așa.
      Ar fi mai multe de scris dar mno … am dat de mâncare la câini, mă duc cu mâțu’ la doftor again … treburi de astea … administrative 😉

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 1

    • bine Ioane am retinut…..mama ta a folosit diminutivul cand te-a botezat pentru ca…..(o sa ne povestesti tu argumentat in viitor pentru ce)

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

  25. Gata … îmi deschid atelier de flambat și inflamat spirite onlain 😏😉
    Cleenți văz că sunt.

    Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 1

    • Vând porumb dă popcorn. ‘Eftin. 😎

      Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

    • Scump și prost am văzt, ‘eftin și bun nu prea 😏
      Cum dai dubla ? Ie GMO ? Când îl bagi la aparat înfloresc lalelele ? Ori se face numa în tigaie de aia dă la promoție și ulei încins dă la votare ?
      Uooff … va trebui să aștept până la alegerile viitoare că n-am oloi și zacăr suficient 😋

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 1

    • @HabaRnaM, ce GMO? La mine-i cu upgrade, GMT îi zice. +2, că ăsta-i prețu-n zonă.
      E la promoție, cumperi 3, primești 2. 😛

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

    • Voi n-aveți somn de faceți negoț la 2 noaptea? 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

    • 😋☺ nb
      Greenwich or GreenWitch ? GMT or GMO 😏
      Somn, lin, crap … dilema sirenei 😋

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @Laura, io am afumat niște porc și m-a pălit foamea, așa că am încins grătarul. Între timp am băgat un ochi să văz pe unde s-a mai încăierat lumea. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @didina,
      M-ai luat la faza asta. Credeam că-mi explodează colesterolul la ora asta cu caserola de înghețată. Dar m-ai lovit tu cu porcul afumat 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

    • Nu-i frumos, dar recunosc că și eu mai fac prostii noaptea 😏 Am băgat puțină tobă și braznică. Firește și niște Nirvana. Gata … o țigară și somn. Mă gândesc să mă pastilez 🤣

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 1

  26. Neata populație! Să aveți un weekend plăcut!

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

Sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.