Dacă e sâmbătă, e Elena.
Înainte de toate aș vrea să ne organizăm puțin: cei care ați ținut post treceți în partea dreaptă, păcătoșii în partea stângă, iar voi ceilalți care ați scăldat-o cu “în primii 10 ani de relație nu se pune, bla, bla, bla” rămâneți pe loc. Vreau să-mi fac o poză cu voi, derbedeilor.
Acum că sunteți așezați pe căprării, ca hainele mele din sifonier, vreau să vă spovediți. Să spuneți la ce-ați râvnit și n-ați ajuns, fix ca vulpea din proverb. Sau sunteți artiști emeriți în inhibarea dorințelor și ați reușit să duceți postul până la capăt?! Hă hă hă, ce-am mai râs.
Ca să nu ziceți că mă dau lovită o să încep eu. Am văzut într-un magazin o pereche de pantofi bleu. Din piele întoarsă. Timp de trei săptămâni m-am dus aproape zilnic să-i probez. Mă uitam în oglindă, mă suceam, mă învârteam și la final îi puneam înapoi pe raft spre disperarea vânzătoarei care din cinci în cinci minute mă întreba dacă-i duce la casă. Nu duci nimic, mă mai gândesc.
Și m-am tot gândit (că io când mă pun pe gândit, apăi mă pun, nu mă joc), până într-o zi când am oftat adânc și-am decis pe loc (că și când mă decid, apăi o fac!): mă duc să-i iau! Am ajuns la magazin, șoc și groază, pantofii MEI bleu nu mai erau la locul lor. Disperată, cu ochii ieșiți din orbite și tremurând mai rău ca-n ziua când am cunoscut-o pe soacră-mea, mă duc la vânzătoare și-o întreb aproape urlând:
– Nu te supără, de trei săptămâni probez o pereche de pantofi aproape zilnic. Nu mai sunt la raft! Unde sunt?!!!
M-a privit cu un rânjet pe față și o satisfacție demnă de un orgasm d-ăla de-l ții minte toată viața:
– S-au dat. Nu mai sunt!
Nu știu cum de n-am crăpat pe loc, doar printr-o minune am supraviețuit. Cu o voce înfrântă mi-am mai încercat o dată norocul:
– Nici măcar un 38? (eu port 37).
Aia se uită parcă puțin înciudată la mine:
– Da, 38 mai avem o pereche.
Ce să zic, i-am luat așa. Clămpăne un pic în picioare, joacă puțin pe părți, dar nu mă las și-o să-i port cu vată-n vârf. Că nu știu niciodată când mă trage curentul în tramvai și e bine să am pentru urechi.
Hai și voi cu dorințele, minunaților. Să văd dacă eu sunt singura care-am ramas nesatisfăcută de Paștele ăsta.
Ah, să nu uit! Dacă tot a venit vorba despre nesatisfăcut, ați auzit și voi că Bendeac NU mai face sex?
Da,sunt dezamăgit că se face rost greu de plutoniu.Butoane rosii se găsesc,dacă-s negre,tot este moda cu vopsitu’ le facem rosii.Dar nici de ai dracu’ nu da nimeni vreun cod de lansare.Cică fratele nostru judokan de la est are niste artficii balistice care nu pot fi interceptate.Sunt doar ofticat ca port 46 si astia fac economie la tălpi.
Comentariu beton!
29
3
@edelweiss, păi d-aia alergi în fiecare dimineață, șerif. Te ajută tălpile astea mari. Eu ca să dau o tură de bloc îmi ia juma’ de oră.
Comentariu beton!
21
2
Elena,alergi in jurul blocului când vrea să te salte militia si este din scurt asa.
Comentariu beton!
17
2
Am poftit să dorm 😁, aproape că mă visez că dorm. Mă trezesc la patru jumătate și sunt tavantolog până pe la șase chiar dacă mă pun la somn la doi . Oricât nu m-aș abține tot nu reușesc. Asta e drama ultimelor două săptămâni pentru mine. Să încerc cu vată ? Ptiu… să îmi fac și coculețe?
Cât despre Bendeac …. sigur vânează iepurași pufoși să își facă cremă de mâini din ei 😁
Comentariu beton!
14
1
@habar, dacă-ți faci coculețe trebuie să dormi pe spate. Sforăi?
Sau pe burtă. Ai?🙄
Comentariu beton!
8
2
@Habarnam,
Dacă apare @Miki pe-aici, întreab-o pe ea cum scapi de insomniile astea. Știe.
Comentariu beton!
9
1
Sforai și am și burtă 😁 vorba aia : bărbatul fără burtă e ca mercedesul fără stemă 😁
Comentariu beton!
30
1
Altu’ cu burtă care se simte bărbatul ideal. Pfff!
Comentariu beton!
37
16
Da ma că si voi aveti țâțe mari si ferme si se-ndoaie copeica pe curu’ vostru si gleznele mai fine ca ale lui Bambi animata.Poate are omu pwla mare si burta este pe post de opritor sau are cardu’ lat si toate alelalte devin nule.
Comentariu beton!
55
1
@Eleno P … fie ca … iepurașul să îți aducă printre altele și un masaj anti celulitic 😁. Știm că nu ai nevoie 😉, dar așa preventiv. Aș cinsti executantul ca să te ‘execute’ bine, cu vânătai și strigături… de plăcere.
Idealo, care te crezi tu perfectă 😁, ți- am dat dislike.(am pierdut și virginitatea asta😁)
Comentariu beton!
19
2
Habarnam,lasă că nu există destulă marmură pe planetă pentru statui de Afrodite la care să ne ploconim noi porcii de bărbați.Plm,tu crezi că degeaba vor ăia să colonizeze Marte?Dacă rămânem dracu fără marmură?
Comentariu beton!
24
2
@HabaRnaM,
@edelweiss,
gata? Începem scandalul!? Că-mi scot mâinile din cocă ca să mă apăr.
Comentariu beton!
23
7
Elena,nu stiu de amicu’ dar eu am pus 200 de pahare cu semințe de roșii,pentru răsad,mai am 200 si am un chef de balamuc.
Comentariu beton!
22
1
De Crăciun hii mai bun … ăăă am greșit. Paști? Coca? Mă frământă curiozitatea de ce nu îți bagi nasul 😉
Comentariu beton!
17
1
Băi, gata! A fost o glumă. Dacă a fost proastă sau prost înțeleasă, te rog să mă ierți! Frends?
Comentariu beton!
9
1
@Elena ai atins un subiect sensibil aici :)))) si astept sa curga sange. Poate ce este ideal pentru tine nu este ideal pentru alta si invers. Cum se masoara idealul si dupa etalonul cui? De mult, de fapt cred ca nu am vazut niciodata sange pe unul din comentariile tale :).
Comentariu beton!
9
1
Dumnezeu le-a promis barbaților femei întelegătoare si supuse.
Apoi a făcut pământul rotund…
Comentariu beton!
11
1
@Alin, nu am un ideal. Ca atare nici nu-l caut. Dar era o glumă.
Mă rog, trecem la alt subiect: știe cineva ce înseamnă dacă se sparg ouăle la fiert? E de bine sau de rău?
Comentariu beton!
9
1
Inseamna ca ori au fost crăpate ori n-ai fost atenta cand le-ai bagat .AAAAA,ba nu,înseamna că daca ai dorinte neîndeplinite,trebuie să le împlinești,trebuie să te împaci cu dușmanii Si sa ne pui o poză cu noua tunsoare.Dacă nu faci așa n-o să-ți crească cozonacii si o să se arda friptura .
Comentariu beton!
16
1
@Marius, ești nebun?! E pentru prima dată în viața mea când fac cozonaci. De unde ai știut????
Comentariu beton!
13
1
Ai postat pe fb.:)))
Comentariu beton!
11
1
Daaaaaa..
Eu vreau o imprimantă, şi studiez, caut, caut, caut, de zici că vreau rochie de mireasă.
Puştiu’ vrea “doar” al patrulea Nerf şi studiază si el.Ieri s-a mulțumit cu Lego şi asta pentru că nu ştie încă pe care îl vrea dintre Nerfi.
Probleme existențiale, ce să mai!
Comentariu beton!
12
1
@Mihaela, nu-mi aminti de nerfi. A găsit odată fiu-meu in dulapul din baie ob-urile.
– mama, ce-s astea?
Ce era să-i zic?!
– gloanțe de nerfi.
A doua zi zburau ob-urile prin casă ca la balamuc.
Comentariu beton!
60
1
Mihaela M,vezi dacă mai au oferte la Interlink sau Samwise.Și eu am fost reticent dar am luat in toamnă un Samsung cpl nu stiu cât la 170-180 lei.Color,cu cartusele mai mult de 50% si transport gratuit.E drept ca are 28 kile dar scoate poze rezolutie foto si duduie de rupe .Nu are sens să-ți ie una noua cu pretul de 4-5 ori mai mare pentru acasa.
Imprimantă laser,din cele cu cerneala am dus la cos vreo 4.
Comentariu beton!
7
1
Ce visuri cuminți ai tu, Elena, nici nu mă așteptam. Eu am visat să-mi trag un tip mai tânăr și să pleccu el într-o vacanță. Da’ cred că n-a ieșit din cauză că n-am ținut post.Tre’ să mai încerc să visez după sărbători. 😛
Comentariu beton!
32
1
@GabiI,
Dacă-l găsești nu-l expune într-o vacantă. Ține-l încuiat în casă până te plictisește. Ieși mai ieftin 🙂
Comentariu beton!
21
2
@Gabil, SĂ-ȚI tragi sau SĂ ȚI-O tragi. Că-i o MARE diferență.
Comentariu beton!
18
1
@Laura, ahahahaaa!
@Elena, exact în această ordine.
Comentariu beton!
20
1
Eu chiar sunt artistă emerită în inhibarea dorințelor. Dar nu mă refer la pantofi. Din ăia mi-am luat câte o pereche în fiecare lună de când m-am reangajat.
Acum m-a lăsat nesatisfăcută o brățară berberă de argint.
Dar merg pe principiul că dacă nu o mai găsesc atunci când am cu ce s-o iau înseamnă că nu era pentru mine și am să-mi iau alta și mai mișto.
Comentariu beton!
21
1
@Anouk, greșit principiul tău. Dacă nu mai e, înseamnă că nu mai e.
Comentariu beton!
11
1
Eleno(AS)o, chiar e corect principiul Anoukăi, intotdeauna există ceva mai mișto. Te asigur de asta după multe satisfacții care apoi (imi) cereau satisfacția next level, adica varf.
O casă ca la Certeze, poate o poartă săseasca dar cu formatul autentic al unui sat idilic din zona Cheilor Nerei, cam astea-s niște vise mai noi nesatisfăcute. Numa’ că nu-i bai, acu’ nu era timp de ele.
A venit lumina, să avem sărbători implinite!
Comentariu beton!
9
2
@Ambra, să fie lumină!
Că pe întuneric îmi vin idei😜
Comentariu beton!
11
1
Io mă uit și de două ori pe zi la o geantă denim (online). Mi-o doresc mult, dar un alt gând – ghiduș/masochist – aproape că ar vrea să se vândă nabii odată, ca să scap de-o grijă. Am pus pariu: dacă pe 15 aprilie încă mai e, o cumpăr. Să-i fac în ciudă ghidușului.
Comentariu beton!
12
1
@Laura, acum urmăresc o salopetă din in. Din aia cu turul lăsat. Vânzătoarea mi-a pus-o la rezervate. De rușine cred că mă duc s-o iau, că o ține de vreo saptămână. După ce am probat-o trei zile la rând.
Comentariu beton!
13
1
@Elena,
Cu turul lăsat? Crezi că-i o idee bună?
Comentariu beton!
7
1
@Laura, da. E o idee bună mai ales vara când e cald nu-mi place să se lipească hainele de mine.
Comentariu beton!
9
1
@Laura ai cumparat cozonaci? Panetonne sunt aia italieni da care vorbeam zilele trecute.
Se dezbate încă. Ce zici?
5
2
@Alin,
Aparținătorul meu, disperat de dilema cozonacilor și nehotărârea mea, a cumpărat azi cozonac ”Dogrogea”. Nu știu cum e, nici nu prea-mi pasă. Eu mănânc doar o felie cu un ou (mâine) și ăsta-i tot Paștele meu.
Și ca să fiu on-topic: dacă n-o fi satisfăcut, măcar și-a facut-o cu mâna lui 🙂
Se dezbate încă. Ce zici?
5
1
Dobrogea.Vine de la zona geografică.Sau e contrafacut,ca treningurile Adaidas.Oricum,dacă si-a facut-o cu mâna lui în post…
Se dezbate încă. Ce zici?
4
1
@Laura saracul om… ce nu face de doruL cozonacilor. Sa imi zici cum a fost.
Îţi place sau nu:
3
1
@Marius M,
Dogrogea e fabrica de panificație de aici – are oarece notorietate, produse bune, în general. Și niște eugenii mirifice, în particular.
@Alin,
Mâine ai răspunsul. Și io-s curioasă 🙂
Îţi place sau nu:
4
0
Elena , poate dai de vreunu care râvnește la tine 😂
Sau de vreo ea…
Comentariu beton!
7
0
@Florin, o EA s-a dat la mine acum vreo două luni pe fb. Am crezut că glumește la început, dar nu, era serioasă😜.
Comentariu beton!
9
1
Eu ma declar mega satisfacuta. M-am invartit in jurul unei geci de piele vreo saptamana juma’, ca era prea scumpa pentru bugetul meu. Dupa ce am facut foamea tot timpul asta ca o adevarata diva, am ajuns intr-un final sa o cumpar. Era la reducere 50% 😀
Comentariu beton!
22
1
#Cristiana, ce noroc ai avut. Și slabă și geacă redusă. Te invidiez acum că eu i-am luat la același preț și cu un număr mai mari.
Comentariu beton!
14
0
Nitel cam orfeica pentru gustul meu. Vezi daca visezi la reanimari dinastea neortodoxe ? Tot nesatisfacuta esti, tot nu-s aia, tu o spui ! (bine, tu incerci sa dregi busuiocul, n-ai prea recunoaste-o, da’ nu tine). Data viitoare fii otel, viteazu’ meu, s-au dus, muica, si nu se mai intorc, live with that ! Caci importanta nu-i posesia, ci alergatura dupa.
Îţi place sau nu:
0
0
Comentariu beton!
8
1
@Faiantaru’, doar o femeie mă poate întelege când vine vorba despre pantofi.
Comentariu beton!
12
0
Relax, Capitane ! Ezitarile tale au fost cat se poate de firesti, sa-ti rupi de la gura pentru ei sau sa-ti rupi de la suflet pentru stomac ? Tertium, ca ai impaca cumva si capra si varza, non datur ! A decis de data asta necesitatea de frumos asupra instinctului de conservare, la urma urmii cine-si (mai) doreste o viata de care nu se poate bucura, nu zic acuma ca una-i mai indreptatita asupra celeilalte, in viata te invata de bine amandoua, zic doar ca deja treaba era deja compromisa, puteai sa te reorientezi, sa te apuci sa “vanezi” alta “prada”, ca-i vorba de pantofi au ba non importa.
P. S. Gandeste-te ca altii satui de atata junduire au dat foc Londrei 🙂 , totusi nu-i cazul de fata.
Comentariu beton!
5
0
@Faiantare, dacă eu sunt “căpitane”, să stii că maxim pot sa dau foc la bucătărie azi!
Comentariu beton!
6
0
Doamne, @Eleno, sunt șocată, mă așteptam la ceva nițel mai obraznic din partea ta. Pantofi, ha? 😋
Am văzut niște sandale bestiale la care am bălit o grămadă de timp: https://postimg.org/image/qfv3604th/
Nu le-am luat pentru că nu le-aș purta, umblu mai mereu cu bicicleta, așa că mi-am mai cumpărat o pereche de teniși. Negri, că d-ăștia n-am avut niciodată. 😂
Comentariu beton!
11
0
N-am înțeles niciodată de ce țineți morțis să vă chinuiți picioarele.Că sunteti în stare sa rabdați o zi pe nenorociri de genul ăsta dar la alte chestii imediat vă vaitați ,nu asa că ma doare piciorul,ce faci,mă doare spatele,nu acum ,mă doare capul….
Comentariu beton!
21
0
@didina, aia e. Sunt o liniștită în realitate. Rar mi se pune pata pe ceva, dar și când mi se pune.. Până mă duc să iau, nu mai e😉.
Comentariu beton!
10
0
@Marius M ai ratat partea în care am scris că nu le-am luat pentru că nu le-aș purta? 🙂
Hai să-ți dau puțin cu rigla peste dejte:
1. La capitolul văicăreală, în caz de dureri, sunteți artiști. Bărbații care nu se plâng sunt foarte puțini.
2. Nu înțelegi de ce purtăm tocuri? Chestia asta e puțin ipocrită, nu crezi? 😂
3. Cel mai bun remediu pentru durerile de cap e aspirina săracului. Cine preferă perna alege prost, din punctul meu de vedere. 😋
Comentariu beton!
20
1
@Eleno, ți-am mai zis, io-s Toma Necredinciosu’. Tre’ să verific cum e cu realitatea asta de care zici tu. 😋
Comentariu beton!
6
0
@didino, Ne vedem la sfârșitul lunii la bistro Voila. Sper să te conving atunci😂😂.
Comentariu beton!
7
0
Didino,la asta cu văicareala nu m-ai nimerit.Atipic,câinos,monosilabic de cele mai multe ori,nu ma omor dupa bere si fotbal.Nu-s făcut pentru bairamuri ,nunti,si alte cele.Ideea mea de relaxare e cabana,munte,liniste.Csf,nu toți suntem perfecți.
Comentariu beton!
16
0
@Marius M, atipicule, cred că e ceva în aer, nu prea are lumea chef de glume azi. Îmi scot tenișii la o tură cu bicicleta, poate ne revenim un pic până mai pe seară. 😋
Comentariu beton!
9
0
Aici ai dreptate.Ia să dau cu aspiratorul și-mi las consoarta să se desfașoare cu sarmalele.Ne întîlnim pe dig cu bicicletele?:)))
Comentariu beton!
11
0
Hmm..light cu dorintele extravagante anul acesta. Mi-ar placea sa se legalizeze macar injunghierile premediate :))
La capitolul toale/accesorii/pantofi nu imi refuz daca imi place ceva. Partea nasoala pt comercianti e ca sunt cusurugioaica maxim 😄😄
Comentariu beton!
9
0
@EGO, mi-a zis @Vera odată să ieșim prin magazine. I-am zis: ok, ieșim, probăm dar nu iau nimic. Că eu trebuie să gândesc fiecare achiziție până n-o mai găsesc.
Comentariu beton!
10
0
https://encrypted-tbn0.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcRFwM0iphYRUaZgSrYXUc2RWJ9j1Dqax1GghKMQbvDFEtAi18EFTQ
Comentariu beton!
6
0
@Elena P: mie imi place sa ies cu alte domnite la mall 😁 gasesc cele mai faine chestii. Nu prea probez ca ma apuca damblaua mare, aleg din priviri. La categoria scandura oricum nu prea am ce gresi 😅
Îţi place sau nu:
4
0
Elena, m-am blocat de la primele vorbe caci nu stiu unde sa ma asez. Ai zis in partea dreapta cei ce au tinut postul, am tinut si ma indreptam frumos si duios spre dreapta.
Apoi ai zis in stanga pacatosii si m-am scarpinat putin dupa care m-am indreptat frumos si duios spre stanga. Deci unde e locul meu in aceasta postare a ta? 🙂
Mai, unde scrie ca cei ce tin post sunt sfinti??? Ca cei ce cred in Dzeu sunt fara de pacat? Este exact pe dos, poate, cei perfecti nu au nevoie de Dzeu, de post, de rugaciuni…caci se descurca perfect fara.
Asa ca…voi reveni mai tarziu sa continui sa citesc, intre timp te gandesti si-mi spui unde sa ma asez: in dreapta sau in stanga.
Zi buna tuturor! Pacatosilor ca mine si sfintilor ca altii…:)…
Comentariu beton!
17
3
@GMT, te aștept dar nu te asez eu, că nici eu nu mi-am găsit locul. Încă.
Comentariu beton!
9
0
Nu mă duc nici in stânga nici în dreapta.De stat pe loc nu poate fi vorba,trebuie să merg să iau pâine.Asta fiind lămurită,mai rămâne chestia cu ce-mi doresc.
De fapt dorinte realizabile,că daca îmi doresc să dispară idioții ăștia care ne conduc o fac degeaba…
Comentariu beton!
15
0
@Marius, din păcate, da.
Comentariu beton!
5
0
3 saptamani cand iti place ceva de mori??? Pfwah, ce rabdare ai. Eu incep sa am scarpinici daca-mi place ceva si nu e al meu atunci in secunda aia. Bine, ca si barbata-miu, capata scarpinici instant, doar cand imi vede fata aia si se inmoaie:))))))))),
Comentariu beton!
12
0
@dedecati, trei saptămâni e chiar puțin. Câteodată stau și mai mult. Până trece anotimpul.
Comentariu beton!
8
1
Eu aș vrea să nu mai existe semeringi și alte kkturi ce se strică la mașini, să pot să îmi iau blugii ăia brodați, cu ținte și rupturi fine. Plus o poșetă de vis de la Desigual.
Comentariu beton!
8
0
@Mona, descrie “rupturi fine”. Ce se vede prin ele?
Comentariu beton!
7
0
Sufletul, sunt femeie serioasă, ce naiba 🤣🤣🤣
Comentariu beton!
11
0
@Mona, pune mâna și coase hainele. Știu că ai suflet bun.😜
Se dezbate încă. Ce zici?
5
1
Elena, stai mă, să-i cumpăr măcar! Văd io la ce gură pun fermoar, după!
Îţi place sau nu:
4
0
of, eleno, atata amar pt o pereche de pantofi!
Eu n-am pofte d’astea, nici insatisfcatii in consecinta.
Am alte pofte si am grija sa nu ramana nesatisfacute, ca ar fi pacat!
ps: elena…do you mind daca-ti dau si eu un add pe FB? Daca mai ai loc, of course 😀 😀
Comentariu beton!
9
0
@singlemum, bagă, bagă! Că am doar vreo 90 de prieteni.
Comentariu beton!
9
0
@Elena P, și pe mine de ce nu mă vrei?
La prieteni pe fb…tătă mi-s traumatizată.
Comentariu beton!
9
1
@Elis, cum, fată, să nu te vreau?
Comentariu beton!
5
0
5. Ce 5? 5 din alea de nu le uiți niciodată. Jumătatea poate să confirme, suntem de mult la 4. Hai să pașteți fericiți!
Comentariu beton!
6
0
@bill, 5 toate odată sau în toată viața?
Îţi place sau nu:
4
0
Odată. Eu îi tot repet că e una din cele mai norocoase femei din lume, ea nimic.
Îţi place sau nu:
1
0
well….ca ai intrebat 🙂
Am ramas nesatisfacuta, drept urmare de o luna incerc sa gasesc un vibrator bun. M am oprit la doua modele…sa dea naiba daca nu le iau pe amandoua. Just for fun, zic.
Eu mi-s pe stanga, sa stii, cu dorinte nesatisfacute si vise care mai de care mai erotice.
Se lungeste lista cu pacate. 🙂
Comentariu beton!
15
0
@kitty, ops, sorry, am bagat raspunsul grestit, n-am nimerit replay-ul :))))
Îţi place sau nu:
3
0
Fetelor, vreau să vă cunosc. Și cred că nu numai eu😜
Comentariu beton!
8
0
Eu nu,adica nu la modul la care te-ai gândit.Pai daca are doua vibratoare ce să mai caut și eu acolo,poate în deschidere,să mă maimuțaresc:))).Băi nene,am vazut reclamă la vibrator cu cutie de viteze,ești nebun?Cum naiba să concurezi cu așa ceva?
Comentariu beton!
20
0
@Mariuse, boss, io zic să te bagi. Cineva trebuie să schimbe și vitezele alea.
Comentariu beton!
14
1
@Kitty, am eu unul, îi zic Mister Blue (că e albastru și nu l-am folosit niciodată, nici baterii nu i-am luat). L-am primit cadou la 30 de ani de la colegii de muncă. L-a descoperit fii-mea într-o zi și cânta cu el prin casă, noroc că nu era nimeni în vizită!
Nu-l folosesc că e prea dur. Zici că e făcăleț în puii mei!
Comentariu beton!
14
0
Apoi cum sa nu ne pice netul când mai avem câteva ore de post și noi behăim de vibratoare.A stiut hipsteru’ de ce fuge in Franța,să nu fie tras la răspundere de Sf. Petru despre ce se întâmplă pe aici…
Amin!
Comentariu beton!
14
0
Doamne ce femei umblă libere pe net!!
Comentariu beton!
13
0
@kittygreeneyesbitch, nu-ti trebuie doua vibratoare, trust me! ia un dildo si un minivibrator si le pui la munca impreuna. satisfactie garantata! 😀 😀 😀
Comentariu beton!
12
0
De 3 luni încerc să îmi cumpăr o mașină pentru off-road. Inițial am vrut una mică, gen Suzuky Jimny, dar nu încap în ele (1,93). Așa că m-am reorientat spre un Nissan Patrol. Până acum am găsit 3 mașini pe care am vrut să le cumpăr. Toate 3 s-au vândut de sub nasul meu 🤬.
Dar nu mă las, știu sigur că acolo undeva este și Patrolul meu care mă așteaptă.
Fie ca…. Patrolul să ajungă cât mai repede la mine în curte 😉
Comentariu beton!
18
0
@Relou, caută una decapotabilă. Ca să nu stai cocoșat.
Nu te supăra, ce-ai mâncat când erai mic??
Comentariu beton!
10
0
Mann,sper ca iti iei a cincea generație,până la faceliftu din 2008-9.Au un diesel TD42T3 i6 de 4,2,care este pe viată.Nu te încurca cu 2,8.Sunt excelente si a patra generație.
Comentariu beton!
9
0
@Eleno, e de la gene 😉
Comentariu beton!
8
0
@Edelweiss, corect,Y61 vreau sa imi iau. Nu stiam de motorul de 4.2, stiam de ala de 4.8. Eu vreau sa iau varianta scurta, in 3 usi, iar pe ala nu au decat 2.8 sau 3.0, din cate stiu eu.
Îţi place sau nu:
4
0
Lada Niva? Suzuki Samurai ? Un Pajero-n două uși? Forester 2008 maxim 😁
Fie ca … Petrolul să ajungă la tine-n curte, să ai bani de noua generație Patrol 😁 5.6 . Acu vre-o 2 ani eram în Tribeca ca un șoricel pe lângă elefantul ăla de mașină 😁
Comentariu beton!
12
0
@HabaRnaM, Niva si Samurai sunt prea mici pt dimensiunile mele iar Foresterul nu prea ma atrage. Am cochetat si cu gandul la un Mitsu Pajero dar m-am hotarat pe Patrol. Eu zic ca e tata lor. Si sunt sigur ca o sa ajunga la mine in curte. Mai ales ca nu am cum sa ma razgandesc: i-am bagat microbu’ la asta micu si acum el e mai nerabdator decat mine. El o sa fie copilotul meu si sunt tare nerabdator sa plecam sambata dimineata si sa ne intoarcem acasa cand o da al de sus.
Comentariu beton!
7
0
Relou,4.8 este benzină,4.2 este diesel.Are un amic varianta scurtă cu 4.2.Asta la Y61.Eu cu 1.95 am aceleași probleme cu spatiul.
Comentariu beton!
8
0
@Edelweiss, dar in Y61 scurt incapi confortabil, corect?
Îţi place sau nu:
3
0
După o vârstă apare resemnarea 😁 fomeile se gândesc la suli dă plastik, iar bărbații la mașini. Când te gândești că au și tupeu să zică de noi ca suntem obsedați sexoși, că avem idealuri etc etc.
Csf, n-ai csf 😁 fie ca … fiecare să primească ce își dorește !
Comentariu beton!
14
0
Relou,înălțimea la plafon este aceeasi indiferent de caroserie.Da,încapi.Nu uita de cușca daca faci off road,mai ales că iei si juniori.Si schimba scaunele cu unele scoica.
**Habarnam,noi putem sa fwtem si in masini,să vad cum se duc ele la shopping călare pe vibrator.
Comentariu beton!
19
1
@edelweiss, ai fi surpins :))))))
Comentariu beton!
12
1
@Edelweiss, când o să fie gata te invit la o tură. Știu ce vreau să-i fac dar deocamdata nu am cui. Este un meseriaș la Oradea care face inclusiv recondiționări. Artist!
Îţi place sau nu:
3
0
@Snglemum, dezvoltă!
Comentariu beton!
5
0
@relou, nu pot, ca suntem cenzurati! Urla @boss la noi ca in sambata Pastelui vorbim necurate. Stii ca el e evlavios si zen lately :)))))))
Comentariu beton!
14
0
Doar ce mi-am comandat 3 rochii. Este ok, dar n-am găsit rochia perfectă (vine ziua mea și trebuie să fiu frumoasă, nu?)…
Este frustrant :))
Comentariu beton!
6
0
@Bianca, și ai de gând să-ti tot cumperi până o găsești pe cea perfectă, este?
Comentariu beton!
8
0
Eu imi doresc vacante. Cat mai multe si mai lungi. In rest, nu prea ma omor dupa chestii lumesti. Asa ca sunt tare nesatisfacut, motiv pentru care sunt intr-o continua pacatuiala.
Comentariu beton!
13
0
@florr, mie pacătuiala îmi aduce și satisfacție. Mi-ai rupt sufletul cu comentariul ăsta.
Comentariu beton!
6
1
@Elena, auleu, sper ca nu ti-am adus prejudicii la cozonac. Nu as vrea sa fiu responsabil cu acest esec. Lumina vie si sfanta sa se abata asupra sufletului tau si sa-l repare cat mai repede!
Comentariu beton!
10
0
Alright, m-am așezat confortabil la stânga și de acolo nu mai plec niciodată.
Nu râvnesc nimic cu adevărat, știu și pot să-mi înfrânez poftele vestimentare, culinare (ca fapt divers, am trecut de 5x/săptămână pe lângă patiserie timp de 3 luni și nu am luat merdenele. Pentru că am vrut să rabd!) La haine/încălțări poftesc moderat, știu că nu-mi permit mofturi și nu mă chinui singură.
Un singur lucru mă frustrează maxim: când mi se anulează un dic.k appointment. Uneori mă enervez și rabd pe uscat o vreme, alteori mă rezolv singură, dar tot rămân otrăvită. În ce-l privește pe inculpat, nu-i mai răspund și nu-l mai solicit niciodată, oricât de bun era. Și oricât mă seacă să-mi caut alt fuckbuddy. Mai adaug o bilă neagră spiței bărbătești. Niște neserioși! 🙄
Comentariu beton!
17
3
@Vera, de acord. Ști proverbul ăla: Râdem, glumim, dar de phoo-thai nu ne batem joc!
Comentariu beton!
13
0
@vera, si pe mine cel mai tare ma oftica daca-mi sare vreun appointment, nu de alta dar nu se intampla extrem de des si daca si atunci sare, ma fac neagra de oftica iar next time il pedepsesc :)))))))))))
Comentariu beton!
8
2
@Vero, învața de la @singlemum (a propos, ești mistoacă, soro). Pedepsește-l!! Te vezi cu el, mă anunți prin-un sms când e aproape să dea ochii peste cap, te sun și stăm la taclale.
Comentariu beton!
13
0
O baba tremurand de moarte din toate incheieturile o intreaba pe vanzatoarea la Sex Shop:
– Aveti Vibrator turbo XXL Super Strong cu baterii alcaline?
– Da!
– Si cum se opreste?
Comentariu beton!
21
0
@Relou, 😂😂😂😂
Comentariu beton!
9
0
@elena, de tine stiam ca esti mistoaca de mai de mult 😉
@vera, @elena, ca sa fiu mai clara, me refeream la pedeapsa corporala, babe :)))) Sa vezi acolo cum isi da ochii este cap 😀 😀 😀
Comentariu beton!
7
1
O, o, dar nu, priviti la cata nedreptate vi se faptuie ! Voi practicati vamuirea asta in permanenta, ba c-o dati, ba ca nu, so … Taste it ! 😀 😀 😀
Comentariu beton!
7
0
@faiantaru’, not true! eu dac-am zis c.o dau, o dau! nu-mi calc pe cuvant :))))
stii care e problema la mine de fapt, nu atat faptul ca iau tzeapa, aia se poate intampla. CI faptul ca pt a avea un appointment, la mine e nevoie de o maxima organizare. Gasit ziua in care ne-am potrivi amandoi, gasit ocupatie out of the house copilului sau o baby sitter, depinde de locatie, planificat la minut timpii de desfasurare, gen cat pierd in trafic, eu sau el, cand tre sa manance copilul next time, cat sta curs/parc/mall sau whatever, planificat treburile zilei respective inainte sau dupa appointment si nu in ultimul rand, iau in calcul neprevazute. So, permiti ca imi sare mustarul daca TheOne imi zice in ultimul moment ca a aparut ceva si nu mai poate?
Comentariu beton!
15
1
@ singlemum
Uite care e a mea ! Eu nu-s sex addicted, toata vietisoara mea mi-am dorit sa existe un echilibru’ (in toate, nu indeosebi aici), pe cineva sa-mi fie deopotriva bucuria noptii, dar si cea a zilei, sa-i spunem un act de posesie extins (n.b. pentru mine sa faci sex cu cineva nu-i nici macar un imprumut de niscai gologani, o faceti pentru ca aveti si voi nevoie), dar voi … dar voi dupa naravurile tineretii v-ati invatat sa portionati, sa luati si de la ala si de ala doar ce si cat va convine si sa ne intelegem, aici nu-i vorba de nici o morala, vreo urma de ea, de cum, cand si ce trebuie sau ar fi mai bine sa faceti, ci de obiectivarea situatiei. Nu va ofticati nici voi daca in societate s-a raspandit obiceiul portionarii, de a ne arunca unul altuia doar felii. Asta fara vreo legatura cu situatia ta, doar general vorbind, pentru ca eu pe undeva cred ca nu ti-o face din rautate, ci pentru ca … avem si noi limite (chiar daca-n povestile copilariei traversam si oceane de dragul vostru), atata poate.
Comentariu beton!
11
0
@singlemum eu te înțeleg perfect.
@Faiantare în primul rând, te anunț că sunt într-o pasă taaaare proastă, deci scap în otravă. Mie mi s-a părut condescendent comentariul tău. Dumnezeu mi-e martor că tot ce am vrut în viețișoara asta a fost să am copii și pe “cineva sa-mi fie deopotriva bucuria noptii, dar si cea a zilei”. Și bucuria vieții mele și-a băgat pu.la în căsnicia noastră, în increderea și iubirea mea. Mă scuzi că nu mai pun botul la alt mincinos și fals și doar caut momente. Momente stabilite de comun acord, că nu oblig pe nimeni la nimic. Dar nici nu mai permit nimănui să își bată joc de timpul meu.
Și gândește-te că poate când tu stai bot în bot cu jumătatea vieții tale și vă sorbiți cafeaua ochi in ochi, eu poate plâng. Singură. Complet singură. Ca acum. Și ultimul lucru de care am nevoie este să te lauzi tu că o rupi în fericire conjugală în timp ce mă critici că obiectific eu pe nuș ce prost care nu pricepe pe ce lume e.
Comentariu beton!
24
3
@faianțare, ai dat deja de dracu’. Adică de @Vera, așa c-o să mă abțin să-ți zic și eu vreo două.
Comentariu beton!
12
0
@ Elena & Vera
Da’ ziceti, ce, ma omorati ?! Numai pe una nu tin s-o aud, nu ca as avea mari probleme, doar ca s-a demonetizat de mult, anume ca barbatul e de vina. Fiind unica poveste de pe piata e susceptibila de a fi luata drept act reflex in masa.
P.S. Vera, dracu’ ? Poate varianta extra-extra-extra-lite, ce naiba ?
Comentariu beton!
8
1
@Faiantare e ok, nici nu imi faceam probleme ca vreodata vreun barbat sa admita ca barbatii gresesc, esti perfect previzibil, iata! Ai dreptate, femeia e de vina pentru orice, ca barbatii sunt mincinosi, afemeiati, viciosi si foarte foarte lasi. Hai, atat, n-am chef de cearta si nici nu e cazul sa stric (iar) sambata Elenei.
Happy Easter, everyone!
Ahh, si le urez barbatilor numai lucruri bune, frumoase si pozitive! Iaca generozitatea-mi!
Comentariu beton!
12
5
Vera, eu fiind bărbat te ințeleg perfect( și crede.mă nu vb din carti sau filme!). Un lucru nu reușesc sa înteleg:: de ce il mai iei daca.ti demonstrează ca.i un nemernic !? Nu te judec absolut deloc, incerc sa aflu raspunsuri la chestii care se.ntâmpla.n viata. Week.end prelungit minunat, tuturor ?
Comentariu beton!
7
1
@oviwan n-ai citit bine ce am scris. E history la strike one. Ain’t nobody got time for demons 😂
Se dezbate încă. Ce zici?
5
3
N.am reușit sa deslușesc raspunsul tau ! Primul meu comentariu era legat de vorbele astea scrise negru pe galben : “Dumnezeu mi-e martor că tot ce am vrut în viețișoara asta a fost să am copii și pe “cineva sa-mi fie deopotriva bucuria noptii, dar si cea a zilei”. Și bucuria vieții mele și-a băgat pu.la în căsnicia noastră, în increderea și iubirea mea. Mă scuzi că nu mai pun botul la alt mincinos și fals și doar caut momente.” “Și gândește-te că poate când tu stai bot în bot cu jumătatea vieții tale și vă sorbiți cafeaua ochi in ochi, eu poate plâng. Singură. Complet singură. Ca acum.”
Îţi place sau nu:
2
0
De vreo 30j de ani visez o pianină. Cu coarde. Acum că mi-o pot lua singur, n-o mai vreau.
Anul trecut, cam pe vremea asta, visam să-mi iau o tinichea pentru aventuri pe drumuri de piatră/noroi. Am găsit una, dar am avut de ales între a mă oftica c-o țin geaba în ogradă (și cheltui bani aiurea) sau că n-o cumpăr. Am ales varianta 2.
Și ştiți ceva?: nu mă oftic.
Pentru că refuz.
Comentariu beton!
8
0
@Sfântu Dracu, dacă vrei te putem ajuta noi să te oftici. Suntem câțiva pe aici care ne pricem bine la asta :))))).
Comentariu beton!
10
0
Sfinte 😁 mă lasă sfincterele dă emoții. Comentariul tău mi-a adus aminte de dorința mea de a avea și a cânta la un pian. Mi-l permit, n-am timp să învăț să cânt 😆. Nu mă impresionează lucrurile materiale deși caut și eu ceva în neștire. Acu vre-o 7 ani am văzut într-un magazin o curea 😁, Aigner se numea și o cataramă potcoavă avea. Sunt încă obsedat de ea 😁
Regret un singur fapt. Sper în reînvierea ce va să vină. Plm când mă gândesc că iar o să plâng,la fel cum plângeam când eram mic și mă dădeau afară din cameră – se difuza filmul ăla cu răstignirea lui Iisus.
Există viață după shopping?
Comentariu beton!
8
0
Fatah da greu te miști eu in a doua săptămâna le și luam …😂😂😂 Acu deh nu erau pentru tine vor fi alții .. La postare nu ma încadrez nici in stânga nici in dreapta și in mijloc nu am timp 🤓 deci rămân sa fac cozonaci in continuare…
Comentariu beton!
7
0
@Silvia, dacă nu erai cu cozonacii, te băgai puțin la mijloc, este?
Îţi place sau nu:
2
0
@Elena P, a adus-o pe mă-sa. Și pe fra’su. De madam zic.
Crezi că poți mai mult?
Îţi place sau nu:
4
0
@Sfântu Dracu, mai mult decât o soacră??? Geezz, man, astea sunt moartea pasiunii. Dă-te bolnav, vomită, fă ceva și salvează-te.
Comentariu beton!
6
0
Am prestat corespunzător și am plecat val vârtej să termin de decorat livingul! Acum mă întorc sa salvez ceva din bucătăreala obligatorie, pentru că tradiție și restul, deși așa aș fi avut chef de plimbare😊!
Poate anul viitor mă mobilizez din timp!
Comentariu beton!
5
0
@Mary, spor la treabă! Mă bag pentru prima dată-n viața asta la cozonaci pentru că al meu copil mi-a zis că a simțit miros de cozonaci pe scară. Să am baftă😜!
Comentariu beton!
12
0
Ms la fel Elena!
Eu la cozonac într-un an am pus compozitie în tava dar fără să las loc sa crească, iti închipui cum a început să se reverse din tava🤣🤣🤣
Comentariu beton!
6
0
Bai,explicați-mi ca la redneci, care sunt mecanismele interioare să postezi pe fb că faci cozonaci?Sau ca ti-ai luat nu stiu ce toala?Sau ca poze in concediu,târât organismu’ prin nu stiu ce locatii?Care este diferența intre dorința umeda a matracucelor alea care fac selfiuri lângă răpirea din serai sau in buda proaspăt placată ceramic a lu mamaie si am făcut soro un sufleu?
S-a dublat comentariu?
Comentariu beton!
16
0
S-a.’Aide bre ,cine mai haleste verzală din cochilii de melci la Paris si se cocoața pe Arcul de triumf ?Stai sa vezi când s-o întoarce povești…
Ups,dacă te referi la ce am zis eu că a postat €lena pe fb cu cozonacii,am glumit,n-am fb ei.
Comentariu beton!
10
0
MariusM,păi pe Elena chiar nu as vedea-o postand asa ceva.Eu nu inteleg nevoia de a arata poze cu copiii,in concediu si efectiv orice personal.
Comentariu beton!
10
1
Bai,explicați-mi ca la redneci, care sunt mecanismele interioare să postezi pe fb că faci cozonaci?Sau ca ti-ai luat nu stiu ce toala?Sau ca poze in concediu,târât organismu’ prin nu stiu ce locatii?Care este diferența intre dorința umeda a matracucelor alea care fac selfiuri lângă răpirea din serai sau in buda proaspăt placată ceramic a lu mamaie si am făcut soro un sufleu?
Îţi place sau nu:
2
0
Singurul capabil să îți dezvăluie din tainele alea de mai sus .. sus e pierdut în misiune 😁. S-o refugiat pe sub vre-un baldachin parizian de frica cozonacilor 😁
Oare nu îl înțeapă inima pe cOnU’ Mishu că nu scrie nimic pe aici? Acum sigur sughite.
O notă serioasă: etalare ! Nu e nici o diferență.
Panoplii,trofee,medalii,carpete,cârpițe,opincuțe 😁 – fiecare se laudă cu ce are – dacă vrea.
Comentariu beton!
8
0
@didino, ești pe fază la ce zice edelveiss? Ia să termini cu pozelele alea cu prăjituri.
Comentariu beton!
6
0
@edelweiss, să mor dacă știu ce să-ți răspund. Ești prea profund pentru mine și tu și întrebarea ta.😂😂
Îţi place sau nu:
4
0
Dacă io’s profund,Faintaru cum este?Mă uit la ce scrie si cred cat la fel s-ar fi uitat si Stefan la Ureche dacă ar fi fost contemporani.S-ar fi întrebat degrabă varsatoriu de sânge,bă plm,astă o scrie de bine?Să-l tai,să-l mai las?
Comentariu beton!
17
0
@Eleno, te rog să mă ierți, acu’ am venit din deplasare. L-am așteptat pe @Marius la dig, da’ n-a apărut, l-o fi pătruns lumina sărbătorilor prea adânc și a uitat. 😂
Păi dacă nu le pun nici p-alea (pozele cu prăjituri) înseamnă că nu mai pun nimic. Poze din concedii, cu copilul, cu mutra mea sau cu ultimul sutien nu pun niciodată pe net, sunt chestii personale. Mâncare și rețete, în schimb, împart cu oricine dorește, sunt gurmandă și nu mi-i jenă să recunosc. 🙂
Comentariu beton!
9
0
Cu tine, vornice, n-as fi avut nimic, nici n-am avut, avut-am doar cu aceia de n-au inteles ca-s milostiv, nu prost !
Îţi place sau nu:
4
0
Didino,cred ca tu ai bagat capu-n perna si acum te lauzi ca ai fost cu bicicleta.Chior nu-s,te vedeam daca erai.
Comentariu beton!
7
1
@Marius M, am prestat 20 km cu bicicleta și 3 ore de plimbat prin oraș. Nuș’ la ce dig ai fost tu, că nu te-am văzut. 😋
Îţi place sau nu:
4
0
Cu tine, vornice, n-as fi avut nimic, nici n-am avut, avut-am doar cu aceia de n-au inteles ca-s milostiv, nu prost !
Comentariu beton!
5
0
Edelwesiss, daca tot intrebasi: e vorba de acceptare sociala, in cele mai multe cazuri. Frosica fu la Paris (ochiei, dadeam un exemplu, nu dati cu paru’, domnu Mihai!), daca ma duc si io, pun o poza sa se vaza ca nu-s mai sarantoc. Sau gen am un copil, pun poze cu el/ea faranumarfaranumar, sa dea 100 de melteni ‘laic’ si sa zica ce frumos/oasa e, ce bine seamana cu ma-sa/ta-su, si sa-mi creasca sufletelu’ mai ceva ca cozonacii Elenei. Doamne iarta-ma cate cacofonii am scos, ma duc inapoi in chilie sa ma rog nitzel, ca mi-e lene sa corectez
Îţi place sau nu:
0
0
eu balesc intens la un robot de bucatarie kenwoo sau kitchen aid si la un cuptor electric si la o vacanta la paris (5 zile low cost acolo, la hostel pt tineret, dar la paris sa fie), dar n-am bani nici sa trec strada. bine, nici pt cine sa gatesc astfel incat sa utilizez macar 50% din capacitatea robotului sau cuptorului. cu parisul e mai complicat de pus pofta-n cui, ca mie nu-mi pasa daca plec singura sau nu . 🙁
apropos de haine sau pantofi. daca imi plac si mi le permit fara mor de foame tot restul lunii si daca-mi cam trebuie trebuie cumpar pe lor, daca nu prea-mi trebuie, ma gandesc o zi. daca le mai vreau si a doua zi, ale mele sunt. 🙂 desi recunosc ca o data am rabdat toata primavara si vara pana a ajuns la reducere.
Comentariu beton!
5
0
@ady, da’ zi odată dacă le-ai luat. Că nu mi-am dat seama din comentariu.
Îţi place sau nu:
1
0
Robotu’,cuptoru’ și excursia nu le-am luat. Nu citiși că n-am bani nici să trec strada?!
Dar rochia aia la care am tânjit 2 anotimpuri am luat-o, cum nu. Prima țoală pe care mi-am dorit-o fix așa, d-amorul artei, nu pt vreun eveniment. (Eu sunt mai ciudată, hainele, pantofii și poșetele nu sunt pe lista mea de pasiuni).
Îţi place sau nu:
3
0
@Elena P, mai mult decât o soacră ar fi soacră-mea + maică-mea. Norocul meu e că a din urmă a plecat la sor’mea.
Comentariu beton!
6
0
Elena, n- am vazut asa ceva. Mereu despre voi, zeitele. Dar cum sa ramai nesatisfacut inainte de Paste, ce avea?! Sa- mi trimiti si mie um cozonac facut de manutele tale. Multumesc. Aaa sper ca ai pus sortul pe tine.
Comentariu beton!
5
0
@Marius, pus șorț, făcut aluat, băgat la cuptor, încins (io, nu cuptorul), aruncat șorț, băgat picioarele. La rece. Ca vinul.
Comentariu beton!
6
0
@Elena, neah, neah. Tu incinsa si bagat picioarele la rece?! Ce se intampla, nu te recunosc. Te rog sa ma satisfaci cu un cozonac
Comentariu beton!
5
0
Eu am renunțat să pun întrebări când mi-am dat seama că trebuie să mai ascult si răspunsurile.
Comentariu beton!
10
0
@edelweiss, hahahaaaaaaaaa. Și oricum răspundurile stârnesc alte întrebări, și tot așa… până te trezești cu nebunu’ sau nebuna pe cap.
Îţi place sau nu:
4
0
Pentru cine vrea sa inteleaga femeile avem pe Paramount Channel “Ce vor femeile” cu Mel Gibson 🙂
Comentariu beton!
8
0
@Alin, bărbații de aici ne înteleg perfect😂😂. Unde au dubii, pun întrebări.
Comentariu beton!
12
0
Da dragă 😁
Comentariu beton!
7
0
Iata! A răspuns deja prietenul.meu care nu știe nimic😜.
Comentariu beton!
6
0
@Elena vad ca a raspuns doar unul care are training-ul absolvit de casatorie. Te contrazic chiar, el poate nu stie nimic, dar stie ce este mai important si anume ca trebuie sa aiba ultimul cuvant :))).
Comentariu beton!
8
0
Right! Constat ca romanii se spala de Paste! Doamne-ajuta! Mai astept un pic sa se mai incalzeasca apa, totusi. Am mers 8km pe jos si-am dat gata bateria telefonului. Multumesc maicutei domnului dimpreuna cu izbavitorul nostru Iisus Hristos pentru Michael Jackson, salvatorul meu cand ie treaba oablă.
Bag o baie si ma cocot in pat cu ciocolata si-un spumant de fructe. Mi se pare un mod legitim de-a petrece seara!
Ah, e musai sa dau un disclaimer pentru barista de la starbucks @hanul lui manuc: NU sunt inceata mintal! Sunt nebuna, desigur ca ai prins vibe-ul asta, dar nu-s retardata. Asa! Si multumesc!
Comentariu beton!
10
2
@Vero, oricând ai nevoie știi unde să mă găsești. Nu fwt eu orice, dar când e vorba de moralul și psihicul cuiva, mă trezesc că-mi crește o mare pwlă și nu mă pot abține.
Cu drag!
Comentariu beton!
9
0
@Elena ailăviu! Am inceput sa beau, dar sunt inca treaza! ❤️
Se dezbate încă. Ce zici?
6
2
🙁
Îţi place sau nu:
0
0
Da se poate?Acum cand toata lumea ciocneste ouale tu sa ramai nesatisfacuta?
Îţi place sau nu:
0
0
Cica atentatorul din Münster e un neamt cu probleme psihice si ca s-ar fi sinucis.
Îţi place sau nu:
2
0
Ba am avut si noi unul dinasta caruia i-a dat eject iubita si a ras o familie pe trotuar. Cu tot cu copii.
Acuma, Laura, sa stii ca eu cam citesc stirile cu ochi straini si goi. Intotdeauna lasa-n urma o doza subtsantiala de dubiu. La povestile astea din Germania (v. atentatul din München) faptasul se sinucide, ceea ce este chiar foarte plauzibil la inchisoarea si oprobiul pulic care i-ar urma, dar eu tot cred ca primele forte ajunse la fata locului il executa (doar ca nu-s Sarkozy sau Putin s-o recunoasca). La pilotul neamt care pasamite ar fi prabusit avionul in Pirinei ca s-ar fi certat cu gacica-sa, da, iarasi poti sa crezi si asta, dar in acelasi timp e o poveste foarte convenabila producatorilor si transportatorilor din aviatie. Si tot asa mai departe.
Îţi place sau nu:
2
0
@Faianțare,
Parcă-s mai cuminți psihopații noștri. Nu ne omoară așa, en-gros. Doar en-detail, câte 1-2 odată.
Îţi place sau nu:
3
0
@Elena care e spilul cu Bendeac? ca sa comentez si eu pe text ca pana acum numai pe langa am dat.
Comentariu beton!
5
0
@Alin,
Nici eu nu știu, dar am gugălit acum și am dat de asta:
https://www.youtube.com/watch?v=WVM2tu7llzg
Îţi place sau nu:
2
0
@Aline,
Numa’ noi am rămas pe-aici. Ăștia au plecat la biserică să ia lumină, să fie iertați cică. Niște păcătoși… 🙂
Îţi place sau nu:
4
0
@Alin, nu-s fan Bendeac. Asta ca să fie clar de la început. Omul ăsta ar trebui întâi să învețe să râdă și după aia să fie în juriul unei emisiuni de umor. Râde fals și prost.
Bun. În emisiunea unde prestează (degeaba) a spus la un moment dat (fix în momentul în care eu butonam pe canale) că a decis de o lună să nu mai facă sex. Și vrea să vadă cât rezistă. Delia l-a întrebat dacă o să și-o frece. A zis că nu, deși se abține foarte greu. Guys, now really, de ce ar face cineva așa ceva?
Îţi place sau nu:
3
0
@Elena,
Nu l-ai auzit în clip? Ca să devină mai inteligent, așa… sclipitor 🙂
Îţi place sau nu:
4
0
@Laura, hahahahaaaaaa. Păi eu n-am făcut sex vreo doi ani (acum mulți ani😜, of course😜), crezi că debordam de inteligență????
De sclipit nu mai zic…
Comentariu beton!
7
0
@Elena,
Să știi că de-atunci ți se trage efervescența actuală :)))
Comentariu beton!
6
0
@Laura, adică dacă nu fac sex acum peste 10 ani o să fiu inteligentă? Iar?! Mdaa.
Nu, merci. Prefer să fiu proasta satului. 🙂
Comentariu beton!
7
0
@Elena b – acum ca ai intors problema pe dos… se explica multe. Nu stiam de unde vine stropul de inteligenta :))) pe care il am.
@Laura da asa se pare. Bisericosi nu prea ii vad, decat daca is deghizati, probabil ca s-au bagat la somnik.
Îţi place sau nu:
3
0
@Elena eu nu sunt fan Bendeac deloc. Are niste faze amuzante… dar este penibil. Plus ca personajul ala al lui de cartier mi se pare de tot kkt-ul. Ala cu creasta nu mai zic. Inteleg ca e un rol, dar sa fii prostul satului si sa mai si semnalizezi… este peste puterea mea de intelegere. Sincer cred ca daca ii pui fata in fata cu nea Piersic sau cu Ilie Nastase care nu e comediant razi mai tare cu pensionarii decat cu zavragii.
Pur si simplu nu intelegeam care este legatura intre Bendeac si restul articolului.
Îţi place sau nu:
3
0
Elena, daca-s de la Otter pantofii aia albastri sa stii ca dau divort.Nu de alta dar eu vanam marimea 38 la o minunatie de pantofi Geox de vreo 2 saptamani in online.Cand sa dau comanda ia-i de unde nu-s. Si unde mai pui ca au inca marimea 39.
Îţi place sau nu:
4
0
@Andra, eu i-am luat din magazin off-line. Dar dă o poză cu ai tăi, că ăstia sunt fix de la Otter. Preventiv anunță-ți sotul că e posibil să i se shimbe viața. În bine😜.
Îţi place sau nu:
4
0
Elena,
you are sooo wright ! Chiar ca nu va-nteleg in materie de pantofi. Io am crezut ca toata tevatura asta o fi pentru vreun Blahnik (https://image.s5a.com/is/image/saks/0400087542686), da’ Otter ???
Aia care cum s-au uzat putin ii bagam noi baietii la fotbal ?
Îţi place sau nu:
2
0
@Faiantare lasa frate ca eu am boala pe adidasi… Aveam odata vreo 12 perechi. Cam odata pe luna ma duceam la un mall de tip outlet… Mereu imi luam cate 3 perechi cel putin. Multe le-am vandut… dar imi si ramaneau, ma atasam de anumite perechi!
Îţi place sau nu:
1
0
@ Alin
Daca-i luai ieftin chiar nu vad unde-i problema ? Banuiesc ca nu-i vindeai in mare pierdere, cat sa te mai innoiesti cu altii. Plus varsta, ce Dumnezeu, o tinerete ai, nici pe aia sa n-o onorezi cum trebuie ?
Îţi place sau nu:
2
0
@Faiantaru nu ieseam deloc in pierdere… de acolo cumparam 3 la pret de 2 si ca bani luam mai mult decat dadeam. Cred ca banii pe care ii luam pe o tura de vanzare imi asigurau 2 ture de cumparaturi. Era moda aia cu adidasii pe picior se dadeau ca painea calda.
Îţi place sau nu:
1
0
@ Alin
Uite Moveshopul. Daca cumperi de 199+ iti livreaza coletul gratuit pe extern, altfel costuri postale de 20 euro/pereche. Din pacate e primul an cand s-au stricat, nu mai baga asa usor la 70% (adica la 40 – 50 euro colectiile misto care nu s-au vandut peste an), dar pana anul trecut si normal ca luam 4-5 perechi si vindeam 2-3, niciodata in pierdere. De ce sa fi platit aiurea costurile postale enorme cand puteam sa nu ?
https://www.moveshop.it/it/offerte?subcats%5B%5D=7&subcats%5B%5D=6&min_discount=50&on_sale=1&page=1&per_page=36
Îţi place sau nu:
1
0
Faza cea mai tare e ca l-am dus pe un amic in mall-ul respectiv. Lelystad Olanda, acum s-au cam stricat. L-am scapat intr-un magazin a spart 300 de euro dintr-un foc, intrase dreaq in fibrilatii :)). Eu le transportam cu avionul, moca in bagajul de cala.
Îţi place sau nu:
1
0
Ete-te! Și mai râdeți de apetitul fetelor pentru pantofi, păcătoși șoping-maniaci ce sunteți… 🙂
Îţi place sau nu:
3
0
@ Laura
Vezi cum esti ? Cravatele si adidasi sunt singurele pete de culoare permise si noua. Nici asta sa n-avem voie ? In schimb, import feminin, ni se vand niste blugi de-i imbraci cu levierul …
Îţi place sau nu:
1
0
@Faianțare,
Ca să vezi cât încurajez înțolirea voastră, ia de-aici un site de unde-și cumpără al meu într-o mare frenezie. Promoții dese și transport free 🙂
https://www.yoox.com/ro/men
Îţi place sau nu:
0
0
@Laura busted. Iubesc foarte mult adidasii si CEASURILE. Mor cand vad ceasuri… dar la asta imi pun restrictii. Csf am si eu micile mele defecte!
Multumesc pentru link!
Îţi place sau nu:
1
0
Eu am fost la o petrecere și acum am venit acasă. Pe drum m-am intersectat cu niște coloane de oameni cu luminițe roșii. Nu păreau ceferiști. La una din biserici nu au pe unde înconjura biserica și atunci enoriașii fac o tură prin centru.
Comentariu beton!
6
0
@Gabil spune drept ca tu ai iesit la vanatoare de tinerei
Îţi place sau nu:
2
0
@Alin, ha-ha! orice e posibil. Dar am și io niște standarde, ori coloanele alea erau babe și puștani. Categoria de vârstă care m-ar putea interesa lipsea cu desăvârșire. 😛
Îţi place sau nu:
3
0
@Gabil am inteles te intereseaza nici prea prea nici foarte foarte :))). Sper sa gasesti ceea ce cauti!
Îţi place sau nu:
2
0