5,919 cititori

Ai niște usturoi, vecine?

Text scris, nu se știe prin ce întâmplare a sorții, de Elena.

Ehe, maică, când eram eu copil, mama avea trei căni de dimensiuni diferite. Una era pentru ulei, una pentru făină și una pentru zahăr. Cu ele mergeam la tanti Geta, vecina noastră de palier, ca să cerem când nu aveam. Sau la tanti Mihaela. Sau oricare altă vecină, ca de regulă le luam la rând până găseam una care nu-și consumase toată cartela.

Pe scară, ce să vă spun. Eram ca o familie. Când era câte o cumetrie participau toți vecinii, erau primii invitați dintr-o lista lungă. Tot la mine pe scară, în fiecare sâmbătă seară, se strângeau adulții la noi acasă ca să-l toace pe Ceaușescu. Noi, copiii, eram forțați să ne adunăm la Andreea, fiica lu’ tanti Geta, pentru că apartamentul lor era pe diagonală față de al nostru și așa erau siguri că nu mai ascultăm cu cana lipită de perete ce discutau ei. A, să nu uit. Tanti Geta asta era director la magazinul Obor. La ei în casă găseai tot ce visai în materie de dulciuri. Era raiul pe pământ acolo. Continuarea

53,194 cititori

Înainte era mai bine

Săptămâna trecută am rămas cu gura căscată când am văzut un reportaj pe tema „români cu care ne mândrim”, reportaj care prezenta și un top în care Nicolae Ceaușescu ocupa un stupefiant loc trei. Parcă. Oricum, era sus de tot în top.

Și mi-am zis că poate n-ar fi rău să las aici un scurt rezumat al perioadei cunoscută și sub numele de „Epoca de Aur”. Eu înțeleg că trecerea timpului mai estompează părțile negative și ți le aduci aminte doar pe cele pozitive, dar chiar să uiți cu desăvârșire că anii ’80 au fost doar un geamăt de durere nesfârșit?

Bun, să începem. La noi în casă intrau lunar undeva între 8000 și 10.000 de lei. Salariile alor mei plus ce mai scotea mama din meditații. Deci bani ar fi fost, problema era că nu aveai ce să faci cu ei.

Continuarea

7,225 cititori

Faci ce zice popa, nu ce face popa

Ieri dimineață, la coadă la mega.

În spatele meu, un cetătean tocmai îi explică avântat unei dudui de ce și-a cumpărat pepsi fără zahăr în loc de pepsi normal. Pentru că zahărul e nasol și nociv și, citez: “e mai rău ca prăjiturile, te îngrași și nu știi dă la ce te îngrași”. O concluzie absolut corectă, de altfel. Plăcut surprins, mă întorc să văd cine e acest susținător al vieții sănătoase și autorul expunerii fără de cusur. Continuarea

5,296 cititori

Hai că azi e joia dulce

Citeam zilele trecute la prietenul Vulpescu despre topul celor de la foodpanda cu deserturile din copilăria românilor. Ba chiar a venit şi el cu unul personal, tot pe subiectul ăsta. Şi m-am amuzat oleacă, pentru că niciunul dintre ele nu coincide cu topul meu. Nu pentru că nu mi-ar plăcea dulciurile despre care e vorba, ci pentru că, practic, pe vremea copilărie mele nu aveai din ce să le faci. Cel puţin in oraşul în care am copilarit eu, Râmnicu Vâlcea, ingredientele necesare realizării oricărei prăjituri se cumpărau pe cartelă (adică raţii lunare infime – explicaţie pentru generaţia Facebook care se uită acum mirată în monitoare). Da, da, absolut tot ce ar fi putut constitui un component pentru dulciuri era drastic raţionalizat: lapte, ouă, ulei, făină, zahăr. Doar cacao era la liber, dar nu găseai nicăieri.
Continuarea

2,307 cititori

O fi pacat?

Acum ceva vreme, unul dintre colegii mei, F., s-a hotarat sa tina post. Dar nu asa, ca amatorii si pacatosii de rand. Nuuuu, omul voia treaba serioasa. Patruzeci de zile scrie la cartea sfanta? Pai atat s-a bagat si el sa posteasca.

Bai fratilor, si a inceput chinul. Ca tipul e pofticios si mancau. Mai rau de atat, cand stia ca nu are voie, mai rau ii venea sa bea, manance si… alte activitati. Eu mai haleam cate o ciocolata, clefaind in urechea lui sau ingurgitam un profiterol, scotand sunete de incantare. Ma injura si pleca. Taras, grapis s-a scurs tot postul. Intrasem in saptamana mare. Deja mai avea doar la un colt si incepea potolul. Foarte bine, ca deja ajunsese sa viseze noaptea drob sau cozonaci si si-ar fi taiat o mana pentru o friptura de porceanu. Continuarea