10,736 cititori

Dacopații lovesc din nou. Decisiv! Cu laserul!

Am dat peste cel mai tare articol pe care l-am citit până acum pe interneți. Efemeride rulează fin de tot, evident. 

Mdeci, să purcedem să deslușim ce-a vrut să spună autorul textului:

In 1968, Armata Româna a folosit un laser extrem de puternic care a topit tancurile rusesti care vroiau sa invadeze tara. Prost e că, de fiecare dată când încercau să-l alimenteze cu energie electrică, pica rețeaua în toată țara și rămâneam fără curent câte 8-9 ore pe zi. Problema a fost rezolvată când l-au conectat direct la hidrocentrala Porțile de Fier printr-un cablu extrem de lung care străbătea Carpații prin tunelurile subterane rămase de la daci. Continuarea

2,252 cititori

Viva la Revolucion!

Dacă tot suntem în perioada aia din an în care toți rememorează cum a fost în decembrie ’89, mă gândeam să vă spun cum s-a trăit revoluția la Vâlcea, locul unde nu se întâmplă nimic, niciodată. Serios, ăla e orașul unde poate fi demonstrat la modul concret că noțiunea de timp este relativă. Acolo nu trece.

Era o iarnă caldă, numai bună de golănit pe-afară. Pe 16, când a început treaba la Timișoara, o ardeam cu băieții prin oraș și ne plângeam că nu găsim o masă liberă pe nicăieri. La un moment dat s-au deschis larg ușile unei cârciumi mai cu ștaif din centru și-au început să se verse în stradă militari care-și strângeau centurile din fugă. După ce-am ajuns acasă, am aflat de la Europa Liberă și de ce. Săracu’ taică-meu, dacă ar fi știut că ascult așa ceva, mi-ar fi spart radioul în cap.

Pe 21, când a făcut Ceaușescu mitingul de la care i s-a tras, eram la meditație la Economie Politică. Nu râdeți, era materie obligatorie dacă voiai să dai la ASE. Când a început să-l huiduie lumea pe Nea Nicu, m-a trimis profa acasă urgent. Cred că era o vizionară sau ceva, pentru că exact când ieșeam pe ușă, a rostit solemn:

– Nu cred c-o să mai ai nevoie de materia asta.

A intuit la marele fix. N-am mai avut.

Pe 22, când au fugit ăia doi și-a intrat lumea în Televiziune, eram în fața blocului la povești și-un fotbal d-ăla de masă (habar n-aveți ce zic, nu?). Țin minte că-i rupeam pe toți cu bătaia (normal, era jocul meu), când a coborât unu’ din casă și a început să urle ca apucatu’:

– Băăă, a fugit Ceaușescu, hai în casă că se da la televizor!

Ne-am fi dus și dacă nu fugea Ceaușescu, numai ca să vedem minunea cu ochii noștri: program la tv în mijlocul zilei.

Pe scări ne-am intersectat cu un băiat din bloc. Un tip blând, genul ăla de fătălău cu ochii mereu umezi ca de căprioară rănită, care n-ar fi fost în stare să omoare o muscă și înjura cu “dă-te-ncolo”. Tac-su era securist. Din goană, cineva i-a zbierat fatalisto-premonitoriu:

– V-ați dat dracu’ și tu și tactu’, vă iau aștia gâtul!

Săracu’ a început să plângă. Evident, nu le-a luat nimeni nimic. Și el și tac-su erau printre cei mai cumsecade oameni din blocul ăla. Mai degrabă aș fi vrut să-i ia cineva gâtul lu’ boul ăla de la parter care nu era securist, dar ne confisca sau ne tăia mingile tot timpul. Da’ n-am avut noroc.

După-amiază am fost în centru, la județeana de partid. Doar era ditamai revoluția, nu trebuia să luptăm și noi cu regimul totalitar? Well, n-am prea luptat. Sau, mă rog, prea puțin. În sensul că s-au dus unii la ultimul etaj și-au aruncat de-acolo un portret imens al lui Ceaușescu. A sărit lumea cu picioarele pe el și aia a cam fost toată lupta. A, ba nu, cineva a anunțat la stație c-au otrăvit teroriștii apa de la robinet. Să nu cumva să bem. Eu am băut. N-avea nici pe dracu’.

A doua zi dimineață m-am dus să văd dac-au băgat ciocolată la alimentară. Nu băgaseră.

mihai_vasilescu_revolutie