7,994 cititori

Cât pe ce să ma linșeze foștii colegi de clasă ai lui Ștefan cel Mare

Printr-o nefericită potrivire a sorţii locuiesc într-un bloc în care IQ-ul mediu este invers proportional cu vârsta locatarilor. În sensul în care deși mai bine de trei sferturi dintre distinșii mei vecini au prins live desfășurarea tratatului de la Versailles (chestie care ar presupune și niscaiva înțelepciune acumulată), media coeficientului lor de inteligență este la nivel de copil preșcolar. Nu că eu aș fi din cale afară de inteligent, dar la boșorogii mei colocatari e jale mare, practic își folosesc căpățânile pentru orice alt motiv în afară de cel pentru care au fost concepute, acela de a gândi.

Continuarea

4,196 cititori

De frig poa’ să fie cât de cald

O să vă fac o mărturisire. Eu sunt cea mai friguroasă persoană din Univers. Dacă mai există și alte Universuri, paralele, puteți să le luați în considerare și p-alea. Orice temperatură sub 20 de grade Celsius îmi dă frisoane. La mare intru în apă doar dacă are peste 23 de grade și chiar și-așa mă cam strâmb. Temperatura ideală, cea la care mă simt absolut minunat, nu mi se clintește nici măcar un mușchi pe față, este 27,5 grade. Iar de transpirat încep să transpir după 33 de grade. La umbră. Ce să mai, pe scurt, sunt coșmarul oricărui iubitor de frig.

Continuarea

7,448 cititori

Totul e să ai vecini liniștiți

Dacă e sâmbătă, e Elena.

Când m-am mutat în blocul unde stau acum, proprietarul mi-a făcut un scurt brief în ceea ce priveşte vecinii cu care voi convieţui timp de 25 ani. Nu că mi-aș dori eu, dar pe perioada asta am creditul la casă. În două cuvinte m-a lămurit: scară liniştită cu mulți pensionari. Ca atare, copii nu prea sunt şi nici renovari nu se fac. Doar vecinul de sub voi mai face panaramă câteodată. Dar rar de tot. Mai exact când îi da drumu’ din puşcărie şi vine acasă. Încurajator! Ce să zic, notarul deja parafase actele. Continuarea

4,531 cititori

Unde ești, copilărie?

Text scris de Elena (la ora la care-l citiți, fratele vostru ar trebui să fi aterizat deja la Timișoara).

Eu am crescut în vremurile în care blocurile aveau șase scări. Pe fiecare scară erau cel puțin douăzeci de apartamente și în fiecare apartament erau minim trei copii.

Când s-au mutat ai mei pentru prima dată la bloc, îl aveau doar de frate-miu. Din statutul de chiriaș în gazdă, cu proprietăreasa în camera de alături, s-a trezit tata în trei camere la etajul patru al noului bloc. Atunci s-a declanșat în el înstinctul de mascul alfa și a decretat: nevastă, Partidul vrea să populăm casa. Mai facem încă doi copii! Și mama a făcut. Două fete. Continuarea

35,520 cititori

Tipologii de vecini, în România

Dacă n-aveți măcar doi-trei dintre toți ăștia în bloc, înseamnă că nu trăiți în România

Reclamagiul. Va face o sesizare sau va depune o reclamație și când ai strănutat mai tare în duș. Dacă ai un câine și te lovește ghinionul să se pișe pe una dintre roțile mașinii lui, îți vei blestema zilele din tribunal în tribunal.
Continuarea

1,719 cititori

Puterea obisnuintei

Blocul in care am copilarit, la Valcea, era cel mai tare din lume. Cel putin pentru mine si ceilalti douazeci-treizeci de copii care si-au inceput viata acolo. Trei scari, dispuse in forma de “U”, saizeci de apartamente si o gramada de copii lasati, liberi, la joaca. Vara, cel putin, cred ca erau zile in care ne strangeam peste treizeci. Voi aveti idee cum e sa spui un banc si sa rada peste treizeci de oameni? Pai iese lumea la geamuri sa vada ce s-a intamplat. Cred ca de acolo mi se trage ca pot sa vorbesc in public, fara emotii.

Evident ca la o asa densitate de populatie, nu au cum sa lipseasca povestile misto. Cele care ne fac sa radem si acum, cand ni le aducem aminte. Nu ai cum sa uiti ca o vara intreaga i-am scos siguranta de la panoul de pe scara, cel comun, aceluiasi individ. Continuarea