1,732 cititori

Puterea obisnuintei

Blocul in care am copilarit, la Valcea, era cel mai tare din lume. Cel putin pentru mine si ceilalti douazeci-treizeci de copii care si-au inceput viata acolo. Trei scari, dispuse in forma de “U”, saizeci de apartamente si o gramada de copii lasati, liberi, la joaca. Vara, cel putin, cred ca erau zile in care ne strangeam peste treizeci. Voi aveti idee cum e sa spui un banc si sa rada peste treizeci de oameni? Pai iese lumea la geamuri sa vada ce s-a intamplat. Cred ca de acolo mi se trage ca pot sa vorbesc in public, fara emotii.

Evident ca la o asa densitate de populatie, nu au cum sa lipseasca povestile misto. Cele care ne fac sa radem si acum, cand ni le aducem aminte. Nu ai cum sa uiti ca o vara intreaga i-am scos siguranta de la panoul de pe scara, cel comun, aceluiasi individ. Tipul era genul ala pe care il vezi in filme, in rolul criminalului in serie. II scoteam “dulia” si il asteptam sa coboare, de cele mai multe ori in pijama, pentru ca ce farmec avea sa i-o faci ziua? Nu, treaba asta se intampla seara, ca sa fie fun-ul cat mai fun.

??????????????????

sursa foto

Scenariul se repeta seara de seara. Ala cobora in pijama si incepea sa ne intrebe cine a scos dulia. Iar noi ne juram pe toti sfintii ca n-am fi putut sa facem asa ceva. Ce putea sa ne faca? Ne ameninta ca “o sa vedem noi” si se ducea sa isi puna siguranta la loc. Oricum, eram niste lorzi, pentru ca am fi putut sa i-o aruncam si de unde mai gaseai alta la ora aia? Dar noi i-o lasam acolo sa si-o poata insuruba la loc. Toata treaba s-ar fi putut rezolva cu un lacat, pus pe usa panoului. Dar, fiind comun, pentru toata scara, ar fi trebuit sa puna un lacat cu douazeci de chei. De unde asa ceva? Asa ca l-am chinuit pe saracul om, pana ne-am plicitisit de fata lui disperata.

Sa va mai povestesc ce s-a intamplat cand, intr-o zi din aia cu noi stransi in numar mare, ne-am trezit cu o tanti care a intrebat senina “nu va suparati, care este scara din mijloc”? Si saraca nu intelegea de ce ne intindem pe jos de ras. V-am facut schema, daca nu intelegeti.

mihai_vasilescu_bloc  Pe scara cu mine, locuia domnul H. Un tip absolut normal si comun as putea spune, daca o judec cu mintea de atunci, de copil. Acum, cand ma gandesc pot sa spun ca era totusi un pic ciudat. Adica nu-mi explic de ce niciunul din cei doi copii ai lui (o fata si un baiat) nu ieseau aproape niciodata din casa. Desi erau tot de varsta noastra si pareau perfect normali. Daca o mai asociez si cu faptul ca domnul H venea in fiecare zi acasa cu aceeasi dacie neagra, cu numar din trei cifre, s-ar putea sa nu mai para asa ciudat, nu? E cineva pe aici care nu stie ce insemna pe vreme aia dacie neagra cu numar din trei cifre?

Ei bine, despre asta voiam sa va zic.  Zi de zi, asistam la celasi ritual. La patru si jumatate, aparea dacia neagra care il aducea pe domnul H acasa. Oprea in fata blocului, el multumea soferului, cobora, trecea pe langa noi, ne raspundea civilizat la “buna ziua” si se ducea in casa. O vara intreaga am asistat la acelasi scenariu. Era fix ca in “Ziua cartitei“, venea, multumea, cobora, saluta, disparea in casa. Si tot asa, in fiecare zi.

Intr-una din dupa amieze, la ora patru jumatate il vedem pe domnul H venind. Numai ca, de data asta, nu mai era in celebra dacie negra, o fi fost la reparat sau ceva. Il aducea acasa un camion. El era in cabina, langa sofer si avea niste pachete in brate. Ajunge camionul in fata blocului si, conform scenariului, domnul H multumeste soferului, deschide usa si…coboara. Se uita la sofer si s-a dat jos asa cum o facea din dacie, uitand complet ca este la alt nivel.

A cazut pe burta, cu pachetele alea in maini. Placinta s-a facut. Noi eram afara si am vazut faza de la inceput pana la sfarsit. Nu inteleg nici in ziua de azi cum naiba nu si-a rupt nimic. S-a ridicat demn, a trecut pe langa noi, a raspuns la salut si a intrat in casa. Abia dupa ce nu l-am mai vazut am inceput sa ne tavalim pe jos de ras. Tare este ca radea si soferul din camion. Cred ca se scapase pe el cand domnul H a disparut brusc si vertiginos din raza lui vizuala si l-a regasit “lipit” de asfalt. S-a linistit cand l-a vazut pe picioarele lui si s-a pus si el pe ras.

mihai_vasilescu_cazatura

sursa foto

Din ziua urmatoare a reaparut dacia negra.

7 de păreri la “Puterea obisnuintei

  1. Pingback: Somnoroase pasarele | mihai vasilescu's blog

  2. Pingback: Somnoroase pasarele | mihai vasilescu's blog

  3. Pingback: Somnoroase pasarele, noapte buna | mihai vasilescu's blog

  4. Pingback: Prezenta de spirit | mihai vasilescu's blog

  5. Pingback: Prezenta de spirit | mihai vasilescu's blog

  6. Pingback: Cine are iepure, are parte | mihai vasilescu blog

  7. Pingback: Cine are iepure, are parte | mihai vasilescu blog

Sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.