12,362 cititori

Bunicuța cea blajină

Hai c-am reușit să mă enervez, deși sâmbata asta plecase așa de bine pe zen, pe d-astea.

M-am dus până la magazinul din colț să mai iau niște chestii. Și cum mă plimbam alene printre rafturi, un puștiulache, pe la trei-patru ani așa, a început să se învârtă în jurul meu. Arăta cu degetul când la un produs, când la altul, mai râdea la mine, mai râdea la prietenii lui imaginari, știți voi, cum fac copiii.

În spatele nostru, bunică-sa cu gura pe el. Nu atinge aia, nu pune mâna pe ailaltă, nu face, nu drege, nu, nu, nu. Io zâmbeam ușor ironic, că bietul copil chiar nu punea mâna pe nimic, doar se bucura și el în legea lui. Până o aud p-aia bătrână:

– Dacă nu te potolești, te bate tanti de la casă. Continuarea

5,694 cititori

Trei, Doamne, și toți trei…

Știți voi poveștile alea despre copiii care sunt aidoma unor îngerași și cât de frumos e să ai grijă de ei, să-i privești când dorm, să-i învelești și să le veghezi zâmbetul gingaș de pe față? Ei bine, de-aia sunt povești, pentru că nimeni niciodată n-a putut dovedi că trei copii adunați în același loc se opresc vreodată din alergat, vorbit, cântat, răcnit, dansat și alte chestii drăguțe, de același gen, pe care le pot executa cu voioșie ore întregi, în timp ce tu te uiți la ei și începi să te întrebi cam cât ai putea supraviețui pe Vârful Negoiu dacă pleci doar cu hainele de pe tine și mânânci doar ce vânezi. Continuarea

21,713 cititori

M-am sacrificat pentru copil

Vă sună cunoscut, ați auzit pe undeva părinți folosind replici de genul ăsta?

“Am muncit ca să nu-i lipsească lui nimic.”

“Tot ce-am câștigat am investit în educația lui.”

“Nu mai am timp de nimic, mă ocup numai de copil.”

“Mi-am rupt de la gură ca să aibă el ce mânca.”

Și, desigur, vestita: “Am rămas împreună, ne-am sacrificat, doar ca să aibă el o familie.” Continuarea

3,306 cititori

E ok să implici copiii în campania electorală?

Auziți, am și eu un soi de dilemă morală.

În imaginile de mai jos apar niște copii care strâng semnături. Nu bag mâna în foc, dar în poze pare că se vede sigla usr-ului.

E cineva pe-aici care știe ce zice legea referitor la această chestiune? Gen, dacă e ok să pui copiii să strângă semnături care nu sunt pentru “sunteți de acord să înființăm Partidul Patrula Cățelușilor și să-l punem pe Matei, de la clasa a două B, președintele clasei?”, ci pentru un partid cât se poate de politic și o candidatură la președinție la fel de politică? Continuarea

8,374 cititori

Prima zi de școală în alte vremuri

Norocul meu a fost că orașul era relativ mic și că, probabil, simțul meu de orientare este înnăscut, altfel prima mea zi de școală s-ar fi putut lăsa cu niscaiva urmări.

Nu știu dacă mai e cazul să precizez că prima mea zi de școală s-a petrecut pe vremea când în spațiul carpato-danubiano-pontic dacii liberi încă nu erau așa de liberi, nici măcar nu terminaseră tunelul pe sub Bucegi, în schimb se construia de zor socialismul revoluționar. Iar asta mai mult ca sigur trebuie să aibă legătură cu faptul că ai mei nu s-au gândit niciun moment să vină cu mine la școală în prima zi. Nu că nu și-ar fi dorit, dar n-ar fi avut cum. Continuarea

6,931 cititori

Nu mai puneți botul la donații din astea, fraierilor!

Probabil ați văzut ieri c-au donat băieții de la Metallica un sfert de milion de euro pentru spitalul pe care-l construiesc cei de la Dăruiește Viața. Dar nici n-am apucat bine să-mi scot pălăria în fața lor, c-a început hate-ul pe Facebook:

  • Normal c-au donat, doar au încasat 2,2 milioane, lasă că au de unde, ia mai dă-i naibii că nu ne prostesc ei așa ușor. 
  • Nu mai puneți botul, e campanie electorală pentru Vlad Voiculescu, fraierilor. 

Astea-s momentele când, după ce mă enervez singur ca prostul, în fața calculatorului, mi se face silă și, pentru a nu știu câta oară, mă întreb care sunt resorturile, cum trebuie să fii construit ca să te uiți la un gest mișto și să vezi numai conspirații și căcat? Unde mai pui că de data asta hate-ul nu venea de la “ceilalți”, ci de-aici, din bula noastră de “tineri frumoși și liberi”. PLM! Continuarea

10,412 cititori

Cum ajungi să te urască propriul tău copil

Zilele trecute, m-am trezit cu un comentariu la un articol pe care l-am scris acum vreo doi ani. O femeie, o mamă, o cetățeancă de sex feminin, a ținut să explice cam cum își pedepsește ea copilul (îi zic „mamă” doar pentru că a trecut prin experiența nașterii, dar femeia nu are nimic în comun cu ce înțeleg eu prin „mamă”). Inițial am crezut că trolează, dar au mai urmat încă trei comentarii care dovedesc că e cât se poate de serioasă. Ia fiți atenți aici. Continuarea

4,873 cititori

Când trebuie pedepsiți copiii?

Pentru mulți dintre voi o să vină ca o lovitură, dar să știți c-am prins vremurile când partidul, în grija lui nețărmurită pentru popor, dădea apă caldă o dată pe săptămână, sâmbăta. Și nu toată ziua, că nu așa se construia socialismul, mai precis, aveam apă caldă două ore sămbătă seara. Cam cum a fost astă iarnă în sectorul trei, doar că mai rău. Și zic asta pentru că, spre deosebire de domn’ primar Negoiță, partidul mai oprea și apa rece câteva ore pe zi. Așa, să fie, să nu ne învățăm cu luxul.

Motiv pentru care educatoarele, de la grădiniţa unde mă formam ca viitor stâlp de nădejde al patriei mele, aveau grijă să existe în permanenţă o găleată plină cu apă de băut. Şi pentru ele şi pentru copii. Continuarea

6,019 cititori

A zis Doamna să tăceți!

În metrou sunt două grupuri de copii, prichindei pe la zece ani. Vreo zece la o ușă, încă pe atâția la alta. Metroul, ca de obicei la ora asta, full, stăm toți înghesuiți ca sardelele în suc propriu.

În timpul ăsta, ăia micii vorbesc tare între ei, între cele două grupuri. În orb așa, că de văzut unii pe alții nu se văd. Nu se aud decât vocile lor gureșe și din când în când răsună râsete și strigăte.

Lumea din jur mustăcește amuzată.

Dintr-o dată, se aude TARE o voce pițigăiată de fetiță:

– A sunat Doamna și-a zis să tăceți. Toți! Continuarea

5,391 cititori

Copiii din ziua de azi

Mdeci, să vă povestesc.

Astăzi la noi la cooperativa de digital avem în vizită doi copii de-ai colegilor. O fată de unșpe ani și-un baiat de nouă. Ma rog, vizită e un fel de-a spune, n-au avut cu cine să-i lase acasă și-au târât bieții copii la noi la birou.

Dacă te uiți de la o distanță medie la ei, par așea doi copii ca toți copiii. Se joacă și vorbesc de-ale lor, știți voi, cum vorbesc copiii. Aia mică se concentrează teribil să deseneze ceva abstract cu un marker permanent. De încordare aproape că-și atinge nasul cu limba. Exact cum ziceam, copii ca toți copiii. Până o auzi rostind grav:

– Google te urmărește tot timpul prin GPS. Continuarea