Toate tipurile de vecini din blocurile din România

Dacă n-aveți măcar doi-trei dintre toți ăștia în bloc, înseamnă că nu trăiți în România.

Reclamagiul. Va face o sesizare sau va depune o reclamație și când ai strănutat mai tare în duș. Dacă ai un câine și te lovește ghinionul să se pișe pe una dintre roțile mașinii lui, îți vei blestema zilele din tribunal în tribunal.

Spionul. Știe tot ce mișcă în bloc. Nu contează ziua, ora, dacă e duminică, revelion sau zi de lucru normală. Te poți duce oricând la el la ușă să-l întrebi „auzi, ai idee pe unde umblă nevastă-mea, că acasă nu e și are telefonul închis”. În nouă cazuri din zece, vei primi un răspuns precis, cu indicații exacte și lux de amănunte. În cel de-al zecelea, nu și-o va ierta toată viața că n-a știut să-ți răspundă. Ba, îți va purta și pică pentru că l-ai pus într-o asemenea postură.

Curva de la doi. Mă rog, și care e problema că avem o doamnă așa drăgută în bloc? Și-am să vă rog frumos să vorbiți respectuos, că n-ați stat la fundul ei ca să vedeți că primește bani. S-a înțeles?

Vecinul, proprietar de loc de parcare. Bucățica aia de asfalt e al lui, din moși-strămoși. Desigur, nu există vreun act care să dovdească asta, dar acesta este doar un amănunt insignifiant. El oricum poate să-ți explice cum acel loc a fost al străbunilor lui încă de vremea lui Menumorut. Dacă te-a mâncat în fund să parchezi fix acolo, jihadul este nimic pe lângă urgia care se va dezlănțui deasupra ta. Nu contează nici măcar că stai doar cinci minute. Ăla este locului lui, înțelegi? AL LUI!

Morocănosul. Stați de minim cinci ani în același bloc și-l vezi în fiecare dimineață, prilej cu care îl saluți politicos. Nu ți-a răspuns și nici nu o va face vreodată. Singurul lucru pe care l-ai scos de la el este o privire acră-mirată pe genul: „cine plm mai ești și tu și ce vrei de la mine?”.

Scandalagiii. Cuplul ăla „drăguț” care se ceartă cu strigături și blesteme grele de cel puțin trei ori pe săptămână. De preferință noaptea târziu sau sâmbăta, cât mai de dimineață. Când te întâlnești cu ei la lift, nici măcar nu-i recunoști, pentru că nu i-ai văzut prea des la față. Îți pica fisa cine sunt abia când ea deschide gura și recunoști vocea pițigăită care ți-a făcut praf multe ore de somn dulce. „Animalule, era să-mi prinzi degetul în ușă”. Dubiile ți se risipesc complet abia după ce-i răspunde și el: „Mâine să pleci la mă-ta”.

Sex-simbolul. Tipul ăla care arată ca și cum a coborât direct de pe ecran în garsoniera de la parter. Tot ce este doamnă sau domnișoară, pe o rază trei kilometri, oftează adânc când îl întâlnesc întâmplător. Deși nu știe, este direct răspunzător pentru o bună parte dintre orgasmele de fiecare seară din cartier.

Bunăciunea de la scara B. Fix pe tiparul de la punctul anterior, doar înlocuiți „orgasm” cu „labă”.

Iubitoarea de animale. Hrănește cu o abnegație demnă de o cauză mai bună toți cei șaptezeci de câini ai cartierului. Prin urmare, dumneaei trebuie să-i mulțumiți pentru proba de îndemânare pe care trebuie s-o dați în fiecare dimineață ocolind zecile de rahați de câine din drumul spre metrou. Pe de altă parte, există și aspecte pozitive, dacă vă răpește vrăjitoare cea rea din „Hansel și Gretel”, fără îndoială că veți găsi drumul spre casă orientându-vă tot după aceleași mușuroaie maronii și mirositoare.

Mama devotată. De obicei e nevorbită cu lunile, pentru că toată lumea o ocolește de la distanțe care pot ajunge și la sute de metri. Ba chiar există locuitori ai aceluiași bloc care mai stau două-trei ore peste program la muncă, doar ca să nu fie nevoiți să dea ochii cu ea când ajung acasă. Și toate astea pentru că nimeni nu mai suportă să audă cum face căcuță ăla micu’ și cât de deștept e el pentru că reușeste să facă singur biluțe din muci în timp ce-și bea lăpticu’.

Bețivul. Nu cred că există bloc în țara asta care nu are alcoolicul de serviciu. Îl vezi numai afară, cu o sticlă în mână, rangă de beat, indiferent de anotimp și la orice oră din zi sau din noapte. Practic ai senzația că va mai intra vreodată în casă doar când s-a epuizat și ultima picătură de băutură de pe suprafața Terrei.

Vecinul bormașină. Are ceva de reparat în permanență. Dar nu asta ar fi marea problemă, ci că pentru orice lucrare ar avea de făcut folosește bormașina. După frecvența cu care o utilizează (bineînțeles, numai la ore imposibile), îl bănuiești că are inclusiv un sistem bine pus la punct de mestecat în ciorbă sau de făcut fresh de portocale, tot cu ajutorul mașinăriei blestemate, cu percuție. Totul culminează cu ziua în care vei găsi o hârtie lipită pe ușa blocului prin care anunță că „în următoarea perioadă va efectua ample lucrări de modernizare a apartamentului”. Este momentul în care ori îl ucizi, ori te retragi în munți pentru un an sabatic de redescoperire.

Vecinul obsedat de mașină. A nu se confunda cu „vecinul proprietar de loc de parcare”. Nici pomeneală. Vecinului obsedat de mașină nu poți să-i ocupi locul de parcare pentru că hârbul, pe care îl spală și îl bibilește în fiecare dimineață, nu părăsește niciodată fața blocului. Doar n-o fi nebun să circule cu ea, după ce abia i-a pus huse de noi pe scaune, a antifonat-o si i-a vopsit capacele de la roți. Păi ultima oară când a mers cu ea, în 2000 imediat după alegeri, era să facă infarct când a dat în groapa aia de pe „Salcâmilor”.

Obsedat de spatiul verde. Stă la etajul unu și vara udă cu un furtun, chiar de la fereastra bucătăriei, mica grădină pe care și-a făcut-o între alei. O consideră proprietatea lui personală și nimeni nu are voie să-i calce pe iarbă sub niciun motiv de pe lumea asta. Obama dacă are avea ceva treabă în zonă, ar trebui să facă o cerere scrisă, dar nu garantează nimeni că i-ar fi și aprobată. Are o debara în care ține colecția de mingi sparte cu cuțitul în ultimii douăzeci de ani, toate confiscate de la „blestemații de plozi care nu se pot juca în altă parte.

Vecinul „party all night long”. Posedă o întreagă colecție de amenzi primite pentru tulburarea liniștii publice. Cu toate astea, noapte de noapte, el și câțiva prieteni de-ai lui dau drumul la decibeli și se zguduie în ritmul trepidant al boxelor de 200 de wați. Surprinzător, este un tip politicos. De fiecare dată când te duci la el la ușă și-l rogi „să dea muzica mai încet”, reacționează calm „da, man, se face”. Doar că miracolul durează doar cinci minute, fix până la piesa următoare, când simți din nou cum ți se zguduie creierul pe „Du Hast”. Polția apare mult prea târziu, când noaptea ta a fost deja compromisă.

Vecinul fantomă. Apare când și când. Nimeni nu știe cum îl cheamă și nici la ce apartament stă. Deși nimeni nu-și amintește să fi schimbat măcar o dată vreo vorbă cu el, are un cuvânt greu de spus în ședințele de bloc, care se încheie întotdeauna cu administratorul care spune: „Pentru treaba asta trebuie să-i cerem părerea și domnului Gelu, de la trei”. Moment în care toată lumea din încăpere se întreabă „cine plm e domnul Gelu de la trei?„.

Vecinii „facem sex și trebuie să știe toată lumea”. Cele mai mișto momente sunt când te întâlnești cu ea în lift și din priviri îi transmiți că-i știi pozițiile preferate și că nu-i place să înghită. Ah, și că o dată la două săptămâni, duminica seara, el are voie la un anal scurt.

Cam ăștia sunt. Dacă om omis vreo tiplogie, sunteți invitații mei să veniți cu adaugirile necesare.

sursa foto