[drumul spre Cercul Polar – ziua 4]
Trebuie să vă povestesc asta, că n-am apucat la momentul respectiv. Când am plecat din Brno aveam o singură dorință și un singur gând în cap: să ajung în Germania pe un sector de autostradă fără limită de viteză, să văd și eu cât poate mașina.
Bănuiesc că știți cu toții că în Germania, pe autobahn, acolo unde vezi indicatorul rutier „sfârșitul tuturor restricțiilor” nu există limită de viteză. Din păcate, sunt din ce în ce mai rare. Plus că foarte curând nu vor mai fi deloc, pentru că nemții s-au exprimat foarte clar în acest sens: își doresc limită de viteză peste tot pe autobahn.
Nfine, revenind, trei sute și ceva de kilometri, până am ieșit din Cehia, doar cu gândul ăsta am condus: să văd și eu cât poate un Cupra Formentor. Să lipesc pedala de accelerație de podea și s-o țin acolo până se duce-n roșu. Vă zic, ardeam de nerăbdare, iar ăia 300 de kilometri nu se mai dădeau odată duși.
Până la urmă a dat Bărbosul de-am intrat în sfârșit în Germania. Acum mai rămânea doar să ajung la un sector fără restricții de viteză, dar sufletul meu cânta deja de bucurie.
Atunci a început ploaia.
Bă, dar nu că ploua, dacă în iad există ploaie, apăi așa ploua în Germania pe autostrada aia pe care mergeam eu: ca-n iad.
Nici gând de văzut cât poate mașina, că n-aveai pic de vizibilitate. Și chiar dacă aveai, nu-i dai talpă pe aderența aia scăzută. Îmi doream eu să văd cât poate mașina, dar voiam să mă întorc și întreg acasă.
N-a plouat așa tot drumul, să știți, s-a mai oprit din când în când. Știți unde? Fix pe sectoarele care aveau limită de viteză. Și nu, nu glumesc, în cele trei-patru ocazii când s-a oprit de tot ploaia, eram pe sectoare limitate la 100 sau 120 km/h. Cât ghinion să ai, CÂT?
Și uite-așa m-am târâit cale de câteva sute de kilometri. Unde nu era limită de viteză ploua ca dracu’. Iar unde nu ploua era limită de viteză. Eram atât de dezamăgit că-mi venea să plâng, jur. Când mai vedeam eu cât poate Cupra mea? Peste două săptămâni la întoarcere? Ditamai jalea și tristețea aveam în suflet, vă spun.
După care, prieteni, s-a întâmplat minunea, că altfel n-am cum s-o numesc. Cu exact 30 de kilometri înainte să ajung la destinație, a stat ploaia. De tot, gen. Ba chiar începuse să se ițească și soarele.
Tot cu 30 de kilometri înainte de destinație, eram pe un sector de autostradă pe care se lucra, limitat la 70 km/h. Când a ieșit soarele, s-a terminat și porțiunea cu lucrări, iar pe ambele margini ale autobahn-ului a apărut, luminos ca un înger, indicatorul rutier „sfârșitul tuturor restricțiilor”.
Dar stați că asta nu e tot, cea mai tare parte de-abia urmează: eram aproape singur pe șosea. Doar ceva mai în față vedeam vreo două mașini, dar în rest bătea vântul pe-acolo. Nu am o explicație pentru asta, chiar nu am. Era pustiu autobahn-ul ăla ca-n filmele cu Mad Max.
Doamne, pupa-ți-aș tălpile, ești cel mai tare zeu care există dacă ai făcut tu minunea asta pentru mine, mi-am zis, și-am lipit accelerația de podea. 5 kilometri a ținut miracolul, 5 kilometri a ținut sectorul ăla fără restricții, 5 kilometri am fost aproape singur pe șosea. Și-n toți cei 5 kilometri n-am dezlipit accelerația de podea.
Acum pot să vă spun cât poate un Cupra Formentor 1.5 TSI DSG7. 216 km/h, atât poate. Acolo s-a dus și acolo a rămas până am ridicat piciorul. N-aveți idee cum mi-a râs sufletul de fericire că mi-am făcut damblaua.
Vedeți, băi, c-aveau dreptate mindfulnesărițele? Dacă manifestezi pe pozitiv, Universul lucrează pentru tine. Plus c-aveam și ciacrele curate lună, că le lustruisem bine de tot dimineață, înainte sa plec.
Între timp, ieri am ieșit din Germania, dar Universul s-a făcut că plouă în suta aia de kilometri pe care i-am mai făcut pe autobahn. Ce-i drept, n-aveam nici ciacrele foarte curate, că mi-a fost lene să scot din bagaj bețișoarele pentru curățat. Da’ lasă că le fac bec peste fix 14 zile, când o sa trec din nou prin Germania. 😊
Mai vreau să vă spun ceva. Băi, dacă vreodată plecați cu mașina spre nordul Europei, pe traseul Danemarca – Suedia, nu aveți voie să ratați cele două minuni ale ingineriei conctrucțiilor. Senzatia pe care o ai când le traversezi este unică.
Mă refer, desigur, la Great Belt Bridge (Storebæltsbroen) și la Øresund Bridge. Primul este în Danemarca, la Korsør. Iar al doilea leagă Copenhaga de Malmö. La Øresund Bridge șmecheria supremă este că are o parte tunel și una pod. Băi, vă jur, când intri în tunelul ăla care trece pe sub apă, te simți într-o altă lume, una in care minunile astea sunt posibile.
Nu știu dacă sunt cele mai lungi din Europa (și mi-e lene să caut), dar cu siguranță sunt impresionante. Pentru mine, personal, Great Belt Bridge, Øresund Bridge și Viaductul de la Millau sunt cele mai impresionante locuri prin care am trecut vreodată cu mașina. De fiecare dată când am mers pe ele m-am simțit într-un fel special pe care nu-l pot descrie în cuvinte. Vă doresc să ajungeți măcar o dată în viață la ele, ca să înțelgeți ce zic și de ce sunt atât de entuziasmat.
Gata pentru moment.
P.S. Din motive cât se poate de evidente, azi nu avem „ce mi-a plăcut”.
Călătoria la Cercul Polar este motorizată de Autonom, liderul pieței de mobilitate din România.
Companie sută la sută românească, Autonom funcționează printr-o rețea națională unică în 36 de orașe din România, precum și în două orașe din Ungaria. În total, operează o flotă auto de peste 13.ooo de mașini și oferă soluții integrate de mobilitate și finanțare:
➡️ Rent-a-car
➡️ Leasing Operațional Echipamente
➡️ AutoRulate
➡️ Închiriere vehicule comerciale
Da, sper din tot sufletu’ meu mic și negru să crape inimile și ficații ecologiștilor germani.
Atât timp cât Audi-Porsche, BMW și Mercedes-Benz vor pune presiune pe politicul german pentru a nu desființa sectoarele de autostradă fără limită de viteză suntem bine. 😈
Altfel, tăți am conduce Dacia Logan și Sandero entuziasmându-ne umed că trepidează la 110 km/h ca naveta spațială înainte de lansare.
🤣🤪🤣
Comentariu beton!30
Or să bage limită de viteză. Și încă repede. 🙁
Vorba aia: trăim și vedem. 😎
Drum fain să ai.
Tabăra care susține introducerea unei limite de viteză pe toate Autobahn-urile câștigă tot mai mult teren.
Însuși ADAC (clubul automobilistic german – una dintre cele mai puternice voci din industrie) a început să vireze în direcția asta. Imaginați-vă: de ceva vreme clubul oferă membrilor asistență rutieră chiar și atunci când sunt cu bicicleta…
Deci limită de viteză o să existe în viitor, dar nu chiar atât de repede pe cât spune/crede Mihai.
Comentariu beton!11
@Lucian M: neah, or vrea verzii cretinisme da-și vor lua multă muie, că lumea se cam satură de ei. 😎
Da, sint unii care vor limita de viteza pe Autobahn si da, sint tot mai multi.
Dar nu sint suficient de multi -doar vreo 30 %. Va mai dura pana sa se introduca asa ceva (cel putin vreo 10 ani) pentru ca nici macar ecologistii nu sint toti de acord cu limita de viteza. Nu se risca nimeni momentan sa propuna limitarea vitezei pe Autobahn pentru ca ar pierde cel putin jumatate din voturi la urmatoarele alegeri.
@JT, nu își vor lua muie, că or să pună restricții treptat, cu o strategie destul de mârșavă.
Pe A1, în zona unde învârt eu volanul, nu era limită de viteză acum 6-7 ani.
Între timp au băgat mai multe segmente în lucru și au pus limite treptate -130-100-80-60 pe toată durata șantierului. După ce au terminat lucrările, au ridicat restricțiile. Cele de la 60 la 100. Aia de 130 a rămas.
Și am observat fenomenul pe mai multe autostrăzi pe care conduc.
Comentariu beton!14
Drum bun, Bazil.
Comentariu beton!12
Mulțumesc!
Norocosule! Îți țin pumnii pentru vreme buna pe drumul de întoarcere. In Germania (și nu numai)! 😎
Da, mulțumesc, chia e nevoie.
Nu știu cine și de ce ar fi ratat să bage pedala aia-n podea. Forța fie cu tine și la întoarcere!
Ca cum s-ar zice de la noi,te-ai bucurat puțin și bine .Tu să fii sănătos,drum bun in continuare!♥️…. lasă-i pe-ăia cu gândul pozitiv, că așa minciuni ca la ei numai la Valentine’s day mai vezi .😀
Drumuri bune în continuare. Datorită ție am mai adăugat câteva „obiective” pe harta dorințelor 🙂
Cam puțin 5 km. Bărbosu’ ți-a dat, da’ ți-a dat cu pipeta. Buni și ăia decât deloc.
Peste 5 zile concediu în Franța. Evident trec și pe viaductul de la Millau. Abia aștept.
Cineva, acolo sus, te iubește! ☺️
Poate reușești, la întoarcere, sa ajungi in Germania duminica. Aici, duminica nici avioanele nu zboară, nici iarba nu creste, NICI CAMIOANELE NU CIRCULA.
Cred ca podul cel nou de la Brăila e unul dintre cele mai lungi din Europa. Are vreo 2 km. Cat despre tuneluri, as zice St.Gothard, in Elveția. Aproape 17 km de te ia claustrofobia si, daca nu merge aerul condiționat de la mașină, te coci, la propriu. Când am intrat, îmi arăta 12 grade. Pe la mijlocul tunelului, se făcuseră 37.
Comentariu beton!11
Băejnebun, fix sâmbătă și duminică o să merg prin Germania la întoarcere. Abia aștept. 🙂
Mă faci să râd cu podul de la Brăila. Da, ok, e mișto, dar în niciun caz nu e printre cele mai lungi. Păi Great Belt are aproape 7 kilometri, Iar ălălalt e mai lung.
Da, am trecut prin Frejus tunel, care are 13 kilometri. Impresionant și ăla.
Ah, si încă ceva! Mai verifica si pe navigație daca îți afișează sau nu limita de viteza. Sunt porțiuni de autostrada unde nu apare minunatul semn cu restricții tăiate; dar dispare limita de pe navigație. Acolo, dai blana!
Ah, nu, unde nu văd cu ochii mei indicatorul, nu mă bag. S-a mai întâmplat să-mi zică navigația bălării, deci prefer să nu risc.
Fie-mi iertată întrebarea, dar de unde ai scos-o p-asta cu verificatul limitei de viteză pe navigație? Indicatoarele sunt sfinte, iar radarele la fel.
Mihai, uite un alt pont din categoria „duminica Autobahn e liber”:
Pe multe segmente de autostradă limita de 130 e doar până la ora 20:00, fii atent și la chestia asta. 😉
Comentariu beton!13
Dadada, am văzut că afișează orele.
Nu știu dacă trece șeful blogului pe-acolo, nu e chiar în drum, dar norvegienii au și cel mai lung tunel rutier din lume – Laerdal.
@Ruxandra: eu ieri si azi, deci sambata si duminica, am calarit pe autobahnuri, si crede-ma ca am vazut cel putin un milion de rulote si autocampere, azi cele mai multe. Dar, ce-i drept, mai mult spre nord decat invers. Deci Mihai s-ar putea sa fie norocos la intoarcere 😁
@CorneliaA, se termină vacanța, de maine cei mai mulți incep lucrul. Probabil se intorceau acasă
@altageamana, e departe de ipoteticul traseu, dar tunelul e foarte frumos. A fost ocazia in care m-am simțit mic, iar România și mai mică, la fel ca dacii verzi. Parea ca drumul nu mai are și cer, e doar tunel. Din loc in loc se mai intrerupe, cât să iei o gură de aer. Are și sens giratoriu in tunel. O grozavie!
@OldJohn, mulțumesc pentru răspuns! Chiar nu eram hotărâtă dacă să mergem prin el sau pe deasupra (traseul nostru de vacanță ajunge pe acolo). Acum înclin spre tunel.
știu egzact ce zici: ano domini 2009, mai, germania, în drum spre hanovra; utilajul o bora 1,9tdi, alehașu de 90 de cai, nouă (sub 15000km); pilot, un italian nebun (șefu’), ploaie ca la Alifantis în marte; viteză maximă 200km/h; lungime cursă cca 20km; durată relaxare sfincter cca 48h;
ingioi ză trip ăend ză duminică!
Comentariu beton!21
Azi e zi de pauză. O să enjoy niște specialităti suedeze. 😛
@Mihai: cu glezne fine, specialitățile alea? 😁
Asta am vrut si eu sa zic ca nu mai fac astia masini de fuga, decat cu cateva exceptii. ATD,ul meu din 2003, de pe Golf tot 1,9Tdi a reusit 225 kmh in Romania (nu autostrada)… Ceasul are capatul la 260, astia cu benzina ori le limiteaza cu atata electronica, ori atata duc, teoretic ar trebui sa fie rachete la ce preturi au.
Mi-ai stârnit nostalgii cu Bora aia. Am avut max 180 pe A2, când îți ziceam că mă grăbeam spre Vamă, la o jună.
@tilharu_44, am dat aproape 200 la benzinarul meu 1.6 aspirat. Și poate mai mergea un pic, dacă nu apărea indicatorul ăla cu 130 pe el…
Dar da, mașină de pe vremea când încă se mai făceau mașini, nu computere pe roți.
să mă mai laud? eram și cățelușul șchiop, că un Michelangelo 10 de la OZ l-am lăsat într-o groapă cu apă înainte de Reghin și am pus rezerva de tablă; am fost inspirat și am schimbat anvelopa de pe ea, la Oradea…
Cu ceacrele unse inainte la drum 😁
De aici inainte de invidiez pentru ca pui piciorul prin tari prin care eu nu am fost inca. Dar o da Ăl de Sus si ajung si eu💪. Pana atunci o sa ma bucur de poze.
Drum bun in continuare 🚘
Drumuri bune în continuare! Sunt tare curios cu specialitățile suedeze….!
Chifteluțele de la Ikea. 🤭
Exact în acest moment sunt la micul dejun unde, evident, mi-am pus chifteluțe. Dacă nici în Suedia…
@MV: poftă bună.
Podurile alea sunt pe lista scurtă, săptămâna trecută mi s-a scurtat mie vacanța și n-am mai ajuns dar mai am timp.
Și eu care intrasem pentru articolul de duminică.😁 Să te bucuri de specialitățile suedeze. Alea blonde cu ochi albaștri și craci interminabili.😁 Că dacă tot ești singur.😁 Ce mi-a plăcut mie la suedezi, dar și la danezi, este relaxarea lor, cultul pentru mersul pe bicicletă, și familiile foarte tinere cu câte 2-3 copii. Acolo am mâncat cel mai bun gravlax salmon, mie neplăcându-mi somonul. Și să nu te duci la Green Rabbit, că e jale.😁
Cred că o să bag niște sushi azi. Am o susherie care arată bine aproape de hotel. De fapt, am două, dar una arată mai bine decât cealaltă.
Cum zici tu ca nu avem „ce mi-a plăcut”? Vad ca avem! Zilnic, de minim 2 ori!
Drum buuunnnnn!!!! 🙏
Comentariu beton!13
Enjoy pauza și drumuri bune în continuare!👍🚘
„Unde nu era limită de viteză ploua ca dracu’. Iar unde nu ploua era limită de viteză”
Eu pățesc așa cu depășirile: unde-i linie întreruptă, vin din față multe mașini, unde-i linie continuă nu vine nici dracu’, dar n-am vizibilitate!😆
Poate că am îmbătrânit oleacă și nici ciacrele nu mai sunt ce erau, deși manifestez pozitiv, atâta cât pot!😀
Drum bun în continuare!
Comentariu beton!21
Ce mi-a plăcut saptamana asta am tot citit: rață, chifteluțe, gigaburger😋
Dupe cum intuiesc vei trece Oslofjordtunnelen. Vezi că măsoară viteza medie intre radar la intrare si la punctul de cea mai mare adâncime, pe ramura coborâtoare, evident. Sigur te va anunța Ueiz, că pe astea le știe. Pentru alte chestii nu e prea folositor întrucât nu sunt useri care sa il populeze, aici lumea având foarte mare răbdare
Enjoy 110/h!
Când te întorci, alege traseul spre Praga via Leipzig pe A7, A2 și A14. Ai limita de viteza pe vreo 60 km in total. Restul este no limit.
Parte din A7 este in construcție, dar A2 și A14 sunt un vis.
Dacă te întorci via Berlin e cam măcel cu limitele.
Pfff, nu se mai fac mașini ca pe vremuri. Păi la o manuală atunci când ajungi la 216 bagi schimbătoru în R și ………… rachetăăăă!
Bine că nu te-a depășit la 216 km/oră celebrul Sharan cu 7 pocăiți în el 🙂
Comentariu beton!11
Felicitari ca ai reusit sa prinzi o zona libera si fara limita de viteza. E din ce in ce mai greu sa prinzi asa ceva – fie sint lucrari, fie se gasesc unii sa mearga cu 130 pe banda 3 din 4 cand primele doua sint libere, ori s-a format un „dop“ ca se depasesc doua tir-uri si pe banda a treia se depaseste cu 120 si pe a patra cu 140 si tot asa.
La introarcere incearca ca sa iti maximizezi sansele incearca sa coduci un pic mai mult prin Fosta Germanie de Est (s-au facut multe autostrazi noi aici in ultimii 20 de ani), pe autostrazi cu numere impare (merg de la Nord la Sud) si ideal cu numere din 2 cifre (autostrazi secundare). Si preferabil sa nu mergi vineri dupa-amiaza sau duminica (ai soferii de week-end).
Spor la condus !
Dar Lista? E și ea plecată?
Nunu.
@OldJohn: da’ de când pleacă Lista așa de capu’ ei? 🤭
Si noi ne-am bucurat asa odata, pe drumul de la EuropaPark la Stuttgart, de unde plouase cu bulbuci la dus, la intors, soare si 220 km/h. Blana!
Si mai eram si eu la volan 😁
Mă bucur pentru bucuria ta! Îmi imaginez că este o senzație incredibilă..eu la mai mult de 170 nu am ajuns.
Iar pe o autostradă fără restricții am fost hăăt în 2005. Când, așa ca în cazul tău, ploua torențial. Ne-am bucurat că am ajuns întregi la destinație, ștergătoarele aproape că nu făceau față.
Cât despre minunile ingineriei rutiere, îmi doresc și eu să le văd cândva live 🙏
Drum bun în continuare!
Ce frumos! Sper să bifăm și noi podurile alea într-o zi. Deocamdată ne mulțumim cu Rio-Antirio pe care îl vom revedea curând.
M-am mai calmat in ultimii ani, ca, deh, copil in masina (si ne place de el), dar imi amintesc ca am dus si eu fostul Corsa in 160, pe autostrada (Lugoj – Timisoara). Cum zici, nici dracu’ pe drum, asa ca i-am dat pedala.
Cel mai mult am mers 150 in ultimul an, cu motor de 3 ori mai puternic, pe autostrada cu benzi sensibil mai late. Dar am realizat imediat ca parca decolez, asa ca m-am linistit. Incep sa apreciez vitezele mai calme, uneori ma pun pe banda 1 si merg asa lejer cu traficul, ca mai apuc sa vad prin stanga-dreapta.
Cu peste 200 nu am condus niciodata (cand aveam varsta, nu aveam masina, acum sunt prea baba pentru asa ceva), dar e bine ca ai apucat sa iti faci damblaua. E pacat sa ai masina misto sub fund si sa nu o poti impinge spre limite.
Asfalt uscat sa ai si vreme perfecta 🙂
Bine, bine, am înțeles că e mișto, eu n-am ajuns decât pe la 160. Atât s-a putut.😉
Să-ți fie chakrele curate și în continuare, da văd că ne lași să facem foamea și azi…
Păi ce e asta?? 🫢🫢. Așa se poate? Te-ai dat la regina zăpezii p-acolo?🫢🤪🤪
Drumuri bune, Mihai! 😻
Cu siguranță chakrele sunt „de vina”…