[drumul spre Cercul Polar – ziua 4]

Trebuie să vă povestesc asta, că n-am apucat la momentul respectiv. Când am plecat din Brno aveam o singură dorință și un singur gând în cap: să ajung în Germania pe un sector de autostradă fără limită de viteză, să văd și eu cât poate mașina.

Bănuiesc că știți cu toții că în Germania, pe autobahn, acolo unde vezi indicatorul rutier „sfârșitul tuturor restricțiilor” nu există limită de viteză. Din păcate, sunt din ce în ce mai rare. Plus că foarte curând nu vor mai fi deloc, pentru că nemții s-au exprimat foarte clar în acest sens: își doresc limită de viteză peste tot pe autobahn.

Nfine, revenind, trei sute și ceva de kilometri, până am ieșit din Cehia, doar cu gândul ăsta am condus: să văd și eu cât poate un Cupra Formentor. Să lipesc pedala de accelerație de podea și s-o țin acolo până se duce-n roșu. Vă zic, ardeam de nerăbdare, iar ăia 300 de kilometri nu se mai dădeau odată duși.

Până la urmă a dat Bărbosul de-am intrat în sfârșit în Germania. Acum mai rămânea doar să ajung la un sector fără restricții de viteză, dar sufletul meu cânta deja de bucurie.

Atunci a început ploaia.

Bă, dar nu că ploua, dacă în iad există ploaie, apăi așa ploua în Germania pe autostrada aia pe care mergeam eu: ca-n iad.

Nici gând de văzut cât poate mașina, că n-aveai pic de vizibilitate. Și chiar dacă aveai, nu-i dai talpă pe aderența aia scăzută. Îmi doream eu să văd cât poate mașina, dar voiam să mă întorc și întreg acasă.

N-a plouat așa tot drumul, să știți, s-a mai oprit din când în când. Știți unde? Fix pe sectoarele care aveau limită de viteză. Și nu, nu glumesc, în cele trei-patru ocazii când s-a oprit de tot ploaia, eram pe sectoare limitate la 100 sau 120 km/h. Cât ghinion să ai, CÂT?

Și uite-așa m-am târâit cale de câteva sute de kilometri. Unde nu era limită de viteză ploua ca dracu’. Iar unde nu ploua era limită de viteză. Eram atât de dezamăgit că-mi venea să plâng, jur. Când mai vedeam eu cât poate Cupra mea? Peste două săptămâni la întoarcere? Ditamai jalea și tristețea aveam în suflet, vă spun.

După care, prieteni, s-a întâmplat minunea, că altfel n-am cum s-o numesc. Cu exact 30 de kilometri înainte să ajung la destinație, a stat ploaia. De tot, gen. Ba chiar începuse să se ițească și soarele.

Tot cu 30 de kilometri înainte de destinație, eram pe un sector de autostradă pe care se lucra, limitat la 70 km/h. Când a ieșit soarele, s-a terminat și porțiunea cu lucrări, iar pe ambele margini ale autobahn-ului a apărut, luminos ca un înger, indicatorul rutier „sfârșitul tuturor restricțiilor”.

Dar stați că asta nu e tot, cea mai tare parte de-abia urmează: eram aproape singur pe șosea. Doar ceva mai în față vedeam vreo două mașini, dar în rest bătea vântul pe-acolo. Nu am o explicație pentru asta, chiar nu am. Era pustiu autobahn-ul ăla ca-n filmele cu Mad Max.

Doamne, pupa-ți-aș tălpile, ești cel mai tare zeu care există dacă ai făcut tu minunea asta pentru mine, mi-am zis, și-am lipit accelerația de podea. 5 kilometri a ținut miracolul, 5 kilometri a ținut sectorul ăla fără restricții, 5 kilometri am fost aproape singur pe șosea. Și-n toți cei 5 kilometri n-am dezlipit accelerația de podea.

Acum pot să vă spun cât poate un Cupra Formentor 1.5 TSI DSG7. 216 km/h, atât poate. Acolo s-a dus și acolo a rămas până am ridicat piciorul. N-aveți idee cum mi-a râs sufletul de fericire că mi-am făcut damblaua.

Vedeți, băi, c-aveau dreptate mindfulnesărițele? Dacă manifestezi pe pozitiv, Universul lucrează pentru tine. Plus c-aveam și ciacrele curate lună, că le lustruisem bine de tot dimineață, înainte sa plec.

Între timp, ieri am ieșit din Germania, dar Universul s-a făcut că plouă în suta aia de kilometri pe care i-am mai făcut pe autobahn. Ce-i drept, n-aveam nici ciacrele foarte curate, că mi-a fost lene să scot din bagaj bețișoarele pentru curățat. Da’ lasă că le fac bec peste fix 14 zile, când o sa trec din nou prin Germania. 😊

Mai vreau să vă spun ceva. Băi, dacă vreodată plecați cu mașina spre nordul Europei, pe traseul Danemarca – Suedia, nu aveți voie să ratați cele două minuni ale ingineriei conctrucțiilor. Senzatia pe care o ai când le traversezi este unică.

Mă refer, desigur, la Great Belt Bridge (Storebæltsbroen) și la Øresund Bridge. Primul este în Danemarca, la Korsør. Iar al doilea leagă Copenhaga de Malmö. La Øresund Bridge șmecheria supremă este că are o parte tunel și una pod. Băi, vă jur, când intri în tunelul ăla care trece pe sub apă, te simți într-o altă lume, una in care minunile astea sunt posibile.

Nu știu dacă sunt cele mai lungi din Europa (și mi-e lene să caut), dar cu siguranță sunt impresionante. Pentru mine, personal, Great Belt Bridge, Øresund Bridge și Viaductul de la Millau sunt cele mai impresionante locuri prin care am trecut vreodată cu mașina. De fiecare dată când am mers pe ele m-am simțit într-un fel special pe care nu-l pot descrie în cuvinte. Vă doresc să ajungeți măcar o dată în viață la ele, ca să înțelgeți ce zic și de ce sunt atât de entuziasmat.

Gata pentru moment.

P.S. Din motive cât se poate de evidente, azi nu avem „ce mi-a plăcut”.

Călătoria la Cercul Polar este motorizată de Autonom, liderul pieței de mobilitate din România.

Companie sută la sută românească, Autonom funcționează printr-o rețea națională unică în 36 de orașe din România, precum și în două orașe din Ungaria. În total, operează o flotă auto de peste 13.ooo de mașini și oferă soluții integrate de mobilitate și finanțare:

➡️ Rent-a-car

➡️ Leasing Operațional

➡️ Produsul Business Green

➡️ Leasing Operațional Echipamente

➡️ Transferuri cu șofer

➡️ Asistență rutieră

➡️ Mașină de înlocuire

➡️ AutoRulate

➡️ Închiriere vehicule comerciale

➡️ Întreținere flotă