Duminică dimineață, cea mai mișto femeie din lume a declarat hotărât:

– Mi-e lene, n-am chef să fac nimic.

A sunat destul de surprinzător, dar știi cum e, cu lenea omului nu te joci. Mai ales când omul e femeie.

Cu spaimă-n suflet, dar într-un acces de curaj inconștient, am luat decizia pe loc și m-am aruncat cu capul înainte:

– Lasă că mă duc eu la piață.

Și m-am dus.

Acu’, ca să înțelegeți de ce cu spaimă-n suflet, ultima oară călcasem într-o piață pe când încă mai stăteam la mama, la Vâlcea. Cred că mă trimisese după cartofi sau ceva. Da, ok, între timp am mai fost ocazional după câte un pepene, de exemplu, dar practic nu eram nevoit să intru în piață, pentru că cetățenii vânzători de pepeni stau de obicei pe la intrare, nici măcar nu opream motorul mașinii.

Bun, de plecat am plecat, dar de unde știu ce mama naibii să cumpăr? Cum îmi dau seama care-s roșiile bune? Si ceapa verde care e mai verde? Unde mai pui că, după un instructaj sumar, primisem și niște indicații vagi despre unde ar trebui să găsesc pâine „cum am luat săptămâna trecută”, caș „din ăla bun” și cârnații „ăia care ți-au plăcut”. Mhm, la megaimaj ar fi fost simplu, da’ acum trebuia să mă descurc pe cont propriu. Și încă ceva, era sub demnitatea mea să sun să întreb unde, cum și ce, mai degrabă mă întorceam fără nimic și ziceam că e piața închisă decât să-mi calc mândria în picioare în halul ăsta. Plus că un bărbat adevărat nu întreabă niciodată, da?

Mno, pentru început, am făcut un tur lejer de piață, să mă obișnuiesc cu locul și să-i iau pulsul, după care, dacă tot sunt posesor de creier, mi-am zis că n-ar fi rău să-l și utilizez. Mi-am pus întrebarea de ce sunt optsutepatrujdouă de tarabe cu roșii, dar doar la două dintre ele e coadă? Mhm, exact, fix de-acolo m-am dus să cumpăr și-aveam să constat ulterior c-am calculat corect.

Cu pâinea am procedat absolut identic. De ce sunt trei brutării una lângă cealaltă, dar doar la una stă lumea la coadă ca pe vremea lui Ceaușescu? Oare de ce? Aveam să-mi dau seama că și la întrebarea asta mi-am dat răspunsul corect.

Iar cu brânza și cârnații picanți a fost cel mai simplu. M-am oprit la taraba unei tanti care vindea flori și-am întrebat-o unde găsesc cea mai bună brânză din piață. M-a trimis femeia fix la cașul „ăla bun” și la cârnații cu pricina.

Absolut surprinzător, dar ceapă verde am fost în stare sa cumpăr și singur.

Odată întors de la piață, mi-am zis să fie treaba-treabă, să fiu curajos până la capăt și-am făcut tot EU o mândrețe de mic-dejun (deși, ca să fiu extrem de sincer, pân-a fost gata tot, deja cam era prânzul ăl mare) care a ieșit absolut senzațional, după cum puteți să apreciați și singuri (dacă râde vreunu’, l-am spart).

Băbăieți, când am tăiat roșiile alea cumpărate DE MINE, am avut flashuri cu copilăre, pentru că miroseau exact ca la mama în bucătărie când se pregătea să facă bulion și suc. Cred c-au fost primele roșii cu gust de roșii după multă-multă vreme. Iar cașul de bivoliță si cârnații, nu că vreau să vă oftic, dar la fiecare îmbucătură parcă auzeam coruri de îngeri. Să vă mai povestesc și de pâinea cu miez pufos și coajă crocantă din care rupeam bucăți și le înmuiam în ochiurile cleioase? Sau e suficient pentru azi?

Ce voiam de fapt să spun este că n-am crezut în viața mea c-o să mă bucur de un mers la piață. De fapt, dacă mi-ar fi spus cineva asta, m-aș fi uitat la el cu milă și întrebându-mă dacă nu are ceva beteșug la căpuț. Dar uite că e mișto să te mai bucuri și de lucrurile simple, în viața asta, că de ălea complicate ne-am cam săturat cu toții.