Dacă e sâmbătă, e Elena.

De fiecare dată când citesc articole despre „femeia puternică” mă duc cu gândul la o campioană la căratul pungilor din piață sau la mutatul mobilei prin casă. Dacă ar fi să mă iau după asta, toate femeile pe care le cunosc eu sunt puternice. Dar nu, femeia puternică este alfa și omega tuturor Evelor. Nu este născută pe Pământ și categoric nu trăiește printre pământeni. Universul ei este unul paralel cu lumea asta, la fel cum este și ea de altfel. Aproape în toate cazurile are vârsta cuprinsă între 35 si 45 de ani și este o femeie singură, fară copii. Dar doar pentru că așa a vrut ea, se știe. Și asta pentru că de-a lungul anilor a refuzat orice „porc” care a încercat să se apropie de ea, pentru că o luau lehamitea și scârba doar când se imagina stând pe lângă vreun purtător de pantaloni doar ca să fie în rând cu pleava.

Pentru ea coșmarul vieții este ca pe lângă rufele ei (doar ale ei) puse în mașina de spălat să mai apară și izmenele vreunui pârlit. Asta nu și-ar putea-o ierta niciodată și practic ar reprezenta nivelul de jos al decăderii ei ca individ. Cum să bage unul din ăsta în casa ei? Casa care este locul sfânt în care se întoarce seară de seară și mănăncă singură din caserolele cumpărate de la supermarket. Locul unde toate sunt la locul lor și toate locurile sunt ocupate cu nimic. Pentru că da, femeia puternică este specialistă în „relații de cuplu” și știe perfect că dacă pentru muritoarele de rând există bărbatul ideal (ce fraiere!), pentru ea idealul maxim a fost atins atunci când s-a născut.

Da, în această lume total dezechilibrată, femeia puternică este deținătoarea echilibrului interior perfect. Iar lucrurile se întâmplă doar dacă și când vrea ea. Are coach personal care o ajută să-și răspundă singură la întrebări legate de viață. Care viață? Habar n-are! Deși singurul tratament de care are nevoie este un bocanc direct între picioare. Cu speranța că durerea provocată o va readuce la realitate. Privită din exterior pare că trăiește viața perfectă. În interior însă sunt uși ferecate și lacăte închise.

Genul ăsta de femeie este cancer curat pentru orice”proastă” prinsă într-o relație. Îi va explica în fraze lungi, cu subiect și predicat, avantajele unei vieți în singurătate pe care niciun om normal n-ar vrea s-o trăiască și îi va dezvolta teoria incompatibilității dintre femeile puternice și regnul masculin.

Nu există ființă mai dăunătoare imaginii unei femei, decât femeia puternică. Pentru că stabilește care sunt standardele bărbatului perfect până în limita imposibilului și crează celor din jur așteptări de neatins și imagini false asupra vieții. Într-o altă lume probabil ar fi de apreciat o astfel de personalitate, dar trăim pe Pământ, locul unde-i raiul frustratelor și al nefericiților care propagă către tânăra generație cum că singurătatea înseamnă curaj și putere, nu un flagel care distruge omenirea. Și o distruge chiar din locul de care ar avea nevoie cel mai tare ca să poată supraviețui: din suflet.

Și uite așa cresc generații de tineri peste care s-a prăvălit veninul ăsta ambalat în staniol auriu. Generații în care ele vor trăi o viață cu ideea fixă că toți bărbații sunt niște porci. Iar ei, „porcii”, nu vor mai crede în relații adevărate, odată convinși că toate femeile sunt toate niște prefăcute și materialiste. Tineri care vor fi niște adulți singuri, cu nenumărate frustrări și preconcepții, doar pentru că niște tâmpite n-au înteles că nu poți încadra oamenii în două șabloane și că în viață nu există doar alb sau negru.

Copiii ăștia vor trece prin viață fără a ști să-și evalueze propriile calități, vor căuta himere într-o lume înnebunită după perfect și vor sfârși întrebându-se de ce lumea are nevoie de „doi”, când pentru ei „doi” nu mai reprezintă nimic.

Si dacă tot vin sărbătorile acum, știți ce-mi doresc? Să întâlnesc o femeie din asta puternică, să-i trag doi pumni în ouăle alea mari, s-o ajut să-și facă omletă din ele.

Semnat: o femeie „normală”!

mihai_vasilescu_femeia_puternica