Probabil ați văzut deja cu toții filmarea de mai jos, dar o s-o mai las și eu aici ca să-mi aduc aminte de ce în țara asta nu se va schimba NIMIC niciodată.
Așa vorbește un procuror de la crimă organizată cu niște polițști care au avut „tupeul” să-l oprească în trafic. Câtă infatuare, pe ce ton și cu ce cuvinte li se adresează oamenilor ălora doi care, pe lângă că sunt colegi de instutuție cu el, nu greșiseră cu absolut nimic.
Băi, oameni buni, „voi știți cine sunt eu?” ar trebui să fie primul vers din imnul României, ar trebui să fie slogan de țară.
Doamne, câtă scârbă m-a luat și cât de tare mi-a sărit teniunea când mă uitam la filmare. N-aveți idee. Domnule Horodniceanu, cu respect vă raportez: sunteți o mizerie de om. Eu, dacă aș fi fost ministru de interne, v-aș fi destituit de ieri.
Uitați-vă la filmare dacă n-ați văzut-o, să vedeți și voi cum vi se urcă pulsul în 200 pe loc.
Te-n dinți, viață!
Salut,
Așa cum englezii alintă ludic vreo vedetă „national treasure”, așa și noi ar trebui să îi arătăm cu degetul în prime-time pe ciocoii ăștia ca „rușine națională” alături de poza șefului ierarhic.
Comentariu beton!32
1. Polițiștii ce l-au oprit nu sunt colegi de institutie cu procurorul. Polististii sunt angajati ai Ministerului de Interne, magistratii ai Ministerului Justitiei.
2. Nu Ministru de Interne destituie procurorii, ci Ministrul Justitiei.
3. Evident a gresit, dar sa fii procuror sef DIICOT si sa te opreasa politia sa iti spuna ca s-au furat animale in zona si acesta este un motiv de patrulare, nici asta nu e moral. Procurorul nici nu trebuia sa spuna ca e procuror, se legitima si a doua zi facea ce voia el, vorbea cu cine dorea el.
Am auzit la radio dimineață și m-am enervat incredibil. Să nu mai zic că băieții ăia îi dau și lecții de limba română tâmpitului. Dar eu vreau să văd ce decizie ia CSM, că pe Dănileț l-au dat afară din magistratură pentru culpa de a-și tunde gardul viu, ceea ce a afectat imaginea organului
Comentariu beton!69
@Andreea, ca sa-ti treaca enervarea, citeste si vezi cum il mangaie pe cap Ministrul Justitiei:
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-26251559-predoiu-intrebat-despre-imaginile-care-horodniceanu-ameninta-politisti-nu-regula-intamplat-acolo-abordarea-fost-gresita.htm
Nu, că l-am auzit și pe boul ăsta, și m-am enervat și mai tare. Important e să își ceară scuze și să fie sincer, nu? Mă duc să mai împachetez o cutie…
Comentariu beton!14
@Andreea, impacheteaza, daa schimba destinatia spre Zanzibar😂🙃
Mă duc în vestul țării, să mă asigur că nu dau de Horodniceanu prin trafic, așa celebru cum e el
@Andreea, nu te aștepta să vezi vreo decizie normală a superiorilor procurorului. în noiembrie 2018, un alt procuror a fost prins de agenții de la Rutieră în İalomița, cu 70 km/h în localitate și cu ITP-ul expirat. la fel, există înregistrare. agenții au scris proces-verbal de amendă și i-au ridicat certificatul de înmatriculare. ai idee ce a urmat? măria-sa, procurorul, a considerat că a fost.. sechestrat în timpul scrierii amenzii! le-a făcut plângere penală pt lipsire de libertate, pt că a fost pus să aștepte scrierea procesului verbal și i-a amendat, pe fiecare agent!, cu 5000 de lei.
așa că nu mai avea nicio așteptare de la CSM sau Inspecția Judiciară. 😐 chiar nimic nu se schimbă! 😐
Comentariu beton!59
@Mălina: în cazul ăstuia, lucrurile sunt și mai faine – cei care ar trebui să îl cerceteze disciplinar (dacă ar fi cazul) îi raportează lui, că doar e vicepreședinte CSM
@Andreea, într-o țară normală, după un asemenea derapaj, era și linșat mediatic și își și dădea demisia, înainte de a fi cercetat disciplinar. la noi… mă aștept chiar să-l avanseze!😔
Comentariu beton!40
Linșajul mediatic există, vuiește internetul și a fost peste tot la știri. Asta nu înseamnă că i-a crescut ăstuia coloana vertebrală și că își va da demisia
Comentariu beton!15
tocmai am auzit știrea, cică agenții de poliție sunt chemați la controlul intern să dea explicații! și șefii IPJ İași vor neapărat să știe cine a filmat și a făcut publică filmarea! asta-i problema: cine și-a permis să filmeze și publice derapajul procurorului!
Comentariu beton!48
Cine naiba m-a pus să mă uit la filmuleţ! Instant mi s-a făcut greaţă!
Comentariu beton!22
nu mi se pare unul mai breaz ca altul.
militia a oprit ca sa faca un ban de o bere. doar ca a dat de unul de care nu trebuiau sa se lege. Daca aveau dreptate, ii dadeau amenda. Nu aveau radar…deci viteza nema. Si aia ca nu a semnalizat :)))), chiar ii buna.
Si procurorul parca avea mai multa dreptate decat militia. Ai radar? Aaaa, nu ai, hai fa pasi. Vrei RCA…caut-o in plm. Ia auzi nu e in sarcina de servici.
Comentariu beton!13
Eu trag totuși nădejde că nu vorbești serios. Indiferent dacă ăia aveau sau nu dreptate, atitudinea e de cocalar sadea. N-au dreptate? Le ceri să se legitimeze (ceea ce au făcut), iei procesul verbal de contravenție și le dai cu el în cap. În niciun caz nu începi cu „tu știi cine sunt eu?” Iar când oamenii îți cer actele la control, tu scoți legitimația de procuror?? Fmm de țară în care mai și validăm genul ăsta de comportamente, dar ne plângem după aia că suntem captivii ăstora
Comentariu beton!107
De aia nu evoluam. Atitudinile de culpabilizare globale. Toti gresim, toti furam, toti meritam sa fim tratati oribil.
Nu conteaza pentru ce a fost oprit cu toate ca am ascultat de cateva ori discursul politistilor si era si coerent si foarte calm. Daca el era mare procuror nu incerca sa faca trafic de influenta. Prezenta actele si atat.
Avem nevoie de manutze 🙂
Comentariu beton!64
@Andreea, Iarta-l Doamne ca nu stie ce zice, probabil de la bere i se trage.
Comentariu beton!20
Cum adică „unul de care nu trebuiau să se lege”?
Hai să îți zic ceva:
Și așa ajungem să fim de acord cu ce scrie Mișu în titlul articolului.
Comentariu beton!75
@keepcalm: să-l ierte Dumnezeu, eu azi fac bagaje să mă întorc în țară, și când văd din astea care numa’ nu zic ” hai, mă, că nu e mare lucru…a greșit și el, dar altfel – mare om, mare caracter”, mă gândesc că încă am timp să despachetez
Comentariu beton!28
@berica, păcat că șefu dă blog s-a luat cu altele și nu a băgat mânuțele roșii, că erai plin. După mintea ta, alde ăștia ar putea face orice prin țară, fără să se lege cineva de ei.
Comentariu beton!27
Dacă individul ar fi crezut că are dreptate nu ar fi reacționat cu „tu știi cine sunt eu”. Macar legea circulației ar trebui să fie egală pentru toți. Că nu suntem în „Ferma animalelor” ca unele animale sunt mai egale decât altele. Mai exact porcii.
Comentariu beton!22
Și dacă nu aveau radar nu îl puteau opri pentru a-l atenționa? Iar semnalizarea pentru depășire e aiurea reglementată? Nu are niciun rost? Pe bune? Și, așa cum vi s-a zis deja, chiar și dacă acțiunile polițiștilor ar fi fost neconforme cu legea sau, chiar dacă i s-ar fi înscenat totul (ce găselniță!!!..), oricum nu are nici una, nici alta legătură cu modul în care s-a comportat scârba aia de om – autoritatea există cu un scop, legea există cu un scop, acestea nu pot fi personalizate, nu se vine cu „tu știi cine sunt eu?”. De intimidare, nu mai zic nimic…
0
Draga berica,
Iti scriu pentru ca atitudinea ta seamănă cu a domnului procuror sadea. Nu stiu, si scuzati ignoranța, pe dvs. ce vă recomandă, bine, cred că sunt tâmpită că nici pe domnul procuror nu am înțeles ce-l recomandă si nu știam cine este, dar pe dvs ce vă recomandă să dați cu marș? Câte din contravențiile din Codul Rutier se bazează pe directa constatare a agentului rutier? Știți că Curtea Europeană de Justiție a zis că aceste constatări se bucură de o prezumție de veridicitate, pentru că altfel nu ar putea da nicio amendă? Știți că și in alte țări depășirea vitezei legale se sancționează pe constatarea agentului fără radar, dacă acesta conduce cu viteza legală sau peste și cineva il depășește? Ce înseamnă asta caut-o, ba?! E obligația conducătorului auto prin CR sa o prezinte? DA. Si identitatea o poate cauta agentul dacă refuză cineva sa se legitimeze, dar obligația tot ție îți incumba.
Asadar nu înțeleg si chiar atitudinea dvs mi se pare si mai gravă pentru ca justificați un grobianism și o încălcare a legii. Procuror de 20 de ani a greșit esențial, atât! Nu l-a șicanat nimeni, nu l-a desconsiderat nimeni, ci el, si aparent dvs acum, s-a crezut, si il credeți, mai presus de lege.
Nu o să va adresez cuvinte urâte, însă sunteți un alt motiv pentru care nu ne mai facem bine.
Cu toate micile stângăcii și balbe, eu personal apreciez faptul ca agenții au avut ceva tărie și asta îmi dă speranță.
Comentariu beton!21
Ăsta ar trebui exclus din magistratură cu interzicerea dreptului, pe viață, de a mai profesa vreodată. Se laudă că-i procuror, dar nu respectă legea. Ce procuror e ăla???🤬🤬🤬
Comentariu beton!69
stai liniștit, că dacă îl mai supărăm mult, iese la pensie!
Comentariu beton!39
@berenger exaact si cam cu vreo 16000 lei cel putin, stiu ce spun am un caz in familie care s-a pensionat la 48 de ani ca era grea combinatia alcool munca si e mai bine la pensie.
Comentariu beton!15
Iar unii ii iau apararea astuia. Mie nu mi-a venit a crede cand am citit in Facebook postarea psihiatrului sau psihologului (naiba stie ce e in afara de politician si aparator de peneleu!) Gabriel Diaconu. No comment!
Comentariu beton!13
Nu doar pe Facebook, ia citește mai sus…
Comentariu beton!12
Da’ asa-zisul comunicat lansat în presă de „distinsul” domn l-ai citit? La fel de penibil. Sau chiar mai penibil, având în vedere că nu mai era la cald și a avut timp să-l rumege înainte să-l lanseze.
Da, ai dreptate, nimic nu se va schimba.
N-am rezistat până la sfârșit…🤢
Tot trag nădejde că poate, că totuși, că Doamne ajută, o să se schimbe cumva și mentalitatea asta de “Băh, tu știi cine-s io/tata/mama/mam’mare, etc?”
Și vine câte unu’ d’ăsta și-ți dă cu firma-n cap.
Mie mi-a plăcut maxim cand l-a corectat politistul! DATORITĂ, nu DIN CAUZA. A fost magnific.
In rest, o mizerie de mitocan.
Comentariu beton!65
sau aia cu:
– sunt procuror de 25 de ani, am vazut multi politisti
– nu ma mira
🙂
Comentariu beton!21
Ar fi trebuit dat afara, scurt, de azi dimineata! Fara drept la pensie speciala.
Nu ar fi trebuit sa ajunga niciodata procuror- comportamentul acesta nu i-a aparut asa peste noapte, nici in cei 25 de ani de procuratura. Asta nu e derapaj- incerca toate caile de manipulare si sfidare.
Bravo celor doi politisti! Felicitari si multumiri pentru cei 15 ani de serviciu!
PS: sunt alta Elena decat cea care comenta niste trasnai la postarea cu acatistele de acum cateva zile
Comentariu beton!34
ministru de interne e zdreanța de plagiator Luci Bode? Vezi de treabă. Știi care-i chestia, că Horodniceanu chiar a făcut chestii fff bune la DIICOT. Și uite cum și-a dus imaginea pe poola, pentru că i s-a urcat mercurul la cap.
Comentariu beton!12
@Lilia: tocmai pentru că a făcut chestii bune la DIICOT ar fi trebuit să-și mențină prestanța, nu să se comporte ca un cocălar.
Comentariu beton!24
Sincer, nu cred ca CSM e in subordinea MAI incat sa poata fi demis de Bode! Si procurorii apartin de Ministerul Public de Justitie deci tot nu e Bode. Dar stati linistiti, maxim iese la pensie, daca profita baietii din alt grup de interese si il macina putin in presa, altfel ramane cum am stabilit!
A se reaminti tuturor posesorilor de carnet de conducere:în trafic suntem toți șoferi/șoferițe. Trebuie să ne conformăm și să respectăm legea. La volan nu mai sunt nici inginer, nici medic, nici violonist. Pur și simplu suntem judecați și controlați după aptitudinile arătate pe șosea ,cel puțin asta cred eu,într-o țară cu apă caldă.
Din păcate dl.procuror a adăugat niște studii (hârtii) pe o structură umană deja putredă. Păcat. Are exact stilul oamenilor pe care eu îi evit cu obstinație.
Comentariu beton!34
Urat! Fara alte comentarii!
mă rog, unii îl laudă, dar eu n-am văzut mărețele lui realizări ca șef diicot. oricum, omul e absolvent de fabrică de diplome și a făcut scandal și când a fost prins la volan cu 169 de km/oră.
#noiiciocoi
Comentariu beton!26
Cum n-ai văzut? „Din cauza” lui, au polițiștii salarii mai mari!
lăsați toată .uia să vină la mine:
– omu’ gras a greșit impardonabil, da’ nu e cocalar ci a fost drogat cu aerul rarefiat al puterii; totuși sunt 2 aspecte ale comportamentului său: primo, orice moldovean știe de Horodniceanu (darămite cineva din sistem!?) și secundo, orice șofer (darămite un procuror) știe că orice sancțiune în condițiile alea n-ar fi stat în picioare într-un tribunal (de unde și atitudinea sa);
ca trăitor de multă vreme pe plaiurile mioritice, sceneta de mai sus, pentru mine, poate avea 2 motivații:
– polițiștii au vrut să se afirme, mai ales avînd în vedere scandalurile de la rutiera ieșeană; și pot să jur că știau mașina…
– a fost ordin de „arătat pisica”; drept să spun asta cred că a fost 99%, avînd în vedere siguranța agenților…
oricum, le mulțumesc pentru faptul că DATORITĂ lor am rîs puțin, pe ploaia asta; în rest, rămîne cum am zis în dășchidere, că mie viața nu mi se schimbă, cu sau fără dom’ Daniel…
Comentariu beton!18
@costică: știi care e problema? Că încercăm să găsim scuze și explicații pentru comportamentul lui, când nu are absolut niciuna. „The problem isn’t he problem, but your reaction to it”
Comentariu beton!20
Ești sigur că orice moldovean știe de horodniceanu? Că eu am trăit câțiva prin Iași și până ieri omul mi-a fost total necunoscut.
Dincolo de asta, vezi comentariul meu de mai sus.
Comentariu beton!16
Perfect de acord cu tot ce ai menționat.
Dacă avea o atitudine NORMALĂ se putea ocupa în voie după aceea de agenții scrupuloși.
Păcat să ai un așa final de carieră pentru că nu te-ai putut stăpâni…
”primo, orice moldovean știe de Horodniceanu”. Și io sunt moldovean dar nu-l știu pe acest individ. Băi nene, băi…
păi, @Lucian M, zici că nimeni nu e mai presus de lege, nu?
– depășirea vitezei legale se constată cu mijloace omologate, zice la lege; ori polițistul zice (autodenunț, că nu deducem de nicăieri că ar fi avut semnale luminoase/acustice) „noi aveam 70…”
– omu’ nost’ conduce beemve, iar legea spune că beemveele NU SEMNALIZEAZĂ!
cum ziceam mai sus, pentru mine a fost „o pisică”; cam jigărită, pentru că nu se va întîmpla mai mult de o mustrare, în țara lui „OAMENI DE TREABĂ”…
PS nu-i caut scuze lu’ danel, Doamne-ferește, doar constat evidența
PPS nu sunt, dar chiar de-aș fi, procuror nu mi-aș permite niciodată o astfel de abordare a unui om al legii; mai mult, tinerilor pe care îi știu (cu unul din MAI am vorbit la telefon acum 30′) le-am recomandat mereu să nu facă vreun compromis, mare sau mic, pentru că vremurile se schimbă, iar schelețelele din dulapuri au prostul obicei de a striga BAU cînd ți-e lumea mai dragă
Comentariu beton!13
@costicămusulmanu, băi, io nu mai pot cu ăștia ca tine cu: Da știi că și polițiștii circulau cu 70 în zonă de 50. Și mie mi se pare că-i ții palma lu domnu Procuror ca să nu-i intre prea multe pwli în kur
vere, nu, chiar nu-i țin palma, cum scriu și mai jos; că nu-mi ține de foame; da’ nici nu pot să spumeg p’aci, că n-ar avea finalitate; ieșim la protest să-l mwim pe idiot? nu prea văd…
în plus, io știu din armată că atunci cînd te pui cu superiorul tre’ să zbîrnîi printre legi și regulamente (ceea ce polițiștii nu prea fac; de exemplu legea spune că tre’ să pornească body-cam-ul de cînd se îndreaptă către contravenient, ori filmarea începe la minute bune de la inițierea conversației); vezi cazul Godină (pe care l-am respectat pentru opinii, dar n-o mai fac de cînd cu disputa, out of his league, cu Dan Alexe), care chiar s-a înarmat cu legea cînd a decis (sau poate nu el?) să micționeze împotriva vîntului…
cică se face materie obligatorie de bac „să-l cunoaștem pe horodniceanu”, ca să nu se mai întâmple dintr-astea!
Comentariu beton!14
ei, nu chiar toată-toată, da’ ceva tot a ajuns și la mine; să văd acum cum fac și pentru restul;
pentru o țară de justițiari, cum ne pretindem, mi se pare cam o jumătate de măsură să nu știi șefii DNA/DIICOT; chiar, ce-o mai face Alina? plajă, c-o fi deja cald în Italia, nu?
la fel, pentru o țară de creștini fervenți (aia cu să ridice primul piatra), mi se pare cam de căcat ca polițistul să zică „noi aveam 70…”; păi, boss, matale nu respecți legea și te dai mare Zorro?
întrebarea despre lansat filmarea în spațiul public este pertinentă și agenții or să plătească pentru asta, din păcate; coroborat cu observația lu’ dom’ procoror că „e trunchiată și scoasă din context” o să conducă fix la titlu: nimic! maxim o mustrare sau, dacă se aliniază niște stele de pe epoleți, o suspendare, un proces, un „ne scuzați, trăiț!”, o pensie babană…
sufletul petrecerii, știu, doar că am mai văzut filmu’! plus că în speță, ca apărător al babanului procuror, ar face față inclusiv văru’ Vinny; cel din primele 20′ de film…
Cum adică au vrut sa se afirme? Pe bune? De ce? Sa admitem ca ar fi cunoscut si mașina si personajul (sa admitem, desi nu o cred neapărat) ar fi trebuit sa închidă ochii?
De ce sa fie sancționați pentru ca au facut publică filmarea? Mi se pare de interes public! Un mare procuror își permite sa se creadă mai presus de lege.
Am uitat ceva. No, până acum 10 minute nu știam nici eu cine e. Dragă Mihai,omul trebuie „promovat”cum trebuie, să afle tot poporul că e celebru, și prin ce „comportament merituos”a ajuns acolo în cercul ăla. Sper că îl pui și pe Fb, să vază onor publicu’ cu ce somitate ne mândrim.
Încă o mizerie din țara asta! Bleacț!
Nervi-maxim! Zgura m…tii!
In orice tara normala, dar repet, normala, ca am trait si in de astea, una din 2 intrebari ar fi fost de unde a avut sefu’ de la prins infractori bani de X5 model destul de nou care sare de 80k Euro cu dotarile masinii lui. Si o spun prin prisma prin care oficial poate castig mult peste ce castiga el, dar tot nu mi-as permite un bolid de asta nou. Si chiar SH, il rupe intretinerea isi lasa un sfert de salariu anual minim.
Deci pe langa ca e nedemn in comportament, e posibil sa fie si corupt. dar la noi nu se va intreba nimeni deoarece organul care ar trebui sa se sesizeze, ce sa vezi e condus de acest maestru al diplomatiei si condusului civilizat.
Comentariu beton!23
Nu pune întrebări indecente 🙂
asta e cumva var cu „Presedintele Consiliului Judetean” de Constanta? Astia toti au dobandit o gena betiva de ii imbata puterea in toiul noptii?
https://stirileprotv.ro/divers/presedintele-cj-constanta-filmat-cand-intimida-un-politist-local-care-incerca-sa-l-faca-sa-respecte-legea-cum-s-a-terminat.html
0
https://youtu.be/uZeVWUBh1S8
Se potrivește cu situația asta, și cu multe altele…
Băi, deci polițiștii ăia au fost maximi.
– Da ce faceți voi aici pe strada principală?
– În ultimele două săptămâni au fost mai multe cazuri de furturi de animale.
Ca să-I fac și mai de rahat io îl puneam să deschidă portbagajul să mă asigur că nu are ceva găini ”arestate” de prin curțile oamenilor.
Procuror care crede că a ajuns un mic Zeu și trebuie să te ploconești în fața lui, să-i pupi mâna. Fmmm de gras infect.
PS, a mai fost un moment când zice:
– Las că vă știu io pe ăștia tineri… Ceva în sensul că ”lasă că vă dau io pe brazdă” aroganților care nu recunoașteți persoanele importante din județ.
Fmmm de infect.
PS 2, – io v-am dat 15% în plus la salariu. fmmmmmm de jegos.
Comentariu beton!26
vericule, meaistul tînăr de care vorbeam mai sus mi-a zis 2 lucruri:
– horodniceanu a prins vremurile în care legitimația ținea loc de orice alt document; și e greu să-l dezveți
– la MJ se tot măresc salariile iar la MAI… mai încolo; astfel statul (el crede că voit) creează un fel de rîcă între sisteme;
oricît mi-aș dori să existe repercusiuni în urma filmulețului, n-o să se întîmple; ba, parcă aș zice că aș avea un gust amar cînd decidenții sunt doctori prin fraudă…
iar @Mihai o să tot aibă prilej de titluri dintr-astea cîtă vreme la alegeri noi ne pișăm pe el de vot și ies tot ei!
” horodniceanu a prins vremurile în care legitimația ținea loc de orice alt document și e greu să-l dezveți”. Hă? Ce treabă are legitimația lui de procuror cu regulile de circulație nescrise?
Băi, din înregistrarea video am înțeles că polițiștii s-au activat pentru că nu a semnalizat depășirea și procuroru vieții s-a umflat că cum își permit niște pulifrici de la poliție să-l oprească și să-i ceară documentele.
Știu ce zici, votați pe X dar un sistem nu-l poți schimba de azi pe mâine. Trebuie ani, zeci de ani.
Ce putem face noi, ca pulifrici, este să comentăm pe net la derapajele semizeilor care fac parte din diferite ”sisteme”.
Politistii ierea tineri, nu stia maica ca la bembeu nu egzista sa dai semnal ca ia foc masina in mers. t’ai drecu de loganisti.
Comentariu beton!12
@costica: Horodniceanu s-a bătut cu pumnul in piept că e procuror de 25 de ani. Să înțeleg că nu a avut timp să facă distincția între legitimația de serviciu, permis de conducere și talonul mașinii? A ales să se poarte ca un vechil. Oare chiar nu putea mai bine?
Simplu: un căcat de om!
N-o sa pateasca nimic. Toata lumea de la putere gandeste si se comporta fix ca asta.
Noi ramanem cu enervarea iar pe agentii aia – pe care nu ii suspectez de strategii de afirmare – precum costica, nu ii vad bine pe termen mediu-lung.
maxim il muta pe altceva la fel de bine mufat la spagute.
Polițiștii ăia vor fi beliți la evaluarea anuală la recomandarea verbală de ”sus”.
Nu mai pupă gradații sau avansări ei și 4 generații ai familiilor lor dacă se angajează în poliție.
Kkt cu oki, asta e procurorul vietii.
deci avem asa:
– masina de politie (inscriptionata, banuiesc) merge prin localitate cu 70
– orice om normal la cap sta cuminte in spatele ei
– nenea procuroru stie ca e mai presus de p*lime si o depaseste
– este oprit si se pune in gura cu organu – iarasi, orice om normal stie ca, mai ales cand ai gresit, cel mai bine e sa taci
– restul e doar atitudine de jupan, stapan de iobagi si semizeu aflat vremelnic printre prostime
Altfel, putem sa ne oparim cat vrem, dar baietii aia vor avea viata grea in politie. Cel mai probabil, azi de dimineata si-au luat niste p*le in c*r de la sefi, sa se invete minte si data viitoare sa ia mai intai legitimatia sa vada cine-i umflatul de la volan
Comentariu beton!17
Ami pare rau la domni politisti!!! N.a zis asta la urma? 😅😅😅
A zis jupânu lui: https://www.hotnews.ro/stiri-esential-26251559-predoiu-intrebat-despre-imaginile-care-horodniceanu-ameninta-politisti-nu-regula-intamplat-acolo-abordarea-fost-gresita.htm
Probabil ca persoana in cauza a uitat cine e, un lapsus de moment. De aceea intreba: „voi știți cine sunt eu?”
0
Nu iau apararea nimănui, dar nu doar in Romania se intampla asta
https://youtu.be/C6n_SC5xgeA
il stim pe asta, dar il stii pe ala cu proprietarul de insula oprit si amendat de politie la el pe insula? Ala stia ca e filmat si s-a comportat exemplar nu ca ramatorii astia. Si mai avea si bunic roman si mai era si cel mai bogat al 6-lea om al lumii 🙂
https://www.ndtv.com/feature/worlds-6th-richest-man-gets-pulled-over-for-speeding-on-his-own-island-3687509
@Cucurigu: așa-i trebuie dacă s-o dat vitezoman pe cei 2% din insulă, care nu-i aparțin.
🤣🤣🤣🤣🤣
bre, da’ dacă ai sînje de român și ești pe Manele Road… c’mon!
ia , de pe insula :
https://youtu.be/wqarQ-CQ4BM
Acu ce sa faci daca nu era fraieru nici presedinte de consiliu judetean nici procuror…si-a luat-o.
Dati la minutul 9 si ascultati ce ii spun colegii prin statie politistului. E foarte tare. Asat e diferenta intre noi si ei. la noi cativa curajosi ies din rand, la ei e norma sa iti faci treaba chiar cand exista pericolul sa fie consecinte negative pentru tine. Sau credeti ca la ei nu exista acest pericol?
0
Dap. Unul dintre motivele pentru care am plecat din tara – la care se adauga si analfabetii functional care se dau peste cap sa valideze genul asta de comportament (doua exemplare se manifesta mai sus in comentarii). Asta e probelma societatii romanesti: nu neaparat ca genul asta de comportamente nu sunt sanctionate, ci ca majoritatea le accepta – si ei procedeaza la fel (chiar daca la un alt nivel sau in contexte diferite).
Comentariu beton!14
Mottul-ul preferat al românilor:
– A furat dar a și făcut treabă bună!.
– Îl știu io. Mai greșește el da este băiat bun!
Plm.
Comentariu beton!20
@George, n-am citit cu maximă acribie toate comentariile, dar pot bănui că unul dintre cei doi aflanabeți sunt eu, în viziunea ta; nu ascund faptul că deși mă apropii vertiginos de 50 de ani și nu am o meserie (știu doar să dau din gură), cochetez din ce în ce mai mult cu ideea emigrării, motivul principal fiind copila; pe care nu știu cum s-o educ în țara horodnicenilor; ce spun eu, dar văd că nu se înțelege, este că da, ok, grasul a greșit impardonabil, dar nu i se va întîmpla nimic; pentru că nu poți pretinde că ești justițiar (polițiștii), da’ tu nu respecți/cunoști legea; și dau doar 3 aspecte:
– circulau cu 70 km/h în localitate, fără drept
– au început filmarea cu body-cam-ul din momentul în care le-a convenit lor
– au „scurs” în presă filmarea (incompletă, deci nu se pot pretinde avertizori de integritate) care, părerea mea, este secret de serviciu…
așa că io-s sătul de jumătăți dintr-astea de dreptate și adevăr; în plus, datorită funcțiilor avute și experienței, cred că procurorul a evaluat mult mai rapid și complet situația, rezultatul fiind că el nu riscă oricum mare lucru;
chiar aș fi curios să revenim, care om mai trăi, la subiectul ăsta, peste 2-3-4 ani sau cînd o face omu’ 48-49 de primăveri, cînd va binemerita de la patrie…
@Costica Imi pare rau daca te-ai simtit jignit. In mod sigur as fi putut sa imi aleg mult mai atent cuvintele inainte sa ma apuc sa dau din taste. Nu vreau ca tu, sau fiica ta, sau orice alta persoana din Romania sa mai fie nevoit(a) sa se tot gandeasca daca sa plece definitiv din tara. Lucrurile astea se intampla insa tocmai pentru ca oamenii nu se pot opri la “da” in cazul individului asta. Nu exista “da, dar…”. Si asta nu pentru ca ar fi facut ceva foarte grav, e doar o contraventie. Problema e ca majoritatea celor din Romania continua cu acel whataboutism “da, dar…” tocmai pentru ca ei accepta (cumva) tipul asta de comportament. Multi se comporta la fel, la un alt nivel – fiecare in patratica lui (oricat de mica e). Si tocmai asta e problema: tot asta e si exemplul pe care il dam celor din jurul nostru (copiii percep il foarte bine). Si cand din ce in ce mai multi oameni se comporta asa, sau accepta mult prea usor comportamente de genul asta…dupa un timp, unele persoane incep sa nu isi mai gaseasca locul in societatea aia. PS: sper sa nu ma ia nimeni prea in serios. Nu m-a facut nimeni stapanul adevarului absolut 😁
Mulțumesc că mi-ai făcut pulsul 200. Din păcate ăsta nu îi caz singular. Și din fericire bine că am plecat. Apreciez însă poliția română, chiar și atunci când mi-au luat permisul în Bacău, cu toate că nu au fost 100% imparțiali, adică au „ars” mai mult pe „bucureșteni”, poveste lungă…
eu si din motivul asta am plecat din tara…si macarcde ar fu numai asta….
Credeti ma ca nu m am uitat niciodata la filmulet ca mi este mult prea greata de tot ce a ajuns Romania🫣
Apoi nu m am uitat pt ca am citit toate comentariile voastre si cele de pe twitter si mi au fost de ajuns!
Trist….
A uitat să zică: „Tu știi cine îi tata?”. 🙂
Ar trebui sa-si puna „PROCUROR” pe parbriz sau intr-un loc vizibil pe masina ca si doctorii. 😀 Nu ne mai vindecam niciodata.
Numarul de la mașină sa fie special – procuror
porc de porc ot porcky
Bine ati venit in Republica Feudală Romania , caste privilegiate si muritori de rand (randasiii / pulimea).
Eu credeam că măririle de salarii se fac in baza unor studii serioase de impact asupra bugetului țării.
Dar constat că un cocalar dă telefon unui izmenar și salariile cresc cu 15%. Este îngrozitor ce am auzit din gura acestui nemernic.
Ma mir cuma ajuns gorila asta procuror
A guițat pe glasul potrivit la urechea potrivită
Un comentariu tardiv pe care nu o sa-l citeasca nimeni.
Politia a stabilit prin ancheta interna ca politistul a filmat cu telefonul ( se pare ca nu e legal sau ceva gen). Faptul ca ancheta s-a indreptat spre asta arata si scopul : sa gaseasca ceva care sa-i incrimineze pe politisti nicidecum pe personaj.s-a stabilit si ca nu ei direct au dat presei inregistrarea. nemaifiind o stire , in liniste cei doi vor fi sicanati si apoi pedepsiti proportional cu supararea personajului. si nemaifiind o stire indignatii nici nu vor mai afla , doar vor fi satisfacuti ca au luat atitudine . asteptam asaltul aur asupra parlamentului .