Începând de azi, vreme de hăt, nouă zile, voi face parte din ceea ce poartă numele de Cars & Roads by Michelin. Adică nouă zile de test drive cu șapte mașini, toate SUV, toate hybrid.
Este a doua oară când fac parte din ceea ce înseamnă proiectul Cars & Roads și, vă spun sincer, abia așteptam să înceapă. Nu-mi dau seama dacă și voi, dar, din ce-am simțit pe-aici data trecută, pare că pe unii chiar v-ar interesa. Iar alții dădeau semne că se bucură pentru mine, chiar dacă mașinile nu-s pe partea lor de interes.
O să parcurgem în jur de 2000 de kilometri în astea nouă zile. Desigur că știu deja traseele pe care vom merge, dar nu vi le spun, că ce farmec ar mai avea?
În schimb, o sa vă zic care sunt mașinile pe care le vom testa, ca să vedeți dacă sunteți interesați de vreuna sau de mai multe.
Așadar, avem așa:
👉 Kia Sportage 1.6 T-GDI PHEV (plug-in hybrid)
👉 Lexus RX 500h F Sport Performance (hibrid fără încărcare la priză)
👉 Mazda CX-60 3.3 (diesel mild-hybrid)
👉 Mitsubishi ASX 1.6 PHEV (plug-in hybrid)
👉 Renault Austral 1.33 MHEV (benzină mild-hybrid)
👉 Subaru Forester 2.0i e-Boxer (hibrid fără încărcare la priză)
👉 Suzuki S-Cross 1.4 (benzină mild-hybrid)
Nu știu voi, dar eu spre exemplu, sunt extrem de curios de Mazda și Subaru. Nu că pe celelalte n-aș aștepta să le conduc, dar la astea două am simțit cum mi se ridică a mirare sprânceana stângă.
Acestea fiind zise, să înceapă Cars & Roads 2023.
Ah, să nu uit. Să nu mă invidiați și să nu-mi țineți râcă. Deși din exterior pare ceva ușor și la îndemâna oricui, spuneți asta doar pentru că nu l-ați cunoscut pe Meșter și habar nu aveți cât poate fi de tipicar.
Ne ține în teroare nouă zile, oameni buni, ne obligă să ne trezim la ore infernale, ne pune să spălăm mașinile și de câte trei ori pe zi, ne controlează ca pe copiii de grădiniță. Să vă mai spun că ne forțează și să mâncăm pe la toate restaurantele alea mișto pe care le găsește el? Vă zic, groaznic, doar în pielea noastră să nu fiți.
Apropo, pentru farfurii și nu numai, sfatul meu e să urmăriți, pe Facebook și Instagram, hashtagul #CarsAndRoads.
Înainte să închei, o să las câteva cuvinte și despre cei fără de care această experiență nu ar fi posibilă:
➡️ Michelin, producătorul francez de anvelope este partenerul principal al evenimentului și promotor al siguranței și sustenabilității. Nu doar că o parte dintre mașini au fost echipate cu anvelope Michelin, dar locurile pe care le vom vizita au fost alese din Ghidul Verde Michelin, un fel de atlas turistic plin cu idei și zone pe care să le vizitezi în concediile lungi sau în weekenduri.
➡️ Autonom se alătură Cars & Roads din postura de Green Partner. Prin gama sa completă de servicii de mobilitate, compania românească se recomandă ca soluție optimă pentru cei care caută soluții de mobilitate pe termen scurt, mediu sau lung. Fie că vorbim de mașini electrice sau hibride – pentru care există programe dedicate cu facilități majore -, de clienți fizici sau juridici, de închiriere pe termen scurt sau de leasing operațional, Autonom are pregătite oferte specifice fiecărui tip de solicitări.
➡️ MOL România este partener tehnic, oferind carburantul de calitate necesar pentru mașinile din tur.
➡️ Server Config, companie specializată în echipamente IT profesionale, va susține road trip-ul oferindu-le fotografilor și specialiștilor video laptop-uri de performanță dedicate profesioniștilor pentru a le ușura munca on-the-go.
➡️ VARTA este unul dintre producătorii de baterii auto cu o experiență de peste un secol în domeniul în care activează. Odată cu era electrificată, producătorul german a introdus o gamă de baterii la 12V dedicată mașinilor hibride – de toate felurile – și electrice.
➡️ Pago se alătură în premieră proiectului Cars & Roads. Aplicația poate fi folosită pentru a achita facturi la utilități, dar și pentru alte câteva plăți care te-ar putea interesa direct: RCA, rovinietă, taxa de pod de la Fetești-Cernavodă sau asigurări de călătorie. Toate, într-o singură aplicație.
Mă bucur pentru tine dar, totodată, mă întristează faptul că vei fi obligat să mănânci la tot felul de restaurante mișto, sabotându-ți astfel dieta! 😀
PS Mi-am luat și eu prin decembrie anvelope Michelin CrossClimate2, au fost o căruță de bani, dar se comportă foarte mișto.👍
Comentariu beton!24
Vali merge la concursu de aruncat topoare. În biutifulele alea de le împulește el.
Am trăit să o văd și pe asta diesel hibrid. Un fel de ne cacam pe trotuar dar folosim hârtie reciclata.
Subaru aștept și io.
Comentariu beton!23
Când io zic că e groaznic de greu… 🤷♂️
își face pachețel de acasă, o să fie bine.
Mergi si tu, Vali? Ca n-am vazut kaufland si kronospan printre sponsori 😁
Comentariu beton!11
nu poți să le aduci aminte lui alde Quandt ce făceau prin anii 40 și să fii invitat la din astea 🙂
@Vali: LoL. De ce nu le-ai zis și ce-au făcut pe vremea teutonilor. 🤣🤣🤣🤣
Ce pacatele mele e mild-hybrid?
hibrid care se încarcă în mers, nu la priză.
dezavantajul major e că nu ai autonomie electrică deloc, ca la plugin hybrid. mașina merge până la 20-30km/h pe electric și apoi trece pe benzină.
Am condus si cateva mild-hibriduri, mai mult de o poza pe ecran cu ceva verde ca bateria e in parametri, nu am simtit nimic „electric”.
Asteptam pareri, vei merge cu ele in doar cateva zile si poti face comparații.
Ps. Vezi si cum e cu caii aceia pe hartie vs realitate
Ca sa iti faci o idee mai exacta, acum un an cand am studiat piata la Suzuki Vitara varianta mild hybrid avea autonomie electrica de 2 km – atatica, varianta hybrid (fara sa fie plugin) avea autonomie electrica de 20-30 km – tot putin, dar totusi.
Adica mild hybrid e facut pentru marketing – sa te lauzi la prieteni ca ai hybrid, eventual sa ai loc de parcare gratis, impozite mai mici, tichet rabla mai mare dar nimic altceva.
N-am treabă,n-am mașină și permis ,dar îți urez un sincer DRUM BUN ,cu sănătate și toate bune.Mă bucur de peisajele pe care le-ai postat data trecută și mă gândesc că poate le văd și eu vreodată.
Dacă traseul include și Moldova, da, ați nimerit bine. Acolo se gătește bine și nu se moare de foame. 😀Da’ să vă cântăriți la plecare și la întoarcere, da?:))))
Comentariu beton!14
ha, 2000 în 9 zile? păi io-i fac în 3! deja am 290, mașina-i spălată, că numa’ ploaie am prins…
altfel, sunt alături de tine în grelele încercări ce te așteaptă; ah, sper că nu faceți „trenulețul”, că de-o fi să ne-ntîlnim tre’ să am loc să vă depășesc, că io umblu cu treabă…
PS BRAVO MEȘTER!
Comentariu beton!33
Iaca ceva cu vibe pozitiv!
Drumuri line și distracție maximă!
Drumuri bune sa ai si enjoy !
Drum bun!
Așteptăm poze și articole interesante.
Spor! Nu te invidiez. O fi bătrânețea kicking in ;)).
La dieselul ala hibrid am ridicat si eu sprânceana. Abia aștept episodul in care ne luminezi cum devine cazul.
Si mai are si motor de 3.3.
La cum ii stiu p aia de la Mazda e posibil sa fie ceva misto si sa consume putin spre foarte putin.
am 2 cunostinte cu CX 60 PHEV benzina, sunt disperati cu bugurile si problemele nerezolvate. scutura la 40/h inclusiv in modul electric, nu merge incarcarea wireless in mod electric al telefonului (la fiecare model una din cle 2 pb nu ambele la ambele), buguri de soft enervante (la ambele), etc . Plus ca consuma mult afara si nu ai senzatie de masina sport datorita greutatii. Dupa ce goloseste bateria rupe consumul benzina.
Sunt curios de Mitsubishi. Adica mi-ar placea de-a dreptul sa il conduc
Dincolo de faptul că mă bucur f tare pentru voi și experiența asta, multe felicitări lui Meșter și echipei lui. Ca să organizezi și să faci să meargă așa ceva îți trebuie niște skill-uri de organizare cum puțini au. Enjoy, Mihai! Așteptăm poveștile și pozele 🙂
#wehateMihai
Atât.
Comentariu beton!19
Trebuia sa mai pui niste inimioare 😉
Las’, că a înțeles și așa.
ASX.ul ăla e un Captur deghizat ! Sunt curios in primul rand despre părerea ta in ceea ce privește Austral.ul și de Subaru !
Doamne, mi se pare absolut oribil să fii nevoit să trăiești în ritmul asta 9 zile!!! Trezit devreme, mâncat la ore impuse, pus la treaba toată ziua?! WTF, asta e viață?
Mihai, te compătimesc profund!
Comentariu beton!13
Esti de plâns, într-adevăr!!! Iar iti sabotează cineva dieta 😉 Cât despre Meșter, stim cat de horribl3 poate fi, aproape am plâns
Desi ultimul pe lista, sunt curioasa de opinia ta obiectiva referitoare la S-cross. 🙃
Printre toate asiaticele alea s-a strecurat si o europeana. 🤨
Tare sunt curios ce impresie iti va face Mazda. Ce imi place mie la Mazda e ca nu au cazut in plasa downsizing-ului si au motoare de minim 2.0l, restul motoarelor parca is mai mici decat peturile de bere… Pacat ca e diesel si nu benzina, dar macar ai turbina(cred ca e biturbo).
Subaru ar trebui dus pe coclauri, ca pe asfalt stim ce poate.
Lexusul e din alta liga si nu ca nu m-ar interesa, dar „strugurii sunt acri” 🙂
Ar mai fi interesant de comparat Australul cu Arkana la spatiu interior si la feeling.
Cu alte cuvinte.. Pofta mare si asteptam relatarile de la „firul ierbii”. 😀
@TudorTiC: doar imbecilii din EU s-au trezit ei mari salvatori ai planetei, când pe ceilalți-i doare-n cot.
@John Temple nu e chiar asa. Ma refer la faptul ca japonezii au implementat mai cu cap. Toyota a dezvoltat tehnologia hibrida cand europenele se bateau care sa faca cel mai bun motor diesel. Tot japonezii au spus ca motorul diesel e pentru tractoare si s-au axat pe dezvoltarea motorului pe benzina. Honda a fost primul producator care a implementat oprirea a 2 cilindrii la viteze si turatii mici. Mazda a creat motoarele pe benzina care functioneaza ca un diesel si care consuma chiar mai putin decat un diesel de aceeasi capacitate. Nu mai zic de Toyota Mirai, care e pe hidrogen.
Asiaticii astia au realizat ca nivelul de poluare e direct proportional cu consumul si au mai realizat ca motoarele full electrice sunt si ele extrem de poluante prin procesul de fabricatie sau de inlocuire a bateriei si solutia cea mai buna, momentan, e sa dezvolti un motor pe benzina cu ceva tehnologie mild hybrid. ( fac si ei motoare diesel, dar pt ca asa cere piata din europa. De fapt multe din motoarele diesel japoneze sunt imprumutate de la idiotii europeni… )
Desigur, afirmatia ta despre europeni e perfect adevarata. Tot impun norme de poluare absurde si imping marii producatori europeni catre niste solutii ridicole sau catre electrificare.
Sacandalul Dieselgate de la asta a plecat. Nu ai cum sa faci un motor eficient cu euro 6. Nu mai zic de euro 7 care bate la usa. Si pe langa faptul ca nu sunt eficiente au devenit din ce in ce mai proaste. Un exemplu este motorul de 1l de la Ford, asa zis si EcoBoost. Nu zic nu, ajutat de turbina, motorasul ala de drujba isi face treaba, dar cam dupa 80-100 k km cam crapa… uneori chiar crapa in adevaratul sens al cuvantului, mai ales daca a fost forjat si neintretinut corespunzator.
Am fost acum o luna prin Londra si am ramas placut surprins de aerul mult mai curat ( ma refer la noxe ) dintr-o capitala extrem de aglomerata fata de orasul Iasi, sa zicem. De Bucuresti nici nu mai zic. Practic acolo 50% sau mai mult sunt masini electrice, cam 30% sunt hibride si restul sunt pe benzina. Dieseluri mai vezi doar la unele autobuze si la ambulante sau la masinile de pompieri. Dar asta inseamna ca au mutat poluarea in alta parte…
Am scris cateva ganduri aici si pe masura ce tot scriam ma enervam si mai tare. Asa ca am ajuns la concluzia ta. Europenii sunt niste idioti, cel putin in ceea ce priveste poluarea. 🤨
@TudorTiC: în 2019 s-o descoperit o metodă de a face dieselu’ nepoluant, da’ muiștii nu vor deoarece pedofilii verzi împing căcatu’ electric înainte: https://www.scientificamerican.com/article/can-diesel-finally-come-clean/
Dacă se vrea, se poate, dar retardații mintali cu bani,precum Musk și R.Tata, nu-s interesați de stoparea poluării, ci doar de creșterea profitului. 🤬🤬🤬
@John Temple
sa stii ca am sa preiau fraza asta: „pedofilii verzi împing căcatu’ electric înainte” 🤣🤣🤣
Interesant articol. Alternative sunt. Mai e si nu stiu ce eco fuel care e testat de cei de la VW. Nu stiu care e stadiul cu ala, dar e evident ca solutii la petrol se gasesc daca vrem.
Hehe drumuri bune si distractie maxima! Pofta mare nu iti urez ca ai destula, lui Meșter ii port de grija ca el se ocupa de tot inclusiv haleu. Enjoy the ride and go with the flow!
Îl urmăresc de ceva timp pe Meșter și știam ce pregătește. Prima întrebare pe care mi-am pus-o a fost ca o alertă, „face ca data trecută, cea mai mișto mașină o ține pentru poze și filmări?”. Apoi, scuze Mihai!, m-am gândit și la tine.
Drum bun! Enjoy! Si condusul si… mancarea! 😉
Clar se impune o cantarire oficiala „inainte” si „dupa” tur! Ca sa avem imaginea corecta asupra motivului reducerii range-ului masinilor! 😀
“ Iar alții dădeau semne că se bucură pentru mine” Asta mi se pare cam exagerat, dar să zicem.
Deoarece mă bucur de mare în aproape fiecare weekend din Mai, nu sunt chiar așa invidios pe tine.
Hai, distracție multă să fie!
Foarte, foarte fain. Io aș fi interesat de cum se comportă Lexus și Mazda. Când aud de motoare gen sticle de bere (1.33 sau 2.0 litri) pe SUV-uri, nici nu le iau în considerare.
Sunt convins că va fi o nouă experiență de neuitat.
Ah, da! În sfârșit avem ș-un diesel hibrid. Haleluia!
Lexus si Mazda se comportă frumos, că-s bine crescute! 😀
@Vic: măcar atât! 🤣🤣🤣
P.S. Tot e bine c-au rămas la interioarele copy-paste după Audi-BMW. 🤭
Sa spuna cineva ca Mazda 3.3l diesel mild hibrid e masina hibrida e ca si cum langa un mare foc de tabăra ai mai aprinde si un chibrit ca sa fie focul mai puternic… Mazda asta chiar nu isi avea locul aici. Daca vroiau diesel hibrid adevarat, aveau la Mercedes GLC. Iar de la Madza era CX 60 plug-in. Dar na, modelul diesel e abia lansat si marketingul lor pe asta l-au oferit. Insa, repet, masinile mild hibrid nu sunt hibride. Este doar o smecherie de marketing de adaptare la tendintele eco. Micro bateria suplimentară ajuta doar sistemul de pornire al masinii, mai ales sistemul start stop, necesar la atingerea volorilor necesare noilor norme de poluare dim ce in ce mai greu de atins.
Eu unul abia astept recenzia pt Lexus RX si Renault Austral. Care, sa ma ierte domnu’ Mihai, dar mi se pare din alt film decat Arkana. Chiar daca atunci cand l-a testat in Spania, spunea ca tot Arkana il place mai mult
„Calatorului ii sade bine cu drumul” asa ca drum bun! Asteptam poze de pe traseu, cu pomi infloriti, cu iarba verde si cu.. obiectele pe patru roti. 🙂🤗
Drum bun! Aș fi zis că ai participat deja la mai multe ediții, nu doar una. Dar la câte vacanțe se adună la tine, cine să mai știe 😃 Imi plac mașinile, chiar dacă nu ni le vom permite vreodată pe cele de genul ăsta, așa că aștept cu interes. Firește, și pozele cu peisaje și cu mâncare. Am văzut la Julius pe fb că o luați spre Constanța azi. 😁
Ma bucur pentru voi, urmaresc si Andra Nistor, daca nu ma insel e prima femeie in this men’ world 🙂👏.
Imi place Kia Sportage.
Drumuri bune!
Drumuri bune si savoare! La mancare, normal. 😉
O Subaru Impreza WRX Sti mi-am dorit maxim. Inca n-am apucat sa mi-o iau.
Sa vedem ce ne povestesti despre hibridu’ asta.
Chiar ieri am vazut prima data Australul. Astept muuuulte poze. Have fun! 😎
Cars & Roads.
Powered by Baterii & Farfurii 🙂 🙂
Experiment de autonomie si gastronomie, din volan in farfurie.
Abia aștept să citesc despre Subaru, alea vechi mergeau și pe pereți dacă erai suficient de hotărât 👻 . Drumuri bune!
Te invidiez sincer! Nu-ș cât de greu este cu Mircea Meșter, dar pentru asemenea test, m-aș băga cu ochii închiși.
Distracție plăcută și așteptăm vești!
Distractie placuta! Kia si Mazda par interesante. Nu pare chiar teroare sa speli masina si de trei ori pe zi. :))
Suntem alături de tine în această nouă grea încercare. Te înțeleg, e un adevărat stres să lucrezi având un așa program. Oricum, rămâne ca data trecută, huo!
Drumuri bune!
Bucură-te de absolut tot ce se va petrece in aceste zile!
De ce nu spui traseul, [oate te asteptam in drum cu flori
asteptam cu jnteres pareri despre masini! Drumb bun!