Săptămâna trecută m-a sunat un prieten. Boss, zice, am trei zile de concediu și nu știu ce să fac cu ele că nevastă-mea n-a putut să-și ia liber. Acu’, spuneți și voi, cam ce fel de om aș fi fost eu dacă nu-mi ajutam un prieten într-o situație atât de dificilă și complicată ca asta? M-aș mai fi putut eu uita în oglindă dimineața, așa mă știți voi pe mine?

Prin urmare, am simțit imediat situația de criză care se prefigura și-am venit imediat cu soluția salvatoare, că eu reacționez bine sub presiune: Hai, boss, să mergem la Belgrad. Ceea ce am și executat.

Iar acum o să vă las aici câteva sfaturi în caz că vă bate gândul să mergeți și voi, altele decât cele despre obișnuitele obiective turistice, că p-alea cred că vă descurcați să le găsiți și singuri. O să vă las genul de informații pe care n-o să le găsiți pe niciun site d-ăla drăguț de travel. Nu de alta, dar mi-ar fi plăcut și mie să știu toate astea înainte să ajung acolo.

Drumul dus și întors

Am descoperit cu surprindere că Belgradul este una dintre cel mai ușor accesibile destinații de weekend prelungit. Vorbim despre destinațiile în care se poate ajunge cu mașina, din București, desigur. Am făcut opt ore și la dus și la întors. Ceea ce, având în vedere că până la orice oraș mai acătării din România faci măcar 5-6 ore, zic eu că este un timp bun spre foarte bun.

Pentru dus, recomand ieșirea din țară pe la Calafat. Da, chiar dacă ieși din țară prin Bulgaria, asta e varianta cu rulat cel mai puțin prin România. Și crede-mă, te interesează să conduci cât mai puțin prin țară, pentru că odată ieșit, pe traseul ăsta, aglomerația de pe șosele încetează ca prin farmec. Ai de mers extrem de puțin prin Bulgaria, după care, odată intrat în Serbia te urci pe autostradă și te mai dai jos de pe ea la Belgrad.

Aș fi folosit tot varianta asta și la întoarcere, dacă la dus n-aș fi observat că, din motive pe care nu le înțeleg, coada de la vamă pe sensul spre România era lejer de vreo trei kilometri. Și nu, nu era coadă de tiruri, cum am crezut inițial, era coadă pentru toată lumea. Lucru pe care l-a sesizat și waze-ul, așa că la întoarcere ne-a adus prin Drobeta Turnu-Severin. Dar tot opt ore am făcut și pe traseul de întors.

Nu ne-a întrebat nimeni nicăieri, nici la noi la vamă, nici la bulgari, nici la sârbi, despre vaccin sau vreun test PCR. Nici la dus, nici la întors.

Telefonie și internet

Altă chestie importantă de care îți dai seama abia când te pregătești de plecare: ce te faci cu roaming-ul? După cum știm cu toții, Serbia nu e în UE, prin urmare tarifele pentru telefonie și internetul mobil ajung la niște prețuri alarmante. Poate pe voi nu vă interesează subiectul, dar eu am în permanență nevoie de net grupa mare.

Prin urmare, cum o rezolvi? În capul meu era că-mi cumpăr o cartelă preplătită când ajung la Belgrad, mi-o bag în telefon și aia a fost. Dar ce mă fac până ajung la Belgrad (știți, nici waze-ul ăla nu funcționează fără net)?

Noroc că mă duce capul. Am sunat la Vodafone și-am întrebat dacă există ceva oferte sau extra-opțiuni la abonament, pentru țările non-UE din Europa. Și-am descoperit cu stupoare că există. Pentru 6 euro mi-au activat o extra-opțiune cu 2,5 GB de internet. Bine, bine, dar dacă-i consumi, o să ziceți? Păi mai plătești 4,80 euro și-o activezi din nou, tot cu 2,5 GB de net incluși. Cum cei 5 GB mi-erau arhisuficienți și pentru drum și pentru cele trei zile de stat acolo, n-am stat nicio clipă pe gânduri. Singurul dezavantaj al ofertei ăsteia e că are doar 20 de minute de convorbiri pe voce. Dar cine mai are nevoie de convorbiri pe voce, când poți să suni și pe Whatsapp? Și uite-așa am scăpat elegant de un stres mare de tot. Partea și mai bună este că aceeași extra-opțiune se poate activa și pentru Turcia sau Albania.

Internetul wireless din camera de hotel se mișca bine de tot, mult peste orice am văzut în alte părți. Cam ca la noi așa.

Diverse, bine de știut

👉 Auzisem despre Serbia că este o destinație ieftină, că prețurile sunt mult mai mici decât la noi. O fi, dar în restul țării, la Belgrad prețurile sunt simțitor egale cu cele din București. Da, pe alocuri sunt mai mici, dar în niciun caz de trei ori cum citisem eu pe diverse site-uri.

👉 Dacă nu crezi în covid și în mască, Belgradul e locul în care trebuie să ajungi. Nimeni de pe acolo nu pare să dea vreo ceapă degerată pe pandemia asta. De altfel, a fost printre primele lucruri pe care le-am întrebat la recepția hotelului: care sunt restricțiile pandemice și unde trebuie purtată masca. Recepționerul a ridicat din umeri: teoretic, masca trebuie purtată peste tot în interior, practic n-o poartă aproape nimeni. Ceea ce, după cum aveam să constat ulterior, era perfect adevărat. Well, noi am purtat mască și ne-am dezinfectat în permanență.

👉 Orașul în sine are un vibe care mie mi-a plăcut tare de tot, deși pare cumva rămas captiv în timp. M-am întrebat de ce și cred c-am și aflat. Pe lângă foarte multele clădiri cu arhitectura aia inconfundabilă din perioada comunistă, pe lângă că aproape tot ce e reclamă sau nume de firmă e scris în alfabetul chirilic, mai e o chestie: fonturile pe care le folosesc pentru reclame și firme sunt rămase de prin anii ’90. Toate astea la un loc, atunci când te plimbi prin oraș, îți dau impresia că te-ai întors în timp. Dar senzația e departe de a fi nasoală, e chiar deosebit de mișto.

👉 Dacă ești fumător, aici e raiul tău. Oamenii efectiv fumează peste tot. Numai în magazine n-am văzut țigări aprinse și scrumiere, în rest, la liber pentru toată lumea. Dacă am ajuns să mă cert în ultima zi cu chelnerul de la restaurantul hotelului pe motiv că de ce ies să fumez afară? Serios, după două zile în care m-a tot văzut că ies cu cafeaua, omul m-a certat că de ce plec afară cu ea, cică politica hotelului interzice asta. Păi, boss, plec cu ea pentru că vreau să fumez. Fumați în interior, o ținea ăla langa, foarte agresiv. Ei, uite că nu vreau să fumez în interior. Bine, mă rog, a fost scandal în toată regula, scandal în urma căruia prietenul meu n-a mai avut curaj să iasă cu cafeaua afară. Io am avut. Cum plm să mă oblige să fumez în interior?

De altfel, țigările sunt simțitor mai ieftine decât la noi. Cele pe care le fumez eu erau mai jos cu peste 5 lei pe pachet. Dacă vi s-a aprins vreun beculeț, vedeți că n-aveți cum să veniți în țară cu portbagajul plin de cartușe, ai voie să treci granița cu maximum două pachete. Tot ce e în plus se confiscă și mai sunt și amenzi destul de mari. Desigur, există șansa să nu vi le găsească la vamă, dar eu nu m-aș baza pe noroc în situații din astea.

👉 Muzeele sunt închise lunea. Unele dintre ele, cum ar fi Casa Florilor (mausoleul lui Iosip Broz Tito), sunt închise și marțea. Motiv pentru care m-am enervat îngrozitor, c-aș fi ajuns să-l vizitez dacă m-ar fi dus capul să merg duminică. Ce, nu știați că sunt fiert pă cultură și pă muzee?

Transportul în comun

👉 Taximetriștii sunt exact ca la noi, dacă te-au prins fraier, te înțeapă. Pe mine m-au prins fraier și m-au înțepat, mi-au luat aproape triplu pe o cursă. Eh, nu-i nimic, omul cât trăiește învață. Soluția: te-ai urcat în taxi, i-ai cerut să dea drumul la aparat. Dacă șoferul se preface că nu înțelege ce-i ceri, te dai frumușel jos și te urci în următorul taxi. Să vezi ce repede o să înțeleagă.

👉 Nu au Uber, înțeleg că ar avea Bolt, dar cum eu mi-am dezinstalat de multă vreme aplicația, nu vă pot confirma. Autobuz sau tramvai n-am folosit.

👉 În schimb, în Belgrad există bus din ăla deschis care face turul orașului. Dacă nu l-aș fi văzut cu ochii mei, în sâmbăta în care am ajuns, aș fi crezut că e doar o legendă. De ce? Pentru că oricât am încercat să merg și eu cu el, n-am avut șanse de izbândă. Și-am încercat în fiecare zi, că mi-am dorit tare de tot să fac turul orașului cu el. Nicio șansă.

Deși am găsit imediat site-ul cu programul de funcționare și traseul, deși, după destul de mult chin, am reușit să aflu locul exact de unde pleacă (nu e semnalizat în niciun fel, există doar o plăcuță de 15 pe 15 centimetri pe un stâlp), autobuzul ăla blestemat nu a binevoit să apară niciodată în cele trei zile în care l-am așteptat de două ori pe zi, la 11.00 am și 13.00 pm, după cum scrie pe site-ul oficial. Și nu, nu e că n-am înțeles eu ce am de făcut, c-am întrebat localnicii. Au ridicat din umeri, uneori vine, alteori nu. Se pare c-am nimerit eu în zilele de „alteori nu”. Nasoluț.

Mâncare

Unde mănânci în Belgrad? Păi, ca în orice alt oraș cu potențial turistic de pe lumea asta, mănânci în cârciumile unde nu se înghesuie turiștii. Dar cum în zona centrală sunt turiști peste tot, pe mine m-a dus capul și-am întrebat la hotel încă din prima clipă unde găsesc un restaurant unde se duc localnicii. S-a prins omu’ ăla că nu glumesc când e vorba de mâncare și mi-a recomandat o super cârciumă. V-aș fi lăsat-o și vouă aici dacă avea site sau măcar pagină de Facebook. Dar cum nu are, vă las doar numele: Vuk sau Byk, în alfabetul chirilic. N-aveți idee cât de bine am mâncat acolo, iar marele avantaj este c-o găsești la câteva minute de centru, pe o străduța laterală. Cândva o să mă întorc la Belgrad pentru fasolea la cuptor de la Vuk.

Parcări

E problemă mare cu parcatul pe stradă. Au împărțit orașul pe zone tarifate diferit, evident, dinspre centru spre periferie. N-aș fi avut nicio problemă cu asta, dacă n-aș fi constatat că pentru turiști este efectiv imposibil să plătească parcarea.

Eu sunt un tip destul de corect în general, prin urmare am căutat pe net cum se procedează cu parcatul pe stradă. Am și găsit imediat aplicația pentru parcare, trebuia doar să mi-o instalez pe telefon și cu asta basta. Doar că nu. La app-ul ăla trebuie asignat numărul de telefon, că pe baza lui funcționează, dar, ce să vezi, nu merg asignate decât numere de telefon de Serbia. Lucru specificat clar chiar pe site-ul aplicației. Ghinion.

Desigur, o să spuneți, trebuie să existe o modalitate de plată și pentru cei care nu au telefon sau nu se descurcă cu tehnologia. Există, normal. Teoretic, îți cumperi niște cartonașe dedicate special acestui scop de la orice chioșc de ziare. Practic, niciunul dintre chioșcurile de ziare la care am întrebat nu mai aveau. Avuseseră, dar s-au terminat. Când or sa mai aibă? Nu se știe, cândva. Prin urmare, am scos mașina o singură dată cât am stat acolo, în rest am ținut-o în parcarea etajată de lângă hotel. Că acolo nu-mi trebuiau nici aplicație, nici cartonașe.

Dacă totuși vreți să vă folosiți de mașină pe acolo și întâmpinați aceleași probleme, o să vă las aici sfatul pe care mi l-a dat chiar recepționerul hotelului în care eram cazați. După ce ne-am chinuit amândoi degeaba vreo jumătate de oră să găsim o soluție să pot parca legal, a ridicat din umeri și mi-a zis să parchez unde vreau eu, că în Belgrad nu se saltă mașinile pentru parcare neplătită. I-am zis c-am văzut peste tot semne de ridicat mașina. M-a asigurat că nu, în Belgrad îți ridică mașina doar dacă o lași într-un loc în care încurcă circulația sau aiurea în vreun loc nemarcat ca fiind parcare. În rest, riști cel mult să găsești o amendă în parbriz, amendă care nu-ți va ajunge niciodată acasă, că Serbia nu e în UE. La situații de avarie, venim și noi cu soluții de avarie, ce naiba să facem.

Mno, cam astea ar fi sfaturile pe care le-aș da eu celor care vor să viziteze Belgradul și pe care n-o să le găsiți pe niciun site de călătorii.

Altfel, să știți că m-am mișcat pe-acolo mult mai puțin decât mi-aș fi dorit, pentru că în toate trei zilele a fost cod portocaliu de caniculă. Practic în fiecare zi se ajungea la 38 de grade la umbră în orele de la prânz. Ori pe temperaturile alea nu poți sa stai nici măcar la terasă cu o bere-n față, darămite să iei orașul la picior.

Acum o să vă las câteva poze, să se bucure și ochiu’ vostru.