9,350 cititori

Noii iobagi

Nu cred c-a existat să-mi parchez mașina pe undeva prin zone de blocuri din București și să nu-mi găsesc ștergătoarele de parbriz ridicate. Iar eu nu parchez niciodată pe locuri de parcare pe care cetățenii rezidenți le plătesc la primărie. Sau, mă rog, o mai parchez, dar doar dacă rămân câteva minute prin zonă și nu plec de lângă ea. În rest o las în locurile unde știu sigur că e la liber. Ți-ai găsit, e la liber doar teoretic, în practică locul ăla de parcare mai mult ca sigur „aparține” unui cetățean care l-a primit cadou de la mă-sa în ziua în care și-a cumpărat mașina. El, nu mă-sa. Iar dacă nu l-a primit cadou, s-a împroprietărit cu de la sine putere, pe sistemul „e al meu, că stau în blocul ăsta de zece ani”.

Continuarea

5,503 cititori

Nu știi să conduci

După ce mi-am luat permisul de conducere, m-am înființat la taică-meu și l-am rugat să-mi dea și mie mașina pentru o tură prin oraș. Mi-a râs în nas, evident. O dată, de două ori, de trei ori, de fiecare dată când i-o ceream, îmi explica sfătos că nu-mi dă nimic și că trebuie să-mi pun pofta în cui.

Dar ce nu știa el era că eu găsisem locul unde ținea cheile de rezervă. Așa că, după câteva tentative din astea nereușite și rugăminți să-mi dea mașina de bună voie, am început să mă gândesc cum să fac s-o iau măcar ziua, când omu’ era la muncă. Pentru că, da, taică-meu se ducea la serviciu cu autobuzul, doar nu era nebun să meargă cu mașina, comoara lui trebuia să stea nemișcată în parcare, ca să-mi facă mie-n ciudă.

Continuarea

4,067 cititori

Cu legea pre lege călcând

Zilele trecute a lăsat cineva pe blog acest comentariu:

“Imi place chestia cu locurile de handicapati. se vede ca-i povestita de unul din Romania. :))) care vede chestiile prin realitatea traita zi cu zi in romania, pt ceilalti (a se citi cei care traiesc dincolo) nici nu se mai discuta asa ceva de ani de zile. bineinteles ca si ei au avut o perioada de acomodare, ca doar nu au neuronii plantati in alte pozitii, dar deja face parte din constiinta nationala, ADN, trasatura de neam 🙂 sau cum i-o mai zice, sa nu parcheze pe acele locuri. adica stii ca nu parchezi acolo la fel cum stii ca trebuie sa respiri ca sa ai aer ca sa nu mori asfixiat. puterea obisnuintei si a exemplului cred ca sunt o a doua natura in societatile care au inceput procesul de civilizare acum ceva timp.” Continuarea

7,555 cititori

Parcare laterală știți să faceți?

L-am văzut de departe, încă de când am ieșit de pe scară, cum se chinuiește să-și facă loc dintre alte două mașini. E un logan roșu coca-cola care încearcă să iasă cu fața, nu reușește, dă cu spatele, după care iar încearcă să iasă cu fața, iar nu reușește, iar dă cu spatele, și tot așa, aceeași manevră repetată la infinit de parcă asist la reinterpretarea modernă a mitului lui Sisif. Doar că în loc de munte și bolovan, acum avem de-a face cu un ambreiaj, o accelerație și-un volan.

După ce m-am apropiat, am văzut-o și pe tipa care-l conducea pe loganul roșu coca-cola, moment în care mi-au trecut prin minte toate bancurile despre femei și parcarea laterală. Dar, pentru că părea nițeluș stresată, m-am gândit că nu e timp de bancuri și mai bine s-o ajut cumva, c-așa sunt io, altruist. Ceea ce am și executat. Continuarea

6,308 cititori

Un duel filozofic

În parcare la Kaufland un cetățean cu număr de Prahova și un cetățean cu număr de Capitală se contrazic elegant în cadrul unei discuții pe teme de urbanism și infrastructură locală.

Cetățeanul cu număr de Prahova aruncă în luptă primele alegații:

– Așa se parchează, bă, nu vezi că ești prea aproape dă mine și n-am pă unde să intru în mașină? Continuarea

7,107 cititori

Pentru suma potrivită

Lângă cooperativa unde dau cu sapa e o… hmmm… o chestie, o instituție sau ceva, care are o parcare imensă. Nu știu dacă realizați cam ce înseamnă o trebușoară de genul ăsta exact lângă piața Victoriei, dar vă zic eu că e aur curat, e visul umed al tuturor șoferilor care caută disperați câte juma’ de zi un loc de parcare și ajung tot la flăcăii ăia cu parcări particulare care iau între 6 și 10 lei pe oră.

Well, mulți dintre căutătorii ăștia de comori descoperă vrând-nevrând și mina de aur despre care făceam vorbire mai sus. Evident, toți se reped la ea ca la fata morgana, doar că nu e așa de simplu, instituția (sau ce-o fi) are barieră și bariera e acționată de un portar. Nu c-aș vrea să insinuez ceva, nici nu bag mâna în foc, da’ sunt aproape convins că portarii își rotunjesc și ei cât de cât veniturile pe seama șoferilor disperați. Nu c-ar face-o intenționat, dar știi cum e, nu poți să n-ajuți omu’ la nevoie, nu?

Continuarea

5,549 cititori

Pun eu capra la loc

Sâmbătă seara am mers să bag în fizic la cârciuma mea preferată. Evident, am parcat pe o străduță laterală, una dintre cele mai bengoase din București. În sensul că băieții care “au grijă” de locurile de parcare sunt la cu totul alt nivel. Nu le mai blochează ca amărăștenii cu navete goale de bere sau cu cine știe ce pietroaie. Neah, aici s-a investit oleacă în business și TOATE locurile sunt ocupate cu niște capre de metal. Și când zic TOATE locurile, credeți-mă, nu exagerez, efectiv toată strada, de la un capăt la celălalt, e capră lângă capră.

Continuarea

5,799 cititori

Iar ți-a luat mă-ta parcare

L-am citit după privirea piezișă și plină de nerăbdare că stă ca pe ghimpi așteptând să cobor de la volan. Așa c-am mai rămas oleacă în mașină prefăcîndu-mă că scotocesc prin bord. Ca să mai prelungesc suspansul, nu de alta. Până la urmă am deschis portiera. Omu’ meu atât aștepta:

Ți-am mai zis că ăsta e locul meu.

Io fac ochii mari și simulez că gândesc adânc (uneori îmi iese atât de bine de poți să juri că-s inteligent):

– Parcă mi-ați mai spus, da.

Continuarea

5,960 cititori

Un alt mare mister al omenirii

Pe lângă călătoria în timp, găurile negre, cum s-au construit piramidele, unde se duc șosetele din mașina de spălat când se duc și de unde vin gândurile, zilele trecute (cam pe miercuri așea) m-a mai lovit peste față un alt mare mister al omenirii pe care încă n-a reușit nimeni să-l rezolve. Staț’ că vă zice băiatu’ imediat, poate știți voi cum stă treaba.

Așadar, matale, un cetățean normal și zdravăn la cap al îndrăgitei noastre Capitale, obișnuiești să te duci în fiecare zi la job cu metroul, autobuzul, tramvaiul sau orice alt mijloc de transport în comun pe care-l ai în proximitate. Foarte bine și laudabil, mai ales dacă așa ai constatat că ți-e mai comod și că faci mai puțin până la locul unde dai cu sapa.

Continuarea

5,800 cititori

Nu mai poți să faci o glumă

Mdeci să vă povestesc.

Știți voi disperarea aia urâtă care te cuprinde când îți lași mașina într-o parcare oarecare de prin oraș și-o găsești blocată de o alta, parcată prost și neregulamentar. O vezi pe cealaltă încă de departe și pe măsură ce te apropii, te rogi fierbinte: “Doamne, fă să nu fie în dreptul meu, te rog, că mă grăbesc îngrozitor”.

Dar Dumnezeu are alte treburi la ora aia, ca întotdeauna, și constați cu ciudă nu numai că e trasă fix în dreptul tău, dar a ta e singura mașină pe care-o blochează, cel din dreapta sau din stânga ar putea să iasă lejer. Numai tu nu poți. Continuarea

8,613 cititori

Cât pe ce să ma linșeze foștii colegi de clasă ai lui Ștefan cel Mare

Printr-o nefericită potrivire a sorţii locuiesc într-un bloc în care IQ-ul mediu este invers proportional cu vârsta locatarilor. În sensul în care deși mai bine de trei sferturi dintre distinșii mei vecini au prins live desfășurarea tratatului de la Versailles (chestie care ar presupune și niscaiva înțelepciune acumulată), media coeficientului lor de inteligență este la nivel de copil preșcolar. Nu că eu aș fi din cale afară de inteligent, dar la boșorogii mei colocatari e jale mare, practic își folosesc căpățânile pentru orice alt motiv în afară de cel pentru care au fost concepute, acela de a gândi.

Continuarea