În Catania stăm fix în centrul orașului, mai în centru de atât nu prea se poate (la trei minute de mers pe jos de Piazza del Duomo).
Aparent, să stai în centru ar trebui să fie o chestie mișto. Și chiar este, dar nu când ai mașină închiriată. Da, mașina te ajută să cutreieri Sicilia, dar când vine seara și trebuie să te întorci la cazare, începe chinul.
Pe scurt, ca să n-o mai lungesc, în Catania nu prea ai unde să parchezi. Locurile cu plată, de pe stradă, cele marcate cu albastru, sunt un miraj, o fata morgana, nu vei găsi niciodată vreunul liber decât dacă ești rudă cu Bărbosul Suprem. Și nici așa nu e foarte sigur, că Ăl Mare are rude multe și locurile de parcare sunt puține.
Cât despre locurile de pe stradă marcate cu alb, adică cele fără plată, astea mai sunt, le mai găsești. Dar nu în zona centrală. Nici în cea semi-centrală. Nici în zona de după cea semi-centrală. Practic, de la locurile de parcare free ar trebui să iau un taxi sau să merg cu autobuzul până la noi la cazare. Ca să fie mai clar ce zic, nu, nu există nici astea.
Ar mai fi parcările publice cu plată, așa numitele Parking, care sunt și cele mai scumpe. Sincer să fiu, în ele îmi pusesem speranța încă de acasă, că nu sunt nici eu venit cu pluta. Îmi imaginam că dacă în toată Europa problema parcărilor a explodat, n-aveau cum să umble în Catania câinii cu parcări în coadă. Prin urmare, știam încă de la București care erau cele mai apropiate patru parcări de cazarea noastră.
Fix acolo am vrut să mă duc, de cum am ridicat mașina de la aeroport.
Ah, aici trebuie să deschid o paranteză, ca să nu faceți și voi ca mine. Prieteni, ca la copiii mei vă spun: niciodată, absolut niciodată să nu închiriați în Italia mașini mai mari de clasa lui Fiat 500. Dacă nu vă dați seama de ce, o să vă prindeți voi când o să vreți să le parcați sau să le conduceți pe străduțele înguste de pe aici. Am închis paranteza.
Ziceam c-am vrut sa mă duc la Parking. Da, ok, probabil mă costa mai mult, dar măcar aveam unde parca și stăteam liniștit că e mașina în siguranță.
Când am ajuns la primul Parking și-am văzut că nu există vreun loc liber, dar mai ales când am văzut haosul care domnea acolo, mai că m-a bușit plânsul. Dintr-odată îmi era foarte clar că va deveni un chin să parchez mașina pe undeva.
Știam exact cu mă așteaptă, am mai trecut prin asta când am stat în Salerno și căutam câte o oră loc de parcare în fiecare seară. Uneori nu găseam nici după o oră de învârtit pe străzi. Asta urma să pățesc și în Catania, cu mențiunea că aici pare mult mai aglomerat decât era în Salerno. De-aia aproape că mă bușea plânsu’, pentru că nu voiam să-mi petrec serile căutând parcare.
Ăsta a fost momentul în care au început să lucreze ciacrele mele. Le curățasem bec înainte să plecăm din București, așa că mititelele și-au făcut treaba.
Și-a adus aminte Mara că vorbise despre parcare cu proprietara apartamentului în care suntem cazați. Evident, femeia îi spusese că trebuie să încercăm să găsim locuri marcate cu albastru pe stradă. Doar că știa si ea cum stau lucrurile, că tot aici trăiește, nu pe Marte, așa că își imagina că nu vom găsi în veci.
Prin urmare, îi mai spusese Marei că dacă nu ne descurcăm putem să apelăm la varianta de rezervă. Iar de-aici, fraților, începe distracția.
Varianta de rezervă era să-l căutăm pe Tino. Tino fiind un cetățean care urma să ne ajute cu parcarea. În ce fel urma să ne ajute? Cred că e mai simplu să vă dau direct mesajul femeii către Mara:
„Hi.. in Piazza Federico di Svevia (right near Borgo di Federico) there is a kiosk that sells drinks with high tables outside. The owner is called Tino and has a private garage where you can park. Then he gives you the key and you can come and go whenever you want.
I advise you to go there personally and look for him. Or there will be someone who can help you. In the meantime, I’ll also give you his mobile number”
Sper că știți engleză cât să înțelegeți că, pe sistemul „am eu un băiat”, femeia ne trimitea la un chioșc undeva în Catania pe dreapta, unde urma să dăm noi de Tino cel care are un garaj.
Niciodată în viața mea n-aș fi făcut așa ceva. Să mă duc eu să caut un tip pe nume Tino la un chioșc din Catania, fără să știu cine e ăla? Doamne Dumnezeule, NI-CIO-DA-TĂ!
După 45 de minute de căutat locuri de parcare fără niciun rezultat, cu tensiunea urcată sus de tot și sfârșit de nervi, m-am întors către Mara:
– Te rog, sună-l pe Tino ăla.
L-a sunat. N-a răspuns.
Mi l-am și imaginat pe Tino cum se uită la telefonul care sună, vede număr de România și-l închide cu un gest scurt:
– Ma che cazzo…
Da, probabil că gazda noastră nu era nebună, știa ea ce știa când a scris: „I advise you to go there personally and look for him”.
Ceea ce am și executat. Am reușit să găsim un loc de parcare undeva la mama dracu’, am lăsat mașina acolo și-am pornit în căutarea lui Tino.
Băi, voi înțelegeți la adevărata valoare ce zic eu aici? Voi înțelegeți că ne-am dus să-l găsim pe Tino, băiatu’ cu parcarea din Catania? Voi înțelegeți că doar disperarea m-ar fi putut mâna sa fac așa ceva?
Alora, am ajuns în Piazza Federico di Svevia. Ce să vezi, în mijlocul ei trona maiestuos un chioșc alb pe care scria mare: Tino’s. Se pare că eram unde trebuie.
Am intrat, am întrebat de Tino.
– Nu e aici, ce vă trebuie?
Fraților, ar fi trebuit să-l vedeți pe omul care ne-a luat în primire, mi-aș fi dorit mult să am curajul să-i fac o poză. Tipul avea o cicatrice mare care-i brăzda toată fața, pe diagonală. În drumul ei de la frunte către bărbie, cicatricea aia trecea și peste un ochi. Care ochi nu mai era, gen, deloc, fusese înlocuit cu unul de sticlă.
Dar toate astea erau nimic pe lângă rânjetul pe care-l avea atunci când încerca să zâmbească. Îți îngheța sângele în vene și inima ți se oprea pentru un moment când zâmbea băiatul lu’ Tino la tine.
I-am zis că știm că Tino ne poate ajuta cu un loc de parcare. E ok, vă ajut eu, și-a zâmbit către mine de-a început să mi se zbată pleoapa de la ochiul stâng.
Ne-a mai întrebat câte zile, am zis șase, el a făcut un calcul scurt și-a întins mâna:
– 90 de euro.
I-am dat 90 de euro, ce căcat era să fac?
Altă chestie pe care în mod normal n-aș fi făcut-o în vecii vecilor amin: să plătesc înainte ceva ce nici n-am văzut cum arată. Dar, vedeți voi, disperarea locurilor de parcare lipsă și surâsul înghețat al Omului cu Un Ochi de Sticlă m-au făcut să scot banii în secunda doi.
15 euro pe zi nici măcar nu era un preț rău, dimpotrivă. Totul era să și existe locul ăla de parcare. Că dacă Omul cu Un Ochi de Sticlă mă ducea la un rastel de biciclete și-mi spunea „ăsta e”, ziceam „grazie mille” și-mi vedeam de treaba mea. El rămânea cu 90 de euro, eu rămâneam în viață. Alegeri, alegeri.
Omul cu Un Ochi de Sticlă a luat-o în față, eu cu Mara mergeam după el (copiii rămăseseră la cazare). Știți filmele italiene, în care acțiunea se petrece în cartierele alea ale lor insalubre, unde toată lumea se cunoaște cu toată lumea?
Cartierele alea în care dacă apare cineva care nu e din zonă, în 30 de secunde află toată suflarea pe o rază de câțiva kilometri și toți ochii sunt ațintiți asupra bietului rătăcit nimerit pe-acolo? Ei, fix așa arăta și pe unde ne ducea Omul cu Un Ochi de Sticlă.
După ce-am mers printr-un labirint de blocuri din astea, am ajuns la o poartă care a trebuit descuiată. Poarta aia cred că era de fapt un portal, că imediat ce-am trecut de ea, am intrat într-un univers paralel în care oamenii nu mai erau prezenți, erau doar clădiri vechi și părăsite. Pe scurt, un loc numai bun să ne tranșeze fără să fie deranjat de nimeni.
Până la urmă am ajuns la ultima clădire din curtea aia pustie. Aia era garajul lui Tino. A descuiat Omul cu Un Ochi de Sticlă o poartă imensă de metal ruginit cu un lacăt cât capul meu și mi-a făcut semn să intru. Cu inima cât un purice, am intrat. Da, părea că e un loc în care poți sa parchezi mai multe mașini, nu una. Am răsuflat ușurat.
De-aici a fost mai simplu, Omul Cu Un Ochi de sticlă ne-a arătat o cutie în care să băgam cheia când terminăm cu garajul și, după un ultim zâmbet-rânjet, s-a dus înapoi spre chioșcul de unde-l luasem.
Fericiți că avem unde parca, am luat copiii și-am dat o fugă în Taormina.
A fost foarte interesant seara când ne-am întors și-am fost să ducem mașina la garajul lui Tino. Deja se întunecase bine când am ajuns, așa că totul arata și mai nasol decât ziua.
Mă rog, mi-am văzut de treabă, am descuiat porți, am scos lacăte, am făcut tot ce mă învățase Omul cu Un Ochi de Sticlă că trebuie să fac, până am văzut mașina parcată în garaj. După ce-am terminat, una dintre fete, Maria, a venit și mi-a zis:
– Arată cam creepy aici, nu?
Ce era să-i răspund? Că doar nu puteam să-i spun că nu arată, când creepy era un cuvânt prea dulce față de realitate. I-am zis că se putea și mai rău.
Sunt curios dacă mai găsim mașina acolo azi.
P.S. Am închiriat o Alfa Romeo Tonale, că ne era teamă că n-o să avem loc într-un Fiat 500. Având în vedere cum se prezintă situația aici, cred ca ne făceam cumva loc toți patru și într-un scuter. O să fie interesant dacă n-o mai găsim sau o găsim făcută bucăți.
Viața bate filmul gen 😁
Aștept cu nerăbdare continuarea..oare ce se mai întâmplă? Prevăd și mai multe aventuri!
Comentariu beton!16
Distracție plăcută!!! E bine de știut de Tino …
Viața bate filmul 🤌
Oh, cât m-ai facut să râd cu descrierea omului cu un ochi de sticlă! 😀 Așa am pățit și eu odată, acum vreo douăzecișiceva de ani, la Timișoara. Am vrut să cumpăr o mașină și am stabilit o întâlnire cu vânzătorul la un bar. Când mă apropiam de Timișoara, l-am sunat pe om și mi-a indicat adresa barului și mi-a zis să îl întreb pe barman de Nicu Cicatrice! Ne-am întâlnit, omul arăta înfiorător, mi-a zis „să mergem” și m-a dus intr-un loc, cred că ieșisem din Timișoara, într-o curte unde avea 3 mașini de vânzare. M-am gândit că până acolo mi-a fost, mă omoară și-mi ia banii! 😀 Însă totul s-a desfășurat civilizat, am cumpărat mașina și am plecat cu bine de acolo!😀
Comentariu beton!36
În adolescență, când am făcut apendicită și eram internat în spital, aveam un coleg de salon dintr-un sat de pe lângă Vâlcea. Tot adolescent și el, ne povestea despre cățelusul lui dulce de acasă. Și ne-a tot povestit până în ziua în care am făcut greșeala să-l întreb cum îl cheamă pe cătel.
– Asasin, a venit răspunsul din patul de lângă mine.
La alegerea numelui pentru cățeluș, s-a inspirat din Tom și Jerry, pe dulăul ăla parcă-l chema Killer! 😀
Comentariu beton!14
Am râs cu lacrimi! Ai niște pățanii ca-n filme. Sper să mai găsești mașina!
Vacanță faină!
Îmi imaginez cât de rău trebuie să fie dacă ție ți-a fost frică, Mara și fetele cred că nici nu mai respirau, sper ca prima impresie să fie greșită și să vă bucurați de restul vacanței. La începutul descrierii părea amuzant până la sfârșit s-a transformat în film de groază.
Copiii nu l-au văzut, erau la cazare.
Datorită ciacrelor curățate aveți parte de o vacanță cu peripeții.
Cum poate un blogger să aibă o vacanță obișnuită? Plictisitor.
Da, da, unde ar mai fi fost farmecul dacă aveam și noi o cazare cu parcare? 😀
Stai liniștit, deja știe tot orașul că Tino are client quel rumeno con alfa și dacă vrei sa mănânci bine, mult și ieftin mergi tot pe sistemul ce l’ho un amico che tiene una trattoria… Că doar ești în Sicilia, che cazzo!! 😂
Comentariu beton!37
😁😁😁
Noi am.parcat în port. Treci pe sub o cale ferată și găsești acolo parcări. E foarte aproape de centru. Ma rog, te-ai amestecat cu mafioții…
Pe albastru nu se plateste intre orele 20-08.
Mancatul în piața de peste e spectaculos. Dar trebuie să o faceti pe la ora 13. La 14 e pustiu.
Da, fix acolo am fost, în parcarea despre care zici. Nu te puteai atinge.
Pe mine nu mă interesa între ce ore nu se plătește pe albastru, ci că nu găseai loc, indiferent că se plătea sau nu.
:-))) Omul cu cicatrice m-a facut sa ma gandesc la „actorul” care l-a interpretat pe Luca Brazzi in Nasul. Cautati povestea personajului, ca este foarte interesanta. La interactiunea cu un astfel de om, devii foarte ascultator si toate obiectiile dispar ca prin minune 🙂 In fine, concediu placut!
Bine ca nu l-au vazut fetele pe omul cu cicatrice si ochi de sticla. Eu personal daca il vedeam cred ca aveam cosmaruri. Cat despre parcare, bine ca v-ati rezolvat 😀.
lasă, că dacă nu mai găsești tonalele, te duci la rent cu bonul fiscal de la parcare și se ocupă ei…
Comentariu beton!33
Ăăă… da, exact.
N-am bon fiscal, dar pot să le arăt cheile de la lacăte. 💪
Poză cu banii dați. 🤣🤣🤣
Comentariu beton!20
Deci daca maine nu mai primim articolul inseamna ca au fost ceva probleme cu omul lui Tino, glumesc binentele:)
Cat despre locurile de parcare si dimensiunea masinilor perfect de acord, patit in Milano prin 2010 cred, se elibera cate un loc de parcare insa ieseau buburuze gen Fiat 500, Seria 3 nu e o masina mare si nu reuseam sa intru in loc la aia, cu greu am gasit un loc unde sa intre si o saptamana cat am stat in Milano nu am mai miscat masina de acolo, metrou, taxi si autobuze, in conditiile de azi in ceea ce priveste parcarile si dimensiunile lor cu Charger-ul nu cred ca as avea nici o sansa:))
Faina rau Tonale aia, sejur placut sa aveti!
Iar nu faci bine, la Tino one-eye intrai si tu hotarat si intrebai politicos daca stie unde se afla domnul Corrado Cattani. In fn de raspuns daca zicea ca habar n’are, il intrebai daca este un om bun.
La final plecai nonsalant dupa ce plateai 40e nu 90, si o ardeai nonsalant ca in Equalizer3.
Uof…turistii astia
Cred ca daca inchiriezi masina mai bine cauti parcare mai „la periferie” sau afara de obiectivul turistic. Seara/noaptea e nasol, pe zi banui ca mai gasesti parcari. Multe destinatiile turistice mari au devenit nefrecventabile pt ca sunt scumpe rau si foarte aglomerate. Vin hoarde de asiatici si nu numai. Am un prieten ce a dat anul trecut 3000 de euro pe 3 zile pt 3 persoane pe avion + cazare + taxiuri ca sa vada Paris si Disney Land. Cred ca acum ar da mai mult. Cozi enorme peste tot, aglomeratie, stres. Sa dai si o poala de bani ca sa te enervezi… mai bine pass.
Mâine o să îți spună omul cu un ochi de sticlă :
– Vasilescu, che cazzo, ai scris pe blog de mine !
Vai de plt.
Comentariu beton!49
Mi.a adus aminte fb.ul că fix acum un an hoinăream pe acolo…Taormina, Savoca, Acireale- cel mai frumos carnaval din Sicilia, aici are loc! Din toata povestea ta m.a pocnit o invidie asa, urâtă cand am vazut cerul ăla albastru și ținuta lejeră a fetelor tale…Vacanță faină 😘
In Acireale am stat eu acum 1 an si 2 luni (de Craciun).
Acolo am.mancat cea mai bună pizza: 5 brânze.
Mai este un local mișto unde mănâncă vedete. Cică Gianni Morandi era client fidel. Au o grămadă de poze cu diversi indivizi celebri pe pereti. Mi s-a parut puțin țeapă…
Oricum, prețurile sunt foarte ok.
L.Popescu, am mancat acolo, „Antica Osteria” se cheama, e pe o straduta ingusta, cel mai bun steak, fraged, suculent si…pfff, imi ploo’n gura ca nu mai pot sa scriu, de ce bunatate a fost! 🙂 🙂
Eu zic sa filmezi locul ala seara cand ajungi, sa stim sa trimitem filmuletul la autoritati! 😂😂😂😂
Si chioscul lui Tino’s, de omul cu ochiul de sticla nu indranznesc ca nu se stie!
Vacanta placuta 👍
Am un coleg care a mers cu Mistubishi Outlander pe strazile alea – zicea ca uneori trebuia sa plieze oglinzile ca sa incapa. 🙂
Eu înțeleg perfect morcovul, ca am pățit ceva asemănător la Napoli. Am avut cazare în zona gării. Din fata gării trebuia sa mergi câteva sute de metri pe o strada pana la un b&b. Nu îți spun cum mergeam în fiecare seara (aproape de lăsarea întunericului, deci nu tarziu) pe strada aia, strângând din booci și încercând sa par „de a locului”. Nu am avut verigheta, cercei, haine cu nume de firme. Treceam pe trotuar printre tot felul de dubioși și mai ales negri care își întindeau pe jos niște cearșafuri cu diverse porcarii de vânzare. Cel mai tare îmi era sa nu imi smulgă rucsacul unde aveam telefonul, ca bani prea mulți nu am luat cu mine. Am întrat într o seara la un supermarket, unde se înghesuiau țigani, negri, si tot felul de dubioși inclusiv români. Nu am văzut în viata mea asa magazin, părea din filmele cu zombi. Rafturi golite, aruncau produsele pe jos, se înghesuiau la singura casa deschisa. M a vazut o casiera ca strângeam îngrozită la piept un iaurt și un pachet de biscuiți și m a chemat în fata. Mi a zis verbal cât face, nici n am mai așteptat sa bata în casa și sa îmi dea bon. Afara ma aștepta barbata miu și el ingrozit ca îl acostasera câțiva cu fetite și droguri. Zona era foarte circulata și patrulata de politie, fiind gara centrala la câțiva metri. Nu vrea sa ma gândesc cum e în zone mai retrase. Dar intenționez sa ma mai duc, sudul Italiei e de o frumusețe care îți taie rasuflarea
Era ingrozit sa nu-l prinzi tu!
De negri nu ar trebui să te temi. Nu fac tîmpenii, ca abia așteaptă autoritățile sa-i parasuteze.
Suntem si noi in Catania si fix ieri am fost in Taormina, dar cu trenul – 11 euro de persoana dus-intors, singurul stres fiind o gasca guraliva de 5 femei, românce….
Surprinzator cum de te-ai gandit sa inchiriezi o asa masina mare si scumpa tocmai in Sicilia 🙂
Shaormina ca shaormina, dar smecheria este la Castello di Mola. Mai ales carciuma aia cu penisuri pe pereti, mese, servetele, tacamuri etc.
Mă tot întreb cum arată Toni, dacă cel de la PR era așa scary with a scar?
Îmbrăcat la costum cu dungi verticale și batistă la buzunarul de la piept și pantofi de lac lustruiți. Cred. 🙂
Buna ziua M-am amuzat copios de povestirea ta,ptr noi distractiv ,dar imi inchipui prin ce emotii ati trecut voi.Te rog spune-mi unde ati fost cazati,este airbnb?Suntem 2cupluri care ajungem in Catania in mai.Mi-ar fi de folos rec ta;oricum o sa iti urmaresc postarile.O vacanta reusita ,va doresc,fara evenimente neplacute!
Hai că ai început bine! Prevăd o săptămână în care va trebui să țin cafeaua la distanța de taste, nu de alta, dar am luat o gură în cel mai nepotrivit moment și m-a pufnit râsul de era să compromit frumusețe de tastatură. Pus cafeaua la distanță sigură și continuat să citesc.
E clar, diminețile vor începe foarte nostim săptămâna asta! :)))
Na poftim ce filme de Netflix trăiește jupânul nostru cu familia… cică ți-au plăcut alea cu suspans… Sănătate, să aveți o vacanță frumoasă.
Daca ajungi la Savia de langa parcul Bellini, ia-ti un cannoli clasic – e mult peste orice gasesti prin Bucuresti (chiar si cele recomandate in alte articole)
Boneless cone-ul de la Scirocco e unul dintre motivele pentru care m-as intoarce oricand in Catania! Vacanta placuta!
Am mai vazut filmul asta…. 🤣
Scuterele cum se parchează în centru? Vara este mai practic să închiriezi scuter. Și mai plăcut 😀
Cândva, intr-o viață anterioară în care aveam sub 30 de ani, m-a dus soarta și jobul într-un port uitat de lume dintr-o țară aflată la marginea unui mare deșert.
După o zi de muncă în soarele arzător, colegilor și mie ni se făcuse sete. Nu de apă ca aveam, ci de ceva lichide alcoolice. Bere, wiski etc. după preferințe. Dar eram la dracu’n praznic in port și nici urmă de magazine sau ceva de genu’. A…și un mic și nesiminicativ detaliu, era o țară musulmană. :p
La munca eram ajutați de o mana de localnici care ne ajutau la treburile necalificate și cu care ne înțelegeam mai mult prin semne. Printre ei un tânăr zvelt cu ochi negri și isteți care afland problema noastră ne-a dat de înțeles ca are el o soluție. Dar ca va trebui să meargă cineva cu el în orășelul aflat la vreo 10-20 km, sa care proviziile. Cu un scuter. (Tânărul se lipise de noi prietenos pentru ca spera ca va găsi un loc prin cala troacei de vapor cu care ajunsesem acolo, am realizat mai apoi). Eu, fiind cel mai tânăr din echipă, am fost „ales” să plec la aprovizionare. Am incălecat in spatele tânărului pe bidiviul pe care abia încăpeam amândoi și p’aci ție drumul. Motorul barâia urland la viteza maxima posibilă. O șosea prăfuită șerpuia printre dealuri și coline stâncoase și aride pe care creșteau ici colo câteva buruieni sfrijite. Din ce or trai oamenii ăștia mă întrebam? Am ajuns in oraș. Care arăta ca un sat uitat de lume cu case gălbui din piatra. Pustiu. Ici colo câte un bătrân cu pielea ca pergamentul ars cu parul și barba zburlite albe stătea ghemuit în rochița lui (gen sarafan) lipit de peretele câte unei case. Ne oprim intr-o intersecție pustie in dreptul unei case, tânărul sare jos, îmi face semn să aștept și dispare înăuntru. Eram nicăieri. Pe după ferestrele mici și perdelele grele simțeam ochi sfredelitori care se întrebau ce dracu caut acolo. Mă întrebam și eu același lucru. (Nu am și nu aveam moaca de arab, dimpotrivă caucazian germanic 😉 ). Am așteptat vreo 15-20 de minute care mi s-au părut o vesnicie. Îmi imaginam ca vor apărea de undeva o trupa de „rochițe” cu centuri de cartușe și kalasnicoave la purtător care mă vor lua la întrebări. N-a fost sa fie. A reapărut tânărul și am purces mai departe. Am ajuns într-o zonă ceva mai comercială a cătunului unde era un magazin/atelier de televizoare. Televizoare in vitrina, un perete de televizoare in interior. De după peretele de televizoare s-a ițit un individ mărunt, grăsuț și cu ochi șireti. M-a radiografiat scurt și pătrunzător și mi-a făcut semn. L-am urmat după peretele de televizoare. Acolo erau stivuite lăzi. Mărfuri. Băuturi, țigări etc. (Aha…amărâții aia nu aveau din ce trăi decât din contrabandă. Ca industrie ioc, agricultura ioc, mi-am explicat cândva). Am ales mărfurile comandate de colegi, am platit (in franci) am pus o parte în portbagajul scuterului, o parte sub șa, iar eu ținând 2 sacoșe de plastic în mâini am incălecat bidiviul. Bonus, am mai făcut o oprire de unde am luat o sacoșă plina de gheață, pe care neavând unde sa o mai pun am tinut-o in brațe, mai exact, între picioare. Va las sa vă imaginați bucuria cu care am ajuns înapoi în port, cu brațele amorțite, cu ustensilele genitale casant de înghețate și cu sentimentul ca…am scăpat. Nu știu de ce și de cine, dar era tare viu sentimentul. 😛
Comentariu beton!51
Am uitat un detaliu: câțiva localnici/muncitori din port rupeau câteva cuvinte în română. Cândva în anii ’70-’80 portul fusese construit de ingineri și constructori români. 🙂 Peste tot suntem acasă… 😛
Comentariu beton!19
Faina povestea🤣😂🤣😂🤣😂
Daca va mai spun si ca nu eram marinar… Pentru ca banuiesc ca pentru marinarii de cursa lunga astfel de „aventuri” sunt banalitati…
Nici pe departe. Orasul meu de bastina e la 700km de ce mai apropiata mare. Si nici jobul nu are legatura cu marina. Si nici calator experiemntat nu eram. Eram pentru prima oara plecat intr-o zona neoccidentală…
As mai putea povesti multe. Dar nu e locul si momentul. Ca Mihai nu are nicio vina. :)))
Cum am cinat nu in palatul unui barosan local. (Nu mananc oaie asadar am mancat doar prajituri extradulci si aromate) dupa ce am ajuns acolo cu o escorta din jeepuri si indivizi inarmati pana in dinti… Cum am cunoscut niste superbe tinere blonde, fete ale unor oficiali locali, urmasi/urmase ai colonistilor de altadata. Cum in alt stat (autocratic si dictatorial) am avut permanent escorta de securici de-ai lor, care ne insoteau si cand mergeam sa cumparam tigari, nelasand localnicii sa interactioneze cu noi etc…
Taci mosule ca-ti merge fleanca ca la o babă. 😀 Cum drac oi fi pe la 70 daca acu la 50si trancanesc atat… 😛
Comentariu beton!11
Am murit de râs! 😂😂
Ne-am revăzut pe noi la Florența, tot în centru!😜🙈
Vacanță minunată să aveți!🍀🍀🍀🍀
A propos de masina mica pentru Italia. Acum 2 ani, am rezervat tot pe principiul tau, exact un Fiat 500 pentru a explora Toscana. N-au avut Fiat 500 disponibil, asa ca am avut de ales intre Giulia si Stelvio, la aceeasi bani. Confundand Giulia cu Giulietta, am ales-o, gandindu-ma ca tot e mai micuta si mai usor de descurcat cu ea. Pana la urma a fost chiar OK, mi-a ramas la suflet, avea 8 km, am fost primul utilizator. Am facut cam 2400 km in 2 saptamani.
Chioșcu’ lu’ Tino…
https://www.google.ro/maps/@37.4999425,15.0846886,3a,46.6y,109.95h,82.43t/data=!3m6!1e1!3m4!1sFaGg0AXzi-UkpeNsPdFfJg!2e0!7i16384!8i8192?hl=ro&entry=ttu
Exact asa, da’n Istanbul. Iar masina era a noastra, nu inchiriata, basca nou-nouta.
Intram in hotel, facem check-in, intrebam de parcare, ca ziceati ca-i disponibila…
Striga receptionerul ceva ce ne-am dat seama c-ar fi un nume de-ale lor, apare un turc tuciuriu, pantofii regulamentari cu minim 3 numere mai mari, varf ascutit si-ntors a semiluna.
Ne face un semn scurt cum ca sa-l urmam.
Pe drum binecunoscutele nume de zei, Hagi-Hagi, Nadia, ok, zambim.
Ne duce-n spatele hotelului, absolut central, decent, dar totul se termina dupa ce-ai dat coltul. Intram intr-o zona ingramadita de cladiri creepy – vorba Mariei – mai toate cu etaj, deci hai sus, pe niste houri inguste si intunecate.
Omu’ imi face semn, nu, tu ramai aici… si asteptam continuarea, motivatia fireasca situatiei – daca nu apar, suna la Politie. N-a zis-o, dar inainte mancasem niste kokoreci si-am glumit pe tema tocaturii picante din lipia pufoasa.
N-am asteptat mult, au coborat amandoi, si omu’, si turcu’, c-un lant cu chei de masini si de lacate.
La doi pasi, intre doua cladiri, era un teren viran nu mai mare decat cladirea modesta, dupa dimensiuni, care fusese daramata intre alte doua, care ramasesera in picioare. Doar ca pe terenul turcului nu urma sa fie parcata doar masina noastra, nu! Urma sa parcam si noi masina langa alte 20, dispuse matriceal, astfel incat sa nu se piarda bunatate de metru patrat turcesc, aducator de lire cinstite.
Ne-a cerut cheile, a luat masina din fata hotelului si a intrebat cand vrem sa plecam cu ea, fiindca nu am vrut in fiecare zi. Nu-l stiam, nu ne stia, nu stiu cum de i-am dat cheile fara tagada.
Cand o voiam, masina era prima la iesire, cheile le luam de la receptie.
Cand nu voiam, masina noastra era in mijlocul gramezii, cred ca turcii permutau masinile alea toata ziua. Pareau dezorganizati si aiuriti, dar afacerea mergea de prea mult timp, si prea bine, ca sa nu fie cinstiti si corecti.
Receptionerul era interfata, prin el comunicam.
Cand am plecat, tot asa, am luat cheile de la receptie, masina era prima la iesire si inauntru ne lasasera doua sticle cu apa si doua cu cola.
Comentariu beton!15
Sper că i-ai lăsat 100 de euro.
După ce am râs copios, mi-am adus aminte că te-am avertizat să nu le dai ocazia să îți facă o „ofertă de nerefuzat”. Până acum, pare băiat ok, Tino. Dar nu-ți mai forța norocul, da?🤭😁🙈
Daca omul lui Tino arata asa fioros, ma intreb cum arata Tino!? Poate tot cu cicatrice dar cu doua ce se incruciseaza pe fata si in loc de un singur ochi de sticla are doi?😅 Sau o fi invers? Adica o fi un italian frumusel si la tol festiv tot timpul? Ca daca nici italienii nu stiu sa se imbrace atunci pe altii nu-i stiu sa o faca.
Am patit-o si noi acum cativa ani in Italia dar in nordul civilizat. Era o vara de-aia umeda si fierbinte si ne-a fiert bateria. Am oprit la reparatii si erau acolo vreo cinci insi unul mai negricios ca altul si cu uitatura de-aia de mafioso periculos. Le-am dat bunatate de baterie si ei ne-au dat o vechitura. Am zis si noi grazie si ne-am luat adio elegant, adica nu am facut mofturi.😅
Bine de stiut. Nu stiu cand ajung in Sicilia dar nici anul trecut nu credeam ca ajung la Barcelona curand dar am ajuns acum 2 saptamani (am prins o mega oferta la avion si cazare) si m-am rugat de tot grupul sa mergem la Jai-ca, am mers pana la urma :)) si tare bine a fost.
Chestia asta cu parcarea e chinuitoare dar la povestirea ta am ras cu lacrimi!
Am dat ceva bani suplimentar in Sardinia dar am insistat sa fie cu loc de parcare.
Ma intreb cum e, in schimb, sa parchezi masina in Sicilia in iulie si august :))
Vacanta placuta!
Masina va fi intreaga, mafiotii sunt oameni de cuvant :)))
Mihai, în ce te-ai băgat, frate… !?
Cred că sunt singurul aici care nu l-a apucat niciun râs, nici zâmbet.
Caltanissetta, acum multi ani.
Marlboro rosu cu timbru tunisian, ristretto si marsala caldut cu niste portocale zdrobite in el. E o carciuma …sau ma rog, era: Lo monaco Giuseppe, exact ca in filmele cu mafioti, podele din lemn, geamuri acoperite si scuipatoare la bar.
Eu, cu chef de culoare locala, voiam sa vad mafioti, contrabandisti…alea alea. Am vazut.
Giuseppa in argou, inseamna 10k de Marlboro, Giuseppina inseamna jumatate si mai au cateva nume rezervate pentru garda, salupa de paza de coasta si multe altele. Ciudata lume…da` per ansamblu oameni de treaba chit ca sunt fani bricege automate de 23 de cm facute de Beltrame si nu e unul fara urme de cutit pe el.