Trebuie să vă povestesc asta. Ieri am constatat cu surprindere că li s-a cam terminat mâncarea celor două lighioane care sălășluiesc la mine în casă. Mă rog, ”cu surprindere” ăla nu era chiar așa de surprinzător, știam de câteva zile că li se cam termină haleala, dar din motive de procrastinare în stadiu avansat, am tot amânat să fac comandă și s-a produs inevitabilul: ieri dimineață le-am scurs în castronele ultimele bobițe.

Cum răul fusese deja făcut și cum aveam experiențe dintre cele mai neplăcute cu livratul comenzilor de mâncare pentru pisici (gen, am asteptat și zece zile după ceva ce trebuia să vină a doua zi), am luat singura decizie care se mai putea lua în aceste condiții vitrege: să merg la pet shop-ul din piață. Ceea ce am și executat, ieri, pe la orele prânzului.

Am ajuns acolo și m-am pus regulamentar la coadă așteptând răbdător să-mi vină rândul. Zic ”răbdător” pentru că cei doi cetățeni din fața mea mai aveau un pic și cumpărau bobiță cu bobiță. Nfine, până la urmă mi-a venit și-am început să-l întreb chestii pe bietul ghinionist care se nimerise să mă servească pe mine. Că erau doi băieți la vânzare acolo, unul norocos și celălat ghinionist. Ei, și pe când întrebam eu dacă au și d-aia, dacă au și d-ailaltă, intră un cetățean din stradă și-i zice lu’ băiatu’ ăsta, lu’ ghinonistu’:

– Vedeți că v-au furat unii un sac cu mâncare de pisici de la ușă.

Ăsta, vânzătorul meu, se blochează și rămâne stană de piată uitându-se la ăla ca și cum nu-i venea să creadă ce aude. Noroc că, după cum ziceam, mai era un vânzător prin zonă. Ăsta, al doilea, mai sprinten decât mocăitul de ghinionist, iese imediat la ușă să vadă ce și cum. Ți-ai găsit, pet shop-ul ăsta e pus chiar în piață, unde ieri la prânz era furnicar de oameni, cine să-i mai vadă p-ăia doi care au plecat cu sacul? Prinde orbul, scoate-i ochii.

Așa că se întoarce înciudat în magazin, se uită la ghinionist și-l întreabă cu o brumă de speranță-n glas:

– Sunt doi saci afară, câți ai pus dimineață?

– Trei, zice al meu fără să clipească.

– Da, deci chiar ne-au furat unul.

Bagă înapoi ceilalți doi saci și, în timp ce trece cu ei pe lângă tejghea, oftează cu obidă:

– Aia e, ni s-a întors diaspora acasă.

Și-a dispărut cu sacii ăia pe o ușă din fundul magazinului.

Nu că vreau sa fiu rău sau ceva, da’ să știți că în momentul ăla, și eu, și ghinionistu’, și tipul care aștepta în spatele meu după hrană concentrată pentru păsări de curte, am început să râdem ca idioții.