Știți care e treaba? Treaba e că io aș putea să-mi fac multe chestii bune de mâncare (nu glumesc, chiar știu să gătesc), doar că de fiecare dată când mă mai ia avântul revoluționar și-mi trece prin cap să mă apuc de gătit ceva, mă învinge lenea. Băi, nene, dar de fiecare dată, zici că sunt blestemat sau ceva. Iar dacă iarna mai e cum mai e, acum, c-a mai venit și vara, lenea mea zici c-a luat-o razna. Practic, mă bate la scor de neprezentare de fiecare dată când mă mai trece vreun gând să fac ceva de mâncare. Așa că renunț, umil, și mă duc frumușel la mega sau la cârciumă. Că e mai simplu.

Mno, acesta fiind contextul, cam cum credeți că m-am simțit zilele trecute când m-am trezit că mă sună Băcanu (o știți pe Băcanu, nu?) și mă ia tare la telefon:

– Vasilescule, ce faci mâine seară? Ai chef să vii pe la noi?

Circumspect, că nu prea-s obișnuit cu din astea, am dat s-o întreb dacă are nevoie să care mobila sau să zugrăvească baia, noroc c-a continuat până să apuc să deschid gura.

– Hai, bă, că vreau să fac ceva bun de mâncare.

La auzul acestor cuvinte frumos meșteșugite, am lăsat naibii orice precauție și m-am dus. Că ce naiba să mai și faci când te invită Băcanu la masă?

Fraților, nu pot să zic c-a fost cea mai bună friptură de vită pe care am mâncat-o în viața mea, pentru c-am avut norocul să mai calc și în niște cârciumi cu ștaif în această viață, dar pot să zic, cu siguranță, c-a fost cea mai bună făcută în casă. Și nu exagerez deloc. Mi-ar fi plăcut să pot face mișto de Băcanu, pe motiv c-am mâncat niște talpă semi-cauciucată, dar, din păcate, nu pot.

În primă fază nici măcar n-am crezut c-a gătit ea, dar după ce mi-a zis rețeta, „ce-ai, dragă? ce-o fi greu s-o ții un minut pe-o parte și un minut pe cealaltă?”, m-am dumirit că n-avea cum să mintă, dar și că meritul principal era, de fapt, al cărnii. 😛 Așa c-am avut inspirația genială s-o întreb de unde-a luat-o. Și-acum vine lovitura de grație: de la mega. Și nu e vită, e vițel. De lapte. Da, doamnelor și domnilor, Băcanu mi-a gătit o friptură de vită care, de fapt, era vițel de lapte. Și știu asta pentru c-am pus-o să-mi arate ambalajul care era deja aruncat la gunoi.

Dar partea și mai interesantă este că nu weekend-ul trecut, ălălalt, încurajat fiind de amintirea duioaselor cuvinte „un minut pe-o parte și un minut pe cealaltă” mi-am învins cumva lenea, m-am dus la mega-ul de la mine și m-am înființat la frigiderele cu carne. Am găsit vițelul ăla în secunda doi, m-am întors în trombă acasă și-am celebrat vizita Papei în stil mare: cu o friptură de vițel de lapte Băcanu style.

Ce voiam de fapt să spun, cel mai tare este că de-acum înainte am soluția perfectă pentru lenea mea proverbială: raionul de carne de la mega, undeva între porc și pui, al doilea raft de sus în jos, vițel Le Boucher de lapte la caserolă, un minut pe-o parte și un minut pe cealaltă.

P.S. Exact pe când scriam cele de mai sus, am căutat pe net niscaiva informații despre marca „Le Boucher”. Și-am dat peste chestia asta. Well, știam despre brandul „Gusturi Românești”, dar habar nu aveam că toată carnea provine de la producători din România. Ceea ce mi se pare foarte tare. Cât despre vițel, se pare ca provine din țara unde iarba e întotdeauna proaspătă 😉 (adicătelea Olanda). Iar eu pentru olandezi am un respect deosebit. Mai ales că azi e marți.