6,595 cititori

Nu te supăra, ai câteva secunde să salvezi o viață?

Text scris de Jamilla.

“- J, hai sâmbătă la cursul de prim ajutor la noi. Te bagi în echipă cu fetele mele.”

A fost prima dată când Cristina nu m-a întrebat ce fac, dacă am timp sau chef așa că, deși gândeam să-i spun “sâmbătă stau în pat ca un vierme la soare și nu fac nimic”, din gură a ieșit “Sigur! Abia aștept!”.

Începe cursul, ne-au fost prezentate manechinele și intrăm fără prea multă pierdere de vreme în subiect: “mergi pe stradă, victimă întinsă pe jos…”.

Trebuie să recunosc că eu am ajuns acolo suficient de îndoită de calitățile mele de salvator și cu regretul că am luat locul unuia care ar face respirație gură la gură, în timp ce eu sigur nu. Deci voi participa nu la salvare, ci mai degrabă îl voi asista pe om când moare!

Asta a fost primul mit pe care mi l-a desființat Dr. Alex. Respirația gură la gură -insuflație pe numele ei tehnic- crește șansele cu 1-2%, restul ține de resuscitare. Ba chiar nu e indicat deloc să faci insuflații pe stradă, când nu cunoști omul și riști să TBC, să hepatită C sau mai știu eu ce.

Mvai, ce ușurare! Pot să mă concentrez din momentul asta la ce mi se explică și la ce mi se arată, că am totuși șanse să salvez oameni, nu doar să-i mângâi neputincioasă pe mână (în cazul în care n-au suferit vreo amputație)!

Ne-au desființat atât Alex, cât și Nae, voluntarul, grămezi de mituri. Am învățat termeni noi, manevre de tot felul – inclusiv insuflațiile pe care n-am putut să le declin (“si dacă e unu’ apropiat?!” păi da, iaca, lu’ ăla i-aș sufla și-n fund!). Am învățat să verific, să resuscitez, ce fac la hemoragii, ce fac la fracturi, ce fac la înec, am învățat cât de importante ar fi fost mâinile mele și mai ales forța și rezistența lor în cazul Colectiv.

M-am simțit pe rând mică, proastă, tristă, încrezătoare, puternică, deșteaptă. Am fost în grupa unui Alex pe care nu l-a interesat nicio secundă că eu mă tem de copiii mici (da, mi-e frică să nu-i frâng), un Dr. Alex care mi-a pus un bebeluș în brațe și mi-a cerut să-l verific, să-l resuscitez inclusiv cu insuflații (știați că în cazul bebelușilor suflați simultan în gură și în nas? Vă recomand oricum să aflați de la specialiști, că nu se suflă ca-n balon, ci trebuie să știți care este cantitatea corectă și suficientă de aer, de câte ori poți să sufli și… ehe!), să-l scap de corpuri care îi obstrucționează căile respiratorii – de fapt, voiam să punctez aici că am manevrat un bebeluș cu o singură mână și abia azi îmi dau seama că n-am de ce să mă tem de ei, ba din contră!

… “există aceste cursuri de prim ajutor… în 92% dintre cazuri, voluntarii au ajuns primii ajung la fața locului și au acordat primul ajutor… cazuri salvate de CPR făcut de voluntari până a ajuns salvarea…”.


E vineri. Ies afară cu Raad și, puțin în fața noastră, un tânăr se prăbușește secerat. Am pierdut secunde evaluând dacă a alunecat pe gheață, așteptând să se ridice și am fugit spre el abia în secunda în care am realizat că, oricare ar fi fost motivul, eu tot puteam întind o mână de ajutor.
Nu mișca. M-am speriat că totuși a căzut pe gheață și că lovitura a fost atât de dură. Văzându-mă jos, în genunchi, se mai apropie un vecin. Raad era extrem de agitat și s-a așezat, cât e de lung, lângă tânăr – cumva simțea să-l acopere, să-l protejeze.
În situații de criză creierul se oprește!
L-am împins pe Raad strigând la vecin să sune la salvare.
Nu, nu respira. Am revăzut în fața ochilor pașii predați de Dr Alex, mi-am asigurat zona, i-am desfăcut haina și aveam ochii deja umezi în momentul în care speram că resuscitarea o să-mi iasă măcar ca la curs (n-am fost musai grozavă – mi-am salvat pacientul doar 88% pentru că m-am oprit când am crezut eu că e suficient, nu când mi s-a indicat că este ok și semnalele sunt iar în funcțiune). În fundul capului Cris îmi zâmbea încurajator de lângă gard și Dr. Alex îmi repeta că nu am voie să mă opresc – “daca te oprești, pacientul moare!”
Mă dor genunchii. Nu mi-am dat seama că m-am așezat pe niște pietre – nu se vedeau sub zăpadă – dar nici nu pot să mă mișc pentru că asta ar însemna să opresc manevra.
Mi-au țâșnit lacrimile în momentul în care am auzit în urechi pocnitura și am simțit sub podul palmei că i-am frânt o coastă. “Orice ar fi, nu te oprești. E mai ușor să vindeci câteva coaste, decât să-l lași să moară!” mi-a spus Dr Alex atunci și părea să-mi strige și acum de pe margine. Vecinu’ e deja transformat. De la cei peste 1.90m nu-și dă seama exact dacă-l salvez sau îl ajut să rămână mort, dar nici nu vrea să se apropie. Nici măcar când îl rog, spunându-i că-l asist eu, să preia manevra măcar un minut. Iar alea chiar au fost cele mai lungi patru minute jumate din viața mea!
Ajunge salvarea, îi explic medicului de pe ambulanță detaliile, verifică și el, preia CPR-u’ în timp ce mă felicită că am făcut treabă bună – se mai rup două coaste, dar nu apuc să preiau iar pentru că tânărul nostru își recăpăta semnalele, este urcat în mașină și eu fug înainte de a mai spune cineva ceva. Doar nu stăteam să plâng ca tuta’n public!

Am învățat să acționez singură, am învățat să acționez în echipă cu un specialist sau cu cineva care nu știe ce are de făcut (încă), am învățat cât de importantă este fiecare secundă și cum îmi gestionez propria panică, ca apoi să pot să gestionez panica celor din jur, am învățat că pot să cer ajutor, și mai ales cui, am învățat cum să dau o ocupație unui “stie tot, că a văzut multe filme și a călcat în mulți scuipați de medici” și cum să “dezocup” un ocupat ca să mă pot folosi de el în caz de nevoie. Am învățat că prima lecție este propria mea siguranță, că dacă eu risc aiurea, sigur n-o să fac altceva decât să mă așez lângă victima inițială și să dau mai multă bătaie de cap salvatorilor de vieți.

Am învățat importanța unui defibrilator, cum îl folosesc, dar mai ales cum îl găsesc când e de găsit. Și din păcate, nu prea e de găsit. Încerc să înțeleg de ce nu există câte unul în fiecare clădire de business cu mii de angajați, de ce nu există câte unul în fiecare instituție publică, de ce… prea multe de ce-uri legate de acest aspect atât de important! Dar mi-am luat temă să fac ceva în direcția asta.

Resuscitarea crește șansele cu 30%, defibrilatorul mai adaugă restul de 70%. Cam greu de digerat, nu? Ajung la tine, te resuscitez zeci de minute (dacă mă țin forțele și dacă mai găsesc măcar pe unul care, și dacă nu știe, are deschidere să îl învăț cum să o facă și să putem face cu schimbul (și dacă după minute în șir devine solicitant pentru brațele unui handbalist, nu vreau să știu cât de repede obosește un om cu brațe mai puțin rezistente), timp în care, ne rugăm să ajungă salvarea cât mai repede pentru că nimeni dintre cei din jur, nu reușește să găsească un defibrilator în zonă. Iar ăla ți-ar adăuga 70% la șansele de supraviețuire. Înțelegi? Sigur că te pot salva și eu, dar asta numai dacă nu îți arde să te întinzi la povești cu Sfantu’ Petru și să mă ții lângă ține cu resuscitarea până la epuizare când n-o să am de ales decât să mă opresc din CPR.

Allah, câte lecții am primit urmând un singur curs! Și eu care credeam că’s așa, un fel de “am bifat și asta”.

Bun! N-am vrut să știu rezultate și totuși am aflat unul: 88%! Moamă cum a sunat asta! Deci i-am lăsat omului 12% șanse să moară! Nu chiar, am pierdut procente pe aplicația manechinului când, privind totul ca pe un exercițiu, m-am oprit din resuscitare zâmbind că “e ok, știu! e suficient, nu? mă opresc.” Mno, nu era doar un exercițiu de bifat, ci de continuat. Reususcitasem cinci minute, nu erau suficiente două (cât facuseră și colegele mele de curs), exercițiul meu putea să dureze și o oră (slavă sfinților că totuși am primit aprobarea să mă opresc! Mă dureau genunchii, nu mâinile așa că am mai aflat un detaliu la care trebuie să am grijă – am uitat. N-am avut!), exact ca într-un caz real.

Am luat examenul! Hooray!

“- Vrei să fii erou?” Aoleo! De parcă nu sunt erou în fiecare zi din viața mea, măcar o dată pe săptămână! Lăsând gluma la o parte, DA! Vreau să fiu erou! Am citit contractul, mi-am asumat obligațiile, am aflat beneficiile și am semnat.

DEOCAMDATĂ doar București și Ilfov beneficiază de acest program: “Există un EROU în fiecare dintre voi”. Program care beneficiază de platformă online, aplicație, sistem de alerte prin sms. Practic, odată înscris în program, aplicația știe permanent unde ești și, în timp real, la fiecare apel către 112, primești și tu o alertă pentru cazurile care se întâmplă pe o rază de un kilometru de tine. Spuneam mai sus: în cele mai multe cazuri, datorită proximității, voluntarii (Eroii) ajung la cazuri înaintea salvării. Sunt cazuri cu alerte false – nu toți oamenii realizează că nu suni la salvare că îți curg mucii, sunt cazuri în care voluntarii ajung o dată cu salvarea și caută victimele împreună – pentru că nu tot timpul primesc indicații corecte în privința localizării și mai sunt cazuri în care voluntarii salvează vieți înainte de sosirea ambulanțelor.

Niciun Erou voluntar nu e de capul lui. Raportează când ajunge și care este starea “victimei”, raportează ce a făcut în cazul respectiv cu detalii, cui și în ce stare a predat victima (prin “cui” a se înțelege echipaj de salvare).

De ce vă încurajez cu toată inima să faceți aceste cursuri? Pentru că nu trebuie și nu sunteți obligați să vă înscrieți voluntari. La cursuri merg inclusiv copii de câțiva ani. Îți imaginezi că minunea ta de 3-4 ani o să știe să execute corect o răsucire în poziția de siguranță și să îți salveze sau să îți prelungească viața până vin medicii pe care o să știe îi cheme și să-i îndrume corect?

Costul cursului e mai nimic, de aici și surprinderea mea că nu dau oamenii buluc peste ei.

Medicii și asistenții coordonatori sunt foarte faini. Eu am cunoscut un Dr. Alex Moruz și un trainer full time (voluntar de cinci ani în program) Nae Marian Gabriel, plini de umor, carismatici, care mi-au livrat informații valoroase sub toate formele (chiar și în pauza de țigară) fără să îmi lase nicio secundă senzația că mă hăituiesc cu teorii lipsite de fond sau formă.

Ah, și cel mai important? Nu trebuie să fii instituție sau companie ca să accesezi cursurile!

Te poți înscrie direct la ei sau vă puteți aduna în gașcă și vin ei la voi.

Vă încurajez să faceți și voi cursul. Nu pierdeți nimic, dar sigur puteți salva multe.

Pies. Dacă vreți să aflați mai multe despre ei, puteți să începeți de aici: https://www.facebook.com/existaunerou/

61 de păreri la “Nu te supăra, ai câteva secunde să salvezi o viață?

  1. 👍 gg Jamilla.

    Comentariu beton! Thumb up 27 Thumb down 0

  2. Vreau sa ma bag si eu la un asemenea Curs. De mult timp caut asa ceva. Mersi frumos de detalii!

    Comentariu beton! Thumb up 22 Thumb down 0

    • @ Alexandru Tioc – daca va adunati cativa oameni, il poti contacta pe Dr Alexandru Moruz (asa il gasesti pe FB) si puteti stabili sa vina el la voi. Cursul organizat la Sabif tine doua zile si este de weekend.
      Exista si cursuri care sa iti permita sa fii voluntar pe salvare – din pacate, eu nu am reusit pana acum sa gasesc cele 2-3 luni sa-l fac si pe acela.
      Bafta!

      Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 2

  3. Ce pot adauga, din perspectiva cuiva care a facut cursuri similare de mai multe ori: repetati informatia de la curs periodic pentru ca unele lucruri se uita, nefiind folosite.

    Comentariu beton! Thumb up 28 Thumb down 0

    • @Toma, bine zici!
      Am facut un curs de genul acesta acum multi ani si singurul lucru pe care îl mai tin minte este acela de a da ceva dulce, apa cu zahăr de ex pentru a creste rapid glicemia pacientului. Mai stiu că este valabil chiar si in cazul insulinicilor până la sosirea salvării. Normal că după ce îl aduci în stare de constientă.
      Multumesc, Jamilla!
      Într-adevăr un curs ce merită făcut de către toti!

      Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 0

  4. Merg la megaimaj sa-mi iau seminnte si ma intorc…

    Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 5

    • @ Redoo – am eu niste floricele. Le putem imparti 😉

      Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 3

    • Neah, sunt bărbat tras prin inel…am promis ceva…nu mă corupi tu 🙂

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 0

    • @Redoo – te sustin 🙂

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 7 Thumb down 1

  5. Băi nene …
    “În situații de criză, creierul se oprește.”
    Criză ar fi și emoția puternică pe care am resimțit-o citind acest text.
    Un Bravo e mult prea puțin pentru voi, Eroii voluntari, așa că vă spun că practic sunteți Îngeri pe pământ. În opinia mea.

    Comentariu beton! Thumb up 24 Thumb down 1

  6. S-au făcut doi ani în decembrie de când…
    Bănănăiam prin Mega după muncă când m-am trezit că-mi sună telefonul. Era cumnata-miu: scurt, că n-ai timp. În 20 de minute maică-ta ajunge la Spitalul Militar cu elicopterul. A făcut preinfarct. Șoc, panică, groază?! Cine avea timp de astea? L-am sunat pe bărbată-miu să ia copilul de la after, pe frate-miu să ne vedem la spital și am fugit. Când au adus-o era neagră. A avut noroc (zic noroc, pentru că suntem în Romania) și a fost operată pe loc.
    Ce vreau să spun este că soră-mea a găsit-o în pat când s-a dus să-și ia copiii de la ai mei. Mama vomitase cu câteva ore înainte, iar tata, care și el e bolnav, a crezut că i s-a aplecat de la niște zacuscă. Când a venit salvarea acasă, primul lucru a fost: ați făcut vreo manevră de resuscitare? Tata și soră-mea au ridicat din umeri în semn că nu. I-au făcut medicii de pe ambulanță. Asta în timp ce le spunea că dacă mai întârziau ei puțin, mama murea.
    Așa că mă inclin! Și mă gândesc…

    @Mihai, bine că ai schimbat titlul. Era înfricoșator.

    Comentariu beton! Thumb up 39 Thumb down 1

  7. @Jamilla, multumim.

    Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 1

  8. Lucrez cu acizi, cu substanțe toxice și cancerigene. Accidente mici au mai fost, gen stropit cu acid clorhidric diluat pe fata, pe haine. A fost ca un ușor peeling. Am intrat toți in șoc când o colega a vrut sa ia sticla de acid sulfuric concentrat, a prins-o de capac și a rămas cu acesta in mâna, acidul vărsândui-se pe picioare. Șoc și groaza a fost. Laboratorul a trimis oameni la cursuri de prim-ajutor imediat și de atunci e ft câștigat. Și el și noi.

    Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 0

    • @ LG – daca imi amintesc corect, medicina muncii spune ca trebuie sa existe cel putin un angajat care sa aiba cursurile de prim ajutor facute. Nu mai tin minte matematic unul la cati angajati. Laboratorul a procedat foarte bine.

      Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 0

  9. M-a învățat tata de când eram mică câteva noțiuni de bază în acordarea primului ajutor. Atât cât să mă descurc, să nu mă panichez…..să-mi doresc să învâț mai mult.
    Mulțumesc, Jamilla, pentru detalii.

    Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 1

    • @ Anouk – cu drag, dar nu mie. de fapt pe mine m-a suprins MV ca a vrut sa publice – m-a bucurat foarte tare, dar m-a surprins.

      Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 2

  10. Pe lângă aceste cursuri, trebuie să ai și tăria aia de caracter iar cei mai mulți nu cred că o au (ei despre ei, nu că i-ar desconsidera cineva).

    Dar, când ești pus în fața faptului împlinit, nu contează dacă ai un metru jumate’ ș-un zâmbet, patruj’ de kile, dacă trebe să ridici 75, păi le ridici. N-ai idee cum și nu stii dacă a doua oară o să fii în stare. Nu mai contează oricum.

    Așa cum zice și @Elena, bine că ai schimbat titlul! Nu te poți face vinovat de moartea unui om în astfel de cazuri. Că ai mustrări după? Sigur.

    Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 0

    • @ SM – ai perfecta dreptate! Eu eram convinsa ca sunt un om foarte puternic – mi-a trecut curajul cand am intrat in grup si am vazut acolo detaliile explicate de Eroii ajunsi la tot felul de cazuri.
      Cand am facut eu cursul, la inceputul anului trecut, exista doar aplicatia pentru google play si era in teste cea pentru ios. cand a fost gata, am instalat-o si ma rugam sa nu apara niciun caz in zona in care eram eu. Apoi am schimbat telefonul si inca ma gandesc daca sa o mai instalez – daca nu esti facut pentru asta, iti sta inima la fiecare alerta.
      Ies la masa cu prietena mea si primeste ea alertele. Ea fuge la toate. Pentru ca nu exista defibrilatoare, a cumparat unul al ei pe care il are in permanenta in masina si s-a asigurat ca are si in cladirea de birouri – nu e deloc ieftin – de unde si motivul pentru care este atat de greu de gasit. A cumparat si manechine profi pe care le-a donat echipei care gestioneaza cursurile – pentru bebelusi nici nu cred ca existau inainte.
      Nu, nu te poti simti vinovat – practic, in momentul in care te apuci de CPR pacientul este deja mort, fara semne vitale, dar stii ce? Nu te simti deloc bine.

      Comentariu beton! Thumb up 21 Thumb down 2

    • @Jamilla, pentru mine, ăștia-s eroii: care iau un minim de atitudine, care dau mai departe, cât de puțin (o informație, un bun, o îmbrațișare sau un șut în fund, după caz), care te trag după ei să faci un bine.

      Eroi sunt majoritatea oamenilor, dar încă nu au aflat toți.

      Comentariu beton! Thumb up 24 Thumb down 0

    • Care era titlul initial?

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @Lexa, “Salvezi sau ucizi”.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 6 Thumb down 1

    • Titlul original era ceva de genul : Cine citește de dimineață n-are mătreață pă față și departe ajunge dacă sapă adânc. Glumesc – firește.
      Era cam așa : Salvezi or ucizi…/ invers ?

      Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 0

  11. Am facut si eu acest curs si la nici cateva zile de la el, plimbandu-ma prin Carrefour, am vazut cum pica din picioare un tanar. Ce sa spun? Imbulzeala mare ca la circ, luat de pe jos tanarul si multa lume care isi dadea cu parerea fara sa faca nimic concret. Ce am pus in aplicare din curs, faptul ca trebuie degajata zona, luate cat mai multe informatii de la fata locului si sunat la 112. Lasand la o parte incidentul in sine, ce m-a frapat a fost faptul ca in toata cladirea mall Baneasa, nu exista picior de doctor/asistenta sau orice de natura medicala care sa asigure un prim ajutor la fata locului, nemaivorbind de defibrilator sau o mica trusa de prim ajutor:( e adevarat ca seful pazei a stat langa noi pana la aparitia ambulantei (l-am intrebat daca exista cadru medical) insa cred ca ar fi fost mult mai benefic sa fie cineva avizat, care sa stie ce sa faca in asemenea situatii si nu cumparatorii din Supermarket care sa isi dea cu parerea asupra a ceea ce trebuie facut

    Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 0

    • @ Eu – teoretic, seful pazei trebuia sa faca pasii pe care i-ai facut tu si sa stie sa acorde primul ajutor. Felicitari!

      Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 2

  12. Singurul curs de gen l-am făcut acum vreo 10 ani, la Crucea Roșie. Era ceva special pentru acordarea primului ajutor la copii, a ținut 2 zile, cu multă informație și ceva practică, încă mai rețin diverse, n-am avut ocazia să le aplic decât la chestii banale – gen julituri, înec cu o gură de apă sau firimitură de biscuite, din astea. Din fericire.
    Chestia e că periodic m-am tot gândit că ar trebui să-mi reîmprospătez cunoștințele, mulțumesc de reco Jamilla, le-am dat un follow, până m-oi organiza în acest sens.
    Mi se pare wow treaba cu ”eroii”, eu n-am stofă de așa ceva (felicitări!), dar sper ca măcar de voi fi vreodată în situația de-a face diferența între viața sau moartea cuiva, să pot contribui pozitiv.

    Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 1

    • @Anduța Ce fel de material ai tu, dacă n-ai stofă ? Catifea pătată cu cafea ? Borangic pătat dintr-un ibric ?
      Hope of deliverance – Paul McCartney ( un fel dă Păulică Acatrinei pă moldovenește)

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 1

    • Bumbac, Habare. E moale, e rezistent și sănătos pentru piele. Iar eu prețuiesc mult sănătatea, de orice fel.
      Dar de ce crezi că e pătat? ‘Cause ‘we don’t see things how they really are, but how we are” cumva?
      Aștept cu interes o clarificare. Sau chiar lipsa uneia, desigur.

      Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 0

    • Ce uitucă sunt, tocmai ce mi-am amintit că am salvat și eu odată viața cuiva, retrag ce-am zis.

      În facultate, la munte în gașcă, aud un hârșâit puternic, văd cu coada ochiului ceva zburând prin aer și aterizând într-o râpă. Când îmi dau seama că ceva-ul este un biciclist ce a derapat, agit mâinile, când îmi vine glasul, agit și vorbele, ne năpustim toți la locul accidentului. E conștient, dar nu se poate mișca, ne duce capul să nu-i modificăm poziția până ce nu vine ambulanța deja chemată. Între timp apare un tip (care stă la cort în apropierea cabanei noastre, aflăm ulterior), masiv, pletos, bărbos, cu un cuțit imens în mână. Pare să știe destul de bine ce trebuie făcut, întreabă, verifică diverse pe pacient, eu nu prea mai sunt atentă ce și cum, că ochii tot mi se duc involuntar spre iatagan. De frumos ce strălucea în bătaia soarelui, desigur. Decide că e transportabil, luxație de bazin parcă, nu știu de unde face rost de o targă, băieții îl cară pe rănit pe prispa cabanei și așteptăm echipajul medical. Cu glas stins de durere și suferință, omul începe să se vaite că moare… dacă nu fumează o țigară. Instinctiv arunc o privire la pletos, ca salvator prim, primesc încuviințare, cu rapiditate demnă de Jackie Chan (ba chiar Bruce Lee, scuzată a-mi fi lipsa de modestie), arunc rucsacul în aer, din el iese pachetul, se desface în zbor, aleg o țigară la întâmplare, simultan caut bricheta în buzunar, o și găsesc, acțiunea de salvare durează nu secunde, ci o fracțiune de secundă, zău. Așa că reformulez, eu n-am stofă de erou, ci de super erou! 🦸‍♀️

      Comentariu beton! Thumb up 21 Thumb down 1

  13. Am facut si eu doua cursuri organizate de institutia unde lucrez, acum 4 si acum 2 ani, tot cu traineri de la Salvare daca retin bine.

    Treaba este ca desi eram entuziasmata atunci si am aflat multe, multe lucruri in cele doua zile de curs si am “salvat” manechinul, informatia tot se pierde.

    Acum stau si ma gandesc cate sunt compresii la o insuflatie (cu servetel/batista/haina, sa nu devii si tu o victima). Si cate la copii. Si cum era protocolul de inec, intai insuflatii si dupa aceea compresii. 🙁 am uitat, am nevoie de un refresh cu siguranta.

    Follow si eu acum Eroii, poate ma si inscriu la curs.

    Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 0

    • Meri la Nikos Vertis la sfârșit de mărțișor?

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • La Adulți :30 compresii cu 2 insuflatii la 5-6 cm adâncime cu o cadența de 100-120 pe minut
      La noi născuți :se începe cu 5 insuflatii acoperindu-i gura și nasul in același timp și continui cu 15 compresii și apoi verifici respirația prin metoda PAS (Privești , Asculți , Simți ).

      Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 0

  14. Cursuri de prim-ajutor nu se fac și la școala de șoferi? Teoretic, orice posesor de carnet de conducere auto ar trebui să dea un minim ajutor. Dar cine le dă atenție când scopul e să iei carnetul?

    Oricum, prea puține astfel de cursuri. Ar trebui predate în școli. Eventual în locul religiei 🙂

    Comentariu beton! Thumb up 27 Thumb down 1

    • @Laura G, în scoli de acord.
      Parcă si noi făceam ceva de genul acesta când eram mici..

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 1

    • Laura, pe vremea când am făcut eu școala de șoferi nu se făceau. Și chiar dacă s-ar face, nu cred că le-ar acorda cineva prea multă importanță, fix din motivul de care zici.
      În plus, mulți șoferi nici nu știu unde se află trusa de prim ajutor din mașinile pe care le conduc, ce conține și la ce folosește fiecare element de-acolo. Și m-aș hazarda să pun și pariu că dacă le-ai zice de acel minim ajutor pe care ar trebui să-l dea cuiva în caz de ceva, tot foarte mulți s-ar uita în spate, să vadă cui te adresezi de fapt.

      Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 0

    • @Laura G, pe vremea mea, maică, școala de șoferi presupunea, pe lângă orele de condus efectiv, ore de legislație rutieră, prim ajutor și mecanică auto. Teoretic era prevăzut un număr de x ore pentru fiecare, au trecut prea mulți ani ca să îmi mai amintesc exact câte.

      Numai că în realitate desigur că lucrurile stăteau `umpic` diferit.

      În școli se mai fac, dar superficial și dezorganizat de cele mai multe ori. Adică o tanti diriga se hotărăște ea că vrea să îi învețe pe copii prim ajutor și ia cartea de la bibliotecă. Ediția 1982…

      Copiii mai norocoși au prin clasă câte un părinte care lucrează la UPU/SMURD și e suficient de interesat încât să își facă timp să participe la niște ore și să mai explice diverse.

      Ne bazăm pe voluntariat, pentru că atât se poate…

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 0

    • Se făceau cursuri d-astea și la școala de șoferi, și cel putin 2 întrebări puse la examenul de “sală” erau din subiect. Abia apoi puteai să-ncerci la poligon, urmând apoi traseul de zi și cel de noapte…Nu c-ar fi folosit la ceva, cuiva, cândva, dar mi-amintesc că se cereau oarece cunoștințe în domeniu.

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

  15. Apropos de religie.
    Acum vreo lună observ ca papagalul lu’ ăla mic stă cam abătut. Cam bătut/abătut. Il scot din colivie, îi dau primul ajutor – ce poți să îi faci decât să îl ții în brațe? dacă a mers la copil când era mic si bolnav, nu?
    Sun la 112/ papagolog, diagnostic- răcit, şanse minime de supraviețuire.
    Acuma, trebuia să plec nu mai ştiu unde şi de ce, dar urgent. Las pasărea într-o căciulită pe canapea sub supravegherea atentă a infirmierei de serviciu-minunatul copil.
    Urmează telefoane:
    1. Mami, a scos capul
    2. Mami, a deschis ochii
    3.Mami, a băşit
    4. Mami, vrea să zboare, dar l-am băgat eu, supereroul, la loc.
    100. L-am ajutat să zboare, că el săracul nu putea.
    101. Hohotind: Maaaami, nu mai misca!! Cred că a murit! Ce faaac?!? Muci, sughițuri, toate alea..
    Cu sufletul sfâsiat în mii de zdrențe pentru că nu eram alături de copil în greaua încercare, mamă denaturată ce sunt etc etc etc. Băăăi, urla parentingul în mine.
    -Pune-l în căciuliță înapoi că ajung repede acasă.
    Acuma, tragedia-tragedie, no? Shakespeare-Shakespeare, dar viața merge mai departe:
    Cum se joacă el fortnite cu mortul lângă el pe canapea? Nici asta nu se face! Unde-i omenia, respectul față de cei dragi şi duşi dintre noi?
    Ajung acasa.
    Mortul meu în bucătărie pe masă, într-o cutie deschisă şi cu o lumânare aprinsă alături.
    -L-am pus cu capul spre răsărit, e bine ?

    Comentariu beton! Thumb up 44 Thumb down 1

    • You made my day … sper că a ajuns măcar în raiul ornitorincilor dacă nu al păsăricilor.

      Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 0

    • @HM, nici orele de religie nu mai sunt ce-au fost. După ce l-a îngropat a zis că abia aşteaptă să vadă în ce formă se întrupează în viața următoare.

      Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 1

    • Știam eu ce știam cu ornitorincii ăia🤪🐧

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 0

    • Hai c-am râs bine. Ăăă… vreau să zic c-am suferit alături de tine. 🙂

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 0

    • Si eu care credeam ca pasaricile nu mor niciodata.Nici macar aia a lui Eminescu nu a murit desi a inhalat atatea gaze toxice.

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 1

  16. Firma la care lucrez a platit cursuri de prim ajutor dar nu am avut acces toti pt ca suntem f multi si evident ca toti salariatii ar fi vrut sa fie in sala.
    Acu f multi ani, copilul meu cel mare (aprox 12 ani) statea cu sosetele in picioare in timpul verii…la 40 grade. La intrebarea mea ,de ce bla bla bla…” aflu cu stupoare ca kinderului i se facea rau cand se uita la venele de pe laba piciorului lui.L-am luat cu usurelul, i-am explicat ce si cum, nica…mutulica se incapatana sa-si tina sosetele in picioare. Asa ca, de cate ori il prindeam i le scoteam cu forta din picioare (spre amuzamentul tuturor, inclusiv al lui), si ca sa fiu si mai sadica , in momentul in care venea pe langa mine ii aratam brusc venele de la incheietura mainii mele. Mai in gluma, mai in serios , evident i-am explicat ca la un moment dat in viata s-ar putea sa se iveasca o situatie in care va trebui sa acorde prim ajutor cuiva din jurul lui, de ex mie in cazul in care sunt natanga si imi tai un deget la bucatarie… asa ca nu e momentul de fobii. Si momentul a venit, singur acasa cu sor-sa se fugareau, el a tras brusc usa sa i-o inchida in nas picei, ailalta fugea cu mainile in fata sa il prinda si evident ca a intrat cu mainile in geamul usii. Geam greu, cu sticla groasa i-a taiat mainile pe toata lungimea lor, iar unele taieturi erau extrem de adanci. Intai a aplicat ce il invatasem, presiune, si apoi a sunat la sotul meu care a zbughit-o catre casa in disperare. La sfarsitul zilei l-am intrebat cum ar fi fost daca nu luptam cu fobia lui si ii gaseam pe amandoi lesinati printre cioburi si sange? El nu mai sta cu sosetele in picioare in schimb ea inca ne mai testeaza rezistenta. Cel mai recent caz e cel de acum 3 saptamani cand dorind sa-si faca fursecuri a incercat sa deblocheze un blender cu degetele …sustinand evident blenderul in priza. Cand am fugit spre casa ma rugam sa pot recupera ceva din degete(am avut prezenta de spirit sa ii cer sa isi filmeze mana sa vad daca chem salvarea, si sa ii cer sa puna un pachet congelat peste mana). In acest nou eveniment mi-am dat seama ca am gresit pt ca printre lucrurile pe care i le ceream la telefon, nu i-am cerut sa deblocheze usa de la intrare.In UPU ma gandeam ingrozita ce s-ar fi intamplat daca lesina(a fost aproape de lesin din cauza durerii si fricii) si usa metalica ar fi fost blocata.
    DA cursuri, si da inclusiv in scoli.

    Comentariu beton! Thumb up 17 Thumb down 0

  17. Pentru cei care au grețuri când trebuie să facă respirație gură-la-gură există-n farmacii de cumpărat “face shield”. O chestie de plastic cu un “bușon” de plastic prin care salvatorul suflă în gura victimei.
    Sper că înainte de a se apuca de manevrele de resuscitare, salvatorul verifică pulsul și respirația victimei.

    Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 1

    • @Ioane nu o zic cu rea intentie, dar fratioare cand ala moare langa tine tu te duci sa cumperi busonul?

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 1

    • @ John Temple – asa este! si sunt de unica folosinta sau nu. ti le cumperi singur, impreuna cu cateva perechi de manusi de unica utilizare si iti faci un kit al voluntarului. dar faci asta dupa ce ai urmat deja un curs, altfel nu prea ai de unde sa stii ce sa cauti sau cum sa le folosesti.
      Asa cum spune BaGheRa, in momentul in care ai omul cazut in fata ta, nu te mai misti de langa el.
      Iar exemplele de medici care, cedand sub presiune, au ales sa faca si insuflatii si s-au trezit cu tot felul de forme de tbc sau alte afectiuni, sunt nenumarate. Iar ei chiar stiu ce au de facut.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 6 Thumb down 1

  18. Buna. Ciprian este numele meu. Tatal meu a murit la 65ani in urma unui infarct miocardic acut, neasteptat. Timp de cca1ora am stat langa el si echipa de la salvare care a incercat resuscitarea. Poate daca ajungea cineva pregatit mai devreme acolo…Dar asta e…Acum chiar cred ca asa a vrut Dumnezeu… Tare as vrea sa fac si eu cursul. Am gasit pe net o adresa unde te poti inscrie: ana.negulescu@assb.ro. Este pe site-ul Asociatiei “SOCIETATEA DE SALVARE BUCURESTI”. Am sa le dau un mail.

    Îţi place sau nu: Thumb up 5 Thumb down 0

  19. Ideea OK. Scrierea lungă ți-ncrâncenată. Nu prea se ”pupă” cu stilul de-aici.

    Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 1

    • @ VictorR – scrierea mea in general e lunga – nu stiu, nici nu mi-am dorit sa renunt la cuvinte daca le-am avut si le-am simtit sa le spun. Incrancenata? Tinde sa devina un laitmotiv, dar nu ma surprinde. Despre stilul de-aici… realizezi ca nu m-am trezit intr-o buna zi postand in voie, nu?
      Bref: selecteaza din el si retine ce ti se pare relevant, daca exista sansa sa iti foloseasca vreo informatie. Ignora-l daca nu. In general eu nu ma “pup” cu nimeni 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 5 Thumb down 1

  20. Pentru că nu tuturor ne reușește manevra Heimlich, ceva util de avut în casă: http://www.lifevac.eu/

    Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

  21. Bună seara! Fără legătură cu subiectul, care e treaba cu somonul de la Lidl? M-a bârâit asta mică să-i iau o bucata, că vrea la grătar, și nu am luat, că parcă am citit ceva aici pe blog că nu e ok, sau parcă fusese postat ceva și apoi șters și nu am apucat să citesc! Știe cineva, e bun ori ba?

    Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 1

    • Somonul de la Lidl e ok..Doar sa ai grija sa fie somon, adica mascul.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 6 Thumb down 1

    • Eh, de obicei peștii sunt masculi…

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 1

    • Mulțumesc, Marius M, am reținut : totul e să nu cumpăr somoană! Mai simplu de atât nu se poate!

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 1

  22. Am avut ocazia sa fac putina practica cu manechinele. Am participat la vreo doua sesiuni de o zi in ani diferiti. Una dintre locatii a fost sediul CERONAV din Constanta. Nenicule, oamenii au fost profesionisti din toate punctele de vedere si cum zice Jamilla am facut CPR manechinului ca si cum viata noastra a fost in joc. Nu zic ca in cealalta parte oamenii nu au fost profesionisti, dar a fost mai mult de show, ca sa zic asa. Era o tara araba si s-a pus accentul mai mult pe cum ar trebui sa dam primul ajutor si cum ar trebui procedat, daca una dintre victime era o femeie de origine araba.
    Nu am avut ocazia sa pun in practica ce am invatat, dar cum au zis si oamenii mai sus daca nu faci macar un refresh… uiti si e pacat ca poate cineva sau viata cuiva mai bine spus poate depinde de tine.
    Dau 16 finished!

    Îţi place sau nu: Thumb up 6 Thumb down 0

  23. Mulțumesc pentru articolul ăsta! M-am înscris pe formular pe site, și aștept mesaj de la ei.

    Îţi place sau nu: Thumb up 6 Thumb down 0

  24. @BagheRa: “face shield” io-l am in trusa medicala auto.
    @Jamilla: TBC nu se ia prin respiratie gura-la-gura.
    Un “face shield” se poate improviza dintr-un servetel impaturat in 4, ii rupi coltul, il desfaci si gata.
    Cat despre Heimlich, e usor de facut…daca nu te panichezi.
    P.S. In tarile arabe, ca strain e bine sa te indepartezi de victima cat mai repede, asta daca nu vrei sa infunzi puscaria, chiar daca esti bine intentionat. Cunosc caz de doctor care a facut niscaiva puscarie tocmai pentru ca a dat primul ajutor pe strada unui arab in UAE.

    Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

    • @John Temple, boss, principala cale de transmitere a tbc-ului este cea aeriană. Sau tu ai impresia că respirația gură la gură nu se încadrează la “cale aeriană”?

      Îţi place sau nu: Thumb up 5 Thumb down 1

  25. @Jamilla 👏👏👏👏 Bravo!!!
    La prima vedere, pare un subiect greoi cel de aici. Dar ar trebui sa dam mai multa atentie…a sti sa faci un gest care salveaza o viață iti schimba uneori propria-ti viata! Imi vin in minte multe cazuri “extreme”, situatii despre care auzi in filme si totusi : viata bate filmul. Copil de 10 ani care isi resusciteaza mama pana la venirea ambulantei, mama care alapteaza copilul de cateva zile si care devine cianotic(violet, ab ingestis-laptele intra in caile respiratorii), dar primeste indicatii prin telefon despre manevrele de resuscitare la nou nascut, accident pe trecerea de pietoni cu victima in pozitie fetala, treaza, dar cu posibila leziune a coloanei – un trecator evita mobilizarea persoanei de catre o doctorita care se credea doctorita(!!😖)si care spunea sa fie intoarsa victima cu fața in sus. Toti astia erau neprofesionisti si au reusit sa salveze vieti! Cred ca dupa ce aplici prima data realmente manevrele astea ai o adrenalina care iti lasa semne înăuntru și, de fiecare data cand e vreo situatie de prim ajutor, nu mai stai pe gânduri si acționezi. Par cuvinte prin care sa se identifice doar cadrele medicale, dar si noi, inainte de a lucra in spital, am inceput facand voluntariat( majoritatea)…si, de fapt, cand faci compresiile toracice te apuca oboseala doar după vreo 15 minute, asa ca nu prea sunt scuze sa nu te apuci. Apoi, la cursurile astea te invata despre chestii de zi cu zi, pozitii de siguranta, cum sa te descurci cu ce ai in jur eventual, nu trebuie sa inveti formule, dozaje de medicamente

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

  26. @ Camilla – si nici n-avem idee cat de mult ar fi contat sa stim cat mai multi sa facem asta intr-un caz de genul Colectiv.
    la finalul zilei, exact inainte de apus, orice alegem sa facem, facem prioritar pentru noi, abia dupa pentru ceilalti. trebuie doar sa decidem ce ne dorim.

    Îţi place sau nu: Thumb up 5 Thumb down 0

Sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.