Dacă te interesează cum să “cucerești” o femeie, găsești mii de articole pe subiect, dar poți să tragi cu tunul și nu dai peste vreun text despre cum să te prinzi că n-ai nicio șansă la o tipă cu care ai vrea să te joci de-a animalul cu două spinări. Prin urmare, m-am decis să scriu acest mini-ghid când am constatat că cei mai mulți dintre semenii mei, masculi, nu reușesc să citească în mod corect semnalele transmise de reprezentantele sexului frumos. Evident, toate cele de mai jos mi-au fost comunicate de un prieten priceput în ale eternului feminin.

– Deși tu insiști și-i tot dai de înțeles că la o adică ai vrea să-i arăți de aproape mielul cu o singură nară, ea nu te caută. Deloc, niciodată, pe niciuna dintre căile uzuale: chat, mess, email, whatsapp, telefon, porumbei călători, sticle cu răvaș sau semnale cu fum pe dealuri. Nada.

Cum să-ți explic? Dacă ții tu morțis, noteaz-o “fwtută” în lista ta de cuceriri, dar practic nu se va întâmpla niciodată. O plictisești. Iar o femeie pe care o plictisești mai degrabă se dă la băiatul care livrează pizza decât la tine. Numa’ zic.

– Te pupă grațios și plină de solicitudine pe obraz când i-ai dus un pahar cu apă la birou sau când ai condus-o acasă după muncă.

Boss, crede-mă, mai bine o lași în plata ăluia de sus. Niciodată, în toată istoria umanității, o femeie nu s-a culcat cu un bărbat după ce l-a pupat pe obraz deși nu era ziua lui. Este sub demnitatea ei. E ca și cum și-ar cumpăra sandale argintii identice cu ale “schiloadei” de la financiar. Mai bine moare, dar nu face asta.

– Nu râde la glumele tale.

În această nefericită situație, ai tot atâtea șanse s-o fwți câte ai avea să supraviețuiești dacă te-ai arunca dintr-un avion care zboară la 10.000 de metri altitudine și, exact când ai făcut saltul, îți amintești că ai uitat parașuta sub scaun. Și când zic “parașută”, mă refer la chestia aia pe care ți-o pui în spate când sari.

– Postezi o poză în care apari zâmbind cu prietena/iubita/nevasta și te trezești că tipa pe care vrei s-o înveți cum se duce pionierul la ecluză îți dă like.

Cum să-ți explic eu ție ca să înțelegi? Like-ul ăla are o singură traducere în toate limbile pământului: “o să vezi tu pixdă de la mine când o zbura porcul.”.

– Deși tu ești cel care ai invitat-o în oraș la suc/cafea/prânz/cină/uatevăr insistă cu încăpățânare să-și plătească partea din notă, iar dacă-i refuzi banii, îi lasă pe masă, le dă foc, îi taie cu forfecuța de unghii, pe scurt, face orice, dar înapoi nu-i mai ia nici picată cu ceară.

Hmm, ce semnal mai clar de atât vrei? Gestul cu banii lăsați pe masă se poate interpreta într-un singur mod: “nu mă fwt cu tine nici dacă naufragiem singuri pe o insulă pustie sau rămânem ultimii doi oameni de pe Pământ în urma unui dezastru nuclear”.

– Te sună într-o duminică după-amiază să te roage s-o ajuți cu o chestie. Vine mă-sa cu trenul de la Huși, are bagaje multe și ar vrea s-o ia de la gară. Poți să vii tu cu mașina?

Desigur, ar fi extrem de simplu să se urce într-un taxi/uber/taxify, dar de ce s-o facă dacă poate apela la fraier? Ai prins-o?

– Ai invitat-o undeva într-o sâmbătă seara și-ți spune că ar veni cu mare plăcere, dar este primul ei weekend liber după multă vreme și vrea să se odihnească. Iar la întrebarea “de obicei lucrezi la sfârșit de săptămână?”, îți răspunde cu: “nu, dar am tot ieșit la distracție”.

Bosulică, ești mâncat. Adică diva ta a putut să se distreze în toate celelate weekend-uri și exact în ăla în care trebuia să iasă cu tine a cedat fizic? Sper că nu ești atât de naiv să crezi povestea asta. Nu există ceva care să poată împiedica o femeie să facă sex dacă-și dorește cu adevărat. Ieșită din schimbul trei de la uzină și tot ieșea cu tine, dacă întra-adevăr își dorea. Că doar știa foarte bine că n-o duci la tăiat de lemne sau la prașilă.

– A acceptat să vă vedeți pentru prima oară față în față și vine direct de la muncă, nearanjată.

Uite, am să fiu corect și-o să-ți spun că în cazul ăsta e cu fifty-fifty. N-o interesezi foarte mult, dar nici n-ar zice “nu” dacă s-ar ivi ocazia. Prin urmare, mingea e la tine, dar mergi pe gheață foarte subțire. La prima greșeală (și le va vâna, poți să fii foarte sigur) ai și intrat în friend-zone. Iar de acolo s-a terminat, nu mai ai nicio șansă. Că doar n-o să strice o prietenie atât de frumoasă pentru niște sex?

Mno, cam astea zice prietenul meu că ar fi semnele care-ți spun că n-ai nicio șansă s-o duci pe duduie să-i arăți colecția ta de discuri. Dar dacă mai știți voi altele, băgați cu curaj.