4,312 cititori

Pentru că nici nu știi ce te-a lovit

Hai că profit c-a venit frigul, și-am băgat trotineta la iernat, ca să vă povestesc nește chestii ce mă frământă încă de pe vremea când era cald și-o călăream cu pletele în vânt. Pe ea, pe trotinetă.

Cred c-am mai zis pe-aici că practic nu exista zi în care să nu fi avut vreo experiență neplăcută în trafic. Stați, nu-mi săriți în cap pe motiv de “așa-ți trebuie dacă nu mergi pe trotuar”, că nu știți despre ce vorbiți. Trotuarele din București sunt practic inutilizabile. Am încercat, vă jur c-am incercat să mă deplasez exclusiv pe trotuar. Nu ai cum. Trotuarele din mândra noastră capitală sunt sparte, sunt denivelate, sunt peticite, sunt pline de șanțuri. În plus, nu există rampe, nu există treceri, nu există nimic care să te ajute, la fiecare bordură practic trebuie să te oprești, să cobori de pe trotinetă și s-o iei pe sus ca să poți trece. Ocazie cu care mi-am dat seama, poate pentru prima dată, că în orașul ăsta toți cei care sunt nevoiți să se deplaseze în cărucior cu rotile, sunt condamnați din start, nu au cum să ajungă vreodată undeva fără să fie ajutați.

În plus, cam cred eu c-a venit timpul să fie reglementată legal și deplasarea cu mijloace de transport alternative. Nu de alta, dar la ora asta legea nu specifică nimic clar, referitor la trotinete, scutere electrice și alte device-uri de gen. Am găsit doar o singură prevedere care spune că dacă trotineta atinge o viteză maximă mai mare de 25km/h este considerată moped și poate fi condusă doar cu permis de conducere categoria A. Well, a mea e limitată electronic la 25 km/h, deci nu e moped, deci nema reglementări, deci mergem cum putem și pe unde putem.

Cam astea ar fi motivele pentru care am considerat că n-am șanse reale de a ajunge vreodată din punctul A, în punctul B, dacă nu mă deplasez pe carosabil. Doar că, după cum ziceam mai sus, aproape că n-a existat vreo zi fără un incident neplăcut.

Aș putea să vă spun despre tanti care ieșea de pe o straduță laterală, m-a văzut venind, dar n-a călcat frâna decât în momentul când m-am proptit cu zgomot în aripa ei spate. S-a uitat la mine, când mă dezlipeam de mașina ei, cam cum se uita Brigitte la bietul Iliuță când îl pedepsea să doarmă pe preșul de la ușă.

Sau aș putea să vă zic despre nenea, cu ditmai vaporul de mașină, care a schimbat benzile prin procedeul cunoscut sub numele “întâi iau volan, după care semnalizez, dacă vrea mușchiu’ meu să mai semnalizez” și care mi-a rașchetat cu oglinda retrovizoare tot antebrațul stâng, de la cot până la încheietura palmei? No joke. Când am ajuns la birou mâna mea arăta de parcă mă legase cineva de un dromader și mă târâse prin deșert câțiva kilometri.

Și mai am din astea cu duiumul. Cert e că după incidentul cu nenea cu vaporul am început să mă gândesc din ce în ce mai serios să-mi fac asigurare. Nu, nu, RCA, nici CASCO, am început să mă gândesc serios la o asigurare privată de sănătate. De ce privată? Cred că n-are rost să mai expun aici motivele.

De ce asigurare de sănătate? Păi pentru că niciodată nu știi cum schimbă nenea cu vaporul banda fără să semnalizeze și, dacă scapi cu viață, cam trebuie să ai ceva pe care să te poți baza. Mno, acestea fiind zise, zilele astea am făcut ceva research și cred că m-am cam hotărât pentru ce oferă cetățenii de la NN. Odată pentru că nu se pune problema de seriozitate (am lucrat acolo și știu exact despre ce e vorba) și doi pentru că, după ce mi-am calculat o primă modică, am văzut cam ce primești la o adică de banii ăia. Și mi s-a părut de la decent în sus.

Daaaar, pentru că și de-aia vă am pe voi aici, ce voiam să vă întreb, și sunt extem de serios, are cineva de pe aici asigurare de sănătate? Și dacă da, ați avut vreodată nevoie de ea? Și cum s-au petrecut lucrurile când ați avut nevoie? Repet, vorbim despre aigurare de sănătate, nu despre abonament medical, pentru că sunt două chestii total diferite. Abonamentul medical e pentru prevenție, asigurarea de sănatate acoperă și spitalizarea sau intervențiile chirurgicale.

Deci? Cineva?

105 de păreri la “Pentru că nici nu știi ce te-a lovit

  1. Și liniște se făcu…..

    Comentariu beton! Thumb up 17 Thumb down 0

    • Oare de ce?

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • Eh, era prea dimineață. Observ că nici acum nu prea se înghesuie lumea, dar… 😉
      Nu avem asigurare de sănătate nici unul. Avem tot felul de abonamente de la firme și noi, și copiii, tot la Sanador (😜😜), dar cam atât. Am fost întotdeauna reticent față de firmele de asigurări de la noi.
      Așa, la prima vedere, totul pare minunat. Dar apoi, după ce fac simularea ca să îmi calculeze cam cea mai nesimțită primă pe care aș putea să o plătesc, citesc chestia asta: “..Estimarea pe care o va face consultantul poate varia in functie de mai multi factori cum ar fi starea de sanatate, ocupatie, sport, hobby..” Și realizez că s-ar putea ca, cel puțin în cazul meu, prima să fie un pic mai mare decât ce s-a calculat. Poate chiar dublu sau triplu.
      Apoi îmi mai aduc aminte cam cât am alergat ca să recuperez de la o firmă de asigurări vreo 300 de euro după o chestie nu deosebit de gravă pățită în Turcia. Sigur, era altceva, asigurare de călătorie, alea, alea, dar mai degrabă dau banii direct din buzunar decât să mă îmbolnăvesc iar încercând să-i recuperez de la asigurator.
      Pe de altă parte, niciodată să nu spui niciodată. O să îi prezint și părții raționale a familiei aceste chestii și revin cu concluziile (ei). 😜 Că are mai multe tangențe cu asemenea lucruri decât am eu.

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • Mie faptul că nu avem asigurări private de sănătate îmi spune două lucruri. Unu. Încă nu avem cultura necesară pentru așa ceva. Și doi. Mult lăudata clasă de mijloc ori nu există, ori e mult mai săracă decât ar trebui. Pentru că intr-o familie unde intră două salarii middle asigurarea privată de sănătate ar trebui să fie unul dintre primele lucruri făcute.

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 1

    • Ar mai fi și al treilea, @Mihai: neîncrederea. Țepele multe luate de la bănci, fonduri de investiții, companii de asigurări, au făcut ca oamenii să fie reticenți. Crezi că, după măgăriile pe care le-au făcut și le vor face cu pilonul doi, mai poți deschide cu cineva subiectul despre pensie privată? Crezi că, cu educația economică și financiară precară pe care o avem, facem diferența? Știm să alegem?
      Dacă plătesc polița aia ca prostul ani de zile și dă NN faliment? Sau se naționalizează totul? Și pățesc ceva și nu primesc nimic? Cam ăsta e tipul de întrebări pe care le pun oamenii. Ce le răspunzi? Că nu? Că garanții de la stat, că firmă serioasă de afară, că etc.? Iaurtul în care suflăm e din ce în ce mai mare și cuprinde tot mai multe chestii. Și suflăm tot mai des și tot mai tare, fiindcă supa a fost mereu fiartă și ne-am ars de prea multe ori cu ea.

      Comentariu beton! Thumb up 28 Thumb down 1

    • Din păcate, ai perfectă dreptate.

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • Ehh, pe principiul asta nu mai faci nimic in România :), nu tu credit, nu tu prima casa, nu tu investiții.
      Noi ne-am gândit sa ii asiguram cumva pe copii, am fost pe la bănci și am vrut sa depunem banii intr-un cont, nu mulți , dar sa aibă ceva când vor termina școlile.
      Apoi am zis sa vedem care e situația și cu firmele de asigurări. Și mi s-a părut mult mai Ok.
      Adică pe lângă partea de depozit, care e o suma mai mare, au și asigurare de sanatate( include accidente, spitalizări). Fiind copii, asigurarea îi include și pe părinti.
      Plătim de vreo 5 ani pt cea mare, și dacă am avea acum nevoie stringenta de bani, am putea sa ii retragem fără probleme.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

    • @Mihai – majoritatea de aici, deși par oameni normali, conduc vapoare. Așa că, iese din calcul riscul de a fi călcat de un vapor cand ești în vapor 😎

      Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

  2. Să mai zică Edelweiss că nu trăiești și tu periculos…

    Comentariu beton! Thumb up 22 Thumb down 0

  3. Dap!! Asigurare sanatate Metropolitan plus Asigurare de viata in alta parte plus Pensie privata pilonul III.. Nu de alta, dar am efectiv oroare de sistemul romanesc! Decat sa ma operez aici, prefer sa platesc o viata degeaba si sa n-am nevoie.. Trebuie sa specific ca asigurarea este internationala, in limita a 2 mil de euro! Eu zic ca merita..

    Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 0

    • Lasă și tu o adresă sau ceva. 😛

      Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

    • Noi le-am făcut la copii tot la Metropolitan. E ca un fel de depozit, dar include asigurare de sanatate.

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

  4. Când lucram la compania roșie aveam în pachetul salarial o asigurare de sănătate. Pentru o mână ruptă cu spitalizare 3 zile și medical de 3 săptămâni, încasai 1800 euro. Păi mi-am rupt ambele mâini. Pe rând. În pachet era stipulat ca anual să ai 1000 euro pentru alte intervenții medicale. Mi-am pus niște implanturi. De dinți, mă. Am lansat zvonul ăsta si a doua zi tot managementul era la stomatolog. În următorul an financiar a dispărut din pachet această nenorocită mie de euro. Dohhh!

    Mno, am asigurare la NN de vreo 6 ani. La sfârșitul perioadei iei toată suma și o toci sau i-o dai copilului (eu pentru asta am facut-o) sau se transformă în pensie privata dacă ești gospodar și te gândești că trăiești în Romania. Am avut nevoie de ea și încă am. No offence, dar nu pot da detalii. Însă pot să vă spun că procedurile sunt ok. Recomand!

    Comentariu beton! Thumb up 21 Thumb down 2

    • Bă, ce mi-a sărit inima din piept când am citit “implanturi”. Din piept, got it? 😀

      Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 0

  5. Aegon. Fost Eureko, fost Interamerican. Eu din 1997, doamna Victor din 1998 si Victorel cel mititel din 1999 de pe vremea când avea doar 6 luni. Cam asta ar fi…
    Și e ca la Elena: la final se face pensie.

    Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

    • E bine, dăcât că nu e d-asta de sănătate cum vreau io.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • E stufoasă: sănătate, deces… PLM ieșire pe toate! 😐

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

  6. Colegii din trafic care functioneaza pe doua roti oricum circula pe unde pot si cum pot…

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 2

  7. Eu când vreau să mă asigur de sănătate, dau semnal, că am lichid de semnal la căruță.

    În rest, sunt asigurat de Sfântul Graal și…ăștia de la muncă au dat ceva. Căci mă vor apt (deși ființa mea îi contrazice…).

    Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

    • Ce-au dat?

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @MV, e o lista întreagă. Sper să nu fiu niciodată în ipostaza de a o folosi.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  8. Am avut asigurare cu capitalizare la o firma/banca cu renume. Mi-au spus ca primesc si dobanda pe banii aia, doar sa nu umblu la ei. Puteam sa scot doar dupa 3 ani de depunere. S-au adunat ceva banuti, ziceam eu, cu dobanda primita. Cert este ca dupa 12 ani am avut mare nevoie de bani, urgent si singura optiune era sa desfiintez asigurarea. Mi-au spus cate-n luna si stele despre pierderi daca renunt, ca e pacat ca dupa atata timp sa dau cu piciorul la asa ceva. Daca erau baieti destepti, treceau peste bariere si-mi propuneau un imprumut, ceva si se rezolva. Pe atunci aveam un service auto si legea nu-mi dadea voie sa ma angajez la mine iar conditia de baza era sa lucrez, sa am un salariu, adica un venit fix. O aiureala, pai ce venit fix iti trebuie daca ai o firma?
    Deci, am solicitat banii. Mi-au facut calculul si ce sa vezi, am primit inapoi cu exact 10% mai putin decat depusesem, comisonul de administrare fiind mai mare decat dobanda si in cei 12 ani s-a ajuns la situatia asta aberanta!
    Textul lor a fost ca mai trebuia sa cotizez 3 ani si treceam in alta treapta cu o dobanda mai mare si comision 0! Sa mori tu, i-am zis angajatei. Inca 3 ani si as fi primit jumnatate! Sa nu mai aud de voi! Am ramas doar cu cont si am dat dracului asigurarea.
    Concluzie, nu mai fac!
    Concluzie, sa-i ia dracu!

    Comentariu beton! Thumb up 31 Thumb down 0

    • Am fost consultant de asigurări, știu despre ce vorbești, deci știu și unde greșești. Mi-e lene, n-am chef să scriu jumătate de oră, o să-ți spun doar atât: consultantul care ți-a vândut asigurarea ar fi trebuit să-ți explice clar că asta se va întâmpla dacă vrei să scoți banii înainte să ajungă polița la maturitate. Dacă nu ți-a explicat, nasol. Dacă ți-a explicat, dar nao înțeles tu asta, și mai nasol.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 1

    • Nu mi-a spus. Nu i-am purtat pica, suntem prieteni. Dar nu mai fac asigurare de sanatate. O grija mai putin pe cap.
      Singura asigurare pe care o am acum este la Metropolitan Life, asigurare pe suma de pe cardul de cumparaturi de la GarantiBank, 6 mii lei!

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • Vezi că ce aveai tu nu era asigurare de sănătate, era o asigurare de viață cu capitalizare. De aici si nemulțumirea ta vizavi de banii pe care i-ai primit înapoi. Asigurarea de sănătate face cu totul si cu totul altceva.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • Mihai, se poate sa fie asa, poate am confundat eu termenii avand in vedere ca se stipulau acolo chestii legate de accidente, spitalizari, mutilari. Oricum, nu mai fac!

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • Asta e decizia ta, eu doar încercam să-ți explic unde e confuzia.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  9. Buna dimineata
    Da, asigurare la Metropolitan si eu si sotul. Eu nu am avut nevoie sa o folosesc. Sotul da, in 2 ocazii si mai bine nu. Medicii se feresc sa completeze actele pentru asigurare, nu stiu, nu vor, le mananca timp. Pentru completarea actelor de catre medic a fost sotul la spital de cateva ori pe saptamana timp de o luna. Atat i-a luat medicului sa scrie 3 cuvinte. In final a luat mai putini bani din cauza unei neconcordante: in loc de concediu medical scria repaos la pat si au considerat ca poti fi in repaos fara sa fii in medical.

    Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 1

    • Corect, poți să stai în pat și la muncă. Exact ca-n bancul cu blonda care-i povestea sotului seara, acasă: Dragă, a zis azi la muncă șeful un banc, de era să cad din pat de râs.

      Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 1

  10. Da, Metropolitan Life.
    Pai nu sanatatea este mai importanta decat masina?
    ….acum, raspunsul e variabil in functie de valorile fiecaruia.

    Sanatatee @ all! 🙂

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 2

    • Adică ai și mașină?

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @Mihai, am multe, de calcat rufe, de scris, de facut paine si mai am una care are 4 roti dar pe asta nu prea o folosesc pt ca am picioare. 😁

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 1

  11. Da am,Seif Ltd,Groapă de bejenie s.r.l,Saltea s.a. Pilonu’ 1,2,3,4,Haur p.f.50-100 euro lunar pentru copii în fondurile menționate.

    Comentariu beton! Thumb up 18 Thumb down 0

    • Băiat strângător.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • Si deștept.Si înalt.Si bine făcut.Si cu ochi albaștri.Si nici nu chelesc.As putea să continui da’ m-a învățat mama să fiu băiat modest.

      Comentariu beton! Thumb up 25 Thumb down 1

    • Vinzi tractor? 😜

      Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 0

  12. Am avut la ing si la tiriac. Dupa cativa ani (peste 5) cand le-am cerut banii inapoi am primit cu cel putin 10% mai putini, in ciuda dobanzilor, acumulari de capital si alte baliverne.
    Perna nu m-ar fi taxat pentru administrare.

    Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 0

    • A se vedea ce i-am răspuns lui @Gabriel mai sus.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  13. Da, asigurata de catre angajator. Nu am avut vreodata probleme in a o folosii, la privat bineinteles. A acoperit si operatii chirurgicale. Daca esti curios si de la cine e: Allianz Tiriac.
    In anii trecuti ii faceam si copilului tot la ei, co-asigurator, dar a crescut si costul asigurarii (peste 2500 lei/ an) si copilul (daca raceste o data pe an mai nou). Asa ca pt copil am la regina Maria.

    Am nascut la stat, pt ca asigurarea privata nu acopera acest lucru. Dar chiar daca acoperea, eu m-am dus dupa Dr,nu dupa spital :).

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

    • Și doctorul știa că te duci după el? 😛

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

  14. Sanatate, pensie si viata. Toate trei facute in Jor.
    Acum vreau sa fac si in AT. Aici n-am. Mi-am luat o teapa cu ing acum multi ani si am renuntat. Am mers la medici foarte rar si doar unde am avut recomandari. Pentru fracturi repetate am ortopedul meu si mi-am cumparat singura toate ortezele si carjele. Altfel, dupa ce am inteles ca nu ma pot duce de capu’ meu, unde vreau, ci ca la masini – unde se poate, am decis ca tot plata directa e cea mai buna.

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

    • Adică tu-ți rupi des câte ceva?

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

  15. Am chiar 2 asigurari datorita angajatorului, care da o gramada de bani pentru ele. Eu nu stiu daca as plati vreodata asa ceva. Sunt oarecum inconstienta. In ultimul an am folosit una din asigurari doar pentru un screening. Am vrut o analiza in plus care nu se incadra pe asigurare iar doamna doctor a facut hartiile in asa fel incat mi-au platit si acea analiza. In rest sper sa fie platite degeaba…. nu simt nevoia sa “fur” sanatate. In cazul asta sa castige asiguratorii fericiti.

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

  16. Am la Allianz. Dar ce vroiam sa te intreb…. Voi astia de mergeti cu monociclu, trotinete, patine cu rotile si alte “alternative” pe carosabil, pe voi e cineva ATAT de inconstient sa va asigure sau saracii afla acum din articolul tau ca ai tendinte sinucigase ? Acum pe bune ca am fost colegi, cum crezi tu ca te vede cineva in trafic pe drimba aia ? Si cum crezi ca te poate feri ? In traficul de 2 lei din minunatul oras Bucuresti ? Si la tara daca locuiai te rascheta mos Pandele cu laterala de la caruta si-ti mai luai si vre-o 2 bice pe spate din viteza…. Oricum, proasta idee de reclama la NN….

    Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 6

    • Boss, crede-mă, mă gândesc și eu la toate astea de fiecare dată când folosesc trotineta.
      Este c-ai ratat complet paragraful în care zic că ar trebui regelementată deplasarea cu mijloace de tansport alternative? Și încă ceva, care e diferența dintr mine și un biciclist? Că ne deplasăm cu aceeași viteză, ba chiar, uneori, eu cu trotineta sunt mult mai sprinten decât ei. Aud?

      Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 0

  17. Deocamdată-s fără asigurare medicală, că nu lucrez în țara unde locuiesc, așa că la o colică biliară d-aia d-am zis că-l nasc pe Alien 5 combinat cu Predator 2050 am plătit 700 „oiro” la spital.

    Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • Cred c-ai scăpat ieftin.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Mihai: așa-i de când trăiesc într-o țară cu apă caldă.
      Da-n banii ăia mi-au făcut de toate, numa’ masaj la oo, nu. 🙁
      Da’ pot să spun, că cele două injecții cu morfină m-au uns pe suflet, după ce-am bolit vreo patru ore acasă, deși spitalul e în spatele blocului…c-am zis că-mi trece. 😀

      Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

  18. Moamă… am belit niște ochi mai ceva ca struțu’ la asfalt. Zic, să vezi că iE cu trotinetă, cu review, cu alea alea … când colo e cu asigurare la deplasare. Bun și așa rău.
    Folosit asigurarea să recuperez costuri pentru intervențiile oftalmologice în Germania ale mamei mele.
    Nu îmi mai fac asigurare de călătorie de când am pățit-o în Grecia. Vorba lu’ Edelweiss: cașcaval s’avem că capre-s destule. Cacafonie intenționată.
    Țin minte că în copilărie ai mei erau într-un MLM cu ceva asigurări de viață garantate de statul austriac. Câți bani am în portofel, atâția am văzut înapoi ( suma tinde spre z3r0).
    Io’s acoperit de RCA, Casco și alte carduri d’astea uzuale cu diferite beneficii extra serviciilor de bază.

    Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

    • Păi ai zis MLM ai zis tot.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • Era imediat după ’90. Nu erau interneți și țepele erau mai rare, dar mai veninoase. Asta cu asigurarea era treabă recomandată de nașii noștri din .de. Ai mei erau niște oameni cu cap, nu au luat țeapa cu Caritas, deși Stoica era din oraș. Informația circula altfel și mărcile se schimbau la bișnițari, nu la casa de schimb valutar.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  19. -Da-mi 500 de lei si-ti fac asigurare totala!
    -Ce asigurare?
    -Ca nu-i mai vezi inapoi!
    Cam asa ceva…

    Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 0

    • Nu era așa. Era:
      – Dă-mi și mie 500 de lei.
      – Până când?
      – Până nu-ți fwt două.

      Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 0

  20. Da, eu.
    Am avut din aia cu spitalizare.
    Plateam o primă de vreo 150 lei acum 9-10 ani in care era si pensia și asigurarea de sănătate.
    Când am născut, am luat legătura cu dna consultant.
    Am trimis in plic ieșirea din maternitate si fișa de spitalizare. Am incasat in max 3 saptămâni vreo 4000 lei.
    Dacă era cezariană sau complicații doamne ferește erau mai mulți bani.
    Buni și ăia.
    Acum vreo 5 ani am avut altă intervenție chirurgicală de urgență.
    Incasat și de acolo 6000 lei.
    Tot așa, duci fișa din spital, completezi o cerere și gata.
    Da, sunt serioși.
    Da, au acum programe mult mai mișto și colaborare cu spitale de renume din afară.

    Eu una sunt mereu pe drumuri. 70% din timpul meu de muncă e pe șosea. Nu știi când intră un dement în tine. Prefer să am acolo ceva de zile negre+ asigurare de daună totală să nu las copilul chiar pe drumuri.

    Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 2

  21. Pa ce vrei sa-ti spun ? Ca nici voi cu alternativele nici biciclistii nu respectati regulile de circulatie ? Ca in mod normal nu ai avea voie pe carosabil pina nu ai invata si ai da examen din legea circulatiei (cine are carnet de conducere evident ca nu mai are nevoie). Stiu ca o sa zici ca nici masinile nu respecta mereu legea, dar masina are o tona de fier si trotineta 6kg. Am si eu bicicleta dar nu circul in Bucuresti din multe motive. Unul din ele este ca poti muri cu dreptatea in mana. Si mie imi place sa traiesc. 🙂

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 3

    • Deci, practic, noi suntem de vină că nu există piste și nici reglementări legale.

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

  22. Referitor la asigurare (ca banuiesc ca despre asta vrei sa vorbim nu de trotineta hipstereasca) parerea mea e ca este buna daca firma este serioasa. Sotia a facut cancer de piele si toate operatiile si tratamentul a fost decontat integral. Cu ceva alergatura pe la policlinica de stat de unde a trebuit sa-i iau dosarul medical. In rest totul a decurs civilizat. Deci da, fa-ti ca nu stii ce-ti rezerva viitorul….

    Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • Aia zic, că până la urmă despre asta vorbeam azi, nu despre trotineta mea.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • Io’s fan trotineta lu’ Vasilescu și mai puțin Vasilescu😜.
      Laurențiu te pot căuta pe mail, cu complicitatea lui don’ Mishu firește ?

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  23. Toate asigurările le am la Allianz. Una de viață, o pensie privată, asigurare pt. studii și o asigurare de sănătate anuală. Cea de sănătate acoperă mai multe tipuri de investigații medicale. Banii sunt decontați direct la clinica la care mergi. Am folosit-o la Sanador, la urgențe și mi-a acoperit toate analizele. Pâna acum sunt super mulțumită de Allianz. Am un consultant pe care îl contactez de câte ori am o nelămurire și de fiecare dată a fost prompt.

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

  24. Daca nu exista nu circuli. Voi fortati legea.

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 3

    • Tu-ți dai seama că așa i-au zis și lui Galileo Galilei? Sau câte din astea n-o fi auzit Traian Vuia.
      Știi că legile se fac DUPĂ ce se creează contextul, da? Legile pentru circulația auto s-au făcut DUPĂ ce au existat suficiente mașini ca să fie nevoie de reglementări legale. Numa’ zic.

      Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 0

    • Inseamna ca nu sunt suficiente trotinete? Ce fain suna, “trotineta”!…

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  25. @Mihăiță, să le ceri bonus la asigurarea aia și protecție suplimentară, ceva de genul ăsta: https://imgur.com/a/B7tpWcu

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 1

    • Am deja protecție d-asta.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • Dă poze, că nu te cred. 😛

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

    • Păi nu vin așa la muncă. Aici sunt safe.

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • Crezi tu că ești safe … te zgârie pisicile pă ochii ăia asortați …ăăa asigurați 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

  26. Hai ca te-a apucat nostalgia dupa vremurile de mult apuse. Deschideam ochii si stiam ca va fi soare, imi puneam esarfa, imi luam troty si bateam coclaurile dambovitene. Dupa un prim sezon devastator e bine sa-ti faci asigurare. Eu am la metropolitan.
    PS: m-am gandit la un marsupiu pt rege si regina. dap, exact sa-i plimbi cu troty. ma mir ca nu ti-au cerut-o pana acum

    Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

  27. Unde-i VEveRițA?
    Vreau să mă asigur.
    Că-i bine.

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 1

    • @Drace Prezent! Te costă 100 euro asigurarea asta. Marcă banu’ aci 😉

      Am editat, ca vrea si @didina cota-parte 😀

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 2

    • Ăăă… nu. Ține-i tu pe toți, @Vero, io-s asigurată deja. 😛

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 1

    • @VEveRițA: one time payment!? 😀

      #unasutăeuro

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 1

    • Pfoai, ce scârțar, lumeeee!

      Hai, cântă cu mine, uită de bani!

      https://www.youtube.com/watch?v=488H0IqhKYI

      Toată lumea mâinile-n aer, cine nu și le prinde-i un fraier! 😛

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 3 Thumb down 3

    • Scârțar, ai?

      #oviațăfrumoasă

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

    • @Drace, frumoasă și neasigurată! Nu eu, veața! :))))))))

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 2 Thumb down 3

  28. Firma la care lucrez eu are o asigurare modica de sanatate (din cauza ca sunt cca 2000 angajati), adica se platesc doar zilele de incapacitate temporara de munca in caz de accident 24h/24h. Aceasta asigurare a fost pe rand incheiata la 3 jucatori mari de pe piata. Deoarece eu ma ocupam cu incheierea dosarelor (de accident) in firma, vedeam cum unii asiguratori frecau accidentatul de iti venea sa le rupi capu’ (adica nu conta fisa medicala, aveau pretentia sa trimita persoana accidentata la un medic platit de ei pt o reconfirmare. Ce conta ca ala era inca schiop dupa scoaterea aparatului gipsat, trebuia sa te mai invoiesti1-2 zile sa-ti curga mucii pe la usa medicului pt reconfirmare. O colega imi povesteste si astazi cum i-au smuls pansamentul de pe arsura ei al carei proces de vindecare nu era incheiat. Astazi aceasta asigurare este atribuita unui asigurator care este fair play.
    Deoarece am deja o experienta in asigurari observ de multe ori tepe date de asiguratori dar si asiguratori corecti ( la incheiere suntem pe covorul rosu, la despagubire se uita la tine de parca le ceri televizorul din sufragerie…aaa..living). Cele cu acumulare mi se par cele mai periculoase din cauza inflatiei, chiar daca le finalizezi s-ar putea sa nu mai ridici aceeasi valoare.Iar cele de tip abonament sunt ok dar prima de asigurare de obicei este costisitoare, chiar daca ai cultura in acest produs nu multi isi permit asa ceva. Am intalnit la Asirom recent acest tip de asigurare dar prima de asigurare era cca 75 lei/luna/persoana (deci la 4 persoane ar trebui sa platesc cca 300 lei lunar, o suma deloc neglijabila), din pacate avea inca un mare dezavantaj si anume nu putea fi achizitionata decat de catre persoane juridice pt minim 20 salariati, deci exclus persoane fizice . Am un credit f mare, la o institutie nebancara si am incercat sa ma asigur pt aceasta suma imprumutata. Din nou prima de asigurare era SF, acest tip de asigurare fiind oferit de catre asiguratori doar institutiilor bancare.

    Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

    • Mi-am asigurat pe viata-ei au venit cu propunerea!- suma de 6 mii lei de pe cardul de cumparaturi de la Garanti, la Metroplitan Life. Platesc 10 lei pe luna. Daca dau ortul popii, ei platesc creditul.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Gabriel asl pls trolls…

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  29. Am asigurare de sanatate la Metropolitan de cativa ani. Nu am avut inca nevoie de ea.

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

  30. Da, am asigurate medicală privata la MetLife (fostul Metropolitan) pentru boli și accidente. Până acum am beneficiat de ea o singură dată pentru o intervenție chirurgicală minoră ce a necesitat spitalizare de o zi. Am primit 200 de lei. Nu a fost o avere, dar măcar am văzut că “funcționează” ca să zic așa. Daca stăteam mai multe zile si daca era complicat tare primeam mult mai mulți bani, dar mă bucur că nu a fost nevoie.

    Asta vară agenta mea de asigurări mi-a prezentat un produs nou pentru cazurile de cancer (a fost creepy când mi-am dat seama ca am intrat din plin in grupa de risc dupa ce am implinit 35) și, deși, suna tentant, nu mi-am făcut pentru că mă pregateam să emigrez intr-o tara cu sistem de sănătate normal, nu bananier. Altfel cred ca alegeam varianta aceea complexă.

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 1

  31. Mă doare la banană. Nu am Troty și întodeauna mă asigur din stânga și din dreapta că nu este nici-un pericol. Chiar și când intru în casă.

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • …. când intru în casă la 4 pm.

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • 4 am ? Intri 4×4 ? Ți frică tare de nefastă, ‘șa-i ?

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • @HabaRnaM, 4 pm am scris ? pfff, gura păcătosului …4 a-em :)))

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  32. Mergi pe măna greilor de pe piața actuală din Romănia : Wizzair și Ryan Air. Bifezi opțiunea doar dus .
    PS.Și pentru că este un comentariu cu adevărat de rahat, mi-am dat singur minus.
    Joac-o pe asta hetere.

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 6 Thumb down 2

    • Ehh … cel mai sigur mijloc de transport și totodată cel mai aproape de divinitate, asta în cazul în care nu te rogi la borduri precum unii dintre aleși.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  33. Eu am avut asigurare medicală făcută de firma la care lucram în București. Am beneficiat de vreo 2 ori de ea când mi-am rupt piciorul. Odată am luat vreo 2600 și odată vreo 1500 de lei. Asigurarea era făcută la Țiriac. Nu știu cât plăteau cei de la firmă.
    Am asigurare la casă tot la ei și am beneficiat odată de ea când m-am inundat în urma spargerii unei tevi în bucătărie. Sincer să fiu aș fi vrut să nu beneficiez de ea. Am luat vreo 8200 de lei în urma daunelor.
    Am zis că o să îmi fac și de răspundere civilă tot la ei, dar momentan nu am făcut.
    Eu zic că se merită!

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

  34. Observ că a cam lâncezit topicul despre asigurări. Să nu o lăsăm așa, zic.
    Consider că ofertele existente pe piață nu atrag cu adevărat. Firește că foartă multă lume optează pentru ele că sunt strict necesare în administrarea rațională a bugetului familiei. Sunt apanajul mirajului “civilizației” europene.
    Există brokeri de asigurări de viață? Au pachete care să conțină și alte elemente care să asigure creșterea calității vieții? Ceva pachete pentru oameni expuși riscurilor sau pentru seniori? Eu mi-aș antama azilul de pe acum pentru un cost anual decent sau aș accesa un program ce să îmi permită și la bătrânețe să îmi asigur un timp de calitate.
    N’fine #hapimag 😊
    Ce ziceți de asta ?

    Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

  35. Hmm, interesant. Nu mai zice nimeni nimic ???
    Nu mai așteptați… Moș Nicolae nu există.
    Unii zic că nici Moș Crăciun.

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • Shoric vezi că mai e un post … uoff
      Mda, sigur mâni porcii la jir. Spor.

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • Pfff, acuma am văzut că toată lumea admira măraru. Am crezut că toată lumea ronțăie bombonele și se joacă cu mașinuțele primite de la Moș Nick :))

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  36. Buna ziua! Soțul meu a avut asigurare de sanatate la Metropolitan. „A avut” pentru ca a renuntat apoi. Deci:/te asiguri, te îmbolnăvești, te despagubeste incepand cu a trei zi de spitalizare. Dar nu vei mai primi alta despagubire pentru aceeasi afectiune, alta dată. Prima.data sotul a avut blocaj renal: a fost internat si despagubit de firma de asigurari. Apoi a avut strictura uretrala: internat, operat, dar …nedespagubit. Desi era alta afectiune, era tot in sistemul urinar. Deci…tricky.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  37. Buna,

    Eu am asigurare medicala privata de 3 ani, la cei pe care i-ai mentionat, pe langa abonamentul de la firma. Nu am avut nevoie de ea😊. Intradevar in functie de ce „sporturi extreme” practici, varsta, istoricul medical, etc prima ta se poate mari considerabil.
    In conditiile contractuale se specifica clar ce sporturi sunt considerate sporturi extreme. Poti cere consultantului sa ti le ofere spre citire inainte de a lua o decizie. In contract se specifica clar ca nu esti despagubit daca participi la competitii, antrenamente, actiuni hazardate sau activitati recreative care implica riscuri serioase. Mersul cu trotineta prin Bucuresti cred ca intra in ultimele 2 categorii 😁. Parerea mea este ca pentru a lua o decizie in cunostiinta de cauza este sa insisti sa ti se ofere raspunsuri de catre un consultant si daca nu esti multumit de raspuns sa insisti si la sediul central. Eu de 8 ani de cand mi-am inceput colaborarea cu NN am avut o experienta buna cu ei. Nu fac reclama. Sper sa alegi ceea ce consideri ca ti se potriveste cel mai bine.
    Seara frumoasa 😊.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  38. Firma la care lucrez ne-a facut asigurari de snatate la Allianz – Tiriac. Eu am fost sceptica dar am fost, cred, prima beneficiara a acestei asigurari. Bref: am intepenit de spate, dificultati mari cu coloana (ok am si cev antecedente) – mi-am facut programare in retea privata la consult – de azi pe maine; apoi am avut trimitere la RMN pt toata coloana tot in retea privata; programarea putea sa fie in seara respectiva la 12, am optat pentru a doua zi in jurul pranzului. Nu a costat nimic…Si mai departe, interpretari, medici specialisti…fara probleme, fara asteptari nesfarsite (nu la usa cabinetului ma refer ci la programari cu termene imposibile, gen peste n-spe luni) fara sa platesc nimic; totul in contul acelei asigurari.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

Sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.