Hai că profit c-a venit frigul, și-am băgat trotineta la iernat, ca să vă povestesc nește chestii ce mă frământă încă de pe vremea când era cald și-o călăream cu pletele în vânt. Pe ea, pe trotinetă.
Cred c-am mai zis pe-aici că practic nu exista zi în care să nu fi avut vreo experiență neplăcută în trafic. Stați, nu-mi săriți în cap pe motiv de “așa-ți trebuie dacă nu mergi pe trotuar”, că nu știți despre ce vorbiți. Trotuarele din București sunt practic inutilizabile. Am încercat, vă jur c-am incercat să mă deplasez exclusiv pe trotuar. Nu ai cum. Trotuarele din mândra noastră capitală sunt sparte, sunt denivelate, sunt peticite, sunt pline de șanțuri. În plus, nu există rampe, nu există treceri, nu există nimic care să te ajute, la fiecare bordură practic trebuie să te oprești, să cobori de pe trotinetă și s-o iei pe sus ca să poți trece. Ocazie cu care mi-am dat seama, poate pentru prima dată, că în orașul ăsta toți cei care sunt nevoiți să se deplaseze în cărucior cu rotile, sunt condamnați din start, nu au cum să ajungă vreodată undeva fără să fie ajutați.