Hai că profit c-a venit frigul, și-am băgat trotineta la iernat, ca să vă povestesc nește chestii ce mă frământă încă de pe vremea când era cald și-o călăream cu pletele în vânt. Pe ea, pe trotinetă.

Cred c-am mai zis pe-aici că practic nu exista zi în care să nu fi avut vreo experiență neplăcută în trafic. Stați, nu-mi săriți în cap pe motiv de “așa-ți trebuie dacă nu mergi pe trotuar”, că nu știți despre ce vorbiți. Trotuarele din București sunt practic inutilizabile. Am încercat, vă jur c-am incercat să mă deplasez exclusiv pe trotuar. Nu ai cum. Trotuarele din mândra noastră capitală sunt sparte, sunt denivelate, sunt peticite, sunt pline de șanțuri. În plus, nu există rampe, nu există treceri, nu există nimic care să te ajute, la fiecare bordură practic trebuie să te oprești, să cobori de pe trotinetă și s-o iei pe sus ca să poți trece. Ocazie cu care mi-am dat seama, poate pentru prima dată, că în orașul ăsta toți cei care sunt nevoiți să se deplaseze în cărucior cu rotile, sunt condamnați din start, nu au cum să ajungă vreodată undeva fără să fie ajutați.

În plus, cam cred eu c-a venit timpul să fie reglementată legal și deplasarea cu mijloace de transport alternative. Nu de alta, dar la ora asta legea nu specifică nimic clar, referitor la trotinete, scutere electrice și alte device-uri de gen. Am găsit doar o singură prevedere care spune că dacă trotineta atinge o viteză maximă mai mare de 25km/h este considerată moped și poate fi condusă doar cu permis de conducere categoria A. Well, a mea e limitată electronic la 25 km/h, deci nu e moped, deci nema reglementări, deci mergem cum putem și pe unde putem.

Cam astea ar fi motivele pentru care am considerat că n-am șanse reale de a ajunge vreodată din punctul A, în punctul B, dacă nu mă deplasez pe carosabil. Doar că, după cum ziceam mai sus, aproape că n-a existat vreo zi fără un incident neplăcut.

Aș putea să vă spun despre tanti care ieșea de pe o straduță laterală, m-a văzut venind, dar n-a călcat frâna decât în momentul când m-am proptit cu zgomot în aripa ei spate. S-a uitat la mine, când mă dezlipeam de mașina ei, cam cum se uita Brigitte la bietul Iliuță când îl pedepsea să doarmă pe preșul de la ușă.

Sau aș putea să vă zic despre nenea, cu ditmai vaporul de mașină, care a schimbat benzile prin procedeul cunoscut sub numele “întâi iau volan, după care semnalizez, dacă vrea mușchiu’ meu să mai semnalizez” și care mi-a rașchetat cu oglinda retrovizoare tot antebrațul stâng, de la cot până la încheietura palmei? No joke. Când am ajuns la birou mâna mea arăta de parcă mă legase cineva de un dromader și mă târâse prin deșert câțiva kilometri.

Și mai am din astea cu duiumul. Cert e că după incidentul cu nenea cu vaporul am început să mă gândesc din ce în ce mai serios să-mi fac asigurare. Nu, nu, RCA, nici CASCO, am început să mă gândesc serios la o asigurare privată de sănătate. De ce privată? Cred că n-are rost să mai expun aici motivele.

De ce asigurare de sănătate? Păi pentru că niciodată nu știi cum schimbă nenea cu vaporul banda fără să semnalizeze și, dacă scapi cu viață, cam trebuie să ai ceva pe care să te poți baza. Mno, acestea fiind zise, zilele astea am făcut ceva research și cred că m-am cam hotărât pentru ce oferă cetățenii de la NN. Odată pentru că nu se pune problema de seriozitate (am lucrat acolo și știu exact despre ce e vorba) și doi pentru că, după ce mi-am calculat o primă modică, am văzut cam ce primești la o adică de banii ăia. Și mi s-a părut de la decent în sus.

Daaaar, pentru că și de-aia vă am pe voi aici, ce voiam să vă întreb, și sunt extem de serios, are cineva de pe aici asigurare de sănătate? Și dacă da, ați avut vreodată nevoie de ea? Și cum s-au petrecut lucrurile când ați avut nevoie? Repet, vorbim despre aigurare de sănătate, nu despre abonament medical, pentru că sunt două chestii total diferite. Abonamentul medical e pentru prevenție, asigurarea de sănatate acoperă și spitalizarea sau intervențiile chirurgicale.

Deci? Cineva?