Dacă e sâmbătă, e Elena.

Aveam aproape 15 ani. Eram în vacanța de vară dintre generală și liceu, când m-a chemat bunică-mea să-mi arate ceva în pod. Era un cufăr mare încuiat cu un lacăt. Cheile le ținea ea la brâu. A deschis cufărul și mi-a arătat o lenjerie de pat, două perne, o plapumă, niște ștergare cusute pe etamină, o oală și două linguri de lemn.

– Ce-s astea, bre?

– Zestrea ta, maică. Să ai și tu pă ce pune mâna când te-oi mărita.

Am uitat să vă spun că cea mai mare grijă a bunică-mii era să apuce să mă vadă la casa mea. Duminică de duminică mergea la biserică și se ruga pentru asta. Până la urmă i-a ieșit. Parțial. În schimb, cea mai mare grijă a mea era că bătea liceul la poartă și eu nu mă hotărâsem încă dacă vreau să fiu fată sau băiat.

Până să mă hotărăsc de tot, am nimerit într-o clasă predominant masculină. Așa că mi-a fost foarte lesne să formez rapid o gașcă cu cinci băieți și o fată. Eu eram fata. Cred. În formația asta se nimerise și Emil. Blond, cu ochii albaștri și niște gene atât de lungi că-și pieptăna sprâncenele cu ele. Nu-mi plăcea de el că era timid și fricos ca o fată mare. Când aveam de gând să chiulim, de emoție Emil începea cu un drum la budă și termina cu vărsături și febră. Cum naiba să-ți placă așa ceva?

Mama însă făcuse o pasiune pentru Emil. Și mi-l descria zilnic ca fiind bărbatul ideal pentru mine. Săraca. Tata era mai maleabil. Mai venea cu câte o replică: lasă, femeie, fata în pace că și-o găsi și ea rostu’ până la urmă. Și ăsta alt visător!

Anii au trecut, s-a terminat și cu parangheliile și cu liceul, băieții din gașcă au primit ordin de încorporare. Am făcut o mică petrecere de despărțire, unii au plâns, alții au băut și nimeni n-a făcut sex (cred). La final ne-am jurat pe cravata de pionier c-o să ne scriem. Și o perioadă le-am scris tuturor. Doar că patru dintre cei cinci și-au găsit câte o iubită pe unde făceau armata așa că dintr-o data erau  cam ocupați. Mai puțin Emil. Cu el am continuat să corespondez despre toate prostiile.

Într-o seară, eram cu fetele în fața blocului, când deodată îl văd pe Emil că intră pe aleea blocului. Era tot blond cu ochi albaștri, dăcât că îmbrăcat în soldat. Târa după el geamantanul ăla uriaș de lemn și înainta încet-încet pe alee. Când a ajuns în fața mea, a lăsat geamantanul să cadă, a oftat lung, s-a uitat în ochii mei și-odată îl aud că mă iubește și că el vrea să ne căsătorim. Cu preinfarctul gata făcut, le-am spus fetelor să mă scuze putin și m-am dus sus la tata cu el. L-am luat direct:

– Tată, Emil vrea să ne căsătorim! Ce fac?

– Tu? Nimic!

Apoi s-a uitat cu dragoste părintească la Emil:

– Tăticule, io ți-o dau. Da’ înapoi să n-o mai aduci, că n-o mai primesc.

Ne-am căsătorit într-un final. Dar fiecare cu altcineva.