Primești pe mail o poveste precum cea de mai jos. Și atunci ți se face rușine.

Ea este Giorgia. A descoperit recent blogul meu și, pentru că s-a regăsit în subiectul mult discutat zilele acestea, mi-a trimis ceea ce o să citiți imediat.

mihai_vasilescu_life_lemons

Am fost abandonată de mamă când eram foarte mică, nu aveam un an! Nu m-a dorit niciodată, tata a fost cel care a insistat ca eu să mă nasc, ea a încercat să scape de sarcină consumând țigări și alcool în exces. Dar nu a fost să fie, iar eu m-am născut foarte sănătoasă! Apoi nu i-a convenit că nu eram băiat.

După ce m-a părăsit am fost crescută de bunici, de tata și într-un final și de noua soţie a tatei! Tata și cu ea munceau din greu, iar eu îi ajutăm foarte mult în casă la curățenie, la cumpărături, la plătit facturile, chiar dacă aveam doar 7-8 ani! Într-o zi m-au trimis să fac niște cumpărături. Când mă întorceam spre casă nu mi-am data seama că sunt urmărită de un bărbat. A intrat după mine în bloc, m-a trântit pe scări și a început să mă atingă și să tragă de mine. Bineînțeles că am început să țip și să plâng, iar el speriat de gălăgia făcută de mine a fugit! Culmea e că nu a ieșit nici un vecin să vadă ce s-a întâmplat, iar pe urmă familia nu a observat comportamentul meu ciudat pentru că oricum eram un copil mai retras. Dar de povestit nu am povestit nimănui.

A două oară s-a întâmplat la țara, la bunicii vitregi. Bunica mea vitregă era și este o persoană foarte bună, s-a comportat cu mine așa cum nu s-a comportat nici tata. Am fost pentu ea mult mai apropiată decât nepoții buni pe care îi avea! Nu a făcut absolut niciodată diferențe, chiar dacă nu eram sânge din sângele ei. În schimb pe tata nu prea îl suportă!

Într-o dimineață, bunica era cu treburi pe afară, eu dormeam iar soțul ei a început să mă atingă în zonele intime punându-mi întrebări indecente (scârboase aș spune). De data asta nu am putut țipa, pentru că eram prea panicată. Totuși am început să plâng și să-i spun să mă lase în pace, amenințându-l că țip. M-am luptat cu el cum am putut, împiedicându-l să mă atingă mai mult decât deja o făcuse. Când am început să plâng mai tare, m-a lăsat în pace pentru că în camera cealaltă era fratele meu vitreg! Evident că nu am mai rămas niciodată singură în compania lui. Căutam tot felul de motive să-l evit și am reușit!

Nici de data aceasta nu am povestit nimănui nimic! Tata este un om foarte impulsiv și violent, dacă ar fi aflat ar fi fost capabil de crimă! Într-o zi i-am spus că un bărbat alergă după mine să mă bată cu bâta, din cauza altor copii. Tata a coborât la el, nu am văzut ce s-a întâmplat, dar știu că din momentul respectiv omul nu a mai încercat să se apropie de nici un copil nici măcar cu privirea!

După câțiva ani, mai exact pe când aveam vreo 12, tata s-a despărțit de soția lui și am fost alungați din casa în care locuiam. Tata m-a trimis la o mătușă, iar el… nu știu unde s-a dus!

Într-un final, am ajuns la orfelinat. Mi-a fost extrem de greu pentru că pe el îl vedeam o data, de două ori pe an. M-am simțit abandonată pt a doua oară! Am rămas același copil închis în el, dar care avea curajul să înfrunte pe toată lumea și să ia apărarea altora!

La început a fost foarte greu şi uram că trebuie să stau la orfelinat. Dar în momentul când am început să vizitez și alte cele centre de plasament, centre de oameni adulți cu probleme psihice, pe cele pentru copii cu handicap psihic și fizic, un centru pentru persoane infestate cu HIV sau femeile din închisoarea de la Bacău (am organizat un spectacol pentru ele), am învățat să prețuiesc mai mult viața așa cum e.

A fost greu la orfelinat, mi-au lipsit multe lucruri, dar cel mai important pentru mine și pe care nu-l puteam înlocui cu nimic, a fost lipsa familiei! Într-un final m-am obișnuit sau măcar nu mai dădeam foarte mare importantă tuturor lucrurilor urâte ce mi se întâmplau!

Până în momentul când m-am oferit să ajut un coleg! Noi aveam acolo și o fermă micuță cu găini, două vaci și iepuri. În ziua respectivă băiatul acela a întrebat cine vrea să îl ajute, pentru că era rândul lui să dea apa și mâncare la găini, iar el avea altă treabă și trebuia să plece. M-am oferit eu! Mi-a dat cheile și m-am dus. Dar nici nu am ajuns bine acolo, că la câteva minute a apărut și el. Mi-am dat seama imediat ce avea de gând, dar a fost prea târziu!

Degeaba am încercat să fug, mi-a luat cheile și m-a încuiat înăuntru cu el. M-a jignit, a râs de de mine și de ochelarii mei, m-a lovit de mai multe ori și și-a bătut joc de mine! La un moment dat a mai venit încă un alt băiat, care culmea era chiar un prieten de-al meu. Dar a început și el să îmi dea palme, apoi a plecat și m-a lăsat acolo cu primul. Eram șocată, pentru că eu vroiam să îi cer ajutorul.

Am reușit să îi fur cheile celui care mă ținea închisă, dar până să descui ușa m-a prins. A început din nou să mă bată, să mă atingă, timp de câteva ore bune. Când s-a întunecat a venit un responsabil acolo, cineva îi spusese unde eram, dar nu am aflat niciodată cine.

Toată lumea m-a învinuit pe mine! Am încercat să le spun responsabililor ce căutam acolo și ce mi-a făcut respectivul dar degeaba. Temeres lor era lor era să nu fiu însărcinată. În rest îmi tot repetau ca eu sunt de vină, pentru că nu aveam ce să caut acolo! Asta chiar dacă până în momentul respectiv tot timpul ne trimiteau la fermă când era nevoie de ajutor. Acum îmi spuneau că nu aveam de ce să fiu acolo. Aşa că eu am fost găsită singura vinovată. Nimeni altcineva nu a pățit nimic.

Poate a fost totuși vina mea. Știam că respectivul băiat mai fură anumite chestii de prin casa de copii, dar totuși de la furt și până la agresiuni fizice sau sexuale eu spun că este cale lungă!

După tot ce s-a întâmplat, am evitat să fiu singură în compania lor, așa cum am procedat și în copilărie. Dar m-am liniștit doar atunci când, după ceva timp, tipul care m-a încuiat a plecat din orfelinat. Nu din cauza acestei povești, ci pentru că avea obiceiul să fure lucruri din casă. Celălalt băiat, după tot ce a făcut, s-a comportat ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

Din toate astea mi-am revenit fără nici un ajutor. Aveam psiholog în orfelinat, dar nimeni nu a considerat că aș avea nevoie de consiliere. Pentru ei oricum eram aceeași adolescentă retrasă și timidă și au crezut că asta face parte din comportamentul meu normal!

Cam asta este o parte din viața mea! Mi s-au întâmplat mai multe lucruri negative decât pozitive, dar toate cele rele m-au întărit și m-au făcut mai puternică!

 

sursa foto