Acum ceva vreme, într-o ploioasă după-amiază de sâmbătă, unul dintre colegii mei zăcea tolănit în fotoliu la televizor, cu un platou de sendvișuri lângă el. Din cauza vremii, tocmai îl luase o moțăială plăcută, când în cameră a năvălit fie-sa, pe atunci în vârstă de nouă ani (sau pe acolo). Care l-a luat la marele fix:

-Tati, ce e aia spermă?

Omului meu i-a sărit restul de bol alimentar din gură. După care s-a înecat la loc. A băut apă, a grohăit, făcea orice ca să câștige puțin timp. Ce naiba să răspundă? Cum îi explici unui copil de nouă ani așa ceva? Până la urmă și-a luat inima în dinți și a răspuns:

-O substanță secretată de organul sexual masculin.

Foarte bun răspunsul, absolut descurajant. „Substanță”, „secretată”, „organ”, o mulțime de termeni pentru care cea mică ar fi trebuit să ceară lămuriri suplimentare. Dar cum nu mai avea chef de discuții cu „babalâcul”, a dat mulțumită din cap și a plecat. Însă era clar că ăsta fusese doar începutul, întrebările “incomode” de-abia de atunci înainte urmau să apără.

Nu trecuse foarte mult timp da la micul incident, într-o altă după amiază ploioasă (numai probleme de la vremea asta urâtă), colegul meu era tot la televizor. De data asta îi ținea companie și fie-sa. Haleau pe rând din punga de bomboane pe care o aveau între ei și căutau un program care să le placă amândurora. S-au oprit la balet, nu de alta, dar e bine să înveți copiii să iubească frumosul cât mai de timpuriu. La un moment dat cea mică, înveselită toată, întinde un deget spre ecran și exclamă:

-Ia uite, tati, cum i se vede pula lu’ ăsta!

Bomboana care i-a sărit colegului meu din gâtlej a descris o voltă scurtă și a aterizat în apa proaspăt schimbată din vaza cu flori (bună treabă, maica-mea punea zahăr când eram mic, cică țineau florile mai mult). După ce a trecut șocul, da-i și explică-i copilului că nu se spune așa. Că a folosit un cuvânt urât pe care ar cam trebui să-l uite. Și că denumirea corectă și acceptată este „penis”. Informații multe și destul de contradictorii, aia mică mai avea un pic și zicea: „ce penis ca o pulă are ăsta”.

Dar după ce a terminat cu explicațiile, amicul meu a hotărât că așa nu se mai poate și a decis că trebuie să facă ceva. A căutat pe net, prin librării și până la urmă a găsit soluția salvatoare. Este fix cea pe care o vedeți mai jos. Dragii mei, din momentul în care fie-sa a primit cartea, s-a terminat ca prin minune cu întrebările incomode. Chiar se lăuda la un moment dat taică-său că a fost o investiție excelentă. Acum mai dă doar explicații suplimentare și asta pentru că așa vrea el și pentru că între timp a mai crescut un pic copila.

Așadar recomand cartea tuturor părinților care vor să înțeleagă cei mici cum stă treabă cu sexul dintr-o perspectivă mai aprofundată, fără să mai fie nevoie să caute explicații savante. Sunt scrise lucrurile exact pe înțelesul lor. Aveți totuși grijă cât de mici sunt copiii cărora le-o dați, dacă o luați pentru vreun găligan de paișpe ani, s-ar putea să vă dea cu ea în cap pe motiv de subapreciere.

mihai_vasilescu_sexul_mici1