6,964 cititori

Poveste de supraviețuitor

Pe Peter îl cunosc doar de pe Facebook. Ne simpatizăm reciproc, dar cam la atât s-a redus până acum interacțiunea noastră. Habar n-aveam de povestea lui și mi s-a cam ridicat părul pe mâini ieri când mi-a trimis-o. O aveți mai jos.

Am să va spun o poveste din care sper să rămâneți cu ceva. Nu este o poveste tristă, este o poveste reală care se termină cu bine, și asta nu pentru că îmi plac filmele cu happy end, ci pentru că este simpla realitate. Unii vor spune că a fost noroc, alții vor spune că a fost soarta, mie îmi place să spun că a fost rezultatul unei rețete perfecte: medicație, cam 12 ani, de la citostatice puternice cum ar fi Vincristine, la insipidul bariu utilizat pentru imagistică, până la simple pastile de durere, plus mult, foarte mult optimism. Cam 40 de ani până acum. Continuarea

3,374 cititori

Sisif și Don Quijote ar fi trebuit să se nască în România

Să presupunem că ai avut ghinionul să te naști și să trăiesti în România. Ducem presupunerea mai departe și ne imaginăm că dacă tot trăiești aici, te-ai mai și căsătorit și-ai făcut și-un copil. Copil care s-a născut hipoacuzic. Mai precis, fără auz. Deloc.

Știți ce-ți oferă statul român din momentul în care acel copil a venit pe lume? Muie, multă muie. Bine, nu că ți-ar oferi altceva nici dacă ai un copil perfect sănătos, dar în acest caz muia parcă se simte mai al dracului. Se simte în așa hal încât, din momentul în care s-a pus diagnosticul de hipoacuzie profundă bilaterală, și te “bucuri” din plin de “benficiile” sistemului de sănatate românesc, începi să te întrebi dacă nu cumva ai avut dintotdeauna în tine instinctul criminal care-ți spune că poate ar fi cazul să dai în cap cuiva. Continuarea