7,842 cititori

Unde-s bărbații de altădată?

Dacă e sâmbătă, e Elena.

Pe Viorel l-am cunoscut când eu aveam 10 ani, iar el cred că vreo 20. Se mutase în blocul de vizavi, la etajul doi, împreună cu maică-sa. Pe cât de băiețoasă eram eu, și nehotărâtă ce sex vreau să am când o să fiu mare, pe atât de feminin era el. Ziua, când maică-sa era la serviciu, se îmbrăca în hainele ei și se urca pe pervazul geamului de la bucătărie ca să-l pot admira. Și-l admiram. Cu urlete de bucurie dacă îi stătea bine si cu pietre dacă-i stătea rău. Și de cele mai multe ori îi stătea rău. Mai ales când se împodobea (mai ceva ca bradul lu’ Fuego) cu mărgele, cercei și brățări. Plus că femeia avea și o colecție impresionantă de pălării pe care Viorel și le punea pe capul lui mare.

Continuarea

20,517 cititori

Se dă un tatuat. Ce facem cu el?

Zilele trecute era un tip lânga mine în metrou. Şi m-am apucat să-l studiez, pentru că omul era pe genul culeanu. Staţi aşa că vi-l descriu imediat. Ambele mâini erau acoperite de tatuaje. Se mai vedea unul şi pe gât. Ochelari de hipster, tot felul de brăţari ciudate, cercei în ambele urechi şi un piercing micuţ sub buza de jos. Cam ăsta era peisajul. Mie, personal, imi plăcea gagiul, mai ales că avea şi un aer “jemanfişist”. Părea genul care s-ar uita calm şi relaxat la tine în timp ce-l anunţi că peste fix o oră un meteorit uriaş va distruge Pământul. Ei, şi? Nu e panică, man.
Continuarea