4,590 cititori

Cum fuse la Barcelona

Hai că m-am hotărât totuși să scriu câte ceva despre Barcelona ca să rămână aici. Că dacă dai search pe google găsești numai articole plătite sau chestii care nu intersează pe nimeni.

În general eu sunt un individ care nu e dispus să-și strice vacanțele cu căcaturi. În sensul că dacă am ales să merg la două stele și pe buget de austeritate, o să mă bucur la fel de tare de experiență ca și cum aș merge la cinci stele și cu bani gârlă la mine. Asta neînsemnând că nu sunt în stare să observ și minusurile și plusurile, doar că nu sunt dispus să le las să mă afecteze, dacă nu sunt chestii extrem de grave. De-aia o să las aici doar ce-am remarcat, absolut obiectiv, și pe pozitiv și pe negativ. Continuarea

4,301 cititori

Analist financiar semi-analfabet, caut proşti să-mi citească aberaţiile

Cred că sunt masochist sau ceva asemănator. Altfel nu pot să-mi explic de ce în continuare citesc cu nesaţ orice articol cretin, de genul acestuia, care-mi ajunge sub ochi.

Ştiu că n-o să staţi niciunul dintre voi să parcurgeţi elucubraţiile celor de la cocoon, aşa că vă spun eu ce şi cum. Pe scurt, scoateţi-vă banii din bănci, că altfel din august o s-o luaţi în mână. Vi-i confiscă ăştia pe toţi şi vă mai fac şi in ciudă. Pe sistemul:

-Bună ziua, am venit să fac şi eu o retragere…

-Marş, mă, d-aici, până nu punem bodigarjii pe tine! Săracule!

Cam asta ar fi esenţa articolului. Restul e doar lăbăreală.
Continuarea