O să vă fac o mărturisire. Eu sunt cea mai friguroasă persoană din Univers. Dacă mai există și alte Universuri, paralele, puteți să le luați în considerare și p-alea. Orice temperatură sub 20 de grade Celsius îmi dă frisoane. La mare intru în apă doar dacă are peste 23 de grade și chiar și-așa mă cam strâmb. Temperatura ideală, cea la care mă simt absolut minunat, nu mi se clintește nici măcar un mușchi pe față, este 27,5 grade. Iar de transpirat încep să transpir după 33 de grade. La umbră. Ce să mai, pe scurt, sunt coșmarul oricărui iubitor de frig.

Ce voiam de fapt să spun. Acum vreo doi anișori am stat într-un bloc din ăla vechi, proaspăt izolat termic. Mă rog, ăștia văd că zic „anvelopat”, da’ pe mine termenul ăsta mă duce cu gândul doar la faptul că ar cam trebui să-mi schimb cauciucurile de iarnă. Chestie care mă cam indispune.

Revenind, ziceam c-am stat într-un bloc din ăla vechi, construit înainte de anii 70, cam pe când încercau tovarășii să. Nu știu dacă voi știți cam cât de friguroase sunt blocurile vechi. În primul rând că-s camerele mai înalte, mult mai înalte, și durează o veșnicie până se încălzesc. Iar deasupra răcit, se răcesc imediat. 

Well, a fost cea mai călduroasă iarnă din viața mea. Era atât de cald încât noaptea eram nevoit să închid caloriferele și să deschid măcar un geam. Altfel mă trezeam dimineața leaorcă de transpirație. Dar pentru că eu merg în viața asta doar pe două principii „de ce să-mi fie frig, dacă se poate să-mi fie cald” și „mai bine sănătos și bogat decât sărac și bolnav” (la al doilea mai am de lucrat oleacă), n-am zis nici pâs.

Lăsând gluma la o parte, a fost ocazia cu care m-am lămurit cam care este diferența între un bloc izolat termic și unul chel. Nu de alta, dar multă vreme am crezut că anvelopările astea sunt așa de ochii lumii, niște mânării inventate de primării ca să mai sifoneze niște bani. Or fi, adică s-or face mișculațiuni cu banii, dar din punctul de vedere al randamentului termic, n-am ce să mai comentez, e mai bun cu minim 50%.

Și ca să mă dumiresc complet cum stă treaba, la invitația ROMEPS (Asociația Producătorilor de Polistiren Expandat din România) săptămâna trecută am fost să vizitez o fabrică unde se produce polistiren expandat. Așa ca să văd și eu despre ce e vorba. Mbun, când am pășit pe poarta fabricii, știam un singur lucru: că e chestia aia căreia noi îi ziceam „spumă de mare” și făceam din ea bărcuțe. 

Am plecat de-acolo doxă de polistiren. No joke. Procesul de producție este extrem de simplu, iar produsul final este ăla pe care-l știm cu toții și care înțeleg că este folosit în procent de peste 90% în domeniul construcțiilor datorită versatilității sale tehnice, performanței și rentabilității. Mai vreți? Că mai am? Sau nu, facem altfel, dacă aveți voi întrebări, shoot me. Dacă nu, și vă interesează subiectul, puteți arunca un ochi aici.

Mno, ca să încheiem cu ceva productiv. Pe la voi cum se prezintă lucrurile? Stați la casă, stați la bloc? Sunt izolate termic? Dacă da, cu ce? Dacă nu, de ce?

mihai_vasilescu_polistiren