3,112 cititori

Cum e? Vă plictisiţi la muncă?

Ia să vă dau io de lucru olecuță. A, nu, nu m-am întors din concediu, dar nu puteam să vă las așa fără ocupaţie într-o vineri dimineață.

Deci, știţi voi clișeul ăla cu “ce-ai face dacă mâine ar fi sfârșitul lumii?”. Întrebare la care răspunsurile sunt de genul “n-aș mai avea de ce să mă tem și m-aș duce în sfârșit să-i spun lu’ Lili de la HR că sunt mort după ea ș’-am face sex toata noaptea”. Mhm, fix asta ai face știind că a doua zi urmează s-o cam mierlești într-un mod lejer violent. De bucurie, n-ai mai putea să-ţi stăpânești erecțiile, cum naiba.

Well, dar dacá scenariul s-ar schimba un pic. Dacă s-ar anunța că sfârșitul lumii vine peste o perioadă mai mare, ceva de genul un an, să zicem. Și nu vorbesc despre bălăriile anunțate din când în când pe efemeride sau cocoon. Presupunem că ar fi treabă serioasă, cu anunț oficial, cu toate guvernele și toate organizațiile mondiale implicate, cu NASA în alertă maximă după ce au comunicat că din păcate, asta ne așteaptă, peste fix 365 de zile și șase ore un meteorit uriaș vă lovi Terra, în urma impactului orice formă de viață urmând să dispară.

Ce voiam să vă întreb, ce-ați face în această situație? Cum ați proceda? Pentru că e clar că ar urma un haos de nedescris, iar legile n-ar mai avea nicio putere asupra nimănui.

Deci?

P.S. Evident, aștept cu nerăbdare primul comentariu în care să mi se explice că sexul cu Lili de la HR rămâne singura opțiune câștigătoare. Dăcât ca nu o singura noapte, ci 365.

mihai_vasilescu_sfarsitul_lumii

87 de păreri la “Cum e? Vă plictisiţi la muncă?

  1. Asta mi-a adus aminte de filmul „Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii”, asa ca exact asa as face și eu. As încerca de toate. As face mult sex, multe țigări (m-am lăsat de 4 ani asa ca as recupera acum înzecit). In rest? Mi-as cere iertare celor cărora le-am greșit, ca sa am un loc la geam pe un nor pufos.

    Comentariu beton! Thumb up 23 Thumb down 1

  2. Io nu cred că ne lasă bunul Dumnezeu de izbeliște! Dar, tot putem încerca cu Lili! 😛

    Comentariu beton! Thumb up 22 Thumb down 1

  3. Ştii ce e culmea? Că la noi la HR chiar există o Lili, numai că nu cred că ar vrea cineva să facă sex 365 zile/an cu ea, chiar dacă vine sfârşitul lunii.
    Cât despre mine, cred că mi-aş lua toate economiile şi aş porni să călătoresc şi unde mă prinde sfârşitul, asta e!

    Comentariu beton! Thumb up 26 Thumb down 0

    • De ce trebuie sa astepti sfarsitul lumii ca sa calatoresti? Daca tot exista economii de ce sa nu profiti de ele acum? Chiar daca nu vine sfarsitul lumii, puterile tot in scadere sunt. Profita de viata cat poti acum. Sfarsitul oricum ramane o necunoscuta si timpul e o chestie relativa. Nu sti ce-ti poate aduce ziua de maine. 365 de zile e atat de departe….

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 2

      • Pentru că acum sunt la serviciu şi călătoresc doar în scurtul concediu pe care îl am.

        Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 1

  4. Aş pleca in lume 😊 să încerc să văd şi să descopăr cât mai multe locuri

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

  5. Cred ca in primul rand m-as bucura strasnic ca aia de Administratia financiara au imbulinat-o si pe urma as pleca in lume ca doar daca a ajuns Badea Cartan la Roma oi nimeri si eu!

    Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 0

    • Aia de la administrația financiară sunt și ei tot ca un fel de oameni. Nu fi așa de rea chiar si în al 12-lea ceas…

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 3

  6. Timp de 9-10 luni as scrie o carte despre cum e omenirea acum iar in restul de luni o voi trimite in toata lumea ca sa fiu sigur ca macar un exemplar o sa traiasca. Astfel peste cativa zeci de mii de ani o sa fiu o persoana celebra care va invata viitoarea generatie de oameni despre omenire. In rest probabil ca m-as cupla cu tipa pe care o iubesc in secret dar acum suntem doar friends with benefits. Iar in ultima zi o sa-mi vad familia si prietenii apropiati iar apoi ma voi uita pe repeat la filmul preferat asteptand inevitabilul.

    Comentariu beton! Thumb up 17 Thumb down 0

    • @Radu, ăăă… ne zici mai mult despre tipa aia?

      Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 0

      • Pai ne stim de vreo 7 ani si am ajuns sa facem parte din acelasi grup de prieteni iar atunci cand iesim in oras sfarsim aproape de fiecare data impreuna. Amandoi stim ca ne placem reciproc dar ne place ce avem si ne e frica sa facem urmatorul pas. Asa ca momentan suntem friends with benefits.

        Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 1

        • Păi ce mai aveți și puteți pierde dacă relația mai înseamnă și altceva în plus față de sex când aveți chef? ”Dreptul” de a face sex și cu altcineva? Scuze pentru indiscreție, dar sunt și eu cuiroasă 🙂

          Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • The Book of Radu!

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  7. Mi-as tine copiii in brate.

    Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 2

  8. Eu as impusca politicienii! In felul asta as fi sigur ca,daca supravietuieste careva,sigur nu e politician!!!

    Comentariu beton! Thumb up 59 Thumb down 4

  9. La ce haos va fi o să îmi doresc să găsesc un loc liniștit unde să îmi trăiesc ultimele zile alături de familia mea, o vizuină în pădure ceva, departe de legile junglei :))
    Am vrut să zic că o să îmi cumpăr un conac în buza mării cu credit pe 30 ani și nu o să-l plătesc niciodată, dar cum am spus, la ce haos și panică va fi foarte puțin probabil ca banii sau orice bun material să mai conteze.

    Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 0

    • @Roxi, la faza cu creditul mă gândeam și eu. 😀

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

      • Nu cred ca se vor mai da credite in astfel de situatii. Economia se duce de rapa. Cel mult armata ar mai tine lumea in ordine… Ce ai acum e cu ce ramai in urmatorul an. Asta daca nu ai prea mult si nu poti mentine cand se instaureaza legea junglei.

        Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 2

  10. Dacă ar fi sfârșitul mâine, treaba ar fi simplă: mi-aș lua un șezlong și o umbrelă d-aia mare, o sticlă de whisky bun, două pachete de țigări și un trabuc, m-aș cocoța pe o clădire înaltă și aș aștepta finalul. Locuri în primul rând la Apocalipsă, cine n-ar vrea așa ceva? O să întrebați: “Și familia?” Cui îi mai pasă? Un pupic și să facă ce vor. 😄😄
    Dacă aș ști cu un an înainte…hmm….se schimbă treaba. În primul rând, aș transforma toate obiectele cu potențial din casă în posibile arme. Apoi aș umple un rucsac cu chestii comestibile, în special conservate, și aș pleca împreună cu tot familionul din oraș. Unde? Păi, nu știu dacă sunt influențat de cărțile lui Stephen King sau de filmele văzute, dar sunt convins că, indiferent de proporțiile și natura chestiei care urmează să se întâmple, întotdeauna există supraviețuitori. Așa că aș încerca să găsesc un loc care să-mi asigure supraviețuirea. Dacă nu reușesc, aia e! Măcar am încercat și nu mi-am petrecut ultimele zile jelind sau făcând chestii care nu ajută la nimic.

    Comentariu beton! Thumb up 28 Thumb down 0

    • @Ionut, Ce naiba faci un an doar cu un rucsac?

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

      • @Mihai, nu un an. Doar câteva zile. Evident că, în haosul creat, mașina devine inutilă așa că deplasarea se face pe jos. Și nu e o idee bună să car în spate 5 tone de haleală. Gă sesc pe drum ce îmi trebuie. Hai că am dat-o în scenarii de film.😄

        Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

  11. plm…m-as retrage in munti…rasa umana este experta in supravietuire…am vazut eu ibn filme si in povesti.

    Comentariu beton! Thumb up 19 Thumb down 0

  12. Fix peste 365 zile? Păi, să vedem 🙂
    M-aș da peste cap și aș face tot ce pot să-l fac pe omuleț – băiețelul acela special cu care lucrez, fericit. Gen, toată ziua, plimbări, Mc, înghețată, mare, munte, orice nimic i-ar aduce lui bucurie.
    Mi-aș șterge contul de FB.
    Le-aș da mai mult timp celor ce-i iubesc.
    M-aș îndrăgosti fără să mai analizez atât, că oricum n-ar mai conta.
    Aș pleca să văd marea, primăvara.
    Aș sări cu parașuta – în general nu am nevoie de exces de adrenalină, dar am văzut o doamnă babă de vreo sută de ani ce-a făcut asta și părea că se distrează tare.
    Mi-aș achita toate chestiile financiare restante, deși, na, n-ar mai fi nimeni după să mă tragă de urechi că n-am făcut-o.
    Aș merge să caut mormântul unui bărbat ce l-am iubit cândva și despre care am aflat, după destul timp, c-a murit fix într-un moment în care eu eram în orașul în care locuia el.
    Aș face un curs cap coadă cu un profesor pe care-l admir, chit că n-aș mai avea unde să aplic ceea ce ipotetic aș învăța.
    Aș căuta niște persoane potrivite și le-aș da cărțile mele – măcar să apuce să le citească până bate gongul ăla.
    Aș pleca voluntară prin Africa, e o chestie ce mi-o doream când eram adolescentă și îmi imaginam că voi salva toți copiii lumii.
    Aș mânca munți de ciocolată și m-ar durea fix undeva că m-aș îngrășa 😛
    Na, nici n-ar fi mare scofală. Chestia e că n-am nici cel mai mic chef să mor. Și, oricum, o să-mi pară tare rău de mine când se va întâmpla asta 😛

    Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 0

    • Aia cu căutatul mormântului a durut… 🙁

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

      • Doare într-un fel, deși e o poveste veche. Când am aflat m-a șocat cumva coincidența. Că eram acolo, el murea, iar eu habar n-am avut. Nici măcar nu știu ce s-a întâmplat, era un bărbat tânăr. Cred că doar în cărți e faza aia că simți despre cei iubiți cândva dacă li se întâmplă ceva. Eu n-am simțit nimic. Nici nu știu la ce-ar ajuta mersul la un mormânt, habar n-am, dar așa gândesc acum, sub presiunea celor 365 de zile rămase.

        Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

    • @miha, aha. Și de ce nu faci toate astea acum?

      Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 0

      • @Mihai, vreo doua, trei, le fac. Despre restul ce nu le fac, presupun ca e iluzia faptului ca mai am suficient timp, plus efectul anestezic al familiarului. In alta ordine de idei, ce pacat ca blogurile nu se fosilizeaza 🙂 Imi si imaginam un scenariu – peste x, milioane ani, cineva gasind si citindu-ti postarea de azi. Si nedumerirea: ia uite si la astia ce ganduri mai aveau 🙂

        Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

  13. Am nişte polițe de plătit şi la ce idei de plată am, în SUA aş primi direct injecția letală 😈😈😈. Asta ar fi distracția mea, deşi nu cred că mi-ar ajunge 365 de zile ca să mă simt deplin satisfăcut, dar mă mulțumesc şi cu atât 😆

    Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 1

    • @diabolic, uitasem că tu ai și acces la armament. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

      • Frățică, nu aş folosi niciun fel de armă cu glonț….mâinile goale… mă rog, frânghii, lame, curele….etc 😈😈😈😈😈😈

        Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

        • Eu mi-as lua un an concediu sa ma duc sa fac bungee jumping,un salt cu parasuta,o repriza parapanta si cu un costum din ala cu aripi pentru zbor liber.Nu stiu cum se cheama.As merge cu masina cat de tare poate ea si nu mi-as mai cenzura nici un gand.Si asa fara sfarsit imi iese greu cu cenzura,dar daca tot n-ar mai conta nu le-as mai pune floricele.

          Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

        • Cu sarea vin eu.Pentru taieturile de lama.Am asa un sentiment ca in adunatura pe care ai vrea tu sa o ucizi sunt vizati si cativa pe care as vrea eu sa-i ucid.

          Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • Facem echipa?
      Ne-ar fi mai usor in doi

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @diabolic, deci… la o asa minte creata musai sa iti scrii memoriile in alea 365 zile sa citesc si eu, nu ca ar mai conta, dar zau ca as prefera sa citesc “ideile tale de plata” undeva in varf de munte; ca tot acolo m-as retrage si eu in caz de Apocalipsa cu tot cu familie, ca vor ca nu vor ;).

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  14. Nu știu. Nu am prea visat la ce aș face în asemenea momente. Cred că aș încerca să stau cât mai mult timp cu persoanele dragi mie și…atât.

    Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • @9, da, dar unde ai sta?

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

      • Îmi place marea, dar n-as risca să mor înecată de valurile uriașe, asta pentru că barca lui Noe nu mai e. Mai bine sus la Sfinx, doar e o… bază extraterestră. Poate s-ar îndura extratereștrii de noi. 😀

        Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

  15. Tocmai ce am vorbit cu Lili… ea cica vrea sa petreaca timpul cu Radu de la Comercial. Nasol…

    Comentariu beton! Thumb up 37 Thumb down 0

  16. După ce-am citit întrebarea TA, mi-au venit cateva răspunsuri în cap (puține, că am cam făcut multe în viața asta). După aia a venit întrebarea MEA: de ce dracu’ aș aștepta o astfel de veste ca să fac ce-mi doresc? Riscul să mor acum când scriu e de 100%.
    Ești tare, bă, cu întrebările tale pentru că mă faci să-mi pun și eu altele.

    Comentariu beton! Thumb up 33 Thumb down 0

  17. Aș umbla pe unde n-am reușit inca să ajung si când nu s-o mai putea aș pleca pe Marte!

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

  18. As renunta dracului la cura de slabire! :))

    Comentariu beton! Thumb up 21 Thumb down 0

  19. Tie ce-ti pasa, o ai pe Lili de la HR, si daca vrei, alte 364 de alte “Lili”…
    Mai rau e de cei/cele fara pretendenti… anul va parea mult mai lung cu asa seceta sufleteasca si trupeasca…
    Eu… mi-as lua copilul si as pleca in lume cu el – sa putem lua cu noi in neant amintiri despre… noi…

    Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • @Dany, aoleu. Și nu poți să rezolvi asta cu “pretendenţii” fără sfârșitul lumii?

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  20. “as vrea tu” sa fie asa simplu!

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  21. Mi-as lua o cisterna de bere si ceva mancare pt. un an, toate jocurile si cartile pe care vroiam sa le joc/citesc, i-as spune lui Lili de la HR ce e de zis, oh stai ca eu i-am zis deja demult pt. ca sunt un ticalos obraznic, si cam atat.

    Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 0

  22. Probabil ca anu de armata la vânători cand am stat cu psl 54 in brate mi-ar folosi.Sunt scelerat,am o răbdare si o vointa de fier asa ca Radu de la comercial nu are nici o sansa.Lili, vezi ca vin papuse.O sa vii oricum,chiar daca nu vrei ca astea-s amănunte.Probabil o sa fii mai târziu obiect de troc pentru niste tigari si niste conserve.O sa fac asta cu sufletul sfasiat ca stii cat de sensibil sunt.
    P.S:sa te faci blonda.

    Comentariu beton! Thumb up 22 Thumb down 3

  23. Du-te, bă, cu scenariul tău de-aici! Cît timp Bruce Willis nu e mort, sigur mai avem o șansă.

    P.S. Mă gîndesc că pînă-și face Bruce treaba, va fi vai de curu lu Lili…

    Comentariu beton! Thumb up 22 Thumb down 0

  24. Aș cumpăra o sticlă de vin foarte scump, da’ scump rău, de aia care-ți lasă contul pe 0, mi-aș servi o cupă, m-aș așeza la geam și aș aștepta. Oricum, mare scofală nu mai poți face aseptandu-ți moartea, acum e momentul să-ți împlinești dorințele!

    Asta aș face!

    Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

  25. Nu stiu ce ne face sa credem ca momentul in care trebuie sa incepi sa iti indeplinesti dorintele este atunci cand afli ca mai ai putin de trait. Dimpotriva. Cand mai afli ca mai ai putin de trait, cel mai cool sentiment pe care mi-l imaginez e ca stai chill la un pahar de ceva, si realizezi ca ti-ai indeplinit toate dorintele, si ca poate sa vina si mama apocalipsei acum,

    Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 1

  26. Cateva zile le-as petrece cu voi, cateva zile as lua-o pe Elena P acasa :), despre Lili nu stiu ce sa zic, poate exagerati voi barbatii.
    In final ceea ce a spus Dany cu copilul este de : ” ma inclin”

    Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 0

    • @Mothership, şi ce să facem noi două la tine acasă? (Insert un emoticon care bate din gene clipind des😜)

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

      • Cu imaginatia ta, chiar ca nu-mi fac griji 🙂

        Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 0

        • @mothership, atâât! Eşti pe mâini bune. Şi nu numai😜

          Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

  27. Pfoaaaaaaa, tareeeee! Lucrez la HR, nu ma cheama Lili, da’ mai are fro importanta?!!!!!! In ultimii 6 ani e al nu-stiu-catalea sfarsit ……

    Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

  28. M-aș declara oficial ”Lili de la HR” și v-aș lua pe toți de-aici pe o insulă (aproape) pustie să ne jucăm un an de-a întrebări&răspunsuri 🙂

    Serios vorbind, aia cu insula (aproape) pustie rămâne valabilă. Plus multe cărți, cafea, țigări și cartofi. Și asta numa’ ca să n-aud lamentările celor din jur…

    Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 0

    • @Laura, “de-a mama şi de-a tata” nu ziceai şi tu. Auzi la ea “întrebări şi răspunsuri”.. moartea pasiunii.

      Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 0

  29. Mi-aș face schimbare de sex(ca și bărbat arăt bine,ca femeie cred aș face ravagii)si m-aș combina cu Elon Musk Tesla.Ăla are sigur ceva pe țeavă pregatit pentru cazuri extreme.

    Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 0

    • @Paco, n-ai timp într-un an. Și-ai să crăpi ca androgin(ă) 🙂

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

      • ,@Laura G pentru că mi-ai distrus visul o să vin la tine pe insulă și o să vă……fur țigările.

        Comentariu beton! Thumb up 19 Thumb down 0

  30. Eu micas lua un an concediu sa ma duc sa fac bungee jumping,un salt cu parasuta,o repriza parapanta si cu un costum din ala cu aripi pentru zbor liber.Nu stiu cum se cheama.As merge cu masina cat de tare poate ea si nu mi-as mai cenzura nici un gand.Si asa fara sfarsit imi iese greu cu cenzura,dar daca tot n-ar mai conta nu le-as mai pune floricele.

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  31. Măi, n-aş face nimic. Dar fix NIMIC. Ideea e că oricum o să murim. Peste 10 zile, peste 365 zile sau peste 365 ani. Nu contează. Sunt numere lipsite de importanță dacă știi că ceea ce contează e ziua de azi și cât de împăcat ești tu cu tine azi.
    Din pacate îți dai seama de asta doar când pierzi brusc pe cineva drag și după perioada aia de durere realizezi cât de insignifiant ești în fața morții și că tot ce poți să faci e să accepți viața și să te bucuri de fiecare zi de ca și cum ar fi ultima…
    #deepshit

    Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 0

  32. La ce batai ies cand sunt promotii la tigai, sau mai rau, hartie igienica, cred ca daca s-ar face un astfel de anunt, ne-am omori intre noi (sau am fi omorati, dupa caz) inainte sa ajunga bolovanul pe Terra :)))

    Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

  33. Hm, mi-as cumpara o casa pe plaja, as calatori cat mai departe, as manca la cele mai bune restaurante din lume, as face bungee jumping, mi-as lua o masina smechera ca sa ma bucur de adrenalina, n-as rata niciun apus/rasarit, m-as imbata in Ibiza la vreo petrecere, as reduce orele de somn ca sa traiesc cat mai multe experiente . In mare parte, mi-as elibera partea mai wild, fara sa ma mai intereseze de altceva :d

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

  34. Ma, io ma intreb asta de cate ori nu stiu ce as face intr-o situatie. Asa ca in ultimul timp traiesc cu planuri pe maxim cateva zile 🙂 ceea ce mi se pare foarte fain. Si am realizat ca vreau sa fac toate prostiile inainte sa mor, asta asa, ca sa nu am regrete.
    Probabil as vrea sa vorbesc cu niste oameni dragi si sa ii vad. Restul e la liber.

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  35. Lili de la HR e o zdreanta. Se stie. Plus ca e grasa si urata.
    Mi-as desface o bere si m-as bucura ca mai am 364 de zile si nu o sa mai am nicio grija.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  36. procurat repede una bucata AKM, jefuit un magazin 75 % bauturi si 25 % macare apoi ¨¨imprumutat¨¨ o barca cu panze si…pe aici imi e drumul…..ma mai gandesc la un capitan secund……desi cred ca o secunda ar fi mai funny….

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • @sorin aurolacul, dacă-i vorba de bărci m-aș băga și eu…..dacă mai e loc….

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

      • Anouk adik Anuca daca crezi mai ai inca “aptitudini” de navigat – dat in barci in ape libere de obligatii esti prima mea optiune …pentru sfarsitul lumii in varianta Misu…

        Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

        • @sorin, io credeam că e plină barca deja! :))

          Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  37. Mi-aș lua băiatul, pe “iubi” și copilul ei și-n munți cu mine, fără telefon, tabletă, etc. Am să iau și ceva alimente sa-mi ajungă păna imi iese cu vânătoarea😄. În felul ăsta habar n-o să am cand se vor “găti” cele 365 de zile😉.

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  38. Fratica intai le scriu lui branson si lui buffet sa ma ajute cu un imprumut pe care nu il vor mai vedea inapoi. daca ma ajuta e bine daca nu, tot o iau pe lili si pe mimi de la serviciul financiar si ne retragem pe o insula. Ceva carti, cateva sticle de vin si aia e. Incepem sa perpetuam specia. Plus ca iti voi duce mai departe blogul. A venit sfarsitul lumii si blogul n- a murit. PS iar daca te faci muschi tiganesc ca pe vremuri, te iau cu mine pe insula.

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

  39. M-aș închide intr-o pivniță cu vinuri alese si-as bea până as cădea lat. Și după ce m-aș trezi aș lua-o de la capăt, cu alt butoi.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  40. Esti sigur ca n-ai terminat de citit Seveneves al lui Neil Stephenson de curand?

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  41. Ma bucur sa vad ca toata lumea e optimista si isi inchipuie ca in cazul unui asemenea anunt fiecare va mai trai (sau va mai dori sa traiasca) 365 de zile 😀 O lume in care conventiile sociale s-au dus dracu’ si, in cel mai bun caz, domneste legea martiala, nu-i chiar destinatia de concediu ideala.
    Sa fiu sincer nu stiu ce ar prima – dorinta de supravietuire individuala intr-un loc cat mai retras, dorinta ghiavoleasca de a scalpa vreo cateva personaje, sau un sictir maxim finalizat cu un deces cauzat de prea putin sange in alcool.

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  42. as dori sa-mi petrec timpul alaturi de cei dragi,asta cu conditia ca si ei sa-si doreasca acelasi lucru,altfel asa cum a spus Ionut,un balansoar,putin alcool si tigari,muzica din belsug.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  43. In legatura cu intrebarea cu ce a-ti face daca maine ar fi sfarsitul lumii ?
    Eu ma gandesc la un sfarsit al lumi fara dezastre naturale, doar cele provocate de noi. Adica un al treilea razboi mondial in care o sa participam toti si de vrem si de nu vrem, unde supravietuieste cine poate. Cine e de aceasi parere cu mine ?

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

Sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *