3,365 cititori

Revelionul pe străzi? Desigur, dar nu în București!

Pe sistemul “sunt un bucureștean mândru de orașul meu” și dacă tot am rămas pe plaiurile lui Bucur în noaptea dintre ani, mi-am zis că n-o fi foc dacă fac și eu Revelionul pe străzi. Așa că miezul nopții m-a prins în Piața George Enescu unde onor Primăria Capitalei a organizat mare tămbălău. A fost frumos și inedit, atât de frumos că mi-am jurat să fie prima și ultima oară când execut așa ceva. Recunosc, a fost și greșeala mea. Nu mai călcasem niciodată pe la vreun concert d-ăsta moca și aveam așteptările setate aiurea. Idiot.

Ceva mi-a sunat prost încă de când am ajuns și am realizat că prezentator e Mihai Morar. Nu știți cine e Mihai Morar? Felicitări! Bine ați venit pe blogul meu și sper să nu mai plecați niciodată, de cetățeni ca voi are nevoie țara asta. Omu’ are ceva emisuni pe la antene și radio ZU, iar în timpul liber se mai ocupă și cu ciorditul de pe net. Dar, până la urmă nu asta ar fi fost problema ieri seară, ci că așa, fără foi sau prompter în față și glume furate de la alții, gagiul are farmecul și carisma unei moluște intrată în depresie. Pur și simplu se scremea pe scenă. Mno, mi-am zis că sunt eu ghinionist sau prea pretențios și-am trecut peste, hotărât să mă simt bine dacă tot sunt acolo.

Well, n-ai cum, frate. Mai avem mult până învățăm cum sa ne comportăm când primim ceva moca și mai suntem și strânși la un loc, în turmă. Spre exemplu, n-am să înțeleg niciodată ce te-ar putea face să vii cu un copil de nici trei ani. Doar pentru că e gratis? Nu mai zic că era ger binișor de tot și săracu’ plod n-avea nicio vină că trebuie să îndure asta, am să spun doar că, evident, copilul ăla trebuia ținut în cârcă. Ia ghiciți, mai vezi ceva dacă ai nimerit în spatele vreunui părinte din ăsta destoinic? Și erau cu sutele. Da, știu, n-au avut cu cine să-i lase și era musai să-i târască un pic prin friguț, la revelion.

Ok, să zicem că, dacă fac un ușor efort de bună-voință, trec peste faza cu copiii, până la urmă nu e treaba mea. Dar să-mi explicați voi care ar fi motivele pentru care mi-aș lua câinele la un asemena eveniment? Înțelegeți ce zic? Câinele, frate? Doi aveam, chiar în fața mea. Doi oameni, cu două potăi d-alea mici, bișoni maltezi sau naiba știe cum le zice. Cert e că-i țineau înfofoliți, în brațe. Nu mai pun la socoteală stresul bietelor animale din cauză de prea mulți oameni la un loc și de la bașii din boxe, dar aveți idee cam cum au reacționat când au început sa bubuie artificiile și petardele? Exact! Urlete și scherlăituri de parcă le sunase ceasul cel de pe urmă.

En fin, a existat și-o parte bună. Și anume că puteai să urmărești liniștit concertul pe ecrane. Ale telefoanelor celor din jur. Pentru că ce poate fi mai mișto decât să-l filmezi pe Bitman de la o distanță care are pune mari probleme și telescopului Hubble? N-ai cum să ratezi să faci un video la care nu se va mai uita nimeni, niciodată, în vecii vecilor amin.

Dar cel mai tare m-a distrat unu’ de lângă mine. Omu’ avea o față atât de căzută, de parcă venise la înmormântarea propriei familii, dispărută într-un dramatic accident de autocar (în care se aflau toți din neam, de la nepoți, până la verii de gradul cinci). A răbdat, ce-a răbdat și la un moment dat când a zis Delia (șșș, să nu v-aud) ceva de genul “e foarte frig”, a răbufnit gros și iritat:

– Bine că ne spui tu că e frig, parcă noi nu știm că înghețăm aici de trei ore.

Boss, da’ te-a adus cineva cu forța? Te-au obligat să vii?  Ți-a sunat madam Firea la ușă și te-a amenințat cu vreun proces dacă n-o să fii prezent în piață? Dacă e așa de nasol, de ce plm n-ai stat tu frumușel acasă, la căldurică, unde te puteai scărpina liniștit la oo?

Nu e, bă, n-ai cu cine. Pe român nu poți să-l mulțumești nici dacă-i aduci o mică formație încropită cu reîncarnările lui Mozart, Vivaldi, Michael Jackson, John Lennon, Elvis Presely și George Michael. Mai ales dacă i-o aduci moca. O să se strâmbe tot și-o să decreteze pufnind pă nas:

– Ce porcărie, păi pentru ăștia am bătut io drumul și am stat în frig atâtea ore? ‘Re-ați ai dreacu să fiți cu concertu’ vostru!

mihai_vasilescu_uimire

sursa foto

100 de păreri la “Revelionul pe străzi? Desigur, dar nu în București!

  1. La mulți ani,frățică! Şi să-ți fie de bine 😆

    Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

    • @diabolic, să fie primit. 🙂
      La fel, man!

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • Da da , al naibii de bine e la serviciu 😭

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @diabolic, știi bancul cu rabinul care l-a pus pe ăla, care se plângea că nu prea mai are spațiu în casă, să bage înauntru capra, oile și, în general, toate animalele din curte? Așa și cu tine? Da’ dacă începeai anul cu o înștiințare că ești disponibilizat? Te mai plângeai acu’ de serviciu? 😉

      Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 0

    • @diabolic Stai chill man, you`re not alone! 🙁

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • @VictorR, v-ați adunat, ha? :)))))

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • Frățică, ai şi tu dreptate 😉
      @VictorR, gloabă plăcută 😃

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

  2. Am vazut si eu d’ăstia care si-au târât copiii la un protest. Jandarmii i-au luat in dubă pe părinți, iar pe copii (erau mai marisori ce-i drept) i-au lăsat plângând in mijlocul mulțimii de necunoscuți. Ghici ce o sa iasă din copilul ăla mai tarziu?

    Anyway, la mulți ani. Sa ne mai scrii.

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 1

    • @Adi, la un protest? Hmm… ce fel de protest?

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  3. Aia cu Hubble? Mmmmm, tasty! Cât despre Delia….S-auzim numai de bine!

    Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

  4. Deci fu tare fain ! 😂
    La mulți ani , Mihai !

    Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

    • @Florin, a fost mișto, ce să mai…
      S-a urcat unu’ pe mine și când i-am zis să se dea jos, a zis că “doar pentru selfie-ul ăsta”. 🙂

      Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 0

    • Băejdinebun? Cum se poate așa ceva? Io-i dădeam fatala! Și știi doar că nu-s ăl mai carnasier de pe ulița mea. Vrei selfie? Suie-n PLM pe stâlp!!!

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

    • @VictorR, era… hmmm… umpic sub influența bâuturilor alcoolice. Am lăsat omu’ să se bucure de superbu-mi trup. 😛

      Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 0

    • Daca era una…

      Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 0

    • @Elena, o dădeam jos imediat. M-aș fi simțit folosit… inutil. 😛

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 0

    • Ești sigur ca nu avea și alte doleanțe? 😂

      Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

    • @Mihai, exact cum spune Florin. Totul porneste de la o poza. Si nu mi-a zis asta o prietena, am testat eu.😜

      Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

    • @Elena P., io înțeleg ce zici tu, dar pe frigul ăla nu aveai ce poza. Știi ce zic? 😀

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

    • @Florin, pe frigul ăla putea să aibă ce doleanțe voia ea. Degeaba… 😉

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

    • @Mihai, nu stiu😜Dezvolta, te rog.

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

  5. Dacă întrebai dinainte cum e revelionul în stradă îți spuneam cum m-am vindecat eu încă din 2003, cand, împreună cu prietenii cu care eram nu mai știam cum să ne ferim de pocnitori, artificii și sticle de șampanie deschise în capul vecinilor și pe haine, ce să mai spun de cei cu copiii mici și speriați, ceva de groază.
    La multi ani și învățătură de minte!

    Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 0

    • @Cristina, să mor dacă aș fi avut ceva cu șampania si pocnitorile, doar era revelionul.

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

  6. Aoleu!Sa vezi ce o sa te injure parintii moderni asa ca de inceput de an!Cat despre stapanii de catei…nici pe aia nu-i pot intelege!Pentru orice animal petardele si artificiile sunt groaznice!

    Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 1

    • @Claudia, cum, frate, să iei câinele acolo? Pentru ce? S-o vadă pe Delia? Sau să asculte Holograf?

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

    • nu, frate, sa se pise si el in piata!

      Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 0

    • @gheo, ar fi o idee, dar nici asta nu cred că puteau să facă. Pentru că-i țineau ÎN BRAȚE. 😀

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

  7. Daca te consoleaza cu ceva, nici eu n-am avut o petrecere stralucita. Chiar am fost in teroare la un moment dat si am scapat de ea dupa vreo 3 ore.
    Am fost la niste prieteni care au un baietel de 3 ani. Ma-sa era pe terasa casei la o tigara si ala micu’ mi-a cerut apa. I-am pus apa in canuta lui (din bidonul de 2l de Dorna), a luat o gura zdravana si brusc s-a inrosit la față, ochii îi ieseau din orbite, iar gura era cascata de credeam ca o sa-i pocneasca pielea pe față. Scoatea niste sunete infioratoare. M-am aplecat spre el si m-a lovit un miros puternic de tuica. L-am luat in cea mai mare viteza, l-am spalat cu sapun pe față si i-am schimba bluza pe care scuipase ce nu apucase sa inghita. Băi, timp de 3 ore, nimeni n-a inteles de ce e copilul atat de agitat si sare pe comoda, pe pat, pe scari… Ma-sa a zis ca e deochiat si l-a tot descantat. Intr-un final a adormit sub brad.

    Comentariu beton! Thumb up 51 Thumb down 0

    • @Elena P. Nici în ziua de azi n-ai aflat câte grade avea țuica aia, nu-i așa? 🙂

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 1

    • @VictorR, dupa reactia copilului si dupa felul in care a cazut sub brad si a adormit brusc, cred ca se apropia de 100😂😂.

      Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 0

    • @Elena P. Apăi nu mai sta supărată! S-o-nvățat pruncu` cu ce-i mai greu în viață!!

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 0

    • Da’ nu sunt suparata deloc.😜
      Ieri am sunat-o pe prietena mea pe la ora 14 si copilul inca dormea. 😂😂

      Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 0

    • @Elena P., du-te, bă, că nu cred. :)))))))))))))))))

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

    • @Mihai, sa mor io daca mint cu ceva. :)))))))))

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

    • Am patit si noi una din asta la munte, in urma cu cativa ani. Tot timpul se gaseste cate unul caruia ii este lene sa rupa eticheta de pe sticla. De atunci, miros sticla inainte:)

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

    • Nu-i singura care a pățit-o, șezi blând! Să-l fi văzut pe fiu-meu când avea 3 ani și-n loc să lase paharul cum îl rugasem, l-a mirosit. În el, evident!, ”horincă de 60 de focuri” adusă de la Alba….Frate, ăștia cu jointurile lor au fost pistoale cu apă, pe lângă ce-a trăit juniorul acum 15 ani!!! 😀

      Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 0

    • Fie-mea avea 4 ani, cred, cand mi-a injumatatit paharul de palinca, 60 grade! A scuipat, a tusit, a vomitat si a ras pana a adormit, cam intr-un sfert de ora. Stia ce e si a vrut sa incerce sa fie ca noi, adica transportati. Noi ne-am speriat, ne-am trezit instant si dupa eveniment am luat-o de la capat pana dimineata. Deci, se poate.
      Cat despre mers la reveluri prin piete, eu chiar am cu sampaniile si cu pocnitorile, mai ales cand ti se sparg sticle la picioare si pleci acasa tot taiat, sau cand iti pocneste una sub pantalon/fusta, ori in gluga. Am vazut/patit si de atunci am spus pas. Si nici sonorizarea nu e asa buna daca nu au scule ca lumea. Si sigur nu au!
      La multi ani!

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

    • @Gabriel, ah, mi-ai adus aminte, am vrut să și scriu. Da, sonorizarea a fost cam de cacao. Și nu înțeleg de ce.

      Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

    • sonorizarea e de cacao peste tot, pe de-o parte din cauza sculelor pe care nu si le permit, pe de alta parte din cauza pregatirii pietelor, acestea neavand o rezonanta chiar de nota 10. si de multe ori pregatirea este superficiala. trebuie sa orientezi statiile si alte chestii in asa fel incat sunetul receptionat sa fie cat mai plin, trebuie facute ceva ajustari inainte de a incepe un concert. ai nostri nu le fac si daca mai fac cate ceva, nu prea au cu ce. de ce formatiile consacrate sau cataretii de marca vin cu tirurile cu materiale si cu o armata de tehnicieni?

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • @Gabriel, well… cred că de-asta. 🙁

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • copchilu’ ala a avut cel mai tare revelion :))…si cel mai bun somn sub brad….cand se trezeste un ceai de zeama de varza murata il repara :)))

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

    • @ardei gras, sper sa nu ma tina minte :))))

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @ Elenaaa doamnaa cat am rasss 😀 😀 😀 :)))))))))

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @Cinezee, daca-i vedeai fața copilului lesinai. Bai, ramasese cu gura cascata si limba scoasa. Saracu’…
      Dupa aia a fost delicios. Sarea ca apucat :)))))

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

    • Era frumos sa ajungeti cu el la Urgenta. Cap de afis, deschideati știrile pe 1 Ianuarie

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 1

  8. Uite de asta, statul pe canapeaua proprie și personală și scărpinatul la oo sunt activități cu scop educativ și, de departe muuult mai interesante decât ”pețele”. La mulți ani, dragii mei. Un an nou fericit.

    Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 0

    • @SorinB, când io zic… 🙂
      La mulți ani, man!

      Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

  9. Pe la inceputul anilor 2000, faceam Revelionul in piata. Vreo 4 sau 5 ani la rand am fost la asemenea evenimente. Bai, era misto! Umpleam un rucsac cu pocnitori si petarde (da, stiu, urati-ma fiindca eram unul din aia care dadeau cu ele!), alt rucsac cu bautura si, de pe la 8 seara pana pe la 1, eram in piata, apoi ne duceam acasa la vreunul din gasca.
    Au fost cele mai frumoase Revelioane.
    Acum nu mi se mai pare o idee atat de buna. O fi de la varsta, o fi de la muzica din ce in ce mai proasta, o fi de la fauna si flora din ce in ce mai…interesanta, care merge acum la asemenea evenimente, o fi din cauza de copii (intr-adevar, tre’ sa fie un pic tampit sa duci niste copii mici in piata, in frig, in noaptea de Rev), cert este ca nu ma mai incanta sa merg in piata. Nu sunt deloc adeptul statului la masa si mancatului in exces, dar nici piata nu mai e o solutie.

    Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 0

    • @Ionut, să mor eu dacă am ceva cu petardele și pocnitorile (nici măcar cu alea cu două picioare), doar e revelionul. Ah, și nici cu băutura. Să bea până o sta vântu’. Da’ cum să ții, nene, copiii ăia acolo? Pentru ce? Ah, și mai vreau să întreb ceva, dacă fiu-tău își ia una bucată artificie în ochi, pentru că l-ai cărat tu în piață, cam cum o să te simți tu tot restul vieții tale de părinte? Pentru că, să vezi ce, erau destui care se amuzau dând cu artifcii în plan orizontal, nu vertical. Eu am avut o colegă care a venit la birou, în ianuarie, cu un ochi aproape scos de la așa ceva.

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 1

    • @Mihai, mersul cu copii in multimi de oameni, indiferent de scopul adunarilor respective, este o tampenie, mai ales cand copiii sunt inca la varsta de gradinita. Si, da, cunosc si eu cateva persoane care au avut de suferit de pe urma pocnitorilor, dar asta e un risc pe care ti-l asumi cand mergi intr-o multime de oameni. Si riscul este mai mare in noaptea de Rev. Eu m-am ales cu o geaca arsa pe o parte de la niste petarde. Ghici, ce: nu era noaptea de Revelion, era un meci de fotbal. Deci, chestii se pot intampla oricand si oriunde.
      Apropos de pocnitori, am petrecut vreo doua Revelioane in piata in Budapesta. Bai, aia nu sunt normali. Se arunca si se tragea din toate partile si in toate partile. Ma simteam ca Bruce Willis in “Die Hard”. 😄 Prin comparatie, romanii sunt organizati si grijulii.😄

      Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 0

    • @Ionut, înțeleg că zici de Budapesta din Ungaria, nu la mine la intersecție aici. 😛

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 1

  10. Ce nebunie și cu revelioanele și alte alea pe stradă. Să le spună dracu’ cuiva organizatorilor că în locuințele din apropierea evenimentelor mai sunt oameni bolnavi, oameni care poate chiar trag să moară, oameni care au pierdut pe cineva drag de curând, sau care nu vor balamuc. Ce veselie trebuie să fie în casele lor… Poate nu are legătură cu idea ta, dar e despre noi și ceilalți.

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 9 Thumb down 10

    • @simona, acu’ hai să nu fim mai catolici decât Papa. Revelioane pe stradă se organizează în toate marile orașe ale lumii. Chiar nu cred că asta era problema. Ci cei care participă.

      Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

    • 😂😂😂 don’t hate me pentru ce am scris. Băi, dar insist, dacă nu îți pasă că pot exista în noaptea dintre ani și suferinzi sau nefericiți, mulți sau puțini câți ori fi, cum dracu’ să ți pese că nu vede ăla din spate din cauza ta?

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 4

  11. La mulți ani ție și cititorilor tăi, care vasăzică…
    Mă gândeam eu că e și Delia prin ecuație. 😛
    Cum să mergi cu câinele?! pisici n-au avut? Csf, n-ai csf!

    Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

    • @GabiI, hai, mă, că nu fac mișto. Să mor dacă înțeleg de ce ai duce câinele într-un asemenea loc. Ca să ce?

      Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

    • ti-am zis mai sus, sa se pise/ cace, na! Si ce daca il tinea in brate, ii dadea drumul jos la timpul oportun!

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

    • @gheo, well, chiar dacă nu simțeau nevoia, oricum au făcut pe ei când au început focurile de artificii…

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

    • Știu că nu faci mișto, eu făceam, cu pisicile. Cum să mergi cu câinii la concert?

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  12. Suntem o specie nemaintâlnita! Noi, romanii! Nemulțumiți tot timpul, încruntați si mândri! Prosti si mândri! Combinația perfecta ! 😐
    La mulți ani! Si mult succes pentru 2017!

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 7 Thumb down 4

    • @Cristina, n-am nicio problemă cu mândria. Cu fudulia am io ce am. 😉

      Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

  13. Ti- am zis hai in piata la albionisti, dar tu nu si nu , delia, delia. Aici organizare nu gluma, de vineri orice suflare e beata: oameni, vulpi, veverite, tantari, soareci, pisici, caini etc Si astia aveau carati micuti cu ei.
    Anul asta la ceai o sa te citeasca si a batrana.
    La Multi Ani!

    Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

    • @Marius, da’ micuții de acolo tot în cârca părinților stăteau?

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • @Mihai parintii erau afumati sau fumati, iar micutii stateau pe picioarele lor sau pe jos, pe ceva borduri.

      Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

  14. Iar te plangi, Mihai? Daca te consoleaza cumva , asa e si la Torino, lumea vine cu catel, cu copil , cu purcel …democratie si libertate frate! Nu pentru asta luptam noi acilea? Ca nu e bine ori ca nu intelegem noi de ce e alta mancare de peste. La multi ani tie si globului pardon blogului tau!

    Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

    • @Doamna GMT, mă simt umpic mai bine dacă știu că și italienii sunt cocalari. 😉

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

  15. Si noi am fost la revelion in aer liber,dar in Titan….al treilea an la rand.Mie chiar imi plac ,nu ma numesc “fan”,dar e ceva care imi face placere.Am luat o sticla de sampanie,am baut,am cantat,ne-am sarutat sub vasc(da,aveam vasc in buzunar)am dansat,am facut tot posibilul sa ne simtim bine.Mitocanie gasesti la tot pasul cand iesi in public,dar am incercat sa facem exceptie ,ca o data pe an e revelionul.Ca bonus,au cantat BUG Mafia,si asta chiar ne place!

    Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

    • @chris, păi să vă fie de bine și la mulţi ani! 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

  16. aici au dat astia cu rachete si pocnitori de batranii isi aduceau aminte de linistea din anii 45.
    Unu chiar a reusit o performanta ca a vrut sa faca loc unei masini asa ca a daramat o jucarie d-aia de arunca rachete. Fix spre mine. Care am primit o racheta in picior. Macar i-am protejat mertzanu unui norvegian…

    Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

    • @animal00, ești unul dintre eroii necunoscuții ai nopții de revelion, cum s-ar zice. 😀

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • ehe. Colegu era sa fie eroul necunoscut pentru ca el era sa isi ia una in ochi 🙂
      cica avem filmare cu prostu de a daramat rachetele. O astept cu interes

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  17. Am inceputul noul an bine, citind un articol scris de tine 🙂 La multi ani!

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @Raducu, să sperăm ca o să-l termini tot așa. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  18. Stiti ce ma amuza pe mine? Faptul ca, dupa 26 de ani de “bubuieli” si sticle sparte, de reportaje cu cat de periculoase sunt “pirotehnicele” si ce poti pati daca te afli in locul nepotrivit in noaptea de Rev, dupa atatea concerte in atatea piete, unii inca mai sunt surprinsi sau indignati de treaba cu petardele si pocnitorile. Pe bune? Adica, nu isi mai aduce nimeni aminte de anii in care “bubuiala” incepea la 1 decembrie si era o chestie banala ca orice pustan sa arunce cu pocnitori pe strada, in incinte sau in capul oamenilor? Acum e parfum! 😄😄
    Iar treaba cu copiii e simpla: odata ajunsi adulti, tindem sa uitam ce nu ne placea cand eram copii. Si le facem aceleasi lucruri. Eu uram de moarte aglomeratia in magazine, piete, mijloace de transport, la cozi sau la intrari la meci sau spectacole. Mi se parea ca nu am aer intre atatia adulti care parca ma striveau. Si oricum nu vedeam ce se intampla fiindca eram mic. Am observat aceeasi reactie la piticii mei. Consider ca pana aproape de varsta buletinului, nu exista nici un motiv pentru a chinui (asta e termenul) copiii la diverse manifestatii.
    Cat despre animale de companie…hmm…sper sa nu va suparati pe mine dar, chiar daca sa zicem ca inteleg treaba cu “animalul-membru al familiei”, totusi sa te apuci sa il iei cu tine cand sarbatoresti chestii (gen Rev) ca sa “se bucure si el” sau “sa fim impreuna toata familia” etc., mi se pare ca tine deja de competenta medicilor psihiatri. Dar am observat ca e un trend sa-ti bati joc de animalul de companie, asa ca ma abtin sa comentez mai mult.
    Revelionul e misto pe strazi sau in piata, inclusiv in Bucuresti, daca stii cum sa-l faci sa fie misto si daca stii cum sa eviti anumite lucruri care l-ar putea face nasol.

    Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 0

    • Copiii, prin natura lor, nu pot sta locului.Apoi acestia merg la scoala, unde invata tot felul de lucruri, printre primele fiind sa stea cuminti in banca lor.Apoi ajung adulti care stau, ghici unde?, in banca lor fireste!

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

    • @Ionut, mai tare decât tot ce ai scris tu, pe mine mă amuză altceva: abia am văzut la știri că drumul de întoarcere pe Valea Prahovei e mega-aglomerat. Cozi de kilometri întregi. Abia asta mi se pare amuzant că n-au învățat în atâția ani.

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

  19. Ia, ia, daca nu ati facut revelionul cu trei femei, dintre care una in depresie nasoala, una 70+ si una care nu intelegea cum se distrează cineva fara sa se uite la televizor siiiii cu tv-ul dat pe TVR1…. Toata lumea shhhht.
    PS Don’t ask 😠

    Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 0

    • Ia sa le fi bagat o petarda doua sub canapea sa fi vazut cum isi schimbau instant parerea despre distractie…aia de 70+ poate schimba lumea chiar…

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 2

    • @Anna, ba io chiar aș vrea să întreb câte ceva. Nu vrei să dezvolți? 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • Cu oarece teama zic… Intreaba sa vad daca dezvolt 😁

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Anna, las’că știi tu, nu e nevoie să dezvolt io. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  20. …Am stat acasa, cred ca somn mai odihnitor ca in noaptea dintre ani de mult n-am mai dormit.Am mancat si baut cu masura, a fost o liniste absoluta, doar eu si consoarta, ne-am conversat cu placere si din belsug, ce mai, are si linistea rolul ei bine definit in viata bipedelor.

    Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 0

    • @Batranu’, la doișpe jumătate eram în pat și mă uitam la un film bun. 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  21. Citindu-te pe tine , si inca altii vrero 3..5 pana sa apara reteaua de socializare , mi-am dat seama de ce niciodata nu am sa merg la asa ceva , nici cand stateam la ”2 pasi de aceasta piata ” adica floreasca areea , ptr ca nu as inghetaa niciodataa de frig sa aud/vad porcariile celora din fata mea , ca oricat de buna ar ”fii” sonorizarea pe scena , prefer sa vad live un concert la care platesc un bilet si stau pe scaun , am dubla scolioza , iar asa ceva nu as facea neammm , poate poateee daca ar fii vreo trupa de a mea rockkk sau 2 chiar , de poamana din alea de afaraa ,alea grelleee nu recentele lansate , darrr daca am ocazia sa vad online mode , de ce oare sa nu stau eu frumusel la caldiurica , cu un home cinema aud si mai binee si scap de toti aia cu cateii plozi si altele de gen

    asa dar dragule , un an buun si cat mai multe scrieri pe gustul nostru , te imbratisez cu drag , o ”tarancuta ” fosta bucuresteanca .

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Cinzee, îți foarte mulțumesc! La fel și la tine!

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  22. Revelion Piata Mare Sibiu.Frig ,foarte frig.Atmosfera frumoasa,oameni civilizati.Muzica buna.Uriah Heep profesionisti.Carla s Dreams cam tarziu la program…..au intarziat 25 minute.Lume dezamagita dupa 30 min de cantari .Plecat spre case in valuri.Totusi fara artificii si petarde laora 0.Doar ce a pregatit primaria si care pregatire a fost frumoasa.O sa revin la revelionul de ast an.Ai ce face in oras si Paltinisul e aproape.La multi ani tuturor !

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Elena, uite o idee pentru la anu: Sibiu. Vedem.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • vor fi 4 zile libere la sfarsitul anului asta,fara sa fie nevoie sa ma milogesc la serviciu de zile de concediu….stii cat este un bilet la teatru in Sibiu?….20 lei !!!…anul asta n am fost pe faza dar au avut concert la filarmonica chiar pe 31…fata de Bucuresti e relativ aproape….am plecat cu trenul , m am intors cu auto pe Valea Oltului….fara nebunia de pe Dn1….am avut timp si de o Cozia…alta tara peste munti, cu parere de rau pentru noi astia sudisti….

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • Si in Piata Mare erau specimene asemanatoare cu cele din articol!Mi-a zis o prietena ca la 12 noaptea bietii catei de langa ea schelaiau de frica!Si aici sunt specimene…..!

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • or fi fost….piata e mare si loc pentru toata lumea…..euam fost spre scena si n am vazut catei , nici petarde…..de unde am ramas cu o impresie faina!

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  23. Ai fost dupa Delia, nebunuleeee!
    Nu te mai plange!
    Hai, la multi ani!

    Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

    • @moatza, șșș… 🙂
      La mulți ani!

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  24. In Timisoara a fost chiar misto 🙂

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Mircea, la cât mi-a plăcut Timișoara, n-avea cum să nu fie mișto.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  25. Mariei a lu` Carei , i-a sarit discu` si a ramas fara voce in Times Square . Hamericanii nativi sunt oripilati . primesc lovitura dupa lovitura . dupa ce au aflat ca wrestlingu` este fake si ca in ciuda votului imens pe facebook s-au ales cu un presedinte maimutoi , acum primesc lovitura fatala …au aflat ca si divele lor superbe fac playback in concertele live.

    Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

    • @Shoric, doamne apără și păzește de așa ceva! 😀

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  26. Am ieşit şi nou 5-7 minute, la 12 noaptea, sã ciocnim un pahar de şampanie şi sã ne uitãm la artificii, dar mi-a îngheţat mâna pe pahar, iar şampania am terminat-o înãuntru, la cãlduricã. Deci, nu, nu vreau revelion în stradã decât dacã-s 20 ℃ afarã.
    Cât despre moca, o fi moca pentru cei care nu cotizeazã, pentru contribuabilii ca noi care plãtim taxe şi impozite la primãrie, nu e moca. Şi nici mãcar n-am fost întrebaţi dacã suntem de acord s-o plãtim pe Loredana sau pe Delia cu 10.000 euro.
    Hai la mulţi ani tuturor!

    Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

  27. Boss, al meu om e pompier. Din fericire nu a lucrat de revelion, dar a 2a zi, am aflat ca au plecat masini incontinuu la stingere, ca desteptii de romani arunca petarde si artificii din casa, ca e mai comod. de ambulante smurd nu mai vorbesc, ca nu apucau sa se intaorca la unitate si primeau alt caz cu pacienti arsi.
    Concluzia: Traim intr-o tara plina cu oameni care sunt prosti de bubuie :))

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  28. Dacă bagi căldură strici atmosfera, dacă nu îngheață, dacă aduci alde Jackson și Presley nu-i mai ascultă nimeni, ăștia contemporani nu-s la fel ca ăia vechi, moca nu e bine că vin toți meltenii, cu bani nu are lumea de unde, fără reguli nu e civilizație, cu reguli “Păi de-aia a murit lumea la revoluție?”, dacă se face e panaramă, dacă nu ehhhh, România csf ncsf.
    I-aș bate pe ăștia cu lanțul câinelui până mi se face milă de lanț.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 1

Sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *