Și iată, dragii mei, cum arată un spot  (da, făcut cu bani extrem de mulți) care comunică exact ce trebuie să afle consumatorul și te mai face să și râzi. În plus, elimină acea problemă de care ne-am lovit cu toții: vedem o reclamă extrem de mișto, dar peste două zile nu mai știm la […]

Mdeci azi m-am trezit cu o lene din aia dureroasă în organism. Atât de dureroasă că la simplul gând c-ar trebui s-o iau la pas spre metrou, m-a apucat așea un soi de vertij de-am fost nevoit să mă întorc pe partea cealaltă și să mai dorm o juma’ de oră. Prost e că până […]

Vineri. Ora 6.30, în creierii dimineții. Plec spre eveniment. Pe drum, mă bag în parcare la Inter să mai iau doi colegi. Întârzie. Normal că întârzie, că ce-ar fi viața fără sfertul academic? Lasă, abia mai am timp să scrolez un pic. Da’ n-apuc să văd două-trei postări mai acătării, că portiera din dreapta spate […]

Ca să n-avem vorbe, vă spun că n-am mai urcat într-un taxi exact de pe vremea când scriam trebușoara asta. De atunci, m-am mișcat de colo-colo exclusiv cu Uber, Taxify și mașina personală. Circulă de vreo câteva zile o inițiativă prin care cetățenii cu acces la internet sunt rugați să semneze o petiție pentru reglementarea […]