Nu că trebuie să vă spun asta. Sunt într-un uber. Acum, când scriu, sunt încă în mașină. Nimic deosebit până aici. Mai neobișnuit este că domnul șofer, să mă scuzați de expresie, tocmai a scăpat o bășină fâsâită.

Evident, n-aș fi avut de unde să știu astfel de detalii, dar, prieteni, mirosea atât de tare a usturoi (și a încă ceva ce nu reușeam să identific), c-au început să mă usture ochii.

Nu știu care sunt normele sociale în situații de genul ăsta. Pe de o parte, i se poate întâmpla oricui. Pe de cealaltă, aș fi vrut să deschid geamul ca să nu decedez prin asfixiere, dar cumva mi-era jenă de jena omului. Pe scurt, mi-era rușine să deschid geamul ca să nu știe că știu.

Doar că mirosul era tot acolo, iar eu îmi doream doar să scap cumva. Chiar și deschizând portiera și luând-o la fugă.

Și-atunci, în tăcerea grea și mirositoare așternută între noi, domnul șofer a apăsat cu o eleganță princiară pe butonul care deschide geamul din dreptul lui. După care s-a întors pe jumătate spre mine:

– Canalizările astea miros în ultimul hal.

Am dat din cap afirmativ, semn că știu exact cum e cu canalizările. Mai ales când mănânci usturoi seara.

P.S. E ok, între timp am ajuns acasă, sunt safe.