Pe lângă poveștile storcătoare de lacrimi și degrabă târfitoare de like-uri care apar în perioada asta plină de bunătate și magie, mai există o categorie de povești inventate care mă storc de energie: cele despre taximetriștii empatici, cu bun simț, erudiți și melomani.

Am zis „taximetriști” doar pentru că e mai general termenul și mi-e mai ușor să-l folosesc, dar la aceeași categorie puteți încadra liniștiți și șoferii de Uber sau Bolt, că poveștile tot inventate pentru like-uri sunt.

Nu știți la ce mă refer, este?

O dată la câteva zile citesc pe rețele câte o postare deosebită despre vreun șofer de taxi care:

◾ Ascultă muzică clasică, ceva la alegere între Verdi, Beethoven și Wagner;

◾ Filozofează pe tema apariției vieții pe Pământ și are păreri bine documentate despre Bossonul Higgs și aselenizare;

◾ Coboară de la volan și ajută o bătrânică neajutorată să treacă strada. După care, în timp ce se întoarce spre mașină, ajută o gravidă să nască. Tripleți.

◾ A avut sau încă are un business cu cifră de afaceri din șapte cifre. Taximetrie face doar din pasiune și pentru că se plictisea. Din nevoia de socializare, înțelegeți?

◾ Ajunși la destinație, nu numai că nu vrea niciun ban pe cursă și s-ar simți profund jignit dacă ar fi plătit, dar oprește mașina lângă prima florărie și cumpără un buchet uriaș de trandafiri roșii pentru pasagera din spate. Săraca, șocul e atât de mare, că de-abia mai găsește resurse să povestească pe Facebook.

◾ Folosește în conversație termeni precum „diseminare antagonică”, iar pe scaunul din dreapta are un volum de Jung mega răsfoit, cu pasaje subliniate cu markerul. Poate să susțină oricând, cu citate și argumente, o dizertație pe tema „Eminescu, geniu sau poet futil?”;

◾ Între două semafoare rezolvă mental ecuații matematice de gradul cinci, iar în portbagaj, lângă instalația de gepeleu, are două picturi personale realizate în maniera lui Dali. Le-a făcut la vulcanizare, când aștepta să-i schimbe cauciucurile de vară.

◾ Nu numai că nu vorbește la căscuță în timpul cursei, dar se enervează dacă-l sună cineva și-l dojenește reverențios: „domnule Blondu’, vă sun eu puțin mai târziu, acum am un pasager în mașină”. Și-i închide.

Nu zic, or exista și din ăștia, dar mi-e extrem de greu să cred, în condițiile în care cea mai cultă frază pe care am reușit s-o scot de la un taximetrist a fost:

– Bosulică, zi merci că nu te bat.

Iar ultima mea interacțiune cu un șofer de Bolt a fost acum vreo două săptămâni când a venit Mara de la aeroport, și eu am așteptat-o în fața casei s-o ajut la bagaje. Tocmai le scoteam din portbagaj, când a coborât șoferul de la volan și-a întrebat pe un ton agresiv:

– Și bacșișul meu???

Era atât de ultragiat, de parcă scria în Constituție că n-ai voie să închei o cursă la Bolt fără să-i lași șoferului bacșiș. După ce mi-a trecut consternarea i-am explicat plin de calm și blândețe, aproape diseminând antagonic, cam ce cred eu despre el. Cred c-a înțeles, că n-a mai scos o vorbă, a plecat în trombă spre salvat bătrânici sau ceva.

sursa foto: freepik.com