Dacă se mai află pe-aici cetățeni care n-au plecat și nu vor pleca nicăieri zilele astea, vă las niște recomandări și anti-recomandări de filme, documentare și seriale.

👉 1670 – serial, Netflix

Este de departe cea mai plăcută surpriză, în materie de seriale, pe care am avut-o anul ăsta. I-am dat play fără să am nicio așteptare, bazându-mă doar pe faptul că polonezii sunt foarte-foarte tari pe cinematografie. Și nu m-a dezamăgit.

Prieteni, 1670 este una dintre parodiile alea oldschool, este un fel de Monty Python, deși mi se pare că umorul este mai savuros decât cel englezesc. Pe scurt, polonezii au luat societatea noastră așa cum e ea acum, în zilele noastre, și-au transpus-o în 1670. Și le-a ieșit atât de bine c-am râs de vreo câteva ori de-a trebuit să pun pauză.

Dați-i o șansă și vă garantez eu că n-o să vă pară rău.

👉 Tovarășu’: facerea, gloria și desfacerea unui dictator – documentar, Voyo

Despre „Tovarășu’” am scris deja câte ceva. Știu că nu prea aveți conturi pe Voyo, dar merită să-ți faci doar ca să vezi documentarul ăsta. Oricum ai 7 zile de probă, gratis, din momentul în care îți faci contul. Așa că-l faci, vezi documentarul, îl închizi, la revedere.

Documentarul merită văzut, e bine făcut și bine explicat, există câteva imagini de arhivă pe care eu nu le știam. Pe scurt, pe mine m-a prins.

👉 Ricky Gervais: Armageddon – stand-up, Netflix

Bănuiesc că nu trebuie să vă spun eu de ce-ar trebui să vă uitați la un special al lui Ricky Gervais. Dacă vă place omul, știți ce aveți de făcut, doar îmi fac datoria să vă semnalez că Armageddon este de ieri pe Netflix. L-am văzut aseară și este, de departe, cel mai anti-woke și anti-political correctness show al lui.

E bun, am râs de câteva ori cu voce, iar la gluma cu pedofilul am grohăit atât de tare încât cred, nu sunt sigur, dar cred c-am scăpat un strop de pipi.

Dacă n-ai mai văzut niciun număr de-ale lui Gervais, vezi că tot pe Netfix mai ai încă două: Humanity și SuperNature. Dacă tot te apuci de Gervais, măcar apucă-te cum trebuie și uită-te la toate trei.

👉 Feedback – mini serie, Netflix

Meh. Subiectul promitea, a început binișor, mă prinsese. După care n-a mai fost ok. Nu știu să pun degetul exact pe ce nu mi-a mai plăcut, doar mi s-a părut c-au început să exagereze cu acțiunea. Pe scurt, n-am fost dispus să mai investesc timp în el. Iar faptul că n-a reușit să mă facă să mă uit la el măcar ca să văd cum se termină, cred că spune multe.

Iar asta în condițiile în care are cinci episoade dintre care văzusem deja două. M-am oprit pe la jumătatea celui de-al treilea.

👉 Face to Face with ETA: Conversations with a Terrorist – documentar, Netflix

Un documentar absolut senzațional. Pe ăsta chiar nu aveți de ce să-l ratați.

Este un interviu exclusiv cu Josu Urrutikoetxea, unul dintre liderii organizației basce ETA. E bine făcut, iar reporterul care pune întrebările este genul de om care nu-și bate joc de meseria lui. Nu că nu i-a fost vreun moment frică, dar nu s-a lăsat intimidat niciun moment de omul pe care-l avea în față. Ba chiar, de vreo câteva ori a reușit să-l enerveze tare de tot cu niște întrebări extrem de bine puse.

Atât vă mai spun: este fascinant cum unul dintre capii Mișcării Separatiste Basce, o organizație teroristă care a omorât în jur de 900 de oameni în Spania, nu are niciun fel de remușcare. Ba mai mult, are o scuză sau tot felul de justificări pentru orice atentat despre care este întrebat.

Deși în multe dintre ele au fost omorâți copii și femei, mă uitam fascinat la el cum vine cu argumente de genul: „i-am atenționat c-o să punem bombă, de ce n-au evacuat femeile și copiii?”.

Sau cum a ridicat din umeri „am făcut ce trebuia să facem”, la întrebarea despre oamenii de afaceri omorâți pentru că nu voiau să plătească taxă pentru ETA. A întrebat reporterul: „nu cumva doar Mafia percepea taxe de protecție?”, iar ăsta a început cu explicații de genul „aveam nevoie de banii ăia ca să putem susține organizația”. Da, coae, dar nu asta te întrebase.

Mă rog, nu vă mai dau spoilere, dar eu zic că merită să vă uitați. Dintre toate recomandările de azi, „Face to Face with ETA: Conversations with a Terrorist” merită cel mai mult.

👉 The Crown: Season 6 – serial, Netflix

Pe cât de mare a fost nerăbdarea cu care l-am așteptat, pe atât de profundă a fost și dezamăgirea după ce l-am văzut. Pentru mine, personal, sezonul 6 din The Crown a fost cea mai mare dezamăgire a sfârșitului ăstuia de an. Nu mi-a plăcut absolut nimic la el.

Prima parte a sezonului 6, primele cinci episoade sunt dedicate Prințesei Diana. O Diana de după separarea de Charles și divorț, neconvingător de tristă și la un pas sa devina coach motivațional. Ca să nu mai spun că, deși mai mult ca sigur n-a fost asta intenția producătorilor, au reușit să ne-o prezinte și fiind femeie pe interes.

Practic, nu-l iubea pe Dodi, n-avea niciun gând de viitor cu el, dar asta n-o oprea să zboare doar cu avionul privat al ăluia și să-și facă vacanțele pe iahtul lui de lux. Da’ dacă era s-o întrebi, făcea toate astea doar așa, că-i era simpatic Dodi, îi făcea o favoare cum ar veni.

Nu-mi dau seama dacă au vrut să fie un fel de omagiu pentru Lady Di, dar cu siguranță au reușit să fie creepy spre cringe. Și de parcă toate astea nu erau suficient, Prințesa Inimilor mai apare si după ce moare. Ca un fel de Fantomă Princiară care vrea binele Casei Regale, ea are câte un sfat terapeutic pentru oricine: de la copiii ei, până la Charles și Regină. Bă, mă lași?

Partea a doua a sezonului 6 (adică celelalte cinci episoade) reușește să fie mai plictisitoare decât un documentar despre scrierea sumeriană. Povestea modului în care s-au cunoscut Prințul William și Kate Middleton e construită atât de abil și energic că-ți vine să-ți tai venele pe lung.

Nfine, nu mai dau spoilere că poate nu l-ați văzut toți, vreau doar să vă spun că m-am uitat la tot sezonul 6 doar pentru că mi se părea absurd să mă opresc când am ajuns atât de aproape de final.

Una peste alta, singurul lucru care cu adevărat m-a spart a fost asemănarea fizică dintre actrița care face rolul Dianei, Elizabeth Debicki, și Prințesa de Wales. Absolut fabulos modul în care se aseamănă, uneori aveam impresia că e copie unu la unu.

👉 The Killer – film, Netflix

Dacă ați văzut „Se7en” sau „Fight Club” și v-au plăcut, atunci există șanse mari să vă placă și „The Killer”. Pe scurt, este povestea unui asasin plătit care ratează ținta și modul în care încearcă să gestioneze asta după ce angajatorii lui află c-a ratat.

Doar că dacă vă imaginați un film cu o grămadă de acțiune, ei bine, nu este genul ăla de acțiune. Mie tocmai asta mi-a plăcut la el, că, în ciuda titlului, nu este un film în care toată lumea se bate și se împușcă cu toată lumea. Dimpotrivă.

Ca un exemplu elocvent, o să vă las un citat din partea de început a filmului, aia în care îl vezi pe asasinul plătit pregătindu-se să execute contractul: „dacă nu poți gestiona plictiseala, meseria de asasin plătit sigur nu este pentru tine”. Citatul o să-l înțelegeți exact doar dacă dați play. Sfatul meu e să-i dați.

👉 Crypto Boy – film, Netflix

Doamne, ce mizerie! Dacă în filmul ăsta n-au băgat bani măcar două bănci, să nu-mi ziceți mie pe nume.

Fiți atenți aici subiect: pentru că vrea să-i demonstreze lui tac-su că poate să facă bani rapid, un tip investește în criptomonede toate economiile familiei. La final, cine s-ar fi așteptat la una ca asta, pierde toți banii. Meam, v-am rupt, este?

Singurul lucru mai previzibil decât ce se întâmplă în filmul ăsta nu este decât jocul actorilor.

Să nu mă întrebați de ce nu l-am oprit, că nu știu ce sa vă răspund, cred că pierdusem telecomanda și-mi era lene s-o caut.

👉 Toată lumea din familia noastră – film, Cinepub

O mare si plăcută surpriză a fost acest film pentru mine. Nu-l văzusem, așa că m-am putut lăsa liniștit în voia lui. E bun spre foarte bun, pe alocuri surprinzător de bun.

Filmul ăsta, dacă se făcea și se promova cu bani mulți pe undeva printr-o țară cu tradiție în cinematografie, ar fi devenit una dintre producțiile de referința și sunt convins c-ar fi luat ceva premii importante. N-a fost să fie.

Dar cel mai și cel mai tare m-a surprins copilul, fetița din film. Cei care mai aruncați câte un ochi la filme românești știți cu siguranță că nu te poți uita la copiii care apar în ele. 99,99% dintre ei nu știu să joace, dar ce este cel mai trist este că treaba asta pare să nu intereseze pe nimeni. Producătorii sau regizorii par să nu dea doi bani pe faptul că un copil care nu știe să joace poate ruina un film oricât de bun ar fi el.

Ei bine, fetița din „Toată lumea din familia noastră” este surprinzător de bună, reușește să joace, să fie reală, s-o crezi.

Traumatizat fiind și cu sechele de la alți copii din filmele românești, m-a surprins fetița asta atât de tare încât m-am uitat să văd cum se numește și ce s-a ales de ea în cei 13 ani de când a fost făcut filmul.

Și-am descoperit cu surprindere că Sofia Nicolaescu, așa o cheamă, apare de-a lungul timpului în distribuția mai multor filme, toate ale lui Jude, inclusiv în ultimul „Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii”.

Ceea ce înseamnă c-am apreciat corect modul în care a jucat în „Toată lumea din familia noastră”, dacă un regizor ca Jude i-a acordat credit și ulterior. Bravo ei!

Mă rog, m-am lungit, ce voiam sa spun este că puteți să-i acordați liniștiți o șansă. n-o să vă pară rău. Unde mai pui că-l găsiți moca pe Cinepub, care e un canal de YouToube doar cu filme românești.

👉 Aurora – film, Cinepub

Într-o lume corectă, Cristi Puiu n-ar mai fi avut voie să facă filme după delirul ăsta egoist și aproape schizofrenic. Am mai vrut de câteva ori să mă uit la „Aurora”, dar ceva în mine m-a făcut să nu merg până la capăt. Probabil am un al șaselea simț care urla disperat „nu da play, nu da play, NU DA PLAY”.

Dar până la urmă, pe sistemul „nu poți scăpa de ce ți-e scris”, am dat play. Duamne apără și păzește! Practic Puiu a făcut un film doar cu el și despre cât de bun actor e el. Și asta n-ar fi cea mai mare problemă, dar a făcut un film care ușor-usor te duce până în punctul în care îți dorești să i se întâmple ceva rău lui Puiu. Și nu personajului din film, ci lui personal.

Băi, știți vestitul cadru cu mâncatul ciorbei? Hai că trebuie să-l știți, c-a ajuns reprezentativ pentru cinematografia românească. Ei, acum imaginați-vă că „Aurora” e făcut tot din multe cadre cu ciorba puse cap la cap. Undeva, pe parcursul filmului, există un cadru de câteva secunde cu un perete gol. Atât, un perete gol.

Jur că nu fac mișto și nu înfloresc, când am terminat de văzut „Aurora” mă simțeam stors de puteri de parcă alergasem la maraton.

Și încă nu v-am zis partea cu adevărat înfiorătoare, dar o să v-o spun acum: filmul are trei ore și un minut, prieteni. TREI ORE ȘI UN MINUT.

Vă zic, într-o lume normală, lui Puiu ar fi trebuit să i se interzică să facă filme după „Aurora”. Sau, dacă asta nu era posibil, măcar să fie decorați de președinte toți cei care reușesc să-l vadă până la capăt.

Gata pentru azi.