6,830 cititori

M-a făcut mama manager

Dacă e vineri, e Elena? Am pus semnul întrebării pentru că nici eu nu știu dacă va urma sau nu. Vedem. Cert e că m-am trezit alaltăieri cu articol de la Elena care mi-a transmis ferm: “boss, nu-l pune sâmbătă că am treabă”. M-am mirat oleacă, dar, cine știe, poate se mărită sau ceva.

……..

M-am întors, prăduitorilor! Ce credeați? C-o să stau departe mult timp?! Muhahahaaaa!

Nu știu cum v-ați petrecut voi adolescența și mai ales pe unde, dar în orășelul ăla mic de provincie în care mi-am petrecut eu cei mai frumoși ani din viață, oamenii nu recunoșteau decât trei meserii: profesor, doctor și inginer. Restul erau doar diverse forme de supraviețuire, un fel de “trebuie să pui o coajă de pâine pe masă”.

Continuarea

3,705 cititori

Nici cu internetul ăsta nu e așa simplu cum crede lumea

Treaba stă așa. De obicei, în perioada asta a anului îmi prelungesc abonamentul la telefonia mobilă. Chestie care, deși ar putea să pară, nu e așa simplă cum poate ați fi tentați să credeți. Nuș’ cum să vă explic, dar în ultimii doi ani, în care telefonul a fost practic extensia mâinii mele drepte, am ajuns la concluzia că netul pe mobil și mai ales viteza cu care se mișcă sunt cam cele mai importante lucruri pentru mine când vine vorba despre telefonie.

Adevăr vă zic vouă. Nu mă interesează minute incluse, sms-uri, mms-uri și alte drăcovenii din astea absolut mirifice, dar pe care le utilizez foarte puțin spre deloc. În schimb, mă interesează foarte tare că vinerea trecută, în trenul spre Brașov, jumătate din drum am plâns cu sughițuri încercând să mă dau și eu pe Facebook ca tot omul sau că, în același tren, mi-a luat patruj’ dă minute să postez un text de patru fraze pe blog. Și toate astea pentru că odată ieșit din gara de nord, viteza internetului scădea cu fiecare kilometru parcurs de ziceai că mă îndreptam spre Aconagua, nu spre El Dorado-ul României (a se citi Valea Prahovei).

Continuarea