6,072 cititori

Animalele nu-s ca oamenii

Știți voi momentul ăla în care ești la masă și un animal cu patru picioare se proptește lângă tine și face fața aia de cerșetor care spune: “dă-mi, bă, și mie din ce mănânânci tu acolo”? Și oricât încerci să-l ignori, să te prefaci că nu-i vezi ochii de milog și te uiți în altă parte sau te bagi că citești ceva în telefon, ȘTII că e acolo și știi că la primul contact vizual o să-l vezi cum începe din nou: “hai, coae, ce zici, îmi dai și mie din chestia aia bună”?

Și tu în continuare nu-i dai. Și el în continuare face ce știe el mai bine. Ș-atunci, pentru că ești un individ slab, ca mine, și ca să nu-i mai vezi moaca de milog cerșetor șantajist emoțional îi bagi sub nas o bucată din ce mănânci tu. Poate chiar două. Că, na, e și el ca un om și-i e poftă. Continuarea

5,179 cititori

Dorința unui iubitor de câini care crește pisici

Toată viața mea am tânjit după câini. Dar abia în momentul în care am și avut unul, mi-am dat seama cât e de greu și ce responsabilitate înseamnă să-l ai în casă. Practic, nu există nicio diferență (sau unele foarte mici) între a avea câine și copil (pentru retardați: știu că există diferențe, acum mă refeream la faptul că un câine este membru al familiei cu drepturi depline care de multe ori reacționează exact ca un copil). Prin urmare, după ce Billy a plecat spre veșnicele plaiuri ale vânătorii, am decis că nu voi mai avea câine în această viață. Sau, poate, la pensie (da, știu, să înceapă glumele cu “hai că nu mai ai mult pân-atunci”).

Continuarea

5,728 cititori

Nu sunt un cuţofil! Dar…

Ai mei părinţi au avut atâta creier să mă crească fără rahaturi care m-ar fi făcut să-mi fie frică de animale. Bine, de câini în special, că în Vâlcea mea natală dădeai cu tunul şi nu găseai pe stradă vreun jder, urs, tigru sau şarpe boa. Prin urmare s-au limitat săracii la câini. Nu cred că a existat potaie pe care s-o întâlnesc pe undeva şi pe care să nu mă lase s-o mângâi şi s-o pup în bot. Şi toate astea fără “aoleu, se îmbolnăveşte copilul”, “nu pune mâna pe el, nu se ştie cum reacţionează” sau cretinătatea maximă “ai grijă că muşcă!”. Fiţi pe pace, un câine care vrea să te muşte o să ştie cum să-ţi transmită asta, ca să-l laşi naiba în pace. În concluzie, deşi nu sunt un cuţofil (în sensul că nu o să mă vedeţi niciodată cărând măncare pentru câinii aciuaţi pe maidane) am iubit şi voi iubi toată viaţa animalele. Ah, dovadă mai bună decât faptul că Billy a fost găsit pe stradă şi timp de 14 ani de zile a făcut parte din familia mea, nu cred că există.

Continuarea

5,087 cititori

Care vreţi bă o maimuţă? Cu tot cu stapân…

Frate, am crescut si eu animale in aceasta viata. Caini, ca sa fiu mai exact. Stiu si inteleg exact ce responsabilitati implica asta. Dar cel mai important este ca, odata ce ai bagat in casa un animal, fara indoiala din acel moment el devine un membru al familiei cu drepturi depline. Ba chiar si mai mult de atat. Ca poate nevestei ii mai spui ca azi n-am chef sa ma misc din pat, te descurci singura daca ai nevoie de ceva. Da’ cainelui nu poti sa-i zici javră, ia arde-o tu singur prin parc, ca azi ma fute o leneeee… Vrei, nu vrei, mort-copt, patrupedul trebuie sa iasa afara. Ca sa nu va mai povestesc de Billy, care stia cu precizie de ceasornic cand vine week-end-ul. In orice alta zi a saptamanii ieseam din casa si imi vedeam de treaba fara nicio problema. Dar sa fi incercat sa plec undeva sambata sau duminica, fara sa-l scot pe el? Mama, mama, cat scandal iesea. Circ facea. Se punea in usa, urla, se ridica in doua labe. Sa mor eu daca mint macar un cuvant. Doar ca nu putea sa vorbeasca si sa ma ia la trei pazeste boss, unde cacat crezi tu ca pleci intr-o zi cand nu te duci la munca, fara mine, ha? Exact cum va spuneam, membru al familiei cu drepturi depline, ba chiar si mai mult de atat. 
Continuarea

1,806 cititori

Intre oameni sau intre animale?

Stirea asta iti ridica parul de pe maini si te face sa te iei cu mainile de cap (un copil de unspe ani, care traieste de doi ani, singur in padure, intr-un fel de cocioaba). Da’ daca-ti mai pui si niste intrebari, dupa ce o vezi, incepi sa te enervezi grav de tot. Cum ar fi:

-Din ce inteleg eu, baietelul asta (Andrei) mai avea si niste surori. Nu stiu cate sunt, dar e clar ca minim doua. Prin urmare oamenii care-i sunt parinti au gasit ca ar fi fun sa toarne macar trei copii. Doar ce pula mea, fututul nu costa nimic. Dupa care ma-sa a plecat unde a vazut cu ochii (doar nu era sa stea sa-i creasca), iar taica-sau i-a construit baiatului o coliba in mijlocul padurii. Nu inteleg de ce doar lui. Poate pe considerentul ca e barbat si se descurca el, traieste din ce vaneaza. Pe fete le-a dat scurt la orfelinat. Sa se ocupe statul de ele si sa le faca mari. Si-atunci cum cacat sa nu-mi amintesc de controlul natalitatii, pe care l-am mai cerut pe aici.

-Zic astia in stire (da, stiu ca nu dati click pe ea) ca baietelul maraia precum cainii, ca sa alunge eventualii hoti. Continuarea

3,152 cititori

Sunt demiurgul copilului meu?…un fel de continuare a postului de ieri

Pentru ca postul de ieri se lungise prea mult, nu am mai avut cum sa termin tot ce voiam sa spun. Si asa mi-am auzit vorbe, ca sunt prea lungi articolele. Desi, puteam sa jur ca textelor mele (asa profunde si pline de substanta 🙂 ) li se potriveste perfect stravechea vorba a femeilor (de scurta poa’ sa fie cat de lunga), se pare ca nu e chiar asa. Prin urmare, am continuat azi.

Asa cum ma asteptam, m-ati intrebat si cum am procedat vis-à-vis de droguri. Ei bine, cred ca acest subiect de-abia de acum inainte devine de actualitate, in cazul meu. Corina (fie-mea) are 16 ani si jumatate. Pana acum nu s-a pus problema lor. Dar sunt convins ca de acum incolo se va pune.

Tot ce am putut sa fac pana la ora asta, dupa cum ii spuneam si cititoarei care a intrebat ieri, a fost sa ii bag un bucata joint, de maria-ioana, in gura. Continuarea