Stau și mă întreb: oare cum s-ar înțelege italienii între ei dacă n-ar avea mâini? Suntem pe o străduța din aia îngustă, aștept să iasă fetele dintr-un magazin și-a oprit lângă mine (sunt fix lângă semafor) unul care vorbește tare la telefon în mașină. La telefon, da? Apel audio, nu video, și e singur în […]

Sicilia e mișto, chiar foarte mișto. N-am văzut până acum vreun loc care să nu-mi placă, iar mâncarea este absolut senzațională. Doar la Lisabona am mai trăit senzația că poți să alegi orice cârciumă, cu mâncarea n-ai cum să dai greș. Foarte tare, repet. Un singur neajuns ar exista: e frig. Nu afară, e frig […]

Copii, întrerupem programul de zilele astea, pentru că azi am o ghicitoare pentru voi. Ia să-mi spuneți mie cum se face că în fiecare an se întâmplă următorul fenomen. Toamna, când se trece la anvelopele de iarnă nu există vulcanizare unde să nu fie coadă. În schimb, primăvara, când se trece la cele de vară, […]

Uite că mă lovesc de o problemă pe care n-o văzusem venind în niciun fel. Am ajuns în Catania, până aici totul bine. Sunt 18 grade la ăștia, e frumos, la tot pasul cârciumi cu mâncare bună. Fix ce mi-a recomandat medicul de familie înainte să mă urc în avion. Altundeva e problema, prieteni: e […]

Vedeți că aveți pe HBO Max documentarul „Navalnîi”. Am stat aseară să-l văd pentru că eram extrem de curios să înțeleg de ce omul ăsta a ales să se întoarcă în Rusia, deși știa foarte bine că-l vor aresta în secunda doi. Am înțeles câte ceva, dar tot nu mi-e foarte clar. Ce știu sigur […]