Copii, întrerupem programul de zilele astea, pentru că azi am o ghicitoare pentru voi.

Ia să-mi spuneți mie cum se face că în fiecare an se întâmplă următorul fenomen. Toamna, când se trece la anvelopele de iarnă nu există vulcanizare unde să nu fie coadă. În schimb, primăvara, când se trece la cele de vară, nu mai e nicio coadă pe nicăieri.

Acum să vă văd, cum se explică acest mister?

Până vă dați seama ce și cum, o să vă povestesc cum am stat și eu cândva la o coadă din asta kilometrică. Prima și ultima oară în această viață când am stat la coadă ca să schimb anvelope. Mă rog, eram mai tânăr și mai dezorganizat, dar am luat măsuri și n-am mai repetat această greșeală.

En fin, revenind, ziceam că mă luase iarna pe nepregătite în anul ăla și m-am dus să-mi pun anvelopele de iarnă după prima noapte în care a nins și-a dat înghețul.

Sper că n-are rost să vă explic cam ce cozi erau pe la vulcanizările din oraș, așa că m-am dus la una de la periferie, unde eram convins că e mai liber. Nu era. Când m-am așezat la coadă, mi-au dat bon de ordine cu numărul 45. Se trecuse de numărul 200 când mi-a venit rândul.

Vă puteți imagina peste 150 de mașini care așteaptă la o coadă care nu e la vama de la greci? Ceva deosebit, vă spun, de-aia vă explicam c-a fost prima și ultima oară în această viață când am stata la o astfel de coadă.

Am avut și niște satisfacții scurte dar intense cât am așteptat, să știți. În sensul că absolut toți cei cu mașini scumpe și foarte scumpe încercau să intre în față și să-i dea șpagă omului care împărțea bonurile de ordine. Aveam câte un semi-orgasm de fiecare dată când ăla îi refuza și-i trimitea la coadă.

Da, mă rog, am divagat de la ghicitoare. Deci? Știe cineva de ce sunt cozi doar când e să-ți pui anvelopele de iarnă?

P.S. Încă ceva. Să nu vă lăsați induși în eroare de temperaturile de zilele astea și să luați decizia că gata, trecem la anvelopele de vară. Nu de alta, dar eu am trăit în această viață ninsori în aprilie și ger în mai. Serios.

sursa foto: freepik.com