4,067 cititori

Mi-e frică de proști

Am trecut prin toate guvernările din ’90 până azi. Nu-mi amintesc să-mi fi fost vreodată frică. Nici când intrau minerii în București, nici când o luaseră în marș forțat pe Valea Oltului, nici când a fost cât pe ce să iasă Vadim președinte, nici când a ieșit Iliescu a treia oară. Era clar că toate erau convulsiile democrației și că mai devreme sau mai târziu se vor regla. Ceea ce s-a și întâmplat. Indiferent cine a condus țara asta până acum, nu mi-a fost frică. Că erau șmecheri, oportuniști sau hoți, măcar nu erau proști. Continuarea

10,052 cititori

Tati e acolo sus

Aștept metroul. Stau cu spatele lipit de zid și scrolez. Mă enervează ziua asta mohorâtă. De fapt, azi mă enervează tot.

– Tati de ce nu se mai întoarce?

– Tati nu se mai întoarce pentru că doamne-doamne îi cheamă la el pe toți oamenii buni.

Las telefonul jos. E roșcată, plină de pistrui până-n vârful nasului. În brațe are o păpușă blondă și-n spate un ghiozdan roz. Toate contrastează dur cu panglica neagră de pe mâneca stângă și cu negrul opac al paltonului mamei. Continuarea

4,809 cititori

Repar semnalizări gratis

Duba din fața mea pune frână brusc și face la dreapta fără să semnalizeze. Fac și eu la dreapta. Peste o vreme mai face o dreapta, după care o stânga. Tot fără să semnalizeze. Ne oprim la semafor unul în dreptul celuilalt. Cobor geamul din dreapta și-l claxonez scurt. Dă și el geamul jos și se uită întrebător la mine. Vreau să spun ceva de ironico-tăios de genul „boss, știam că doar pe bemveuri nu pun ăștia semnalizări”, dar în loc de asta zic calm:

– Vezi că nu-ți merge nicio semnalizare. Continuarea

4,602 cititori

O turmă

În această mirifică dimineață de primăvară circulația metroului s-a defășurat cu… ăăă… dificultate. Se stătea câte două-trei minute în fiecare stație, lume agasată, nervi întinși la maximum, d-astea mișto, ca pentru vineri dimineață.

Ei, și într-una dintre stațiile astea unde se aștepta s-o luăm din loc, două destoinice reprezentante ale sexului frumos se iau lejer la ceartă. Nu știu de la ce, că dialogul a pornit în șoaptă, dar cu un crescendo cu ritm bun spre foarte bun. Până a ajuns la apogeu, când, în liniștea aia mormântală, s-a auzit tare: Continuarea

6,050 cititori

Scurt sau lung?

Nici măcar nu eram mulți la coadă, patru inși, cu tot cu mine. Ceea ce nu l-a împiedicat pe cetățeanul care vorbea preocupat la telefon să treacă pe lângă noi, sa se bage în față și să ceară dezinvolt, tare, fără să-și întrerupă importanta convorbire:

– Un pall mall albastru.

– Scurt sau lung?

– Nici scurt, nici lung, că domnu’ n-a stat la coadă.

Ăsta din urmă eram, bineînțeles, eu. Știți, câteodată nu mă pot abține și gura pleacă fără s-o mai controleze creierul. Cred. Continuarea

5,315 cititori

Ca pe vremuri

La mine în fața blocului un puștan aruncă pietricele în geamul unei fete. Cu pietricele, înțelegeți? Din alea de pe jos. De mi-a năvălit toată copilăria la loc în cap. Vede că-l văd și se înroșește până-n vârful urechilor, dar continuă s-arunce. Se deschide geamul și apare ea. E blondă. Și zâmbește. Continuarea

4,870 cititori

Și zeii au căpșunarii lor

Știți voi culoarul ăla lung prin care se iese de la metrou, la Victoriei? Ei, lasă, că și dacă nu-l știți, cred c-o să înțelegeți. Pe culoarul ăsta ies io în fiecare dimineață a vieții mele. Inclusiv azi.

Am purces spre ieșire, dar din fața mea apare o tipă care se uită așea, nu știu cum, luuung și pofticios la mine. După care apare și-a doua. Mi-aruncă și asta o privire de brusc m-am îndreptat și-am bombat pieptul. A treia practic m-a sorbit și ea din ochi. Continuarea

5,238 cititori

Cât să simți că n-ai trecut degeaba prin viață

Coborâsem din metrou și-o luasem la pas spre ieșire când am simțit că mă bate cineva pe spate. Mă întorc. Un tip râdea la mine cu gura până la urechi. Strănutasem mai devreme și, instinctiv, m-am gândit că precis am vreun muc întins pe față și omu’ vrea să-mi facă un bine, să mă avertizeze. Nu de alta, dar am mai pățit.

– Tu ești Vasilescu, nu? Continuarea

4,877 cititori

Notre poules dans votre cour

Aștept pe peron, la Victoriei. Lângă mine e un grup de trei fete, două gemene și slabe și o a treia negeamănă și neslabă. Ei, și fix la grupulețu’ ăsta eterogen vine un cetățean francez sau belgian sau de orice altă naționalitate vorbitoare de limba franceză (mă scuzaț’, dar franceza mea, dobândită cu trudă în școala generală, nu-mi permite subtilități de genul stabilirii originii vorbitorului). Cetățean care se interesează dacă ăsta este metroul spre Unirii. Continuarea

5,886 cititori

A zis Doamna să tăceți!

În metrou sunt două grupuri de copii, prichindei pe la zece ani. Vreo zece la o ușă, încă pe atâția la alta. Metroul, ca de obicei la ora asta, full, stăm toți înghesuiți ca sardelele în suc propriu.

În timpul ăsta, ăia micii vorbesc tare între ei, între cele două grupuri. În orb așa, că de văzut unii pe alții nu se văd. Nu se aud decât vocile lor gureșe și din când în când răsună râsete și strigăte.

Lumea din jur mustăcește amuzată.

Dintr-o dată, se aude TARE o voce pițigăiată de fetiță:

– A sunat Doamna și-a zis să tăceți. Toți! Continuarea

5,620 cititori

Nu te pui cu doamna Flory

Azi trebuia să vină doamna Flory de la curățenie. Și-a venit. Și eu iar am plecat de-acasă fără măcar să dau un mop pe gresia din hol. Dar ce zic eu mop, am plecat fără măcar să fac patul, fix ca animalele.

Oi fi eu leneș, dar inconștient nu sunt, din secunda în care am ieșit pe ușă am realizat grozăvia pe care-o făcusem. Cuprins de remușcări și cu groaza-n suflet, după ce m-am perpelit câteva ore, până la urmă mi-am luat inima în dinți si-am îndrăznit s-o sun. S-o simt în ce ape se scaldă. Continuarea