Mai precis pe a maică-mii.

Frate, și îmi propusesem să discut cu ea despre jegoșii ăstia care sună bătrânii să-i facă de bani, dar am uitat cu desăvârșire. Ei bine, s-a dovedit că chiar ar fi trebuit să-i povestesc, pentru că ieri au sunat-o jepcarii pe mama.

Au luat-o la marele fix:

-Doamnă vă sunăm de la Poliție. Fiul dumneavoastră a făcut un accident, a lovit o fetiță cu mașina și a băgat-o în spital. Dar v-am sunat pentru că vrem să-l ajutăm să nu facă pușcărie. S-a vorbit cu părinții copilului și renunță orice fel de pretenție dacă le dați 2500 de euro.

Vă dați seama că maică-mii i s-au tăiat picioarele. Mi-a zis că deja se vedea venind cu pachete la mine, la bulău. Ca să vezi ce însemnă să te atingă cineva unde trebuie. Știa foarte bine că nu merg cu mașina la muncă. Cu toate astea, niciun moment nu s-a gândit că n-aș fi putut să lovesc o fetiță orin metrou. Poate doar așa, s-o calc accidental pe picior. Prin urmare, a început să plângă.

-Nu plângeți, doamnă, că se rezolvă. Tocmai de-aia v-am sunat ca să rezolvăm. Asta a fost pe partea „psicologică”.

Acu’, o fi maică-mea în vârstă, dar proastă nu este. Bun, a început să plângă, dar de aici până să le dea ălora peste o sută de meleoane e cale lungă.

A cerut să vorbească cu mine. Ei bine asta cred că este cu adevărat găselnița fenomenală a jegoșilor ăstora. Pentru că, să vezi ce, m-au dat la telefon. Da, băbăiete, l-au pus pe unul să se smiorcăie și să suspine întretăiat și neinteligibil. Era exclus să-si dea seama săraca femeie dacă sunt eu sau nu. A tras concluzia că eu trebuie să fiu, prea plângeam cu foc (normal, ea nu știe că sunt un macho dur căruia nu-i curge sânge nici dacă-l tai cu maceta).

Dacă a văzut că n-o scoate la cap cu mine, care pișam ochii de mi se rupea cămeșa, a cerut cu nevastă-mea. Ghici ce, nu putea să vorbească, era la procuror să dea declarații.

De aici, jegosul cu care vorbea, a început să devină mai agresiv și mai insistent. I-a spus că dacă nu se rezolvă treaba azi, totul este degeaba. Măine e prea târziu și o să fiu deja în arest.

La care mama s-a enervat și a început să zbiere că ea nu are suma asta in casă, că este pensionară. Iar ala, fiți atenți aici:

Dar căți bani aveți doamnă in casă?

-150 de lei, că n-a venit încă pensia.

-Cum doamnă, doar atât??? N-aveți si dumneavoastră niște bani puși deoparte?

-Nu am, domnule, trebuie să sun pe cineva ca să fac rost de suma asta.

-Domnă, dacă sunați pe cineva, nu vă mai pot garanta nimic şi băiatul dumneavoastră intră în pușcărie încă de azi.

Spre norocul ei, chiar nu avea suma aia la saltea. Altfel, chiar nu știu cum ar fi reacționat până la urmă. De nervi că nu poate să mă ajute, a început să urle mai tare la jegos:

-Domnule, nu înțelegi că nu am banii ăstia în casă? Lăsați-mi un număr de telefon și vă sun înapoi, imediat ce rezolv.

I-a dat nenorocitul ăla un număr de telefon, nu înainte de a-i mai arunca pe un ton ironic-zeflemitor: „deci nu vreţi să vă ajutaţi băiatul”. Ăsta este: 0722.324.661. Vă dați seama că am sunat, dar nu este valabil. Futu-i, abia aşteptam să mă conversez niţel cu ei. Câtă muie le executam, nu auziseră ei de când mama lor i-a făcut.

În fine, nu vă mai reproduc tot dialogul. Este foarte lung si maică-mea mi l-a relatat total incoerent, din cauza surescitării. L-am pus cât de cât la cap, după vreo trei dicuții cu ea și un pumn întreg de pastile.

Cert este că sunt foarte, foarte insistenți și agresivi. Au speech-ul extrem de bine pus la punct, știu ce funcționează și mai ales „butoanele” pe care trebuie să apese. Ăla îi spunea maică-mi să nu cumva să închidă telefonul. A auzit-o formând alt număr de pe fix (o sunaseră pe mobil) și a zbierat la ea să nu sune pe nimeni. Fac absolut orice să-i determine să scoată banii pe loc şi să nu-i lase să ia legătura cu nimeni.

Pe asta se și bazează înșelătoria lor: să-i prindă pe bătrani cu banii în casă și să-i înțepe. Sunt șanse foarte mari ca, sub impulsul emoțiilor, mulți dintre ei să plătească. Şi, după căte s-a văzut, treaba le merge, mulţi le dau banii.

Pe de alta parte, dacă nu i-au făcut să scoată suma vizată pe loc, cu ei în telefon, pentru jegoși este clar că au pierdut partida. E de la sine înțeles că cel pe care vor să-l ardă o să-și sune copilul sau va da telefoane în stânga și în dreapta. Iar asta se traduce pentru ei într-un singur mod: pula bani de data asta. O luăm de la capăt cu alții.

Totuși, nu înțeleg o chestie: cum naiba ajung să-și target-eze victimele așa de bine? Pe maică-mea au sunat-o pe mobil? De unde știau că este numărul unei femei în vârstă și despre existența mea? Mă tot gândesc și nu mă duce capul să-mi explic. Oare le-a dat ea informațiile astea, pe parcursul discuției, fără să-și dea seama?

Sau e posibil ca jegoșii să sune la foarte multe numere, până se nimerește să ajungă la o persoană care se potrivește tiparului căutat de ei?

Ori lucrează la pont și au tot ce le trebuie, număr de telefon și restul de informații?

Ah, încă o șmecherie pe care aș vrea s-o aflu: cum s-ar fi desfășurat tranzacția propriu-zisă? Cum ajungeau în posesia banilor? Se întâlneau direct cu maică-mea? Știe cineva cum funcționează treaba?

În final, vreau să vă spun că am singură dorință arzătoare: îmi doresc să mă sune și pe mine ăștia cu „accidentul”. Vreau să mă duc personal să le dau banii. Atât!

mihai_vasilescu_metoda-accidentul2