La articolul despre întrebările pe care doar în România poți să le auzi, a existat un comentariu care m-a lăsat cu gura căscată.
Bine, mă rog, s-au întâmplat mai multe lucruri la articolul ăla, inclusiv că oameni care trăiesc în afara acestei țări au sărit să-mi explice că nu e adevărat, că și-n străinătate poți să primești aceleași întrebări indiscrete sau chiar imbecile, dar omițând un lucru pe care eu îl subliniasem încă de la începutul articolului: că doar în România le poți primi de la oameni complet necunoscuți.
Nu te întreabă nici dracu’ în străinătate, la coadă la supermarket, de ce nu faci și al doilea copil, ce salariu ai sau de ce nu te măriți. „Coadă la supermarket” este o sintagmă generică, o puteți înlocui cu orice altă situație în care există șanse să interacționezi cu necunoscuți.
Pe când pe plaiurile locuite de vajnicii urmași ai dacilor liberi riști să auzi genul ăsta de întrebări mega-initime efectiv oriunde. Iar dovada cea mai bună este acest comentariu primit la același articol, lăsat de cineva care locuiește în Franța, dar a fost luată la diverse întrebări când a ajuns în România:
„Da’ e deja mărișor, cât îl mai alăptezi?” De la o femeie complet necunoscută în tren, fii-meu avea vreo 9 luni.
„Da’ sper că e fetiță, că așa e bine, mamă, să ai pereche”, când eram gravidă a 2a oară, la fel, persoană total necunoscută, mie nu îmi păsa dacă e fetiță sau nu.
„Da’ de ce nu te întorci in România? Da’ de ce ai plecat? Da’ cât câștigi? Da’ soțul tău ce face? Etc etc” și astea sunt doar așa în trecere, primele care îmi vin in minte.”
Am extrem de serioase îndoieli că poți să primești asemenea întrebări sau să auzi asemenea constatări, DE LA NECUNOSCUȚI, în orice țară unde apa caldă e chiar caldă. Repet, de la necunoscuți, că se pare că n-am fost suficient de clar prima oară când am scris.
Așa, revenind, că nu ăsta era subiectul de azi, ci comentariul despre care ziceam că m-a lăsat mască. Adică acesta:
Cred ca dimpotrivă, in România suntem foarte reticenți să discutăm despre bani, așadar ajungi să lucrezi același lucru cu un coleg, dar pe jumătate din salariu, că ți-a fost jenă să întrebi.
Personal consider că nu există ceva mai românesc de atât. Desigur, se poate să mă înșel, dar eu trăiesc cu convingerea că doar românii pot pune asemenea întrebări colegilor de muncă.
Am stat să număr firmele în care am lucrat în această viață. Sunt opt mari și late. Le-am luat la rând în capul meu și-am încercat să-mi amintesc dacă am vorbit vreodată cu vreun coleg de muncă despre salariile noastre în respectivele companii.
ATENȚIE! E posibil ca unii dintre colegii de muncă să ți se transforme, în timp, în prieteni, moment în care evident că se pot pune și întrebări de genul ăsta. Dar astea sunt cazuri rare, eu îi număr pe jumătate din degetele de la o mână pe foștii colegi de muncă transformați în prieteni.
Nu, nu la cazurile astea mă refer (mă simt obligat să subliniez, ca să se înțeleagă din prima), ci la colegii ăia clasici, ăia cu care n-ai niciun fel de relație, ăia cu care te vezi doar de luni până vineri și doar în timpul orelor de program.
Ei bine, cu ăștia n-am vorbit și n-aș vorbi în viața mea despre ce salariu îmi dă angajatorul. Sau le dă lor angajatorul.
Nici măcar nu-mi imaginez cum ar fi putut să decurgă discuția. Mergem în pauza de prânz la masă și între două șnițele cu cartofi îl întreb: „auzi, și tu cât ziceai că ai salariul?”.
Sau la dozatorul de apă: „Florine, ție ce salariu îți dau ăștia, mă?”. Nope, never. Nu știu, poate e exclusiv vina mea, dar eu nu mă vedeam (și nu mă văd) în stare de o asemenea discuție.
Nici măcar nu-mi dau seama dacă e contra-productiv sau nu să discuți subiectul ăsta cu colegii. E clar că pentru firma respectivă e ca dracu’ să vorbească angajații între ei și să înceapă să tragă concluzii de genul „ăsta pe care l-au angajat acum are salariul de două ori cât mine care lucrez de cinci ani aici!!!”. Na, mai motivează-l pe cel care tocmai a avut revelația asta.
Da, da, știu, se poate duce la conducere sau la HR să ceară mărire, dar dacă n-o obține sau dacă obține ceva, dar nu la un nivel care să-l satisfacă, firma aia a pierdut un om.
Pentru că eu, prieteni, mi-aș băga plua în secunda doi dacă aș afla că unul care de-abia a fost angajat (și e pe aceeași poziție cu mine) are salariul mult mai mare.
Nfine, cred c-ați înțeles care e ideea.
Întrebarea mea e dacă voi faceți sau ați făcut asta? Iar dacă răspunsul e „da”, la ce v-a ajutat să știți cât câștigă colegii?
Ați făcut ceva în sensul în care să câștigați și voi mai bine? Au făcut ei ceva? Considerați că e ok să se vorbească despre salarii între angajații unei firme? Considerați că nu? Orice punct de vedere e binevenit.
În plus, dacă avem specialiști în HR care citesc pe aici, m-aș bucura tare să aud și părerea lor pe subiect. De fapt, chiar mi-aș dori să apară HR-iști pe aici, să ne lămurească în ce fel se vede de la ei.
Sper că nu mai trebuie să subliniez că sunt extrem de nerăbdător să le aud opiniile celor care trăiesc și muncesc în afara României.
La modul general, dacă compania avea o politică clară – „Nu discutați salariul cu colegii”, am căutat să fac asta. Și, în general, companiile aveau această politică.
Am lucrat și în Marea Britanie un an, și aveam un coleg, care, ca semi-glumă, mă întreba de salariu. Nu i-am zis. Apoi, glumind, în continuare, îmi zice – „Știu salariul celui care era înainte ta pe post, deci îmi pot face o idee destul de clară cam cu cât ești plătit”.
Dar, da, discuțiile de genul ăsta sunt inconfortabile.
În Austria, pentru că am lucrat în sectorul public, toată lumea știa aproximativ salariul tuturor din branșă. Mie mi se fâlfâie.
Comentariu beton!15
Nu,în general nu se vorbește, dar eu am găsit pe biroul șefului un tabel cu toți colegii și salariul fiecăruia. 😁
Comentariu beton!24
Superb! Am lucrat intr-o firmulita mica in care patronu era asa de paranoia sa nu discutam, nici cuvantul salariu nu aveai voie sa-l pronunti.
Si paranoia asta era si mega cascat incat si-o uitat tabelu cu salariile in imprimanta. L-am impartit darnic intre noi ca era firma mica si eram toti uniti. Negocierile in anul ala au fost mea dure.
Simpla întrebare cred că pleacă de la o dorință de informare, mai ales dacă vorbim despre poziții similare. Sunt cazuri, nu puține, când patronii plătesc (plăteau) „după ureche”. Doar că toată dorința asta de informare devine doar o curiozitate din aia de babă bârfitoare, pentru că în peste 90 la sută din cazuri nimeni nu face nimic când constată că a fost păcălit. A, ba da, bârfește patronul. Dar explicații sau mărire de salariu nu cere
Comentariu beton!14
Nu am fost angajata la stapan decat vreo 8 ani, timp in care am trecut prin vreo 3 firme . Una mare cu fumuri de multinationala, 2 micute. Never ever nu am vorbit de salariu cu altcineva in qfara de directorul „ăl mare”.
Dupa ce m-am facut patroana 😁, in perioadele in care am avut echipa mai mare, am impus aceeasi regula: nu se vorbeste despre salariu decat cu mine, punct.
Misto a fost prin 2005 cand faceam angajari si vine un pustiulica-fara-frica la interviu si ma intreaba EL PE MINE cat castig, ca sa isi faca o idee daca merita sa lucreze in firma noastra, cat de departe poate ajunge, financiar, daca intra in echipa. :))))))
Altfel, mie nici in afara relatiilor de munca nu imi e la indemana sa intreb pe cineva (prieten sau doar cunoscut) cat castiga .
Comentariu beton!15
Eu nu îi întreb nici pe copii mei, fiica si ginerele, cât câștigă, ce salarii au! Doar odată, întâmplător mi-a zis fiica mea ce salariu are când mi-a spus ca s-a certat cu șeful ei și a obținut cât merita si voia.
Iar unde încă lucrez, nimeni și niciodată nu discută despre salariul celorlalți, poate doar cei foarte tineri la prima angajare, situație la care cred ca nu sunt diferențe salariale între ei…
Nu discut și nici nu-mi place când îi aud pe alți colegi discutând, îmi produce disconfort. Pus că activitatea pe care o desfășor face să ne intersectăm și cu alte firme cu care colaborăm sau, pur și simplu, ne întâlnim la diferite intervenții. Acolo îi mai aud punând întrebări de genu: da’ voi cât câșrigați, ce salariu aveți etc.
Nu am idee cât câștigă restul colegilor și oricum, aici sunt 6 clase diferite de impozitare, aplicate pe diferite criterii (ești sau nu căsătorit, nivelul veniturilor în cuplu, ai sau nu copii etc). Brutul e singurul care contează și diferențele între clase nu sunt tocmai neglijabile.
Nu aș vrea să știu cât câștigă ceilalți. Inevitabil, asta ar ajunge să otrăvească atmosfera. Nu discută nimeni despre asta, efectiv cred că toți suntem într-un gând și o sâmbătă din punctul ăsta de vedere.
Nu. Si ma feresc sa vorbesc despre salariu chiar si cu familia. Doar sotul stie cat castig.
In România la primul meu job, seful a crezut ca imi face un bine cand m-a lasat sa citesc e-mailul in care ii cerea marire de salariu pentru mine si colega. Eu care lucram de la 8 la 20h si ea parttime si juca Solitaire pentru ca altceva nu avea de facut. Era doar o pila a patronului. De atunci am jurat ca nu imi trebuie sa stiu cat castiga altul.
În cazul nevesti-mii, angajată la corporație, are clauză de confidențialitate. Nu are voie să spună ce salariu are, punct. Valabil pentru toți colegii ei. Orice bârfă sau discuție pe subiect riscă să ajungă la HR. La mine e mai simplu, firma straineza, domeniu tehnic, grilă transparentă în funcție de treapta, salariile se știu în general, în funcție de cat și ce muncești cam știi și ceilalți cat au. Excepție pozițiile de conducere. Numai ca da, subiectul în general nu se discută, chiar dacă se cam știu salariile, din bun simț. La noi în țară, după două cafele și “ Ce faci, ești bine?” invariabil urmează întrebarea despre bani. Exact ca în comentariul de care zici, m-am trezit întrebat de persoane random dacă îmi ajunge salariul. Sau constatări de genul “ A, ți-ai schimbat mașina, înseamnă ca produci mulți bani. Nu pui o vorbă și pentru mine acolo unde muncești tu?”
Poveste de acum 8 ani. Un coleg nou, proaspăt angajat s-a lăudat cred că din prima zi cu ce salariu i-a fost dat, el sincer crezând că noi cei mai vechi avem mai mult. Noi fusesem angajați când șefa zicea ”sunt 200 la poartă care vor postul tău” pe când el a fost angajat când nu prea mai avea balta pește. Am mers la șefă și ne-a spus că asta e piața acum și că din puctul ei de vedere i-a dat cam mult dar altfel nu îl prindea. A spus că nu poate să ne aducă salariile la nivelul lui. A inceput o grevă tacută, nimeni nu mai voia să facă ore suplimentare, nu mai răspundea la telefon după program deși lucram cu America și ei începeau când terminam noi, urgențele erau tratate cu calm etc. KPI-ii au luat-o ușor la vale și întâi a trecut la amenințări iar apoi a făcut o aliniere salarială, salariul celui nou angajat fiind cel mai mic. Nu a mai ținut prea mult firma, activitatea fiind mutată în Polonia și de acolo în India.
Comentariu beton!36
Well…
care salariu? care colegi? care muncă? n-am io griji d-astea…
altfel, nu! toată viața mea am lucrat în vînzări și am negociat de la început „dacă atît, atît, dacă nu, p.la!”; la 3-4 ani mai venea șefu cu creșteri de target, unele corecte, altele ca la guvern; s-a negociat uneori la alea nerealiste; dar firmă mică ca număr de angajați, nu corporație
La stat știam salariul fiecăruia și erau standard. Grad , funcție, vechime și sporuri. La privat lucram la contabilitate și îmi cădea fața când vedeam diferențele de salariu între angajati. Unii salarii exorbitante pe funcții de băut cafele și stat degeaba. Dar erau pilele patronului!😬
Îmi dau seama acum, pentru că ai scris, că maică-mea nu știe salariul pe care îl câștig eu. Deci discuția despre salarii este la un alt nivel pentru mine: nu prea concep să-l știe nimeni. Și nici nu sunt interesat să aflu.
Cu toate astea, pe la ureche mi-a suflat la un moment dat o veste cum că un coleg a fost angajat pe un salariu mai mare ca al meu, el fiind nou în breaslă, iar eu eram de cinci ani in firmă. Anunțul cu salariul era la discreție, on-line, nu am aflat din bârfă. A fost ceva oficial. Iar în momentul ăla, în acel birou, s-a făcut o mică grevă. Tăcută, dar grevă. Până când s-a rezolvat problema.
Nici fie-mea nu stie ce leafa am, cum dreaq sa vorbesc cu colegii?? „Decât” la colegul de apartament ma mai laud si eu:)
Îmi cer scuze, mi se pare o tâmpenie după care profită doar angajatorul.
Cum sa stii care e piata daca nu te interesezi? De exemplu, în cazul soțului meu, în străinătate ofertele de muncă pt domeniul lui sunt de 6-700 euro pe zi, în România e varză totala, ăștia sunt în stare să îți ofere 150 și să zici și mulțam.
Secretomania asta e bună doar pentru șefi!
Comentariu beton!28
Evident ca e buna pentru sefi, dar te oftici cand afli sau te gandesti ca un coleg pe un post similar primeste cu mult mai mult si atunci mai bine sa nu afli. Deci secretomania e buna si pentru angajati! 🙂 🙂
Io-s mai yankee asa si discut despre bani. Nu mai sunt angajata; cand eram STIAM toti cam cat aveam, ca discutam deschis – acu’ e drept ca lucram in radio si am avut colegi absolut senzationali, iar directoru’ ne iubea ca pe copiii lui).
Acum, pe firma proprie, da, discut despre bani. Cat am facut luna asta, luna trecuta, cand vreau sa castig etc. Intreb de preturi printre astia de fac marketing ca mine, m-a ajutat enorm, ca altfel ceream preturi de Romania.
M-am imprietenit cu 2-3 foste cliente, cu care am lucrat acum 3 ani pe niste conturi de medical marketing si astea mi-au bagat mintile in cap. Preturile mele sunt afisate la liber pe site (ca nu am timp sa pierd cu oameni care doresc ChatGPT in loc de chestii facute de un expert, asa ca, aia de ma contacteaza, stiu ce au de platit.
Sunt foarte transparenta cu finantele, mai ales cu copilul, care avea 7 ani, cand ne-am cumparat casa si stia exact ce si cum se face. Desi sunt multi parinti care considera ca un copil nu trebuie „ingreunat” cu asa informatii. Noi suntem pe principiul ca trebuie sa stie.
Ce inseamna un buget, ce inseamna o rata, cum o calculezi etc. Cat facem real in fiecare luna, cat ne costa x si y. Asa nu vine cu besini ca vrea nus’ ce cai verzi pe pereti.
Am primit o groaza de intrebari din alea idioate (da, romanii sunt campioni la intrebat strainii tot felul de chestii „personale”, dar sunt obisnuita, asa ca nu ma deranjeaza). Sunt multi care dau pe spate, cand aud cati bani ne intra in casa lunar, apoi se linistesc, cand le zic ca rata la casa e 2000 de dolari, ca tenisul e tot pe atat (si nu e suficient), ca o vacanta (fara pretentii) in Europa se duce la 10 mii ca nimic etc.
Inca nu sunt la faza de angajat, cel mai posibil voi lucra cu freelanceri, ca la mine in zona numa’ experti nu sunt. Astia vor primi o anumita suma pe proiect, asa cum vom discuta. Nu vad de ce as tine secrete, daca omul este bun, va primi bani mai multi, daca doreste sa negocieze, sa negocieze, ca de aia e piata libera.
Nu. În toate multinaționalele pentru care am lucrat mi s-a spus că salariul e confidențial.
Firma nu are mulți angajați și nu se suprapun pe același post decât puțini, în același timp evaluările anuale sau bianuale (în diverse situații) care la fel sunt confidențiale, ajută sau nu la o mărire salarială și nu lasă loc de comentarii. Nici clauza de mobilitate nu se aplică tuturor pentru că nu toți au același traseu sau fac service în țară, și nu nu există discuții de genul ăsta. Cred că am mai spus aici că lucrez în firmă de 15 ani și șefii sunt oameni speciali, nu avem salarii foarte mari, orice o fi însemnând asta, dar atmosfera și starea pe care o am când trebuie să ajung la serviciu nu este de „aoleu, iar la scârbici” nu.
Eu lucrez in corporatii de vreo 22 de ani in Ro si afara. Intrebarea nu prea are rost ca in toate salariul este in functie de job level sau job grade cu % in range.( 80-120 sau 75-130) insemnand ca x suma reprezinta min de 80 sau 75 depinde de politica companiei si de acolo matematica e simpla. Acum in Ro facea HR un romanism nu iti spuneau unde esti in % in range deci nu stiai niciodata daca esti la min, mijloc sau max insa in aceeasi companie dar locatia fiind in Polonia, Italia whatever se stia si era in profilul tau de HR. Cand eram in Ro era politica ca nu aveam voie sa discutam despre salariu, ceea ce mi se pare doar o metoda a managementului sa inchida gura oricui si sa faca ce vor, dar noi tot vorbeam intre noi si erau diferente f mari intre noi veniti si exustenti de ani de zile, asta s-a schimbat cand au inceput sa aduca Directori de operatiuni expati care au facut tot transparent si echitabil. Aici nu discutam despre salariu pentru ca este transparent stii unde esti % range si salariul creste in functie de performanta ta si a companiei deci aia e. Asta cu salariul mi se pare o decizie personala daca vrei sa o discuti sau nu dar nu as merge prin companie sa intreb oamenii ce salariu au.Cu legea europeana transparentei cred ca pot intreba HR ul ce salarii au colegii mei insa nu sunt interesata caci stiu unde sunt % in range.
Comentariu beton!15
Dupa 8 ani de Romania unde salariu era marit doar cu cearta, scandal si amenintari, am ajuns intr-o firma normala cu proceduri si algoritmi clari, cum descrii tu. Ba mai mult, exista un proces de evaluare anual in care toti trebuie sa se incadreze intr-un % anume in job grade. Si daca esti prea jos primesti automat marire.
Si e musai sa fie asa ca noi suntem imprastiati in toata lumea. Si mi s-a intamplat sa am sef intr-o tara low cost si salariul meu sa fie dublu cat al lui in dolari. Dar el trebuia doar sa respecte algoritmul, nu sa decida valoarea absoluta.
Ultimul job s-a terminat in 2009, intr-o firma mica, patron roman, cel mai mare număr de angajați a fost 10, dar nu mereu.
Eu ma ocupam de importuri si gestionarea livrărilor după câștigarea licitațiilor, relațiile cu furnizorii, participarea la târguri etc. Singura care ar fi putut sa câștige mai bine decât mine ar fi fost colega de la vânzări, care se ocupa efectiv de licitații dar si sa vândă diverse produse. Era bună tipa pe vânzări, extraordinara. Insa nu am discutat niciodată despre asta, si sincer la vremea aia nici nu ma interesa. Abia ieșisem de pe băncile facultății, aveam un job bun pe care il iubeam, un salariu foarte bun pentru acele vremuri, chiar nu m-ar fi afectat daca avea ea 100-200 lei in plus.
Poate in ziua de astăzi m-ar interesa, la nivel de curiozitate, insa NICIODATĂ nu as intreba asa ceva, indiferent de relația pe care o am cu persoana respectiva. Ma rog, pe sot il intreb :))
grijă la riduri, da? femeia le face verticale, pe mijlocul frunții pentru că se încruntă:
– unde-s banii!?
bărbatul orizontale, pentru că ridică spîncenele:
– care bani?
Comentariu beton!31
:)))))))
Stiam toate salariile pentru că aveam acces la bazele de date, dar imi tineam gura. Ce rost ar fi avut sa-i spun Mariutei că Gigel, fiul popei din satul directorului, a fost angajat cu un salariu mai mare decât avea ea, care lucra de 8 ani acolo, aceeași școala, Gigel proaspat absolvent?
Sunt cel mai vechi angajat (24 ani in firma )dintr-un departament de 6 oameni, platiti cu salariu fix + grila bonusuri la diverse targete. Am aflat acum 2 ani ca cei veniti dupa mine au primit salariile fixe mai mari decat aveam eu , bonusarile fiind identice. Am abordat subiectul cu conducerea si 95% din timp am discutat de unde si mai ales de ce stiu eu salariile colegilor. Celelelate 5 procente din timp au fost alocate unei mariri de 500 lei conditionata de targetul anual. ca idee, am facut doar 93% din acel target si nu am obtinut nimic. Dar am obtinut altceva : m-am hotarat sa muncesc cel mai „light” dintre cei 6 si sa nu mai consider locul de munca „a doua casa”. E o sursa de venit si punct.
Comentariu beton!36
Sectorul bancar intotdeauna a avut clauza de confidentialitate, asa ca – na. Nu ne stim salariile unii la altii, cel mult le putem (vag) intui.
In schimb, daca te uiti pe oferta de joburi, iti poti face o idee, chiar daca plaja salariala (bruta) e destul de laxa.
Mi s-a intimplat o faza misto. Primul contact serios cu piata fortei de munca aici l-am avut ca si consultant independent, un contract de 6 luni intr-o banca. Era facut printr-o firma intermediara, drept pentru care incasam cam doua treimi din ce era facturat catre banca.
Au trecut cele 6 luni. Am intrat in interviuri pentru o urmatoare misiune sau un job, cautam ambele variante. Am avut nenumarate interviuri. Penultimul mi-a trasat parcursul. Am vorbit cu un recrutor care are inima la locul potrivit. A fost singurul care, cind a auzit cit cistigam, a facut o pauza si apoi a zis: te rog mult sa nu mai zici asta niciodata. Strici piata si te pui in lumina defavorabila, esti atit de ieftina incit ti se pot pune la indoiala capacitatile. Apoi a facut pentru mine un lucru minunat: m-a pus in legatura cu un coleg care cauta candidati pentru angajare cu contract. Ala a fost ultimul interviu cu un recrutor. Au trecut aproape patru ani.
Este ATIT de greu sa gasesti recrutori cu inima. Rara avis.
Comentariu beton!26
Pe mine m-a întrebat de salariu colegul meu în prima mea zi la primul meu job, dacă țin bine minte. Și cam toți colegii cu care am lucrat la respectivul loc de muncă, era o discuție relativ deschisă – aparent, în firma respectivă cei vechi erau plătiți mai prost decât angajații noi. Tot pe mine m-a certat șeful direct că a aflat colegul meu, de parcă eu eram de vină că firma nu ne plătea pe toți la fel și avea pretenția să țină un puști de 18 ani secret un salariu foarte apropiat de minimul pe economie la vremea respectivă.
În următoarele firme în care am lucrat, am ținut pentru mine. Au fost momente când am descoperit că eu câștigam mai mult decât alți colegi, dar am și descoperit, după ani, că eu câștigam mult mai puțin decât alții când am avut o discuție absolut întâmplătoare.
Sunt prietena f buna cu una dintre colegele mele de munca. Niciodata, dar niciodata nu am discutat salarii. Stim cand am primit amandoua mariri mai semnificative, dar nu stim cat si in ce conditii.
De altfel, nici parintii sau prietenii nu stiu cat castigam eu sau sotul. Soacra si mama mai aud sume atunci cand ne certam ca trebuie sa ne dea 100/200 de lei
Nu e deloc doar în România, în instituțiile și organizațiile internaționale salariile sunt postate în job description.
Oricine știe cat va câștiga dacă ia jobul ei toți colegii tăi care aplică sau care urmăresc pagina de cariere și noi joburi afișate știu care e salariul cu care ai intrat în poziția pe care ai venit chiar dacă nu te cunoșteau dinainte sau nu ați vorbit.
Există categorii de angajați care se feresc din cauza NDA-ului,dar altfel poate fi foarte transparent.
Unii străini mai din vest iti spun nonșalant cat ii costa traiul, cat dau la stat, sau economisesc și vine random la discuții la o cafea in pauza, la fel de banal precum vremea.
Raspunsul corect si inofensiv la intrebarea asta pentru cel care raspunde dar rascolitor pentru cel care intreaba ar putea fi:
„Suficient!”
Bogdan Mălăele, nu?
Marius Arsinel.
Nu am discutat cu nimeni salariul, dar eu lucrez în învățământ unde toată lumea are același salariu de bază peste care se adăugă sporul de dirigenție, o sumă mică dacă persoana are doctorat și vechimea (depinde de gradele luate). Știu că mi-a spus o colegă care poate fi maximul net posibil dacă ai gradul I, doctorat și dirigenție, însă am uitat. Nu avem pe nimeni în școală care să atingă cele trei condiții simultan.
E foarte subiectiva discutia despre salariu si te poate mai degraba demotiva. Nu vad nici un lucru bun in a stii ce salarii au ceilalti decat daca vrei sa pleci si sa iti faci o idee despre ce ai putea obtine in alta parte.
Ca idee, al doilea meu job, la 21 ani, in industria sanatatii a fost ceva de vis. Am plecat de la un salariu de 90 dolari la alta firma pe un salariu de 135 dolari, concediu platit in limita a 300 dolari, bonuri de masa, al 13-lea salariu si prima de vacanta 1 salariu.
Aveam impresia ca sunt platit cel mai bine din firma aia, directorul general era o sarakie fata de mine. Binenteles ca era doar o impresie, eu eram sarakia in firma aia, dar banii castigati de mine mi se pareau de vis si mi se falfaia de cat castigau altii. Era anul 2001, asa ca ce castigam imi erau mai mult decat suficienti sa duc o viata de holtei in glorie.
nimeni niciodata. tipic romanesc asa-i!! DAR exceptie face cazul celor care suntem muzicieni si predam ore la diferite centre. cum treaba sta prost si sunt ff putini copii inscrisi = putine ore si deci si mai putini bani facem si noi misto unii de altii. in sensul ca mai toti castigam un rahat. tu cat ai? 350€. si tu? io 460€ samd. (ce cititi e cat se poate de REAL)
Da, numai in Ro se intampla situatii de gen.Am avut la un moment dat o angajatoare romanca in Ge careia trebuia sa i ” explic” concediul medical( krankul), sa le zic colegelor romance( erau cateva) ce probleme medicale am, ca altfel si ele comentau de ce lipsescsa, sa vorbesc eu cu vreo colega sa mi faca inlocuitor in concediul legal si diverse din astea.
Pe cand la neamt dau foaia, ura si la gara si nu mi bat capul cu organizari ce nu tin de mine sau sa caut eu solutii.
Romanii in strainatate, in functii de conducere din pacate raman cu romanisme de c…
Vorbesc cu Salariul despre Colegii de Muncă. Gen „Sunt plătit prea puțin să am de-a face cu colegul X”
Nu, exclus in Fr. Nu se vb cu colegii de salariul personal, decit de treptele de salarizare. Se vb si despre salariile medii si mediane date in vileag de catre sindicate, cit si despre diferentele de salariu intre barbati si femei pt aceeasi munca (care e de cca 20%).
Scuze pt dezacordul final, n-am fost atenta 😃
Nu e doar de neam prost să întrebi omul ce salariu are, e și absolut inutil. Pentru că: 1) dacă zice că are peste cât presupuneai tu, te îmbufnezi; 2) dacă zice cam cât bănuiai tu că are, brusc, ți se pare cam mult și iar te îmbufnezi; 3) dacă zice o sumă mai mică decât credeai că are, îl bănuiești că te minte, ca să se victimizeze și te enervezi de-a binelea.
Pai te poți duce sa renegociezi… daca ai pârghiile necesare
Pa Suedea cum zic unii diasporeni discutia asta este inutila. Exista un site unde pui numele persoanei si afli veniturile salariale pe ultimii ani, desigur venituri impozabile. Este o chestie tabu, dar folosita de toata lumea.
Eu lucrez la o companie de 5 ani.
Cu timpul, fiind si tânăr si motivat, am evoluat foarte mult, primind si proiecte la fel de complexe ca si cele gestionate de colegi cu mai multa experienta, insa si proiecte cu o complexitate mai mare decat ale unora cu mai multa experienta decat mine. Diferențele de cunostinte dintre noi nu sunt atat de mari, ba chiar pe multe subiecte imi învăț eu colegii cu mai multa experienta, pentru ca procesul s-a mai schimbat între timp.
Recent am aflat ca diferenta dintre mine si un alt coleg cu o vechime de 3 ani mai mare decat mine, dar coleg care a avut doar proiecte cu complexitate mult mai mica este de 3.000 lei.
Aflând acest aspect, normal ca am protestat…
Deci, in opinia mea, cu toate ca poti deveni frustrat, este bine sa știi unde te situezi si pentru ce si cat sa muncești.