Acest articol le este dedicat tuturor celor care se oripilează profund ori de câte ori pe acest blog apare câte un articol advertorial.

Acest articol le este dedicat tuturor celor cărora le este teamă să nu cumva să mă îmbogățesc din scrisul pe blog.

Acest articol le este dedicat tuturor celor care au pretenția ca în fiecare zi pe acest blog să fie publicat minimum un articol, fără să se întrebe măcar în treacăt din ce-o trăi prostul ăsta care le scrie, că job nu pare să aibă.

Totodată, acest articol le este dedicat și celor care se ofuschează profund când citesc câte un articol care promovează un produs sau un serviciu, dar fără ca articolul respectiv să fie asignat categoriei PROMO.

Ceea ce înseamnă că eu am ales să promovez acel produs sau serviciu fără să fiu plătit pentru asta, adică gratis, moca, pro bono. Câtă vreme nu încasez nimic pentru articole de genul ăstuia, nu văd de ce l-aș încadra la PROMO.

Știți câte comentarii de genul „aaa, păi asta e publicitate” am șters doar la articolul despre 9695? Nu știți, dar lasă că știu eu. Nu, nu era publicitate. Sau era, dar nu pe bani. Iar când nu e pe bani, nu interesează pe nimeni. Câtă vreme lumea te știe sărac, nimeni n-are nicio problemă cu tine.

Problemele apar doar când oamenii au impresia că te îmbogățești pe spatele lor: „cum adică să mă obligi pe mine să citesc advertoriale?”. Nu mai contează că nu-i obligă nimeni. Nu contează nici dacă advertorialul îți aduce o informație pe care poate n-o știai. Tot ce contează este că „aaa, păi asta e publicitate”, te îmbogățești pe spatele nostru. Dovada că nu aberez sunt întrebările nesimțite de genul „de unde ai atâția bani?”.

Da, prieteni, să nu uităm nepieritoarele cuvinte ale lui Celentano, filozof modern din Las Fierbinți: „banii n-aduc fericirea când îi ai tu, banii aduc fericirea când nu-i are alții!”.

Cuvinte care se potrivesc la marele fix poporului român, acești oameni cu suflet cad și primitor, singurii din toată lumea asta mare care se bucură când vecinului îi decedează capra.

Tuturor celor care vă regăsiți în ce-am scris mai sus, vă urez să vă băgați adânc de tot unghia în gât când veți citi cele ce urmează.

Dacă mă știați trăind din salariul minim pe economie v-ați fi simțit mai bine, este? Dacă eram casier la megaimaj și scriam articolele noaptea, după ce ajungeam acasă rupt de muncă, viețile voastre ar fi fost mult mai împlinite, nu? Ipocriților.

Da, după zece ani de muncă, am ajuns să pot trăi decent din blog. Știu că voi nu considerați scrisul pe blog muncă, dar, ce să vezi, se pare că este, atâta vreme cât pot trăi din asta.

Ce înseamnă să trăiesc decent? Păi pentru mine înseamnă:

Că pot să-mi cresc copiii oferindu-le cam tot ce au nevoie;

Că nu mai merg cu listă la supermarket, iar acolo pot alege orice produs de la raft, fără să mă intereseze cât costă. Mă interesează doar dacă am nevoie de produs sau nu.

Că nu știu când e ziua de plătit chiria sau întreținerea și nici nu mă interesează, le pot plăti oricând.

Că pot călători cam oriunde vrea bicepsu’ meu fără să am nevoie să prind oferte speciale pentru asta. Ba chiar, aroganță maximă, pot să mă duc cu mașina.

Că pot să mănânc la restaurant în fiecare zi a vieții mele, iar acolo să comand fără să mă uit vreodată la prețuri, ci doar la ce-mi place să mănânc, fără să mă intereseze cât costă.

Mai vreți? Că mai am.

Dar cam ăștia de mai sus sunt, în ceea ce mă privește, parametrii unei vieți decente. Repet, în ceea ce mă privește, că fiecare avem etaloane diferite pentru nivelul de decență.

Și mă bucur enorm și profund că-mi pot asigura toate astea din blog, adică făcând exact ce-mi place mai mult pe lumea asta.

Nu, nu îmi doresc să mă îmbogățesc, n-am nevoie de nimic în plus față de ce am în momentul de față. Dacă viața mea va curge fix pe coordonatele pe care curge acum, voi fi fericit în continuare.

Și da, toate astea înseamnă că din când în când o să regăsiți aici articole din categoria PROMO. Sper din suflet să vă doară rău de tot în piept când le vedeți și să mai muriți un pic de fiecare dată când scriu câte un advertorial.

Ipocriților!