M-am activat de la un articol de la Vali. Mai precis, de la comentarii. Contează mai puțin subiectul articolului, cât că în comentarii oamenii de acolo au început să discute despre agățatul pe stradă. Ei, io m-am activat când am văzut niște cetățeni bărbați susținând că e ok treaba asta cu agățatul pe stradă, că femeile își doresc să fie validate astfel, mai ales dacă ăla care încearcă sa le agațe arată bine.

Am râs amar citind așa ceva, pentru că în capul meu este că nicio femeie nu-și dorește să fie agățată pe stradă și nu va răspunde pozitiv agățatului pe stradă NICIODATĂ, indiferent cum arată ăla care încearcă să le agațe în acest fel. Cu o singură condiție: femeia respectivă să aibă mai mult de doi neuroni.

O să încep cu un pic de context. Și o să încep fără niciun pic de falsă modestie.

Nu am idee din ce motive, dar toată viața mea am fost plăcut de reprezentantele sexului frumos. Iar asta s-a întâmplat indiferent că aveam 63 de kile sau 115. Habar nu am de ce, poate de la atitudine, poate pentru că de la distanță pare că m-ar duce capul, poate pentru că nu m-au intimidat niciodată femeile, cert este că în această existență a mea așa au stat lucrurile. Nu știu, poate în următoarea voi fi un tocilar timid sătul de ofrande aduse Zeului Onan, dar în asta de acum, nu este și n-a fost niciodată cazul.

Cu toate astea, deși m-am lămurit destul de timpuriu cum stă treaba, nu m-am dus vreodată la vreo femeie, pe stradă, cu intenția s-o agăț. Nici la 18 ani, nici la 30, nici la 45, NICIODATĂ, în niciun context. Și nu pentru că n-aș fi avut tupeul necesar, ci pentru că eu consider că o eventuală încercare ar fi fost o pierdere de vreme și de nervi cumplită. Pentru că în capul meu nu există varianta în care să ți se răspundă pozitiv la o asemenea abordare.

Deși sunt destul de creativ, am mai mereu vorbele la mine, nu-mi imaginez ce-ai putea să-i spui unei femei, pe stradă, astfel încât respectiva să iasă din defensiva pe care i-o dictează instinctul de conservare și să-și spună: „meam, ce bine că m-a abordat necunoscutul ăsta tocmai acum când mă grăbeam la muncă. Hai că n-are nici față de psihopat, vreau să-i dau numărul meu de telefon ACUM”.

Dar, na, ăsta sunt eu și așa gândesc eu. Poate că de fapt mă înșel teribil și lucrurile nu stau cum cred. Prin urmare, vin să le întreb pe reprezentantele sexului frumos de pe aici: voi ce credeți despre agățatul pe stradă? Vi s-a întâmplat vreodată să fiți abordate așa? Cum ați reacționat?

Desigur, o să-i întreb și pe băieți exact același lucru: cum e, vi se pare ok să faceți asta? Ați încercat vreodată? Și dacă da, v-a ieșit?

Repet, vorbim aici despre a încerca să abordezi în acest fel femei care prezintă un IQ suficient de mare și, deosebit de important, care nu mai au 18-20 de ani.

Atenție! Trebuie să mai fac două-trei precizări extrem de necesare. Nu mă refer la situația în care ești într-un context care ar putea fi considerat „pe stradă” și se întâmplă să intri în vorbă cu o tipă. Gen, îi cade femeii portofelul, tu îl recuperezi și i-l returnezi, după care mai schimbați câteva cuvinte și, de la cuvintele alea, se legă ceva.

Sau, caz real pe care l-am și povestit aici, așteptați amândoi cu orele la coadă la o clinică medicală și până la urmă, din cabinet în cabinet, se înfiripă o brumă de discuție după care ieșiți seara la pizza.

Nu, boss, ăsta nu e agățat pe stradă, că dacă nu-i cădea femeii portofelul sau dacă nu erai la coadă la clinică, îți vedeai liniștit de treaba ta, drumurile voastre nu se intersectau niciodată. În situații de genul ăsta se cheamă că ai profitat de un context favorabil. Agățat pe stradă e ăla când te duci întins spre tipă și încerci să intri în vorbă cu ea, out of nowhere.

Exact cum nu poate fi considerat agățat pe stradă nici interacțiunea cu sexul opus într-un club, sau la un festival, sau la ceva de genul. Pentru că da, am văzut isteți, prin comentariile de la Vali, care considerau că e același lucru să agăți într-un club cu să intri în vorbă, din senin, pe stradă. Am râs puternic la asta. Da, da, e fix același lucru, doar că nu.

Acestea fiind zise, sunt extrem de curios dacă răspunsurile voastre îmi vor demola complet convingerile pe acest subiect.

sursa foto: pixabay.com