Când ai agățat ultima oară o femeie pe stradă?

Studentă în Iași, seară de toamnă, destul de târziu. Eram în Tudor, așteptam troleul să mă duc spre casă.
În stație, printre alți cetățeni, doi rockeri mă admirau cu vorbe nu tocmai romantice. Fiind în perioada nefericită a lunii, aveam hanoracul legat în jurul mijlocului. Păr lung, expresie (probabil) pe măsura perioadei nefericite a lunii.
Unul dintre ei își face curaj și mă abordează „roarrrrr, sigur ești rockeriță la cum arăți. Bem o gumă împreună?”
Eu, suavă ca un brusture, mă uit cruciș la tip și îi răspund „din cauză de hanorac spui asta? Dragă, sunt pă ciclu nasol rău dităt, dar bem guma aia chiar acum, de ce nu? Vrea și colegu’? Îmi faceți tot ce spuneați că mi-ați face? Roarrrrr!”
Nu pot să vă explic viteza de reacție a celor doi. Doar praful a rămas în urma lor, zău. 🙆
PS: nu am nimic cu rockerii, dimpotrivă chiar, dar așa a fost să fie.

Raspuns simplu: NICIODATA! Si nici in cluburi sau alte locuri din astea.
Pentru ca am avut intotdeauna in minte o serie de chestii de care m-am ferit: de la cel mai pur penibil, trecand prin potentiala poseta in cap si terminand cu vreo interactiune potential neplacuta cu politia/vecinii/parintii respectivei pe motiv de „hartuire” sau alte kkt-uri interpretate gresit intr-un context neclar. Asa ca nu, am preferat sa-mi incerc intotdeauna norocul doar intr-un mediu in care si fata abordata dar si eu sa ne simtim OK.
Maximul pe care l-am incercat a mai fost cate o replica aruncata la plezneala – asa la daca tine, tine – dar DOAR intr-un context in care a aparut din senin vreun „catalizator” (gen ala cu scapat portofelul/cheile/etc sau ceva de genul). Daca nu a tinut, in 5 secunde mi-am vazut de drum.
A mai fost o situatie neprevazuta dar demult in preistorie. In primul an dupa ce mi-am luat motorul, eram cu o gasca de prieteni la un salon moto. Parcasem agregatele la „VIP” (unul dintre prieteni era ceva organizator pe acolo) si cand am iesit am gasit un „buchet” de hostese care fumau calare pe motoarele noastre … nu era nevoie de vreo traducere a body-language-ului lor si am considerat-o o ocazie de NEratat. Dar sunt perfect constient ca asta nu se pune la „agatat”, asa a vrut universul si a „conspirat” in favoarea noastra.

Așa cum descrii nu e ok. Nu e ok să mă abordeze un tip din senin pe stradă, eu una nu mă simt nici validată, nici nimic, indiferent cum arată tipul.

Mi s-a întâmplat însă în weekend într-un fel, cred că se încadrează. Alergam pe faleză (în Italia) și la un moment dat mi-am dat seama că alergam în același ritm cu un tip, nu era intruziv, doar l-am remarcat, am întors capul și i-am zâmbit. Am intrat în vorbă, eu nu prea vorbeam italiană, el nu prea vorbea engleză, dar am început să ne povestim maratoanele, am alergat împreună încă vreo câțiva km, la un moment dat eu i-am zis că mă opresc, că sunt în vacanță, el m-a întrebat dacă îmi place să înot după alergat, că e cu barca și când termină înoată în larg. Am refuzat, ne-am strâns mâinile și am plecat 🙂 în alt moment al vieții mele aș fi băut o cafea cu el, acum nu, dar cred că ăsta a fost un agățat pe stradă.

În Olanda, unde locuiesc, nu mi s-a întâmplat niciodată să mă invite cineva pe barcă, cred că e și o diferență culturală, că dacă îi zâmbesc unui tip, nu e interpretat că vreau să și încep o conversație

Bai, o singura data am incercat asta. Ma rog, colegul cu care eram pe strada a ochit doua ripe, una mai inalta si una mai scunda, aia inalta intr o fusta cat prosopul, cealalta in blugi. Asta cand le a vazut, din spate, a zis direct: „-Frate, aia inalta cu c*r bombat e a mea!”.
I am raspuns ca nu ma bag.
S a dus in spatele lor si a ciupit-o de fund. Moment in care s-a intors…fata, si i-a trash o geanta n cap! Asta nu ar fi fost nimic pentru ca a urmat un repros spus cu cea mai feroce voce masculina:
„- Ba’ labagiule, daca ma invinetesc te omor!”
Pentru ca, dragii mei, ele erau, de fapt, ei!
De atunci nu mi a mai trebuit…agatat….pe strada…

De-a lungul celor 15-16 ani de când reprezentanții sexului tare ma consideră demnă de a lor neprețuită atenție, abordările pe stradă au fost multe, diverse și, evident, creepy. Cu o singură excepție. Prin iarna anului trecut, la metrou. A coborât la aceeași stație ca mine (nu știu dacă într-adevăr acolo avea treabă sau s-a panicat când a văzut ca eu cobor și încă nu-și găsise curajul), m-a oprit, a început prin a-și cere scuze pentru abordare, a zis ca speră să nu-l consider un ciudat, că am niște ochi foarte frumoși (cam atât vedea, eu fiind cu mască) și că i-ar plăcea să bem o cafea. L-am refuzat politicos, mi-a mulțumit că m-am oprit și și-a văzut fiecare de drum. Nu m-a făcut să mă simt în niciun fel, nici validată, nici redusă la o bucată de carne. A fost foarte..neutru. Dar, repet, s-a întâmplat o singură dată treaba asta. Deci putem fi de acord ca agățatul pe strada este un no-no 🙂

da imi place ca nimeni nu isi pune problema si din partea ailalta. Barbat agatat de gajici pe strada.
Eu in general is pe modelu bipolar (nu ala psihi cucu, ci asa…o definitie aiure cu doo stari). Daca is la bauta – sunt pe modelul „toti e pretenii mei” extrovertit
Daca is treaz sunt introvertit. Daca sunt singur pe strada/magazin/banca sunt mega introvertit. Nu ai nici o sansa sa ma scoti din ale mele

Cel mai ciudat a fost ca mergeam spre un interviu. Si in statie la dorobanti s-au bagat in seama niste gajici d-astea de cartier. Moment in care am inteles multe povesti ale gajicilor. pentru ca mi s-a parut extrem de deranjant. Creieru meu era setat pe interviu, proastele alea aveau glume in program cu cafea si cacaturi

Am avut si momente cu bagat gajicile in seama cu mine, lipsit total de „moment ciudat”. „vai, te stiu de la liceu”, „vai, ce carte misto citesti”. Moment in care intra creierul de introvertit: „multumesc”. Si a doua zi creierul de om: „coaie, stii ca esti singur, nu?”

dar da. Io nu agat pe strada. Urasc refuzul, asa ca nu prea agat oricum. Nevasta-mea m-a agatat ea pe mine. Doar ca, spre norocu meu si ghinionu ei, intr-un bar unde ma simt io ca pestele in apa

Am avut si eu parte de cateva agatari/abordari din astea pe strada. Pipait pe fund in piata, eu ma intorc il vad asa de urat si stirb ca ii altoiesc una pe fata, ca a rasuat palma aia in toata piata. Alta data tot pipait pe la Republica, eu ma intorc si ma uit urat la el. El da sa plece ranjind, eu incep sa tip ca din gura de sarpe „hotul” si sa il fugaresc. Cred ca n-a mai indraznit o perioada de vreme sa mai pipaie.
Acum partea cu agatatul. La Coltea ma opreste un mos care parea de treaba si ma roaga sa ii dau un pix sa scrie un nr de tel de pe un anunt. Il dau si astept sa mi-l dea inapoi. Ba se tine dup-aia mosu’ libidinos dupa mine pana la Universitate de zicea-i ca e Usain Bold? Si il tot auzeam cu o jumatate de ureche, ca cu el nu tre sa-mi fac griji🙄. In statie la Universitate ma urc in troleu ca sa scap de el, el se suie dupa mine. La Rossetti il fentez, cobor si ma sui in ultima clipa in alt autobuz. Nu pot sa ii uit mutra dezamagita ca m-a ratat chiar si acum dupa 20 de ani. Si da a fost creepy😬. De atunci stau si ma gandesc de doua ori inainte de a da un creion sau informatii pe strada…

Iar ma provoci, Mihai, la aduceri aminte. Si unele dintre ele le ingropsasem adanc sperand sa nu-mi mai provoace stari nasoale. Aveam vreo 18 ani, terminasem liceul, picasem la facultate (in ’88 am dat admitere la Geografie si am picat cu brio, dar am scuza ca in acel an au fost 38 pe un loc!!!). Nfine, pana la urmatorul examen de admitere am vrut sa lucrez si suplineam ca profesor de limba engelza la o scoala generala din orasul meu natal. Scoala nu era foarte departe de casa mea, si ca sa scurtez si mai mult drumul o luam printre niste blocuri si ieseam direct pe strada pe care locuiam. Intr-una dintre seri, pe la 7, ma intorceam de la scoala, se intuneca deja, cred ca era sfarsit de noiembrie cand am vazut un barbat purtand un fes, langa gardul unei case plantate direct intre acele blocuri. Am iutit pasul deoarece mi se parea ca este dubios cum sta el acolo si l-am depasit observand ca se incheie la pantaloni. Cu coada ochiului am vazut ca a plecat odata ce am trecut de el, in aceeasi directie cu mine. M-am panicat. Am luat-o la fuga si am intrat in primul bloc, sperata rau, rau de tot. Am auzit usa blocului deschizandu-se si inchizandu-se dupa ce eu am intrat si am stiut ca era in spatele meu. Nu stiu cum am zburat 2 etaje cu el dupa mine dar la al doilea etaj am batut si sunat la toate usile de acolo, una s-a deschis si pur si simplu am intrat peste domnul care a deschis vazandu-i si sotia in spatele lui. Le-am spus sa inchida repede si le-am povestit ce si cum. L-am sunat pe tata care a venit acolo sa ma ia (telefon fix in acele timpuri) si apoi el s-a dus la politie si a dat declaratie. Habar nu aveam cum arata individul, tot ce imi aduceam aminte era fesul lui si pantalonii la care se incheia. Groaznic!

Sa incheiem totusi intr-o nota optimista si mai aproape de subiectul tau cu agatatul pe strada. Da, am fost abordata de diversi indivizi, unii urati cu spume si care clar nu erau pe segmentul meu de piata, insa altii, yeeeyyy, de n-as fi avut prejudecatile pe care le am, tare le-as mai fi raspuns pozitiv. Acestora din urma le zambeam si le aratam verigheta (si tin minte in mod special UNUL dintre ei, caruia in sinea mea ii zambeam chiar cu gura pana la urechi si-i ziceam un sincer „You made my day!”).