Dacă sunteți în situația mea, adică aveți copii aflați între vârsta la care încă s-ar mai juca un pic cu păpușile, dar parcă și-ar dori și un puzzle 3D, o să înțelegeți la justa valoare tot ce vă voi povesti mai jos.
Există un loc, pe internetul ăsta mare, făcut special să vă ușureze viața. Un loc unde, după ce ai intrat, simți așa ca un fel de ușurare care te cuprinde pe interior când înțelegi la justa valoare ce ți se întâmplă: ai scăpat să te mai gândești zile întregi ce cadou să-i cumperi copilului.
Dacă n-ați trecut niciodată prin asta, nu pot decât să vă felicit, că eu am coșmaruri de fiecare dată când se apropie câte un eveniment care ar presupune să le cumpărăm cadouri fetelor. Ne punem amândoi pe câte un fotoliu și încep dezbaterile pe tema: „bun, de data asta ce la mai luăm?”.
Ca să nu mai spun că dacă aveți copiii destul de mari ca să utilizeze singuri internetul, le puteți indica lor, direct, care este acest loc de pe internet, ca să-și aleagă singuri ce vor. Nu recomand această variantă, dar uneori, ca părinte, vei ajunge la nivelul de disperare în care poți face și asta
Dacă v-am stârnit curiozitatea suficient de mult, probabil vreți să aflați care e acest loc și cum se cheamă el. Vă înțeleg, și eu aș vrea același lucru în locul vostru. Ta-daaam: bestmag este locul care poate nu vă va schimba viața, dar cu siguranță o să v-o facă mult mai ușoară.
Ah, încă ceva, știu că vă pregătiți de concedii și vacanțe. Și mai știu că nu sunteți la prima experiență de genul, deci cunoașteți foarte bine că există niște lucrușoare pe care copilul le vrea musai cărate după el, indiferent unde vă duceți. Că e plușul fără de care nu poate să doarmă sau doar o mini trusă de Lego, e foarte posibil să înceapă cu tânguielile dacă-i spuneți că n-aveți loc în bagaje pentru toate prostiile.
Și vin și eu să vă întreb, în loc de scandal și nervi, nu mai bine îl înștiințați că e ok, poate să-și ia după el ce dorește mușchiulețul lui, cu condiția să și le care singur? Treabă pentru care, oamenii ăștia de la bestmag vă pun la dispoziție ditamai categoria de rucsacuri și trolere. Care mai arată și foarte cool, că sunt imprimate fix cu chestiile după care suspină ăștia micii.
Dacă nu mă credeți, faceți un experiment extrem de simplu, chemați copilul și arătați-i cum arată rucsacurile și trolerele. Moment în care, pe măsură ce scrolați, o să auziți de zeci de ori: „îl vreau p-ăsta. Ba nu, p-ăsta”. Trust me, faceți experimentul ăsta și mai vorbim după.
Mno, acestea fiind zise, ce-ar mai trebui să știți:
➡️ Dacă folosiți codul VASILESCU10, aveți un discount de 10% la orice cumpărați de pe bestmag. O fi mare, o fi mic, nu știu. Tot ce contează este ce mi-a spus mie odată bunică-mea referitor la bani: „nu contează câți ai, important e să nu-i dai”. 😀 Iată, voi o să dați mai puțin cu 10%.
➡️ Livrarea se va face în 24-48 de ore de la plasarea comenzii. Vine un eveniment important din viața copilului și-ai amânat până în ultima clipă să-i cumperi cadou? Well, acum ești salvat.
➡️ Puteți opta pentru plată cu cardul, dar și pentru plată ramburs. Iar asta este o mișcare bună, prieteni, mișcare prin care au împăcat și capra și varza. Ce, nu știați că există un procent important de shopperi online care preferă să plătească ramburs?
➡️ Puteți face retur oricând în următoarele 14 zile. Nu contează motivul pentru care nu mai vreți produsul. Că nu e ce-și dorea copilul sau că între timp v-ați prins că setul de tobe e cam mult pentru liniștea voastră fă, îl faceți pachet și-l trimiteți de unde l-ați luat.
➡️ Aveți la dispoziție și un sistem de garanție extinsă pentru produse. S-ar putea să nu vi se pară importantă treaba asta, dar eu știu prea bine că un copilaș de șase ani poate să distrugă în două-trei zile un bloc compact de titan, fără măcar să se forțeze. Prin urmare, mie chiar mi se pare important că la o adică aveți cum să înlocuiți orice produs care „s-a stricat singur”.
Cu speranța că viețile voastre vor fi mult mai simple, atât pentru azi.
sursa foto: freepik.com
Am fost în situația descrisă, nu știam de bestmag. E util mai ales când te lași pe ultimul moment cu cumpăratul cadoului.
Da, să știi că chiar da.
se aplică discount de 10% și la produsele care deja au reducere pe site? că-n dimineața asta-mi face cu ochiu’ taburetul lor pliabil 😁
Din ce știu eu, da, se aplică.
Mi-au confirmat acum că se aplică.
da, se aplică discountul.. și nu-i rău deloc, e cât costul de livrare! mulțumesc, @MV si bestmag!
mi se pare mie sau „mânuțele roșii” se activează când îs folosite anumite cuvinte-cheie?!😀 reacționează virulent la „îmi place/mulțumesc/netriști”? 😀
Comentariu beton!17
Mi-am comandat si eu taburetul pliabil. Multumesc frumos @MV si @irina! 😊
Hai că m-ați făcut curios ce-i cu taburetul ăla. Oricum, nu pot decât să mă bucur, dacă v-am fost de folos.
E greu la vârsta asta între copil și adolescent. Fiica mea de 12 ani a primit la ziua ei de la jucării până la farduri!!
Am găsit cerc hula hoop! M-am scos!
Mulțumesc pentru pont!
Să fie primit!
Mie îmi place tăvița Lego pentru cuburi de gheață.
Dă și tu un link, că io nu l-am văzut.
Iote: https://bestmag.ro/accesorii-lego/
Mmmm, set de tobe? „Pentru copiii cu părinți și vecini tineri și netriști”. 😛
Comentariu beton!23
Deși sunt complet afon, și-am aflat asta de timpuriu, toată copilăria mea am visat la un set de tobe. 😀
Oameni buni, facem o bucurie copilului interior al domnului blogăr? Fără posibilitate de retur. 😁
Din motive lesne de înteles, coletul respectiv NU VA AJUNGE NICIODATĂ în interiorul casei. 😀
n-ai balcon?!
Avem nevoie de oameni care să primească tobe în casă! 😀 Parcă și văd lustra aia superbă trepidând vesel pe sunet de tobe. Saga festival la Vasilescu, yuhuuu!
Comentariu beton!17
Eu nu vreau nimic, „decât „am intrat și stau până apare primul comentariu cu „iar te-ai vândut pe doi peșchini” sa vezi frumusețe atunci……am intrat pe site zice că livrare în străinătățuri mai greu, dar se lucrează
@Radu: nu pe doi peșchini, ci pe două bețe. Ș-o tobă. 🤣
@Radu, spre marea lor nemulțumire, m-am vândut pe un pic mai mult de doi peșchini. 😛
hmm.. prin zona-n care am copilărit eu, peșchinii erau buchețelele de flori de la pălărie.. la ce spuneți voi „peșchini”?!
Cred c-a vrut să zică „țechini”.
Doamna tanti CMMFDL a lu’ Vasilescu poate Mihai să se joace la tobe? 🤪
Adică tu ai impresia că EU VOI BATE în tobele alea, dacă ajung în casă? 😀
Domnișoarele fashioniste, îl lăsați și pe Mihai să se joace la tobe? Știți, el a avut o copilărie chinuită, cu cărți… :-))
Comentariu beton!28
Da, exact, așa se pune problema.
sau poate vin niște oameni să mute tobele înapoi în iarba
@MV: ce, vrei să-mi spui că preșcolaru’ din tine-i lipsit de talent? 🤭
Faceți o formație de toboșari. 🤪
CMMFDL ține ritmul cu oareșce băț sofisticat al cărui nume nu știu să-l pronunț. 🤭
Vreau să spun că sunt alții mai talentați decât mine prin casă. 😁
@JT, ooofff.. tempoul, ține tempoul, nu ritmul! 🙄 ritmul trebuie să-l țină muzicanții, altfel zboară din orchestră! 😁 „bățul” ăla se cheamă baghetă, dar, na, dacă vrei tu să sune sofisticat, să fie o sofisticată baghetă Mollard! 😀
@irina: te rog să mă scuzi, da’ io la orele de muzică din generală mâncam slană cu pită și cu ceapă în ultima bancă de lângă ușă, nu-mi băteam capu’ cu ce cântau coriștii pe lângă pian. 🍞🥓
Da’ să fie tempou’, dacă zici tu că sună mai bine. 🤭🤪🤣
@JT, scuzele-ți sunt acceptate, că orice greșeală recunoscută-i iertată! 😛 daaar.. să nu se mai repete, că avem și noi o faimă, un (re)nume.. și îi păcat să se ducă pe apă de la un tempou și-o baghetă!😀
Deci mergem pe formație de toboșari? Bun așa, nu e gâlceavă pe tobe, #armonieinfamilie, nimănui nu i se frâng aripile de toboșar sau visurile din copilărie. Gata, 6 seturi de tobe să fie, pentru toată casa. Cât despre talent, c’mon, din performanță doar 1% e talent, restul e muncă și transpirație. Iar la tobe se transpiră, nu glumă. Din fericire, noaptea e mai răcoare, deci încă o problemă care se rezolvă simplu. 😁
@Anduța, cred că pisicilor le-ar fi mai la îndemâ.. scuze, la îndegheruțe niște cinele! 🤪 numa’ zic! 😁
https://www.youtube.com/watch?v=pUcVA9BnSCY&t=57s
glumim noi, da’ toddleru’ ăsta rupe percuția (de la 0:15)
Doamna inimii lui Mihai, bărbatul ideal al unei singure femei, nu vă doriți o asemenea demonstrație din partea domnului blogher? Zilnic?
Singura chestie mai sexy ar fi să se îmbrace în Thor.
https://m.youtube.com/watch?v=clG9RbvapaI
Stați că avem o problemă. https://bestmag.ro/?s=tobe&post_type=product Sau nu, las’ c-o reglăm din costumul lui Thor. :-)))
@Edelweiss:
https://m.youtube.com/watch?v=-UYgORr5Qhg
În costum de ursuleț, oh, wait… 🤣🤪🤭
Jajajaja toți pe tobe🤔 pulsez cu un mini pian , un xilofon și o chitară pe baterie cu boxă și microfon ( că e ce aveau chiștoci mei și era nebunie)
Noroc că stau la curte și concertele de vara erau în aier liber sa se bucure toți vecinii 😜
🤔🤔 A cam plouat cu mînute roși 🤭,o fi de la triști cu Saga 🤣🤣🤣
Cu siguranță de la ei. Plus restul de frustrați pe viață.
Săr’na
Avec plaisir.
Mă gândesc că nu mai durează mult și ajung și eu în situația de a nu ști ce își va dori băiețelul când va fi un pic mai mare. Am adăugat recomandarea la bookmark iar, în curând, să vedem ce luăm. Thanks!
Perfect.
Păcat că nu au mașinuțe cu telecomandă pentru că sigur îmi luam una.
Pe mine jucăriile mă lasă rece. Dar măsuța aia de carton pliabil e foarte faină! Mulțam!
😀
da’, ca să fiu gică-contra, de ce n-ai postat mătăluță asta pe 25 mai? ca să nu-i cumpăr io fetei sistem solar de 1 iunie, nu?
ok, ok, mai bine mai tîrziu decît niciodată;
merci
Din motive foarte bine întemeiate, să știi. Că și eu aș fi vrut să postez înainte de 1 Iunie.