12,492 cititori

Epopeea Ikea continuă cu episodul ”hai să ne batem joc de prost”

Mdeci, hai să vă povestesc continuarea, că deja devine amuzant.

Ca să înțelegeți contextul corect, să vă zic exact cum stau lucrurile. Vă ziceam c-am fost sâmbătă la ikea, am găsit un produs care îmi trebuia și-am vrut să-l cumpăr. Dar, pentru că viața este complexă și prezintă multe aspecte, nu s-a putut. Produsul respectiv nu era pe stoc în magazinul din Băneasa, în schimb, era pe stoc la depozitul lor din Mogoșoaia. Lucru pe care nu l-am aflat citind într-un glob de cristal, ci chiar de la un reprezentant de vânzări (dacă așa se numesc omuleții ăia în galben care tot mișună pe-acolo). Continuarea

14,082 cititori

Decât să mergi la Ikea sau la Dedeman, mai bine îți bagi un holțșurub în fund

Pentru că pierdeam o grămadă de vreme pe drumuri, între cele două case, după o lungă și matură chibzuință, io și cea mai mișto femeie din lume am hotărât să ne mutăm împreună. Și, na, cum face tot omul în situații de genul ăsta, am zis să începem cu dreptul, adică să schimbăm niște chestii de prin casă.

Prin urmare, hai la ikea, că doar nu era să rateze șansa să-mi vadă fața disperată pe culoarele alea din care nu înțeleg nimic. Doar că, la ikea am mers degeaba, sau aproape degeaba, n-aveau nimic din ce ne trebuia. Am reușit să găsim o singură chestie, dar o aveau disponibilă doar la comandă online. Bine, zic, lasă c-o comandăm pe net, hai la dedeman, că e aici aproape. Continuarea

9,246 cititori

Cum se propagă o știre falsă

Am văzut ieri postarea asta:

Pentru mine, care oricum nu suport personajul Caramitru, a fost ca cireașa de pe tort sau ca bomboana de pe colivă. Evident, după câteva zeci de secunde aveam deja în cap textul urât, urât de tot, pe care voiam să-l scriu la adresa lui Caramitru junior. Continuarea

3,440 cititori

De ce să vizitezi Normandia

Mbine, pentru c-au fost printre voi nesăbuiți care au cerut detalii, vă mai plictisesc și azi cu excursia din Franța. Nu de alta, dar nici măcar nu-mi arde să mă informez despre ce se mai întâmplă pe scena politică de la noi sau ce scandaluri sunt în vogă zilele astea. Prefer s-o mai lălăi total dezinformat până pe luni așea.

Continuarea

6,216 cititori

De câte tipuri sunt like-urile

Ca să ne înţelegem încă de la început, nu vorbim despre reacții (haha, inimă, wow etc), astea, deși se găsesc tot sub umbrela butonului pentru like, au un regim separat de utilizare. Azi explicăm doar despre like-urile cinstite adică mânuța albastră cu degetul opozabil ridicat. Pentru că, deşi mulţi dintre voi ar putea crede că el este folosit doar pentru semnificaţia lui iniţială, gen să semnalizezi că-ți place o chestie mișto postată de cineva, în multe cazuri lucrurile nu mai stau deloc așa. Continuarea

6,482 cititori

Zece sfaturi care te vor face influencer peste noapte

M-am hotărât să vă fac un pustiu de bine și să las aici ACELE sfaturi care te vor propulsa instant în vârful ierarhiei interneților de pretutindeni. Așa că, dacă tocmai ți-ai făcut blog sau ai de gând să-ți faci, este obligatoriu să le urmezi întocmai. Altfel n-ai nicio șansă.

1) Fii pregătit să devii celebru. După maxim șase luni de bloggerit oamenii te vor opri pe stradă să-și facă poze cu tine, adolescenții îți vor cere timid autografe și o grămadă de gagici bune vor aștepta la ușa garsonierei tale făcând scandal pe motiv că de ce nu se intră decât în ordinea numerelor de pe bonurile de ordine.

Continuarea

4,120 cititori

Cum scăpăm de statul la coadă

Am mai spus de multe ori pe-aici că în ultimii ani am ajuns să fiu dependent de card, rezolvând astfel spinoasa problemă a umblatului cu cash după mine. Și lucrurile ar fi mers în continuare sublim, dacă treptat n-aș fi realizat că mai am o problemuță din aceeași zonă. Și anume, nu suport cozile, frate. Indiferent la ce-ar fi ele. Că sunt la administrația financiară, la ghișeul de la Poștă, la megaimaj sau la tonetele cu bere de la concerte, urăsc să mă așez în spatele unor necunoscuți și să staaaau așa degeaba sperând să se întâmple vreun miracol care să-i facă pe toți cetățenii din fața mea să dispară brusc.

Continuarea

5,127 cititori

Nu mai lăsați visurile să treacă pe lângă voi!

Taică-meu, tatăl tâmplarului să-l ierte, a visat toată viața lui la o căsuță de piatră. Probabil pentru că fusese copil din ăla sărac lipit care a crescut într-o căsuță de lut atât de mică și prăpădită că eu am rămas în stare de șoc când am văzut-o prima oară. Pur și simplu nu înțelegeam cum de avuseseră loc șapte persoane intr-o singură cameră ale cărei dimeniuni nu treceau de dormitorul nostru de acasă. Poate din cauza asta sau poate văzuse pe undeva vreo casă de piatră care-i rămăsese lui la suflet, cert e că daca era să-l asculți povestind nimic n-ar fi fost mai frumos pe lumea asta. Continuarea

4,693 cititori

Bula mea e cea mai mișto!

Am scris alaltăieri un text despre Academia de Optimism. Așa am simțit eu că vreau să-i ajut pe oamenii ăia de-acolo care ajută la rândul lor niște copii ce suferă de boli incurabile, copii care astfel pot să spere sau măcar să vadă viața și altfel. Și-o fac bine, o fac așa cum ar trebui să fie făcute multe alte lucruri în țara asta, altfel n-aș fi scris.

Continuarea

5,047 cititori

Cum e cu socoteală de-acasă

Prin anul doi de facultate, unul dintre amicii mei, vâlcean și coleg de suferință studențească la Capitală, a hotărât că așa nu se mai poate. Că stătea la cămin mai era cum mai era, dar să umble mai mereu cu hainele la limita purtării, devenise absolut inacceptabil. După ce că avea puține, să le mai pună pe el și murdare? Își făcuse omul un adevărat algoritm pentru purtat de mai multe ori același rând de țoale. Tricourile mergeau de două ori (exclus să cumpere vreodată ceva alb), cămășile de trei ori, blugii se spălau doar de Paște și de Crăciun, iar chiloții și șosetele, la miros. Nu știți ce înseamnă “la miros”? E simplu, nu mai iei în considerare factorul aspect și te orientezi numai după proprietățile lor olfactive survenite în urma îmbrăcărilor repetate. Proprietăți care se modificau și ele de la un anotimp la celălalt, evident.

Continuarea

4,520 cititori

Ghinionu’ de eroare

În viața fiecărui om, mai devreme sau mai târziu, apare acel moment în care simți că ți-e atât de lene încât abia poți să te suporți zăcând fără să faci nimic. Ei bine, momentul ăsta are prostul obicei să se combine cu altul și mai nasol. Ăla în care ți-e atât de foame că ai fi în stare să mănânci și pietricele de râu date prin margarină. E groaznic, credeți-mă, să stai așa să asiști neputincios cum se luptă lenea cu foamea. E terifiant. Fix asta am pățit eu sâmbătă noaptea.

Până la urmă, după vreo jumătate de oră de bătălie d-asta internă, am făcut imensul efort să întind mâna după telefon. Efort care m-a epuizat atât de tare încât am mai stat sa mă odihnesc vreo câteva minute, incapabil să mă hotărăsc ce-aș putea să-mi comand de haleală. Până la urmă, printr-un miracol demn de a opta minune a lumii, m-a ajutat universul și mi-a trimis ideea salvatoare: pizza, frate.

Continuarea