Pe vremea „cealaltă” nu se găseau parfumuri. Vorbesc despre parfumurile adevărate, că așa găseai câte voiai la raionul „Cosmetice” din magazinele universale, toate produse la Fabrica Miraj. Desigur erau parfumuri doar pentru că scria pe sticluță „parfum”, altfel erau bune doar de dat pe câinii să fugă purecii.
Dar parfumuri adevărate, produsele de marile case nu se găseau decât pe piața neagră și aveau niște prețuri prohibitive.
Mama, de exemplu, a avut o singură sticluță de parfum adevărat (nu pot să bag mâna în foc, dar cred că era Chanel No 5) pe care l-a folosit ani mulți de tot. Țin minte că nu s-a îndurat să arunce sticluța, o aveam acolo în casă, trecuseră ani de când nu mai avea niciun mililitru de parfum în ea, dar tot mirosea mișto.
Dar taică-meu, de exemplu, nu avea vreun parfum și nici vreun gând să folosească așa ceva. Iar eu, evident, i-am urmat exemplul: bărbații nu folosesc parfum, dăăă.
Târziu de tot, în anii ’90, după ce ajunsesem în București, mi-am cumpărat primul meu parfum, dar pentru asta a fost nevoie de o poveste relativ ciudată pe care v-o las mai jos.
Eram în autobuz, mă duceam spre facultate, spre ASE, mă gândeam la ale mele, eram complet rupt de ce se întâmplă în jurul meu, când l-am văzut pe un tip de pe trotuar care a început să alerge după autobuzul în care mă aflam.
Știți senzația aia nasoală când vezi autobuzul că trece pe lângă tine și tu mai ai mult și bine până să ajungi în stație? O știți, nu?
Știți disperarea aia care te cuprinde când știi că, dacă îl pierzi, o să mai aștepți măcar 20 de minute după următorul. Și 20 de minute este un interval de timp optimist, raportat la prezent.
Gândiți-vă că eu vorbesc aici despre anii ’90, când, dacă pierdeai autobuzul, n-aveai nicio idee cât urma să-l mai aștepți pe următorul. Putea să fie jumătate de oră, dar la fel de bine putea să fie jumătate de zi. Nimeni nu știa niciodată.
Așa că l-am înțeles extrem de bine pe tipul ăla care a început să alerge după autobuzul în care mă aflam, am devenit brusc fanul lui, îmi doream să reușească, eram trup și suflet alături de el. Dacă nu mi-ar fi fost rușine, aș fi scos capul pe geam și-aș fi început să strig: „hai că poți, nu te lăsa, hai că mai e un pic”.
Mai ales că omul a început să alerge când mai erau câteva sute de metri bune până la stație, nu era chiar lesne ce-și propusese, chiar era un sprint de anduranță. Omul împotriva mașinii, voiam să văd mașina învinsă.
De-aia eram trup și suflet alături de el și-l încurajam mental să nu se lase, să sprinteze până la ultima picătură de energie ca să prindă nenorocitul ăla de autobuz.
Și-a reușit, oameni buni! După acel sprint pentru care orice cetățean normal ar fi fost selectat în lotul olimpic al României, omul ăla a reușit să ajungă în același timp cu autobuzul în stație și să urce în el exact pe ușa de lângă mine.
Iar în momentul în care s-a urcat, în autobuzul ăla s-au pogorât îngerii și-au început să cânte încetișor la harpă. Rețineți că vorbim despre un om care sprintase câteva sute de metri și de pe care practic curgeau apele când a intrat, da?
Ei bine, tipul mirosea incredibil de mișto. Lăsa în urmă un iz atât de mișto de parfum, de ziceai că abia a ieșit din duș, nu că băgase sprintul ăla prelungit.
Eu, personal, după un sprint ca ăla, aș fi avut nevoie de două dușuri, nu de unul, și pe vremea aia cântăream 50 de kile, nu un chintal. Iar ăla mirosea a flori de câmp proaspăt culese și puse în vază.
Atât de tare mi-a plăcut dâra aia mișto pe care o lăsa în jur, c-am făcut o chestie pe care nu o fac niciodată: m-am dus la el și l-am întrebat cu ce parfum s-a dat, de miroase atât de bine. Nu știu dacă m-o fi crezut nebun sau nu, sunt șanse mari să da, dar omul chiar mi-a spus.
Aramis se numea, n-am să uit niciodată nici numele, nici culoarea cutiei, în diverse nuanțe de maro. N-aveți idee cât l-am căutat prin magazine. Știți, în anii ăia nu aveai nici internet, să comanzi repede un parfum pentru bărbați de pe eMAG, nici magazine de parfumuri la fiecare colț de stradă.
Evident, nu reușeam să-l găsesc, renunțasem de ceva vreme să-l caut, când mi-a sărit singur în față dintr-un butic oarecare din Gara de Nord. Era scump, prea scump pentru bugetul meu de student, dar mi l-am cumpărat în secunda doi, chit că urma să mănânc iaurt cu covrigi la o adică.
Câtă fericire m-a încercat când l-am ținut în sfârșit în mână. De-abia așteptam să mă dau cu el ca să miros și eu ca tipul din autobuz.
Oare să vă mai spun cât de dezamăgit am fost după ce l-am folosit și n-am mirosit niciodată ca tipul din autobuz?
Parfumul ăla pur și simplu nu se potrivea cu mine, cu pielea mea, cu pH-ul meu, cu mirosul meu natural. Nu că nu miroseam ca tipul ăla, dar mi se părea că sunt la ani lumină de el, în niciun caz nu se pogirau îngerii să cânte la harpă. Nu l-am folosit mai mult de trei-patru ori, după care a ajuns la taică-meu la Vâlcea. A stat ani de zile pe o poliță din baie, până probabil s-a îndurat mama să-l arunce.
Poate și de-aia acum, când vorbesc, am nu mai puțin de cinci parfumuri ale mele, pe care le folosesc după cum mi se pare că vreau să miros în ziua respectivă. Pentru că în zilele noastre, prieteni, slavă Bărbosului Suprem, numai dacă nu vrei nu ai cum să nu-ți găsești fix parfumul ăla pe care ți-l dorești.
sursa foto: freepik.com
Primul meu parfum adevărat a fost un Givenchy, l-am primit de la o prietenă care emigrase in Israel și care venise în vizită la părinți în Romania imediat după 90. Nu m-aș fi dat pe împăratul Japoniei, atât de mândru eram când mă dădeam cu el! 😀
Comentariu beton!44
Doamne, săraci mai eram.
Da, saraci mai eram. Ciudat cum nu isi aduc aminte unii despre saracia aia. Am senzatia uneori ca am trait in lumi paralele cu cite ceva conationali care regreta bunastarea de pe atunci. Fiecare cu ce-l doare, probabil
Primul parfum adevarat a fost un Jean-Marc Sinan, primit de la o prietena care trecuse prin duty-free (pe atunci si duty-free-urile evident erau altceva). Vorbesc de anii ’90.
Comentariu beton!53
Un chintal adica doua chintale nu?
Nu-mi aduc aminte cand mi-am cumparat primul parfum, in schimb imi aduc aminte cum ii furam lu’ fratemiu un Joop cu sticla mov, pe care il ascundea pe sus prin dulapurile la care eu nu ajungeam (ca parca nu puteam sa ma catar 😂, cred ca am si rupt un raft asa), eram prin clasa a 6a…
Comentariu beton!17
Primul parfum adevărat a fost Alien de la Mugler, l-am primit cadou acum vreo 6 ani. Că Impulse, Fa sau cele de la Avon nu se pot numi parfumuri.
Și pt mine tot Givenchy, și tot adus de cineva din Israel, în primul an de facultate. Îl pot recunoaște dintr-o mie oricând și oriunde. Asa de tare m-a fascinat! 🙂
Tot Chanel 5 a fost primul parfum pe care l-am văzut și eu. Nu mai știu de unde îl avea mama, știu doar că era atât de prețios încât nu ne dădeam cu el…știți rețeta: să nu-l consumăm că cine știe când/ dacă mai facem rost de unul:(
Primul meu parfum a fost cumpărat din prima bursă și, deși nu era ceva de top (gama Coty cred), m-a durut sufletul când l-am plătit. Eram tare săraci, acum îmi dau seama. Atunci eram toți la fel și nici nu ne dădeam seama, nu știam cum e altfel.
Comentariu beton!54
Ce poveste faină 😊
Nu-mi aduc aminte când mi-am cumpărat primul meu parfum pentru că avea o verișoară cu dare de mână și în perioada liceului (anii ’95-’98) îmi mai tot dădea ea când mă vedea că-mi place (sticle începute, dar pentru mine erau vis).
Cred că primul parfum mi l-am cumpărat când am fost in prima delegație de la serviciu, în afara țării și mi l-am luat din dutty free
Comentariu beton!19
Frumos. Mi se confirmă și mie că un parfum Poème de Givenchy mi se părea o poezie când îmi dădeam cu el, dar secretara de unde lucram aprecia când îmi dădeam cu Faubourg, franțuzesc, cum naiba… Dar în clasa a X-a eu visam Impulse.Sprayulețul ăla… Mama nu m-a bătut niciodată, dar cred că dacă ceream parfum, ar fi urlat la mine și mama și tata… Primul meu spray a fost la 19 ani, a fost mama în Bulgaria… 😇
Primele parfumuri adevărate au fost de la Avon și Oriflame,pe vremea aia era greu să găsești și un reprezentant, darmite să cumperi…nici acum nu sunt rele ca miros și persistă,numai că au devenit așa,de folosit când pleci la birou; pentru evenimente sunt sute de la alte mărci.
Acum și eu sunt reprezentant,am rămas numai la o companie,dar pentru un profit real e alergătură multă și nu se justifică timpul pierdut.
Comentariu beton!14
Parfum când mulgi vaca, în ițari și ie? Nu vad rostul….
Comentariu beton!111
Du-te-n plm :))))))))))))))))))))))))))))
În ițari și ie, ca la brutărie…
Comentariu beton!21
Cel mai bun comentariu! 😂
@Adorian,
Era pedeapsa mea cand eram copil mulsul vacilor seara inainte de a fugi seara de acasa, nu mai erau ițari si ie ca se cam terminasera moda, insa parfumul ala “minunat” nu l-am uitat nici acuma dupa mai bine de 40 de ani, daca dispaream de acasa inainte sa mulg vacile dimineata era teroare pe capul meu, doua in fiecare seara :))
Comentariu beton!17
Ahahahahaaa!!!!
în rîndu-ntăi, boss, merci pentru A body that works! numai comozi nu-s evreii ăștia;
altfel, primul meu parfum-parfum, adică nu apă de toaletă, a fost un Gentleman, de la givenchy; am zis să fac o încercare; n-a mers, tot fragrance-ul de țăran e mai puternic;
da’ hai să vă povestesc ceva, că plecat de acasă fiind, am curaj;
acum mulți ani, pe la începuturile căsniciei, îi cumpăr doamnei mele un No. 5 (citisem io undeva că orice lady ar trebui să-l aibă); bucuria cadoului mi-a fost însă de scurtă durată:
– ăsta-i parfum de babe! taca taca taca taca…
nervos (v-am zis că era mai demult), ies din casă și direct la sefora mă opresc; cumpăr, revin, trîntesc pe masă: Poisson, tot de la Chanel;
– pe ăsta de ce l-ai cumpărat?
– pentru că am văzut numele și m-am gîndit că te descrie perfect!
nu s-a vorbit în ziua aceea, s-a mîncat rece…
– știi, sunt mișto ambele, mulțumesc
Comentariu beton!151
Erai curajos tu așa. Erai… 😛
Poison este de la Dior….stiu exact ca am primit o mostra cand eram prin clasa a7a (anii 90) si de atunci a ramas parfumul meu preferat :)). Prima sticluta de Poison de 50 ml l-am primit tot cadou prin anii 2000 de la o prietena care fusese in Japonia si l-am avut ani de zile.
Comentariu beton!21
Era Poison (otrava), nu poisson (peste).
Comentariu beton!31
De la Dior, nu Chanel.
Fetelor, nu fiți rele! Încă n-am întâlnit bărbat care sa facă diferența intre Dior, Chanel, Lancome si Gerovital.
Comentariu beton!88
da, da, dihor; o sticluță sferică, un gri perlat
are și RAM-ul meu o vîrstă;
și cum io mă pregătesc să merg în pădure (e un show d’ăla cu utilaje de tăiat copaci, cum vezi la discavări; asta dacă nu cumva îmi trimite mesaj să rămîn p’acolo…?), n-am avut timp să verific, ca nevorbitor de, cum se scrie „otravă” în franțuzește; pe modelul furculision, cum „ion”-ul îl avea deja, am zis să mai bag un „s” la cuvîntul englez…
hai, bonjuratus, mi-a părut bine
Comentariu beton!53
Mamămamă, cum miroseau săpunurile Fa și Rexona băgate prin haine! Da’ cine le mai cumpără acum, cine se mai uită la ele…?
Comentariu beton!63
Erau valuta!
Comentariu beton!17
@Irinoush, dadada, de la prietenii maghiari
Nu am mai văzut săpun Fa și Rexona, acum mai găsești Protex și Dove, în rest mărci de-ale magazinelor, niște săpunuri „de Provence” și cam atât.
On topic: primul parfum? After-shave-ul.
Parfumuri pe emag mai subțire, n-am înțeles niciodată de ce nu mai vând mărcile mari (și nici invazia de arăbești).
Frumos. Mi se confirmă și mie că un parfum Poème de Givenchy mi se părea o poezie când îmi dădeam cu el, dar secretara de unde lucram aprecia când îmi dădeam cu Faubourg, franțuzesc, cum naiba… Dar în clasa a X-a eu visam Impulse.Sprayulețul ăla… Mama nu m-a bătut niciodată, dar cred că dacă ceream parfum, ar fi urlat la mine și mama și tata… Primul meu spray a fost la 19 ani, a fost mama în Bulgaria… 😇
La începutul anilor ’90 au apărut în București câteva magazine care se numeau Coleus, nu mai știu dacă se scria cu C sau K, dar erau niște magazine tare dichisite. De la ei mi-am luat prin’ 93/’94 primul meu parfum, din banii mei (munceam din’ 90). Era Boss Elements, cu note de lemn și tabac. Adevărul este că și datorită lui, am cucerit inimile a două fete, așa că a fost o investiție pe plus 🤣
Comentariu beton!29
Dadada, le știu, n-aveam bani nici să trec pe lângă ele, darămite să intru. Mă crezi că n-am intrat vreodată în vreunul? Pur și simplu eram atât de sărac că m-aș fi simțit umilit.
apropo de cucerit inimi cu ajutorul unui parfum, mai demult mi-am luat un parfum cu feromoni, creand ca e un fel de potiune magica care imi va usura munca :)))) naiv mai eram.
La Obsentum preturile sunt cat casa, de ordinul 2000si ceva, 3500 lei. Te doare mintea
In 93 am inceput scoala generala. Aveam o colega care se ducea cu parintii la Coleus. Mi se pareau cei mai bogati oameni din tara :)))
Comentariu beton!11
Coleus nu era cumva pe b-ul Dacia, lângă p-ța Romană?
Cred că primul de-adevăratelea a fost cadou de la un prieten al lui taică-miu venit din Germania prin anii 90. Elisabeth Arden 5th Avenue. Probabil cel mai ieftin din duty free dar pentru mine a fost magic. Până atunci, “parfumul” era un săpun Camay negru pe care îl avea mama nu știu de unde, și care era mutat prin toate dulapurile ca să aromatizeze hainele. Şi pufurile de Impulse furate ocazional din spray-ul vară-mii care stătea la noi pe timpul facultății.
Comentariu beton!36
Eu i-am ascuns sora-mii un Farmec 16 si un stilou (si acum am slabiciunea instrumentelor de scris). Nu mi-a mers…atunci.Stiloul a sfarsit, totusi, la mine, 3 ani am scris tone de caiete aproape numai cu el…
Comentariu beton!11
Primele parfumuri le-am primit de ziua mea sau alte ocazii. Primul cumpărat a fost Cool Water de la Davidoff, mi s-a părut ceva ireal de mișto.
Am simțit că mă transpune într-o lume de vis Hot Couture de la Givenchy folosit de o prietenă și am avut noroc că am fost compatibilă cu el, îl folosesc și acum destul de des.
Cool Water chiar era misto. Multa vreme l-am folosit…
Dar parfumul de care eram indragostita acum vreo 30-35 de ani (cred, nu mai stiu daca era inainte sau dupa 1989) era unul polonez, Bic Moje, nu ati auzit voi de el……Ala a fost primul-primul, nu era o galagie de bani si mi se parea super tare sa il port
Cool Water a fost, și în cazul meu, primul parfum cumpărat pe banii mei, în studenție… m-a costat toată bursa, plus toți banii de acasă, și am mâncat pită cu untură o lună întreagă, dar eram atât de fericită că aveam sticluța aia mică de 30 ml, că nici nu-mi mai era foame :))
O mătușă stabilita in Elveția prin anii ´80 a venit in tara si mi-a adus un parfum Magie Noire de la Lancome. De-atunci, nu mai folosesc altceva. Cum nu sunt mare fan parfum, îl folosesc din an in paste, deci e o investiție rezonabila.
Comentariu beton!17
Eu am avut primul parfum in 1995 Dior luat din Franța de mătusa-mea direct de la Paris din galeriile Lafayette. Eram senzatia liceului si apoi a caminului studentesc cu acel parfum.
Comentariu beton!21
Un Hugo Boss luat în 2003 în Aachen când mi-o venit bursa, la 23 de ani. Mă rog, tot atunci mi-am cumpărat singur și primele haine cu banii mei.
Comentariu beton!15
“Aqua di Gio”, de la Armani. Am strâns bani 4 luni ca să mi-l iau. Veneau pe la birou ăia de le “importau” din magazinele din Germania, și mă durea inima că nu aveam niciodată bani să îmi iau nimic. A rămas parfumul meu preferat, din nefericire nu se mai găsește (deloc nicăieri).
Comentariu beton!16
Asta a fost si primul meu parfum, si inca il folosesc. Se mai gaseste in duty free prin unele aeroporturi, dar nu in toate. Ultimul mi l-am luat acum vreo 2 ani si e de 100 ml, deci ma mai tine o perioada buna :)))
cum adica “importau” din magazinele din Germania? Hai, spune clar, cu subiect , cu predicat si atribut si complement. Tigani care furau sau ce mai exact ?
@Joa: nu l-am mai găsit în vara asta în niciun duty free prin care am trecut. Și mi-a zis o domnișoară de la un astfel de magazin că nu se mai produce deloc. Sper să nu aibă dreptate
@zedicus: e relevant in contextul discuției? 🙂 Și de ce plecăm de la premisa că erau țigani, ai impresia că ai noștri ca brazii, albi și luminați, nu fură deloc și niciodată?
Comentariu beton!18
cauta-l pe facebook, pe grupul parfumaniacs. sau poate apare pe zivada, brasty, parfumss. koku – sunt site-uri ok chit ca au nume cam dubioase.
Armani mania a fost preferatul meu, primul cumpărat din banii câștigați de mine! Nici ăsta nu se mai găsește de câțiva ani dar am găsit unul fake care miroase fix la fel (dar nu prea persistă) și îl port cu mine ca pe un fel de talisman norocos 😅 Îmi amintește de vremurile bune…
Au apa de toaleta la Notino, cel puțin aveau când am comandat eu. Știu că nu e la fel dar totuși…
Se găsește: https://www.crewshop.ro/searches/prefixBoxSearchAction?find=aqua%20di%20gio
Primul parfum cumparat de mine a fost in facultate si a fost o sticluta mostra din aia mai mica decat degetul mic. Pe vremea aia se vindeau si asa. Atat mi-am permis.
Dar prima sticla de parfum adevarata mi-am cumparat-o la Paris pe Champs Elysees, dupa 2000. Un Boss.
In schimb, mama avea un parfum de trandafiri cumparat din Bulgaria in luna de miere. Am tinut sticluta aia ani de zile. Fusese cumparata cu inca un suport de lemn in forma de sticla, pictat frumos si in care se impregnase parfumul🥰
P.S. Juniorul o sa primeasca saptamana viitoare de ziua lui tastatura de gaming. Mouse-ul si l-a cumparat deja pentru ca nu putea sa „lucreze” fara el😀
Route 66 (fara capac jumate gol) prin 96′-97 eram bitong si s-a milostivit un vecin care aducea parfumuri „de pa Germania ” :)))), inchid ochii il simt si acum , cred ca m-a tinut vreo 3-4 ani juma de flacon , dar pe vremea aia nu te dadeai zilnic cu „ala bun” , doar la ocazii (0-+ 0->)
Ce vremuri
Comentariu beton!14
Tu vorbești de parfumuri și noi nu gaseam sapun care să aibă un miros mai fain. Țin minte că stateam la coadă când se bãga sapun „Vis”,care era o porcărie dacă ar fi acum.Dar mai știu cum miroseau hainele second hand cumparate de la cei care aveau rude prin Nemția….a balsam😀.Mi se părea divin.Primele parfumuri erau esantioane primite de la o prietena care era stewardess. Nici nu mai știu ce erau,doar că erau folosite la ocazii. Pfff urâte vremuri am prins 🫤
Comentariu beton!21
Nu mai stiu exact cand am cumparat primum parfum adevarat insa retin marca si de atunci nu imi lipseste din casa, nu ma mai dau atata de mult cu el dat fiind faptul ca traiesc intro tara unde magazinele de parfumuri la mine in oras is mai dese ca pacanelele in Ro, parfumul e un D&G the one, a fost mai tarziu dupa 2000 cred, insa de atunci fara sa par lipsit de modestie cred ca am cheltuit cateva mii de euro bune pe parfurmuri, chiar acuma sunt pe Otopeni vin in concediu si inainte de a veni cel putin 500€ am lasat intr-un magazin pe parfumuri, jumatatea imi spune ca sunt bolnav in privinta asta, rezist greu tentatiei de a cumpara in special cand incep reducerile la ei, in special cumpar arabesti, sau mixte.
Comentariu beton!15
Primul meu parfum ”adevărat” l-am avut după ’89, Paris de la YSL. L-am luat de la un bișnițar, dar nu era fake, că era om de încredere. Și acum am sticla și mai are ceva parfum pe fund, mă rog, un concentrat de parfum, după atâția ani. M-am dat cu el numai la zile mari :))) A fost momentul care a dat startul unei pasiuni: să colecționez sticle de parfum. Tot ce mi se părea mișto și cool și dubios adunam. Goale, evident, de la neamuri, amici, cunoștințe, îmi știau toți nebunia. Am mai avut și altele de atunci, dar ăla o să-mi rămână mereu în nas/creier. Înainte de ’89 a avut mama un parfum, nu știu cine îl făcea, dar țin minte că se chema simplu Magnolia și era într-un sticlă albă, de ceva porțelan. Mirosea divin, eram înnebunită după el. Și ăsta îmi rămâne forever în nas/creier.
Comentariu beton!19
Yves Rocher? Ceva floare roz pictată?
da, yves rocher era. mai apare din cand in cand pe ebay, vinted, olx.
Paris YSL, un vis, l-am primit de la o prietenă căreia i se părea prea tare. Prin ’70-’80. Abia apăruse. A rămas marea mea pasiune, dar acum, la vârsta matusalemica pe care o am, mi se pare frivol să-l mai folosesc.
Magnolia L am avut și eu! Cumpărat din primul salariu din shop în Eforie !!! Toamna lui 1988 !!!!Superb. Exact așa, sticluța albă de porțelan. Oare de cine era făcut? L aș mai vrea !
Claudia, habar nu am cine îl făcea și nici dacă mai există pe undeva pe planetă, dar dacă aș găsi pe undeva mi-aș face provizii pentru 100 de ani :)))) Superb!
Noi aveam un săpun 8×8 parcă care stătea printre hainele bune. Miroseam toată familia la fel de Crăciun, Paște și la biserică. Până ajungea săpunul ăla pe la un medic undeva împreună cu pachetul de Kent sau borcanul de ness.
Parfum nu mai știu. Am primit de pe la cineva niște testere – tubulete de plastic cu băț în capac. Mă ștergeam cu bățul ăla la gât când mergeam pe undeva. 5 ml țineau o vară.
I-am luat nevestei când făceam curte unul de la YSL. Ăla a fost primul pe bani dintr-un magazin care nu vinde și bere la pet. M-a întrebat vânzătoarea ce pH are pielea domnișoarei… de parcă eu asta măsuram la ea… nu știam cum să-i explic vânzătoarei cat de anapoda e întrebarea pentru un puști de 19 ani.
Emigrat de 10 ani, încă mai am contul de la eMag. Nu se știe când vreau să comand ceva părinților. Foarte util.
Comentariu beton!16
Stiam de deodorant 8×4, dar, na, nu ma contrazic…
Tie, de fapt, cred ca ti-e gandul la 4×4!!
Primul meu parfum a fost un Gucci. Eram în clasa a 11-a si imi amintesc eu ca aveam un prieten care vindea parfumuri aduse din afară. Pe atunci alocația era destul de mică si cred ca am pus la încercare carnetul avut la dispozitie😅
Trei ani am tras de sticluța aceea minusculă, ascunsa de ochii sora-mii de teama sa nu se termine prea repede.
Al meu a fost luat de pe Magheru, eram in anul II la ASE, de la Roccobarocco, se numea Joint.
Am dat vreo doua burse pe el si sticluța o am si acum. Mi se pare cǎ miroase oribil, a frizerie, dar atunci parea divin. Imi dadeam la toate chefurile.
Prin 78 sau 79 am primit un Drakkar, simplu, nu Noir. De 50 ml. Am tras de el cativa ani. O picătură era suficientă.
Din păcate nu se mai fabrică.
Aveam o verișoară plecată în Germania imediat după ’90. Când a reușit să vină înapoi în țară, după câțiva ani, a adus celorlalte verișoare și matușilor parfumuri pe care doar le visam 🙂 Eu nu am primit, probabil pentru că a considerat că la 14-15 ani nu am nevoie de parfum (altă explicație nu am). Problema a fost că nici maică-mi nu i-a adus deci nu am putut să fur nici măcar un puf, două….Într-un final, unei mătuși i s-a făcut milă de mine și mi-a dat un Joop mititel fără pulverizator pe care l-am folosit mult timp, la „ocazii”.
EVA Intim 1001 de la Miraj, flacoane de 15 ml, cred, în liceu şi apoi în facultate. Un săpun Camay care mirosea dumnezeieşte a parfumat dulapul ani în şir. Asta înainte de 1989.
Prima adevărăciune cred că a fost tîrziu, spre 40 de ani, cînd mi l-am permis. Cred că un Givenchi, Le secret, de la bişniţari. Acum am cel puţin 4-5 flacoane permanent. Dar am muncit mult pentru asta.
Comentariu beton!17
Parfumate amintiri mi-ai stârnit. Tendre poison, Dior,1993 sau 1994, când i s-a făcut milă verișoarei mele de mine și mi l-a adus dintr-un Duty free.. Exact cum a spus toată lumea mai sus, am fost senzația facultății pe la petreceri și în cămin cu ăla. Din bursă nu-mi puteam lua asa ceva, doar de la Coty îmi permiteam (era unul, Pret a porter se chema, nici nu cred ca era parfum, poate apa de toaletă). Acum am colecție, vreo 30 și nu mă mai satur:) Săraci mai eram, Doamneeee, cum naiba să regreți vremurile alea?
Comentariu beton!29
Născută fiind mai demult așa și având norocul să lucrez într-un institut de cercetare cu multe delegații în „occident” colegii norocoși (că nu oricine primea OK ul pentru deplasări în negrul și decidentul occident) aveau sarcină să aducă parfumuri, cosmetice pentru nenorocoșii care nu pupau delegații, ne cuplam câte două trei colege și împărțeam cu seringa câte o sticlă de parfum de 100 ml🤭 și așa aveam mai multe parfumuri și costuri rezonabile îmi amintesc de Poison, Magie Noir, No.5 și cosmeticiana la care mergeam avea o rețea ea știa cum de traficanți de parfumuri și ne mai aproviziona, țineam de parfumurile alea ca de comori. Deh, vremuri și amintiri. După revoluție parcă nu a mai fost la fel de impresionant să achiziționez un parfum din raft ca omul normal 🤭 și nu de contrabandă.
Tot așa funcționa și aprovizionarea cu cafea, țigări, diverse alimente
Comentariu beton!16
Cum zicea un banc pe care mi l-a reamintit acum Radu Paraschivescu: daca la noi e-atat de bine si la ei atat de rau, de ce la noi e-atat de rau si la ei atat de bine??
Comentariu beton!23
Legenda spune ca Arghezi, dupa ce s-a intors dintr-o calatorie facuta in Elvetia, a fost intrebat:
– Se spune ca siatemul capitalist e pe moarte, este adevarat?
– Da, raspunse Arghezi, dar ce moarte frumoasa…🙂
Comentariu beton!11
Nu mai stiu exact cand m-am dat prima prima oara, dar la 12 ani in clasa a 6-a imi placea sa ma dau cu Diavolo de Antonio Banderas. Azi nu cred ca se mai gaseste
Se mai găsește pe Amazon.
eu ma refeream de gasit in magazine fizice, nu improvizatii online
Primul parfum cumparat de mine a fost „Magnetism” de la Escada. L-am luat prin 2004 când am ajuns într-o vacanţă în Franţa. Mi-a plăcut foarte mult. Inainte de el am avut un parfum de la Kookai primit cadou. Si ăsta mi-a plăcut mult dar a fost oprit din fabricaţie şi nu l-am mai găsit dupa ce l-am terminat.
Doamne, ce amintiri mi-ai deblocat!
Primissimul parfum a fost vestita fiola bulgareasca profund mirositoare a trandafiri. Pe care, de emotie, am scapat-o in baie. Cred ca a mirosit nu toata casa, nu tot blocul, ci tot cartierul o saptamana incheiata a roze bulgaresti.
Al doilea a fost ceva “divin” : Bic sau Big Moje. Nu radeti, ca la momentul ala alternativa era Lavanda Fina, Apa de toaleta Bucuresti sau, pentru pretentiosi, Lacramioare de padure.
Parfum adevarat am vazut la inceputul anilor 90. Si cum pe primul nu-l uiti, al meu a fost un Fendi.
Comentariu beton!26
Ține cineva minte parfumurile bulgărești? O picătură și mirosea tot apartamentul, scara blocului și traseul până la autobuz. Idem cele aduse din excursiile in URSS.
Primul parfum care efectiv m-a lămurit că există și altceva l-am primit în liceu de la o prietenă care avea bunica in Germania. Primise două și m-a cadorisit de ziua mea cu un Chanel. Ea și-a păstrat Dior-ul. Primul cumpărat de mine a fost în studenție, cumpărat din shop prin intermediul unei colege din Shri Lanka. Mărcile le aveam de la o mătușă care a emigrat și mi-a dat niște bani off the record (fără știrea părinților) să-mi iau ceva frumos.
Comentariu beton!13
Ce vremuri urâte! Voiam să îmi cumpăr un Coty din prima bursă de studentă, noiembrie 1994, pe Magheru, într-un magazin cochet lângă Panipatul de peste drum de Orizont. Am mirosit diverse capace, tot vedeam că vânzătoarea îmi arunca priviri disperate, prin spatele meu se perindau diverși clienți… Într-un final reușesc să mă hotărăsc, îi spun ce iau, îmi trag geanta de pe umăr să caut portofelul și…. surpriză…nu mai aveam portofel, ci doar o gaură în geantă prin care fusese extras cu abilitate.
De fapt vânzătoarea a văzut cum opera maestrul hoț, dar mi-a explicat că mai mult decât să mă atenționeze din priviri nu putea face pentru că banda ăluia ar fi așteptat-o seara la ieșirea din magazin.
Nu mai știu ce am zis, dar știu că am plâns două zile de umilință, ciudă și neputință.
Cam asta despre primul parfum pe care nici măcar nu mi l-am luat.
Și uite așa realizăm ce viață bună avem acum, într-un București care e mai sigur decât multe capitale cu ștaif.
Comentariu beton!40
Pffff! Am pățit și eu ceva similar, dar îmi cumpărasem o pereche de pantofi! Oribil momentul!!!
Am pățit-o și eu, într-un magazin din buricul Timișoarei, tot în studenție (în Piața Operei, parcă Orhideea îl chema…). Doar că eu nu aveam niciu sfanț în portofel, doar intram în magazin în drum spre facultate, să miros atmosfera… Am simțit când m-a pipăit hoțul, m-am întors, era cât un dulap, singura mea reacție a fost „să știți că n-am niciun ban, doar mă uit” și a fost colosală reacția tipului: a râs și a zis „luați aici niște bani, domnișoară, că sunteți simpatică”. Mi-a dat o bancnotă din care mi-am luat două pachete de țigări. A fost cel mai ok hoț pe care l-am întâlnit vreodată.
În București, copil fiind am fost victima unui hoț de buzunare iar de atunci nu am mai pățit-o nicăieri în lume.
Nu îmi aduc aminte deloc de primul parfum adevărat. Cert e ca în ultimii 20 de ani am schimbat ceva parfumuri iar acum am rămas fidelă la două „Narciso Rodrieguez Musc for her“ și „Idole“ Lancome. De 3 ani încoace numai astea doua le folosesc. Și caut să cumpăr numai sticluțele de 100 ml.
Chiar ieri spuneam unei prietene povestea primului meu parfum!
Pe scurt: anii 75, liceu de italiană, venit grup de liceeni (băieţi şi fete) din Italia pentru schimb de experienţă, premiantele au primit sarcina să se ocupe de ei, plimbare, Cişmigiu, etc…inevitabil băieţii ne făceau avansuri; de la unul dintre ei am primit o sticluţă de parfum Nina Ricci – pe atunci nu aveau pulverizator, iar sticla avea un design diferit de cel de azi! Mă dădeam cu zgărcenie, iar sticla am ascuns-o printre cărţi ca să nu o găsească mama şi să mă ia la întrebări…dacă ar fi găsit-o sigur îmi luam câteva scatoalce! L-am terminat prin anii de facultate, dar a rămas parfumul care mi se potriveşte perfect! Îl folosesc şi acum ca „fel principal”!
Comentariu beton!22
Eu sunt din generația mai tânără, dar îmi amintesc de parfumurile mamei, bunicii și altor cunoștințe feminine.
Mama avea un parfum Dune, la care ținea ca la ochii din cap. Odată mă durea capul și bunică-mea a zis să mă dau cu un pic de parfum pe la tâmple. Ghiciți pe care l-am ales 😁 maică-mea zicea că simțise mirosul încă de când intrase în scara blocului.
Bunica folosea un parfum nemțesc Kolnisch Wasser, primit de la rudele din Germania. Era singurul care îi plăcea. După anii 90 când mergeam în De (mama, apoi eu) îi luam câte o sticluță. Mai am una pe care o miros din când în când și îmi aduc de momentele când era încă în putere și cochetă.
Prietena bunicii, care mi-a fost ca o bunică de adopție, avea un spray rusesc, parcă BAC se numea. Și cu ăla m-aș fi dat valuri-valuri, dar era ultimul și am înțeles că trebuie să îl folosesc cu precauție.
Off, unde ești copilărie..
Comentariu beton!22
Bună, vai ce amintiri nostalgice mi-ai deblocat cu parfumul bunicii 4711. Care este de fapt apă de colonie. Acum mi l-am cumpărat și eu și-l miros foarte rar pentru că mă transpune în copilărie atunci când bunică-mea se îmbrăca cochet și se parfuma cu acest parfum. Acum se găsesc mai multe variante. Mai folosea și Tosca, tot adus din Germania. Primul meu parfum a fost Chanson d’eau prin ’99. Iar unul mai serios Classique de la J. P. Gaultier. Îmi plac parfumurile apărute în anii 80-90,nu ce-i nou.
Misto povestea!
Mama era profa de fanceza si cand si-a rupt mana inainte de ’89 a fost internata intr-o rezerva cu o frantuzoaica venita in vizita in Romania tot cu ceva fractura. Au pastrat o vreme legatura prin corespondenta, si-a trimis un pachet cu ceva mostra de parfum special pentru zodii, s-a nimerit sa fie berbec, zodia mea, si chiar imi placea foarte mult cum mirosea.
Sa vezi surpriza mea asta vara cand am ajuns in Koln, si-am vizitat originalul muzeu al apei de Cologne, casa Farina, si-am gasit parfumul de la Tina Farina, numai ca nu mi-a mai placut asa de mult.
In facultate, dupa Revolutie, am facut o pasiune pentru un deodorant Xavier Laurent, Espace parca, l-am luat pana ce nu s-a mai gasit.
Asa la altii mi-a placut de o japoneza in autobuzul cu care am fost la Cabo da Roca, tot traseul am admirat lantul de la gatul ei si cum mirosea, in autobuzul ala aglomerat.
Primul meu parfum adevărat a fost J’ador Dior, cumpărat din munculița mea de taromistă. A fost în anul 1999 când am urcat prima dată în avion și am mers în US. În duty free din AMS era lansarea parfumului și am primit un puf dat pe încheietura dreaptă. Am leșinat când m-am mirosit, mi s-a părut ceva de vis. Nici nu a mai contat că am dat jumătate din diurna de America.😁
Comentariu beton!19
Subscriu la acest parfum. Eu nu mi-am cumparat niciodata parfum adevarat (erau alte prioritati si vremuri) dar sotul meu dupa o tura cu avionul in tari straine cu munca a zis ca a intalnit o dna care a trecut pe langa el si inebunit dupa cum mirosea, a facut ceea ce nu face niciodata, a abordat-o sa-i spuna cu ce e data. Bineinteles ca e luat peste picior de fiecare data cand ne amintim, ca nu era felul lui de abordare. Si da, sunt si eu incantata cand imi aduce cadou din duty-free-uri parfumuri. Eu nu as da banii pe parfum dar cu acesta m-a nimerit.
Ce amintiri ai stârnit. Mama nu cred să fi avut un parfum adevărat până în anii ‘90. Avea ceva adus de bunica dintr-o excursie în URSS(că nu avea nici bani și nici conexiuni pentru altceva). Mirosea ciudat, asta țin minte. Tata a început să lucreze pe afară după ‘94, primul val cum s-ar zice, atunci am văzut primele parfumuri adevărate. Al mamei era un Nina Ricci iar eu am primit cadou de ziua mea un Cacharel, ai mei cosiderau că până la 16 ani nu ai nevoie de parfum. Nu erau cele mai scumpe, dar atâta sărăcie fusese că mama ține sticle nedesfăcute pe noptieră, decorativ. Și acum, după atâția ani, îi mai cumpăr câte un parfum și la ceva timp îl văd ținut “de bun”. Pe ea a marcat-o și face economie, eu am dezvoltat o obsesie cu parfumurile. Între timp am descoperit parfumurile de nișă, foarte interesante unele. În continuare mi se pare fascinant cum chimia pielii schimbă percepția unui parfum, sunt parfumuri care îmi plac foarte mult pe tester dar date pe piele îmi provoacă greață. Între timp am descoperit că pielea și percepția mi se schimbă cu vârsta, la 40 de ani nu îmi mai plăceau parfumurile de la 25, după o sarcină am schimbat complet direcția de la floral la condimente , citric, fum, tămâie. Nu-mi pare rău, e fascinant să descoperi parfumuri și mirosuri noi, deși am o nostalgie după cine eram când îmi plăceau Nina Ricci și Givenchy .
Comentariu beton!28
Exact, parfumurile își schimbă mirosul în funcție de purtător, de anotimp, etc. Mulți le folosesc aiurea, dacă merge la colega cumpăr și eu. In plus parfumurile astea arhicunoscute încep să miroasă a nimic pentru că le fac din ce in ce mai slabe. Dar cele arăbești câștigă teritoriu prin intensitatea lor.
Nu-mi amintesc care a fost primul parfum cumpărat. Ceva de la Avon sau Oriflame, prin 1997.
Dar am primit in 2017, de la o companie cu care colaboram, cadou de 8 martie: Aqua di Gioia / Armani. ❤️ Imi dădeam și seara, înainte de culcare câte un puf pe gulerul bluzei de pijama.🤦♀️ Mă apucasem să adun bani sa-mi cumpăr un altul când se termină…😁
Este unul dintre parfumurile mele preferate.🥰
Oho, ce vremuri. Prin ’98/’99, student fiind mai făceam rost de una, alta pt vândut la colegii înstăriți. Aveam și parfumuri pe care le procuram de la prietenii care aveau „afaceri” cu diferite entități comerciale și persoane fizice de peste hotare. Cred că primul al meu a fost un Davidoff Cool Water și cam in același timp un Tommy Boy.
Primul parfum cumparat a fost prin 2004-2005, se gaseau deja de toate peste tot, eu m-am indragostit de BVLGARI barbatesc si a ramas forever parfumul meu preferat. Pana atunci, nu ca nu mi-as fi permis neaparat, dar le tot primeam cadou si mi se parea o risipa prea mare sa am mai multe. Am compensat mult mai tarziu cand insiram pe raft: parfumul de zi, de seara, de eveniment, de intalnire, da vara, de iarna…
Altfel, da, am avut in casa sticluta de lemn pictat cu parfum bulgaresc de trandafiri, o sticluta minuscula de Dior din care desi parfumul se terminase de mult, dar o deschideam, amusinam tumburusul si cadeam in extaz, apa de colonie Lacramioare a bunicii, sapunurile in sifonier, etc. Apropos, daca va duceti in Carrefour (poate si in alte hypermarketuri) la raionul de deodorante, jos de tot, pe ultimul raft gasiti Farmec16. Deschizi capacul si patesti la Alice, te trezesti intr-o alta lume…
Comentariu beton!23
Aveam o colega care traia un adevarat calvar cu barbat-su. Asta era profund nemultumit ca nevasta-sa nu-i face cozonac bun si, mai ales, parfumat. Punea asta toate esentele, toate cojile de citrice, cantitati industriale… nimic, nu era suficient pt gustul sau nasul lui.
Si-n disperare de cauza, gandeste asta o reteta odorizata, sa-i treaca omului pofta.
A ezitat un pic, s-a gandit c-ar putea pati ceva, dar, pana la urma, la cat alcool avea in vene – era cam rachier barbat-su – o sticluta de Lacramioare de padure de 5lei n-avea sa-l invinga.
Pentru ca da! A pus in aluatul pt doi cozonaci o sticla de parfum ieftin, cel mai ieftin.
A avut cel mai fericit Craciun, si ea, si drojdierul de barbat.
Primul meu parfum adevarat mi l-a cumparat omu’ meu din Paris, cand a fost la niste cursuri postuniversitare pt job-ul lui. Cred ca si-a dat juma de diurna pe el! Era un Amarige de la Givenchy. Atunci mi-a placut, acum nu-i mai suport mirosul.
Comentariu beton!24
Cool Water by Davidoff, 1994,primit de la verisorii din Germania.
Atat de mult m a marcat incat exista si acum in portofoliu unul mic, de 50 ml.
De dragul zilelor trecute, de dragul tineretii!
Cred, dar nu bag mana în foc, ca primul parfum adevărat a fost Very Irresistible de la Givenchy, acum vreo 20 și ceva de ani. Dacă am avut altceva înainte, nu mi-a rămas în minte. Mi l-a adus un prieten, din UK parca.
In anii 90 eram intr-o vizita la ceva rude mai indepartate care lucrau pe afara. Cand m-am dus la baie am vazut o sticla de parfum albastra Bulgari care mi-a furat privirea. La 13-14 ani era ceva pfai lei ostenii mei… In secunda urmatoare aproape l-am descarcat tot pe obositul meu pulover de lana. M-am intors la masa si nu intelegeam privirile acre ale gazdelor, fetele rosii fumegande ale parintilor, tusea convulsiva a celorlalti copii… Ce in urma eram… Si acum cand vad un Bulgari albastru simt inevitabil un sentiment de jena, de sarac lipit…
Comentariu beton!22
Eram in primul an de facultate, spre sfârșitul lui 1989 și o colegă mirosea demențial a un parfum franțuzesc Nina Ricci – L’air du temps. L-am rugat pe tata să îmi aducă și mie de la Paris, in 1990, și m-am îndrăgostit pe loc și iremediabil de forma sticluței, care avea un capac transparent, un fel de statuetă cu două porumbițe îndrăgostite. L-am folosit până după 30 de ani, când au început să îmi placă și altele.
Pe vremuri am primit un Calvin Klein – Truth, foarte bun, proaspat si nu „tipator”, nu „dulce” … pacat ca acum nu se mai fabrica… Nu am gasit nimic care sa semene cu el…
Îl am eu, cumpărat de pe elefant.ro
Givenchy Extravagance, prin 97-98, cred, dupa ce ne-am mutat impreuna. Domnu si-a luat ceva Paco Rabane, nu mai tin minte ce.
Dar inainte de asta, am primit cadou de la o prietena un plus pe care-l daduse cu un puf de Wish, de la Chopard, furat de la sora-sa mai mare. Doamne, cum mi s-a parut mireasma aia!!!!
Din ziua cand am gasit prima data un Wish in magazin la aeroport, asta e parfumul meu cvasi-permanent.
Nu imi aduc aminte sa fi folosit parfumuri decat tarziu prin anii 2000 cand deja eram matura. Dar imi aduc aminte de parfumurile de cand eram copil pe care mama mea ma trimitea sa le cumpar de la parfumerie. Erau niste sticlute simple, mici si cilindrice cu diferite motive din sticla (eram afascinata de acele sticlute). Toate aveau aceeasi marime si desigur miroseau oribil. Dar nu le cumparam sa ne parfumam, nu, mamea mea le folosea la sters mobila in combinatie cu un alt produs – uleiul de par. Mobile era mai stralucitoare si mai curata.
Pe atunci in naivitatea noastra deodorantul Impuls era parfumul prin excelenta. Nu stiu de unde avea mama mea unul dar il folosea numai la ocazii. Impulsul maro. Si acum imi amintesc mirosul.
Primul meu parfum „adevarat” nu mi-l amintesc (cred ca ceva de la Avon) dar imi amintesc primul primit cadou, de la sot, Omnia Amethyste de Bulgari pe care il am si acum.
Cand traiam in Italia am lucrat la o parfumerie si pot spune ca de parfumuri „bune” nu am dus lipsa si chiar daca au trecut ani de atunci inca mai am sticle aproape pline in dulap. Multe le-am daruit dar cele de suflet le pastrez si acum. Un alt parfum de suflet e Champs-Elysées de Guerlain. E tot un cadou dar de la colegii de la parfumerie… era acel parfum care il simti cand treci pe langa cineva si iti ramane pur si simplu in creier. Si chiar daca il cauti peste tot e dificil sa il gasesti, adeseori e doar o senzatie si e imposibil de regasit. Dar spre norocul meu munca in parfumerie mi-a usurat cautarea si atunci cand l-am decoperit a fost ca o usurare – exista, e el – si desigur am vrut sa stie toata lumea de „victoria” mea. Si avand colegi sensibili mi l-au facut cadou.
Am o relație specială cu parfumurile, chiar o pasiune. Am prins ani grei de comunism, fără să cunosc mai multe nuanțe. Mama primea foarte rar de la rudele noastre câte un parfum franțuzesc – nici acolo nu sunt ieftine, nu oricine îşi poate lua un parfum de 80-100 de euro, doar că se fac reduceri substanțiale, mult mai des. Folosesc acelaşi parfum de 20 de ani, poate şi mai mult. Am noroc că se mai face. Din cele noi, îmi plac Zadig & Voltaire „This is Her” şi Dolce & Gabbana, „Light Blue”.
A! Şi primul parfum mi l-am luat din primul salariu, ov cors! Era un „Poison”.
Primul meu parfum a fost de la Oriflame. Eram in clasa a VII-a sau a VIII-a. Sea parca se numea. Nu stiu de ce, imi mai apare in vise uneori. Cu tot cu miros.
Citesc comentariile, îmi plac enorm, parfumul e ca madlena lui Proust, te transportă imediat în trecut. Îmi place să văd cum apare mereu figura mamei, mama înseamnă şi parfum 💙💙💙
Comentariu beton!28
Ce frumos ai punctat. Mama ❤, a fost prima mea initiatoare in ale parfumului.
Mi-au venit in cap numai parfumuri si parfumuri. Imi amintesc mirosul si acum, sunt anumite chestii care chiar mi-au ramas in cap. Cand eram mica, Impulse, sapunurile Camay, si mai tarziu putin MALIZZIA BONBON, primul parfum pe care mi l-a cumparat taica-miu. L-am adorat la vremea aia. Acum nu-mi vine sa cred, mirosea a … cocos ceva, infect, chimic… Dar nu conta! Atunci il iubeam. Apoi am primit de la niste cunostiinte din America un Lanvin Oxygène (care imi place si acum, chit ca nu m-as mai da cu el), si un Tommy Girl. Am gasit intr-un dulap de curand sticluta. Cand am mirosit capacul aproape mi-au dat lacrimile. Nu pot sa spun ca imi place mirosul, per se, dar doamne cate amintiri mi s-au intors in cap asa, intr-o fractiune de secunda. Si sunt multe multe parfumuri care nu imi plac, dar care imi amintesc de o persoana anume la care tin. De exemplu: Davidoff – prietena mea cea mai buna (cand eram in liceu), Amarige de Givenchy – sotia lui taica-miu, Issey Miyake – taica-miu vitreg. Cred ca pot repertoria tot familionul dupa parfumul folosit =)))))
Comentariu beton!12
Imi aduc aminte de parfumul bulgaresc al bunica-mi. Când, pe la 3 ani am râschiat asfaltul cu obrazul, cum nu aveau spirt in casa, bunicii m-au dezinfectat cu parfumul ala. Ustura ca naiba, dar tot imi placea cum miroase.
In facultate am facut un stagiu si la sfârsit mi-au oferit un parfum de Dior, „Poison”. Evident ca-l foloseam, dar n-am fost entuziasmata. Mult mai târziu am descoperit Dior-ul care mi se potriveste: „J’adore”. Mi-am facut insa un obicei, nu folosesc de 2 ori acelasi parfum (in sensul ca dupa ce am terminat un flacon, nu-l voi mai cumpara inca o data – si asta pt ca fiecare parfum, când miros sticluta, imi aduce aminte de perioada in care l-am folosit – un fel de „madeleine de Proust” ;-)).
Primul parfum „occidental”, cumparat de mine (de fapt un prieten care l-a cumparat prin corespondenta in Danemarca, eram in ’97, eu i-am dat doar banii) a fost „Fleur d’interdit” de Givenchy. Cred ca nu se mai fabrica pentru ca de mult nu l-am mai vazut.
PS Imi cer scuze, imi dau seama ca e o eroare de tastatura, dar ai putea inlatura un „i” in plus din primul paragraf, linia a 4-a?
Nu îmi vine să cred ca am avut lacrimi în ochi după ce am citit ce ai scris. Eram săraci, dar eram tineri și ne bucuram de tot. Acum la 50 de ani nu ma mai bucur așa și mi s-a făcut dor de mine de atunci..Primul meu parfum parfum a fost Red de la Hugo Boss cumpărat de soțul meu.
Ah, cum ne faci tu sa rascolim prin amintiri!
In primul an de facultate (’78-’79) aveam 3 colegi de grupa din Africa Centrala. Baieti isteti, veniti cu bursa de la statul lor dar aveau handicapul de limba. Asa ca am zis sa ii ajut si tot anul am luat cursurile la indigo ( copiator canci pe vremea aia) avand grija sa scriu inteligibil si fara prescurtari. La sfarsitul anului, drept multumire ca au luat examenele, mi-au facut cadou o sticluta de parfum (de fapt cred ca era apa de toaleta) de la Madam Rochas (nu mai stiu cum se numea) si o cutie de bomboane Merci (ca in reclama 😀). Ala a fost primul meu parfum de firma. Deci, cum era: bine faci, bine gasesti?
Si acum tocmai ce am terminat in paralel un Candy de la Prada si un Miss Dior de la Dior. Acum folosesc un Chance de la Chanel. Mai am nedesfacute un Libre de la YSL si Cool Water de la Davidoff, unele cumparate, altele primite. Insa parfumul meu preferat este Very Irresistible de la Givenchy.
Ce bine era pe vremea impuscatului! 😬
Comentariu beton!14
Păi chiar Madame Rochas se numește și e de la Rochas. Prima mea pasiune. Era parfum-rege. Păcat că au schimbat rețeta.
Stimate domn,
Chiar asa? Sa ma faceti sa-mi amintesc in permanenta cat de saraci am fost? Si, ceea ce e mai grav, ca nu ne dadeam seama cat de saraci si, pana la urma, necivilizati eram?
Nici sapun cheia nu gaseai la un moment dat. Tata, Dzeu sa-l ierte, prepara sapun de casa si lesie care urmau a fi folosite pe post de detergent de haine sau de vase…
Sau cand eram la mare, era bataie la portbagajele Fiaturilor 500 cu nr de Polonia pentru un sapun Fa sau un deodorant Fa…sau pasta de dinti si de barbierit de calitate…nu Super-Cristalul vietii care „facea dintii de cal” sau crema de barbierit Sah…un fel de mazga cu bucati vagi de sapun
Parfumuri adevarate? Cred ca prin 86-87 am primit ceva frantuzesc, dar nu de nustiucefirma, ceva…care era probabil „din clasa entry” a parfumurilor vestice… Sa ma fii vazut atunci cand eram dat cu acel parfum! „Nu ma dadeam pe-un jeb de prune!” cum zice o vorba…
Comentariu beton!15
Am revenit:primele parfumuri cât de cât reale le-am avut de la Coty in anii 90, după ce a inceput marea privatizare ,le-am mai văzut prin Kaufland, cred,erau bine mirositoare și cred că și le permiteau toți.Nu țin minte numele,dar cel mai tare era unul cu sticla gri .Le-am avut înainte de Avon și Oriflame,le-am folosit până în anii 2000.
Aaaaaa, ai atins un subiect in care am cel puțin echivalentul unui doctorat de la Universitatea de Părelologie. Eu si parfumurile, o poveste de dragoste. Primele amintiri cu parfum sunt de pe la varsta de 5 ani, acum am acușica 45. Reușise mama sa aibă un parfum Helena Rubinstein, nu mai exista in zilele noastre pentru ca firma face doar cosmetice. Mirosea dumnezeiește. Consumat picătură cu picătură, pentru ca era un parfum adevarat, nu apa de parfum. Dat pe dosul gulerului de pardesiu, ca sa nu pateze pentru ca avea ulei de parfum. Inca mai miroase dulapul. Urmatorul parfum, de la unguri, a fost un Nina Ricci, tot al mamei. Primul parfum, ceva tare, de vanilie, greu, de putat iarna, l-am primit la 18 ani. Primul parfum a fost o mostra 5ml de la YSL, Cinema, primita intr-un duty free cand aveam 20 de ani, dar nu mai stiu in ce circumstante. Mostra aia mi-a schimbat viata. Plecasem in Suedia si acolo am descoperit un hobby: mergeam in parfumerii cu un prieten si ne parfumam gratos cu tot felul. Am strans bani si mi-am luat prima sticluță de Cinema de la YSL. E mai mult decat un parfum, e semnatura mea olfactiva. De atunci, in 20 de ani, cred ca am folosit cativa litri, sigur. Incet incet am inceput sa ma intereseze subiectul asta, am cautat mai mult la parfumeuri, la case de parfum adica, si doar esenta de parfum sau parfum (cu uleiuri distilate, nu sintetice).
Mai bine de doi ani am strans bani si mi-am luat Quelques Fleurs Royale de la Houbigant, parfumul purtat de Lady Di cand s-a maritat. Of course, incercat de mai multe ori, inainte sa pun banii jos. Tot ei au scos in 1919 parfumul prefetat al Reginei Maria de Romania, Mon Boudoir, reeditat anul trecut parcă, dar nu mi se potriveste.
Anul trecut am descoperit si o familie de parfumeuri, din tată in fiu, Maison Crivelli. De la ei am luat Ambre Chromatique. Cand am incercat prima data, mi s-a facut pielea de găină, asa niste amintiri mi-a starnit, mai ceva decat madlena lui Proust.
Acum am 6, toate pe uieiuri si esente de parfum, si e o mare diferență, ca pe haine ramane si cateva luni. Am invatat sa le deosebesc, sa ma uit la ingrediente, sa caut bine ce mi se potrivește, in functie de starea mea de spirit. Dar the one and the only ramane Cinema, YSL (ma rog, Saint Laurent, cum se numesc acum).
Comentariu beton!20
Cinema e si preferatul meu acum. Asta pt ca nu am mai gasit o vreme Parisienne, tot YSL.
Înainte de ’89 … Cristian Dihor și Chanal😂
Săpunuri Fa printre haine. Farmec 16 rar, când prindeam cumva la magazin.
Un after shave primit cadou de la nașii de botez după ce am făcut armata, Denim original, mi se părea demențial.
Primul parfum adevărat l-am cumpărat în 1987, de la un vaporean, era ceva de la Armani.
Deși banii nu erau o problemă (cântam pe la nunți) țin minte că a usturat un pic la portofel, că pe lângă parfum am luat și o pereche de blugi și țigări Kent.
Prin 92-93, un D&G Pour Homme, din primii bani ca mic antreprenor si ca student cu bursa de merit. Nu imi mai amintesc de unde l-am luat. Mereu mi s-a parut un miros misto dar greu, prea dens care pe mine ma ametea dar speram ca, in egala masura, va ameti si fetele pe care incercam sa le cuceresc. Deh, la 26-27 ani gandesti si alegi altfel decat la 56…
Apoi de prin 94 cand am inceput sa ies din tara des cu treaba, am trecut la Boss care era mult mai light si mai pe gustul meu. Cred ca 20 ani am stat pe diverse variante de Boss. Acum nu mai am preferinte de marca, incerc orice cu conditia sa nu fie greu, dens, cum sunt Amouage sau Angel/Thierry Mugler.
Nu reusesc sa imi amintesc exact de primul parfum. Cum s-a mai zis pe aici: spray Rexona sau Fa era o mare realizare daca prindeam. Parfumul bulgaresc de trandafiri, da, fiola aceea minuscula cu betisor face parte din amintiri, nu ca ar fi fost a mea neaparat. Parfumuri de firma am avut incepind din ’90 incolo, cind am plecat in Franta. Scumpe si acolo, luam de la hotii romani, cu 100 de franci in loc de 300. Hotii erau romani, nu tigani!!! La fel si cu alcoolul scump. 50 de franci in loc de 150.
Am si eu o poveste faina! Tocmai ce terminasem liceul si ma angajasem asistenta medicala. Era anul de gratie 1990 si o colega de-a mea fusese in Kuweit, in Razboiul din Golf. Se intorsese de ceva vreme, banii erau putini, ea era cam cheltuitoare si a inceput sa vanda din ce adusese de pe acolo. Eram imediat dupa Revolutie si ORIGINAL era cel mai frumos cuvant din lume pentru mine. Ei bine, tipa asta vindea un parfum ORIGINAL pe care l-am cumparat sigilat, nici nu-mi pasa cum miroase cata vreme era de „acolo” si, automat, era original. Norocul a facut sa fie Red Door de la Elizabeth Arden pe care inca il mai port cand mi-e dor de mine dar, doar adus de o prietena din SUA (cel de la noi nu e acelasi lucru). Sa va spun ca am mai cumparat de la ea si niste casete cu muzica italiana si frantuzeasca, o minune!!? Erau ca niste carticele, aveau in interior versurile melodiilor si de trei ori mai mare capacitate decat cele pe care le gaseai la taraba. Desi ea voia pretul pietei, eu am insistat sa-i dau la dublu ca erau ORIGINALE!!
Comentariu beton!14
Primul parfum bun, de firmă, mi l-am făcut cadou anul ăsta, în februarie, în drum spre interviul pentru admitere. Un Chanel mademoiselle. A costat 750 de lei şi l-am luat din Unirea Shopping Center. Era să mă sufoc când am văzut cât e, dar am zis că, în puii mei, merit şi că nu mă pot prezenta la CSM cu parfum Avon. Şi aşa m-am dus în blugi, că pantalonii de la costum mi se rupseseră în c*r în dimineaţa aia, când m-am aplecat să mă încalţ 😀
Comentariu beton!23
Si eu am fost la un interviu cu fermoarul desfacut ca se rupsese. Bluza trasa pe deasupra. Noroc ca era suficient de lunga
A mea nu era suficient de lungă să acopere ruptura :)))))))))
Eu primeam de la neamurile din străinătate mostre din alea de 1- 2 ml, ei le primeau probabil cum le primim şi noi în ziua de azi. Dacă îmi plăcea ceva îl țineam de ocazii :). Şi în ziua de azi prefer să îmi iau sticluțe din acelea de travel de 10 ml, să am cât mai multe feluri.
În 1998, când am făcut 18 ani (ehehei), mama mea m-a luat de mână și m-a dus la o parfumerie care era atunci pe Bulevardul Elisabeta în București (posibil să fi fost Koleos). Și mi-a zis – ai făcut 18 ani, ești majora, femeie de acum, îți trebuie un parfum. Îți iau cadou de ziua ta, alege. Și a fost o experiență foarte interesantă și cumva mi-a schimbat perspectiva asupra parfumurilor. Doamna care vindea știa ce face și ne-a și povestit multe despre parfumuri, știa despre straturile unui parfum, m-a îndrumat. Mi-am ales Gucci Envy, care doar ce apăruse cred și era cam scump pe vremea aia. Țin minte că i-a și zis doamna mamei că va avea mari probleme cu mine, că îmi plac lucrurile scumpe 😁. Și a avut dreptate. De atunci am făcut o pasiune pentru parfumuri, am citit și mult despre ele, sunt foarte selectivă când îmi aleg unul. Gucci Envy a rămas printre favoritele mele, am avut trei sticluțe până să îl scoată din producție. Ultima oară l-am purtat la nunta mea, acum ceva ani.
Primul parfum „adevărat” a fost de fapt parfumul mamei, in 1986-1987, când eram elevă de liceu și ea primise de la niște prieteni din Franța (era profesoară de lb. franceză) L’Air du Temps- Nina Ricci. Și acum îmi amintesc sticluța. Mama ținea la parfumul ăla ca la ochii din cap, cred că îl folosea doar la nunți sau la Revelion, dar eu eram mai tâmpițică, așa, deci m-am gândit că pot să mă dau cu el ca și cu spray-ul meu Farmec 16, adică puf-puf-puf-puf de sus până jos, să miroasă uniforma comunistă frumos… Am recunoscut că eram tâmpițică, nu m-am gândit că va simți mama de la colțul străzii cât de tare mirosea în camera MEA a parfumul EI… Mi-am luat o bătaie memorabilă, încă era vremea când asta nu intra la abuzarea minorilor și nici n-am intrat în depresie și nici nu m-au bătut gânduri de suicid. De atunci mi s-a pus însă pata pe parfumuri și acum, la bătrânețe, am colecție de peste 150. Am rămas cu sechele probabil…
Comentariu beton!13
37! Atâtea parfumuri am acum – și am avut și mai multe, maximul cam pe la 40, dar între timp am mai folosit și n-am mai cumpărat altele.
Asta e răzbunarea mea pe sărăcia comunistă și pe anii ’90, în care am consumat kg de ingeniozitate, cu surorile si prietenele mele, ca să fim ok vestimentar. Partea cu vestimentarul și cu pantofii a venit mai repede (m-am oprit când literalmente n-am mai avut loc în dulapuri), parfumurile sunt dezmățul suprem. Pe principiul „e ok să economisești, dar să-ți faci și plăcere, că viața e scurtă”.
Sunt o mare, mare adeptă a ofertelor promoționale și reducerilor – sunt expertă în identificat ofertele cu adevărat bune, nu țepele.
La parfumuri, prefer pe cât se poate seturile parfum + altceva (un flacon mai mic, de voiaj/ un lapte de corp/ un săpun). Cea mai bună combinație e cea cu săpun, atunci durează cel mai mult mirosul, mai mult decât cu laptele de corp.
Nu am un singur parfum preferat (am avut o perioadă „Miracle” de Lancôme, dar pe urmă mi-am zis că e păcat să te restrângi la un singur parfum, când sunt atâtea variante excelente). Am multe Rochas, Dior, Givenchy, Guerlain, Lancôme, Chloé, Prada, Gucci, Inès de la Fressange, Cacharel, Calvin Klein, Clarins, Sol de Janeiro, chiar și 2 Yves Rocher (care chiar au un miros plăcut, dar nu durează destul, asta e problema lor – aș putea să nu mai cumpăr, dar din când în când îmi amintesc de vremea când YR era maximul pe care mi-l puteam permite). Topul colecției sunt un Hermès pe care-l folosesc chiar acum și un Bulgari (Rose Goldea), care încă își așteaptă rândul.
La toate astea se adaugă 3 cutii (tip cadou, de la Sephora) cu miniaturi și eșantioane primite cadou (că merit, la ce vânzări le fac).
Ziceam că asta e răzbunarea mea pe anii comunismului (și pe anii 90, dar aceștia, în ciuda tuturor problemelor, ies pozitiv la final – pentru mine personal). Dar sărăcia aia din anii ’80 mă va bântui toată viața.
Partea bună e că nu-s egoistă și împart cu sora mea (dar ea nu prea e amatoare de parfumuri) și cu nepoata mea și prietena ei cea mai bună, că-mi amintesc și eu cum e să fii adolescentă din clasa medie în România.
Dacă își zice cineva că mă laud – nu, deloc, oricum sunt anonimă aici. Dar articolul lui Mihai mi-a dat ocazia să-mi fac catharsisul la parfumuri – de mult voiam asta. Mulțumesc foarte mult pentru asta.
Revenind la când și unde primul parfum – îmi amintesc că mama avea un parfum mic, sovietic, ce mirosea a flori de cireș. Ani de zile l-a avut, că îl folosea rar de tot. Mai mult am vărsat din el noi, fetele, când îl desfăceam să-l mirosim – era ceva cu mult deasupra amărâtelor ălora de parfumuri românești comuniste. 🙁
Am plecat în Franța în 2003, ca studentă Erasmus. La început săracă rău, nu-mi permiteam niciun parfum, nici cele de supermarket. Între timp, am evoluat, trecând pe la Yves Rocher, cum am zis, spre mărci superioare.
Gândindu-mă care a fost primul meu parfum, am realizat totuși că nu a fost un YR. Am avut un prieten francez în studenție și mama lui mi-a făcut cadou odată de Crăciun „Chance”, de la Chanel. Mi-a plăcut, dar, nu știu de ce, Chanel nu e printre mărcile mele preferate. N-am niciun Chanel – tocmai am conștientizat asta.
În concluzie, dictaturile, privațiunile și frustrările nu-s bune, că te fac să vrei să-ți iei revanșa toată viața pentru ce nu ai avut în copilărie și tinerețe. :/ Iar mizeria aia de regim național-comunist ne-a marcat pe vecie pe toți cei care eram suficient de mari să ne amintim de el. Orice am face, trauma e în noi, chiar și fără să realizăm.
În cazul în care nu e foarte clar, precizez că locuiesc în Franța și am șansa unui nivel de viață mai mult decât corect. Dacă rămâneam în România, știu că n-aș fi putut să-mi permit atâtea. Știu că sunt norocoasă.
Sper să fiu înțeleasă corect și să nu înceapă nimeni să dea cu pietre într-o necunoscută. Mulțumesc tuturor celor care citesc această lungă confesiune – de obicei scriu comentarii scurte.
P.S. Și, ca să fiu sinceră până la capăt, mi-am amintit în timp ce scriam că alaltăieri am comandat două parfumuri Yves Rocher – au scos o gamă nouă, cu uleiuri esențiale și efecte benefice (gen calm, relaxare, unde pozitive – minuni una și una 😁). Punctul forte a fost că oferă, pe lângă flaconul cu apă de parfum, și un flaconaș cu concentrat de parfum – și n-am putut rezista la ofertă. 😕
P.P.S. Ciudat e că la piață nu știu să negociez cu vânzătorii, nu-mi place să mă târguiesc. Dar pe net sunt expertă în reduceri și oferte. 😁
Comentariu beton!14
În 2002 fratele meu a lucrat pentru câteva luni în Austria și am primit de la el un parfum Gabriela Sabatini care mi-a plăcut, l-am avut mulți ani, dar ajunsesem să-l păstrez doar pentru că era primul parfum primit sau primul parfum doar al meu. Am primit apoi în 2009 un parfum „light blue” Dolce&Gabbana care m-a fascinat și a rămas până azi parfumul meu. Între timp am consumat câteva sticluțe, a fost și este singurul parfum pe care îl folosesc până la cea din urmă picătură. Am mai avut parfumuri de la Avon sau Oriflame dar nu am terminat niciodată vreo sticluță.
Am învățat despre parfumurile de calitate din revistele de moda străine ajunse pe la noi după anii 90. Ehe, când am găsit eu o sticluță mica cat o aluna cu 3 pufuri de La Perla într-una din reviste alea, am fost in al nouălea cer. Eram in facultate, aveam burtă lipita de spate de foame dar nu îmi păsa, mirosul ăla îmi dădea curaj și speranță. A fost nevoie să mai treacă 10 ani că sa pot ajunge să îmi permit să cumpăr un parfum de calitate.
Primul parfum pe care mi l-am cumpărat a fost după primul contract, din Franța. Eram pe aeroport, pe CDG, și vedeam pentru prima dată în viața mea un duty free. În liceu aveam un coleg care primise un parfum de la ceva prieteni din Ungaria: XS, by Paco Rabanne. Mi se părea atât de frumos parfumul ăla, atât ca miros cât și ca prezentare încât atunci când l-am văzut în duty free am zis că vreau să îl am neapărat. Vreo 84 de euro costa parfumul, mi se părea mult. După ce mi se terminase contractul rămăsesem cu 500 de euro în bancnote de 100. 84 i-am dat pe parfum, am plătit cu o bancnotă de 100 iar de restul de 16 am luat dulciuri. Am tras de parfumul ăla vreo doi ani de zile.
in 2014, aveam 19 ani si intram pentru prima oara intr-un Muller in Germania, si am iesit cu un Hugo Boss cumparat pe banii din primul salariu de acolo. In rest m-am dat cu ce avea tata :)) eram saraci
Am si io o povestire legata de faptul ca aveam fixul ca trebuie sa miros ca un cimp de flori de vara , din pacate diferenta dintre dorinta si putintza era bugetul care buget nu prea era extensibil cel mult sprayuri din gama Gilette si Axe . Dupa un dus dau din belsug cu un spray Gilette denustiudecare si fug la o intilnire de afaceri , inginerul de vinzari imi prezinta produsul detalii chestii trestii diagrame etc , la un moment ii vad privirea dezaprobatoare si omul imi zice direct bine domnule dar vii la intilnire direct de la bar ….ai baut dis de dimineata …. Nfine citeva ore mai tirziu ma intilnesc cu Dulcineea si ii cer o parere sincera si avizata …. darling a ce miros , snif snif mon cher mirosi a visinata …inutil sa mai zic ca aia fuse ultima oara cind am mai folosit sprayuri .
La momentul plus que parfait folosesc Dior , Armani si YSL e un oarescare progres fata de sprayurile de tip visinata …..